Pietrele gravate din Ica (Peru) stau mărturie că istoria omenirii a fost adeseori falsificată.
Din cauza orgoliului de „cuceritori” ai planetei Pământ, oamenii refuză să admită că au mai existat pe Terra civilizații comparabile ca grad de dezvoltare tehnologică cu civilizația actuală. În fapt, este vorba de o alternare a civilizațiilor tehnologice terestre. Legea nescrisă a vieții pe Pământ și pe alte planete din Univers presupune acumulări progresive de cunoștințe, după care urmează declinul civilizației respective. Nu trebuie să ne mire că au mai existat în vremuri îndepărtate avioane, elicoptere, nave sofisticate și alte mijloace de transport și de luptă. N-ar trebui să ne surprindă nici faptul că produsele tehnice ale speciei umane din toate timpurile seamănă între ele. Programul cerebral al omenirii a rămas același – invențiile tehnologice își urmează calea, potrivit programului existent pe hard disk-ul cerebral al omului.
Oamenii de știință se referă numai la un ciclu al civilizațiilor ce s-au succedat pe Pământ, și destul de superficial, de la era „primitivă” până la apogeul tehnologic din zilele noastre, fără să se întrebe cum a ajuns omenirea în era primitivă. Restul dovezilor istorice existente le ignoră cu desăvârșire, trecându-le la capitolul „ciudățenii”. De pildă, elicoptere, avioane, nave maritime comparabile cu cele existente în zilele noastre, incizate pe pereții templelor din vechime, sunt persiflate de către arheologi pentru că, în opinia lor „așa ceva nu putea să existe la vremea respectivă”.
Frapantă este asemănarea dintre elicopterul figurat pe pereții templului lui Seti I din Abydos și a lui Amon Ra din Karnak, Egipt, cu elicopterele zilelor noastre, folosite la ridicarea şi transportarea unor obiecte grele.
Pe același perete din templul lui Seti I, la înălțimea de 10 m există și alte vehicule tehnice, redate deasupra unor hieroglife indescifrabile.
Cât despre ipoteza lansată de arheologi, cum că ar fi vorba de reprezentările unor albine, pentru că faraonul Seti I ar fi fost poreclit la vremea sa „albină”, datorită hărniciei sale, iată cum arată o albină care există pe același perete.
Arheologii nu se întreabă nici cum au lucrat vechii egipteni în interiorul piramidelor, inscripționând pe piatră texte și imagini, fără să lase vreo urmă de fum de la „făcliile” folosite pentru iluminatul încăperilor.
În privința vechimii omului pe Pământ, lucrurile sunt și mai încurcate. Savanții au stabilit, în baza teoriei evoluțiilor speciilor elaborată de Charles Darwin (teorie depășită în prezent) și a unor fosile cu valoare documentară îndoielnică, că vechimea omului (Homo sapiens) pe Terra este de circa 200.000 de ani. Drept pentru care, artefactele preistorice care vin în contradicție cu această ipoteză sunt, ca să folosim un eufemism, ignorate. În realitate, sunt distruse sau, în cel mai fericit caz, ascunse de ochii semenilor, în depozite secrete. Așa s-a petrecut și cu pietrele gravate de la Ica (Peru), de o importanță majoră pentru istoria omenirii.
În anii ’70 ai secolului trecut, în urma revărsării râului Ica din Peru, au fost scoase la suprafață un număr impresionant de pietre care atestă existența în acele locuri a unei civilizații cu un înalt nivel de cultură, cu vechimea estimată la 65.000.000 de ani! Cele peste 10.000 de artefacte ce au fost adunate de un arheolog peruan renumit, dr. Javier Cabrera, au fost închise într-o încăpere secretă. Pentru că, după cum afirma savantul peruan, „Nu suntem pregătiți pentru astfel de secrete”. Este vorba de o civilizație necunoscută, dificil de încadrat din punct de vedere istoric, ale cărei artefacte depășesc imaginația arheologilor. Înainte de a muri, în anul 2001, Cabrera a destăinuit unor oameni de știință europeni că a ținut într-o cameră aflată la subsolul muzeului, „obiecte cu totul aparte, a căror semnificație este imposibil de deslușit cu cunoștințele actuale”.
Să vedem despre ce este vorba. Cele peste 10.000 de pietre de diferite dimensiuni descoperite la Ica au suprafața neagră și fină, și pe ele sunt gravate diferite imagini. La același volum, pietrele au greutate mai mare decât rocile actuale.
Pe suprafața unei pietre este incizat globul pământesc, probabil așa cum era el cu circa 65.000.000 de ani în urmă. De reținut că între cele două Americi și Africa, oceanul Atlantic a fost redat sub forma unei fâșii înguste (geologic vorbind), reprezentând perioada geologică în care începuse deriva continentelor. Pe rocă este înfățișat conturul Africii, desprins din America de Sud. În interiorul continentelor, printre meridiane și paralele, se văd imagini ce reprezintă figuri umane, locuințe și edificii publice, dinozauri și alte animale de epocă.
Globul pământesc, așa cum arăta cu aproximativ 65 milioane de ani în urmă
Figuri umane: unele sunt îmbrăcate decent, altele sumar, la fel ca în zilele noastre,
pe diferite meridiane ale globului
Dinozaurii, animale dispărute cu circa 65 milioane de ani în urmă, incizate pe suprafața pietrelor de la Inca
Canguri de acum 65 milioane de ani, figurați pe pietrele Inca, identici cu cei din zilele noastre
Lupta oamenilor cu dinozaurii
Ființă umană călare pe un dinozaur erbivor (domesticit?)
Intervenții medicale umane
Simbolul medicinii – șarpele încolăcit pe piciorul cupei cu venin, incizat pe rocile de la Inca. Veninul de șarpe se folosește și în zilele noastre în tratamente medicale.
Astronom studiind bolta cerului, incizat pe pietrele de la Inca
Viața spirituală a omului de acum circa 65 de milioane de ani. Incizie pe rocile din Inca
Figuri similare existente pe petroglifele de la Inca și geoglifele din deșertul Nazca, Peru
Unele dintre petroglife (desenele incizate pe roci) prezintă similitudini cu geoglifele (figurile uriașe trasate pe sol, vizibile mai ales din aer) descoperite în deșertul Nazca (Peru), ceea ce ar permite o estimare a vechimii desenelor de la Nazca la circa 65 milioane de ani.
În continuare, prezentăm câteva exemple în acest sens. Maimuțele, păsările colibri, tarantulele figurate pe solul de la Nazca sunt similare cu petroglifele de la Inca; și sunt identice cu cele ce trăiesc în zilele noastre.
Figuri de animale și siluete umane, incizate pe petroglifele de la Inca
Maimuță incizată pe pietrele descoperite la Inca
Aceeași figură de maimuță, existentă în deșertul Nazca
Pasăre colibri, incizată pe pietrele de la Inca
Aceeași pasăre colibri, realizată în deșertul Nazca
În stânga și în colțurile de jos, dreapta și stânga, se văd incizate tarantule
Tarantulă similară, realizată în deșertul Nazca
Zid preincaș din pietre, fără mortar, în rosturile căruia nu se poate strecura nicio lamă de cuțit. Este practic indestructibil. Prin ce mijloace tehnice a fost realizat?
Istoria speciei umane, așa cum a fost concepută după teoria darwinistă, reprezintă un fals monumental. La ora actuală, darwinismul fost redus la o simplă ipoteză; și, ca toate prezumțiile, nu mai este obligatoriu a se preda în școli. Printr-un nefericit concurs de împrejurări, Darwin a stabilit filiația omului din maimuță. Cu teoria darwinistă și-au luat doctorate zeci de mii de oameni de știință, care i-au ținut isonul „părintelui teoriei evoluționiste”. De pildă, omul de știință român, prof. univ. dr. Marcian David Bleahu, declara în cartea sa de căpătâi, intitulată Omul și peștera, apărută în anul 1978, că el este mândru că se trage din maimuță!
Ce fac oamenii de știință nu este întotdeauna știință. Toată viața lor se străduiesc să-și apere titlurile științifice, luate nu rareori pe ipoteze ce se dovedesc ulterior a fi false. La rândul lor, conduc doctorate cu teze ce au ca obiect aceleași teorii fără acoperire științifică, școlind discipoli care să le ducă pe mai departe „învățăturile”, în pofida progresului științific. De pildă, cu teoria evoluției speciilor elaborată de Charles Darwin savanții au ținut în loc omenirea peste un secol, și n-au de gând să renunțe, reputația și remunerația lor rămânând în funcție de cât vor reuși să-i păcălească pe semeni.
Gestul făcut de dr. Javier Cabrera, de a ține ascunse cele peste 10.000 de artefacte de importanță excepțională pentru omenire, se încadrează în gesturile nefaste pe care le fac uneori oamenii de știință, pentru a-și păstra intactă reputația. Probabil că și titlul de doctor în științe pe care l-a avut Javier Cabrera s-a bazat tot pe teza darwinistă. Dar inciziile de pe pietrele din Inca, prin animalele pe care le au figurate – căprioare, canguri, girafe, păsări colibri etc., contrazic teoria evoluționistă a lui Darwin. La care se adaugă implacabil albinele, libelulele, țânțarii, peștii, ornitorincii, crocodilii, rechinii, crabii-potcoavă etc., toate găsite fosilizate de sute de milioane de ani, și care mai trăiesc bine-mersi și în zilele noastre.
În jurul pietrelor Ica s-au născut numeroase controverse. Unii susțin că acestea ar reprezenta doar o farsă minuțios elaborată și întreținută de Cabrera. Arheologul a obținut cele mai multe pietre de la doi țărani, Irma Gutierrez și Basilio Uchuya, care au declarat ulterior că ei însuși ar fi desenat pietrele, iar patina care le acoperă, interpretată ca o dovadă a vechimii lor, ar fi fost obținută prin ținerea acestora pentru un timp în staulul vacilor. Această dezmințire ulterioară a celor doi țărani trebuie privită însă cu suspiciune – după ce subiectul începuse să facă vâlvă, ei se vedeau în pericol să intre sub incidența legii, întrucât în Peru este interzisă comercializarea de artefacte. Și modul prin care cei doi țărani analfabeți ar fi putut desena cu atâta precizie pietrele dure, ca de altfel și subiectele reprezentărilor, nasc serioase semne de întrebare. Cu atât mai mult cu cât, atunci când au fost invitați să reproducă desenele în piatră, cei doi nu au fost capabili să furnizeze decât copii stângace.
Studii care să certifice autenticitatea pietrelor nu au lipsit, unele fiind comandate chiar de Cabrera însuși, la Universitatea Națională de Inginerie din Peru și la Universitatea din Bonn. Joseph F. Blumrich, un savant proeminent din cadrul NASA, a afirmat că, în conformitate cu testele de laborator, pietrele sunt autentice și „nu există niciun fel de dubiu pentru mine cu privire la autenticitatea acestor desene” de pe pietre. Cu toate acestea, pietrele Ica sunt în continuare considerate un subiect controversat, care nu este luat în calcul de savanții titrați.
La finalul acestui articol, merită reținută concluzia academicianului român Radu Vulpe: „E greu pentru un om de știință când își dă seama, la sfârșitul carierei sale științifice, că a mers pe un drum greșit. Un om de știință adevărat ar trebui să-și recunoască greșeala. Dar câți au puterea s-o facă?”, s-a întrebat meditativ istoricul octogenar. Prin urmare, ce-i de făcut într-o atare situație? Să defilăm în continuare în sens giratoriu – via Papua Noua Guinee – sau să apucăm taurul de coarne și să-i trezim pe săpătorii istoriei omenirii din letargia suficienței?
Citiţi şi:
Descoperirile arheologice recente pun sub semnul întrebării teoriile oficiale asupra originii şi evoluţiei omului
Peștera Magura adăpostește o sui generis bibliotecă rupestră în care este condensată cunoașterea oamenilor primitivi asupra lumii
O scurtă incursiune în istoria mai puţin cunoscută a omenirii (1)
yogaesoteric
19 noiembrie 2016