Rușii susțin că naziștii au avut baze militare secrete aproape de cercul polar arctic. Ce cercetări făcea Hitler acolo
Mai mulți experți ruși susțin că au găsit primele dovezi ale existenței unei baze naziste secrete pe o insulă îndepărtată, în apropierea cercului polar arctic (cercul polar de nord). Descoperirea constă în mai mult de 500 de artefacte de proveniență nazistă aflate pe insula Alexandra, locul unde se află o stație meteo construită, conform documentelor oficiale, în 1942, pentru monitorizarea vremii. Însă, potrivit sciencealert.com, care citează membrii expediției ruse ajunse acum pe insula Alexandra, stația meteo nazistă era doar un paravan, aici aflându-se de fapt o bază secretă de testare și explorare, dovezile fiind mai multe gloanțe, canistre de benzină și schițe ale unor arme futuriste.
Baza Schatzgraber ar fi fost activă doar un an de zile, până în 1943. Foametea și pierderea treptată a frontului estic l-au făcut pe Hitler să ordone evacuarea personalului de aici cu ajutorul unui submarin.
„Soldaţii au fost evacuaţi iar Schatzgraber a fost abandonată. Am recuperat mai multe documente care ne vor ajuta să elucidăm misterul acestei baze secrete. Totuși, deja putem afirma că avem probele care ne arată faptul că naziștii și-au extins operațiunile militare inclusiv în regiunea arctică. Ce au căutat acolo, încă nu putem ști”, a declarat cercetătorul Evgeny Ermolov.
Descoperirea este deosebit de interesantă, mai ales că există foarte mulți oameni care cred că Schatzgraber, care în traducere liberă înseamnă „Vânătorul de comori”, ar fi fost o bază nazistă construită cu scopul de a cerceta mai multe secrete și teorii antice.
Citiți și:
Cele mai ciudate operaţiuni naziste
Societatea secretă THULE l-a antrenat pe Hitler, prin ritualuri satanice, să devină Antichristul
Operaţiunea Paperclip a dus în SUA 1600 de oameni de ştiinţă nazişti
yogaesoteric
21 noiembrie 2016