Comentariu 1 (Lakşman Joo)

Lucrarea Parapraveshika tantra aparţine lui Ksemaraja, discipolul cel mai important al lui Abhinavagupta. Cuvântul parapraveshika se poate traduce prin “ceea ce te face să intri în Suprem”, ceea ce te împinge în cea mai înaltă realitate.

Mă înclin în faţa acelei Conştiinţe (samvid) care străluceşte în întreita modalitate a energiilor Sale – supremă, medie şi inferioară – şi în toate cele trei stări de Conştiinţă. Această Conştiinţă este Inima Supremului Shiva.

Suprema Energie (Shakti) este energia dincolo de orice limitare.  Ea este non-duală (advaita) şi duală (dvaita). Energia inferioară (apara) este doar duală (dvaita). Aceste trei energii corespund conştiinţei subiective, conştiinţei conceptuale şi conştiinţei obiective1.

Mă înclin în faţa acelei Conştiinţe care străluceşte în aceste trei moduri. Această Conştiinţă este inima Supremului Shiva. Ea este totodată una cu universul şi dincolo de lumea manifestată.

 

În lumea filosofiei shivaite, Supremul Shiva este conceput ca o fiinţă plină de lumină. Dar, mai mult decât atât, Supremul Shiva este întruchiparea luminii şi această lumină este diferită de cea a soarelui, a lunii sau a focului.

Este lumina (prakasha) înzestrată cu Conştiinţă (vimarsha); şi această lumină înzestrată cu Conştiinţă este natura Acelei Supreme Conştiinţe, Supremul Shiva.

Ce este Conştiinţa? Lumina Conştiinţei nu este doar pură Conştiinţă, ea este umplută cu înţelegerea că Eu sunt creatorul, Eu sunt protectorul şi Eu sunt distrugătorul a tot. Doar a şti faptul că Eu sunt creatorul, Eu sunt menţinătorul şi Eu sunt distrugătorul reprezintă Conştiinţă. Dacă Conştiinţa nu ar fi fost ataşată luminii Conştiinţei, ar fi trebuit să admitem că lumina soarelui sau lumina lunii sau lumina focului sunt tot Supremul Shiva. Dar nu e cazul.

Luminii Conştiinţei (vimarsha) i-au fost atribuite diferite nume. Ea este numită cit-chaitanya, ceea ce înseamnă tăria conştiinţei; para vak, cuvântul suprem; svatantrya, independenţa perfectă; aishvarya, gloria predominantă a Supremului Shiva; kartitva, puterea de acţiune; sphuratta, puterea de existenţă; sara, esenţa completă a tot; hridaya, inima universală şi spanda, vibraţia universală. Toate acestea sunt nume atribuite în Tantra-e acestei Conştiinţe.

Această Conştiinţă a Eu-lui, care este realitatea Supremului Shiva, este un “Eu” natural (akritrima) şi nu născocit. Nu este o Conştiinţă a Eului adaptată. Fiinţele umane limitate au o Conştiinţă a Eului adaptată. Supremul Shiva are o naturală sau pură 

Conştiinţă a Eu-lui. Există o diferenţă între Conştiinţa adaptată şi Conştiinţa naturală. Conştiinţa artificială sau adaptată există când această Conştiinţă a Eu-lui este atribuită
corpului tău, minţii tale, intelectului tău, egoului tău. Conştiinţa naturală este acea Conştiinţă care este atribuită realităţii Sinelui, care este Conştiinţa a tot.

Conştiinţa naturală este întruchiparea pură a Conştiinţei. Este chiar Shiva. Toate cele treizeci şi şase de elemente (tattva), de la Shiva la pământ, sunt create de această Conştiinţă naturală a Eu-lui. Acestea nu sunt doar create de această Conştiinţă, ele şi strălucesc în această Conştiinţă. Creaţia Sa nu este în afara naturii Sale, ea există în Sinele Său. El a creat întreg acest univers în perimetrul Conştiinţei Sale. Astfel, tot ceea ce există rezidă în această Conştiinţă.

Asta ar trebui să înţelegeţi. Energia creativă care este atribuită Supremului Shiva, nu este o energie a Supremului Shiva care creează universul în afara Conştiinţei Sale, aşa cum noi creăm în afara conştiinţei noastre. Creaţia Sa nu este insensibilă (jana) aşa cum sunt creaţiile noastre.

Acest univers, care este creat în Conştiinţa Sa, este dependent de acea Conştiinţă. El este întotdeauna dependent de acea Conştiinţă. Nu se poate mişca în afara acelei Conştiinţe. Acesta este modul în care Creaţia Sa are loc.

Trebuie să înţelegeţi că acest univers, care este creat de Stăpânul Conştiinţei, este una cu acel Creator Care este în întregime prakasha-vimarsha, lumină înzestrată cu Conştiinţă, luminoasă prin ea însăşi.

Dacă acest univers creat ar fi rămas în afara acestei Conştiinţe, n-ar fi apărut nimănui în raza percepţiei. N-ar fi existat, aşa cum nu există fiul unei femei sterpe sau laptele unei păsări. Dacă aprofundăm această înţelegere, vom vedea că există o diferenţă între aceste analogii. Dacă acest univers creat ar fi rămas în afara Conştiinţei, n-ar fi fost perceput de nimeni, pentru că, de fapt, nu ar fi existat deloc. Totuşi, doar Conştiinţa există. Astfel, deoarece universul există, el este una cu Conştiinţa. În realitate, nimic n-ar exista dacă ar fi separat de această Conştiinţă. În acest sens doar, noi putem spune că fiul unei femei sterpe sau laptele unei păsări pot exista. Aceasta există deoarece în Conştiinţă există tot atât de multe lucruri câte există în gândul nostru. Când ceva există în imaginaţie, atunci există şi în Conştiinţă. Ksemaraja ne spune că acest univers nu există în afara Conştiinţei. Astfel, fiul unei femei sterpe sau laptele unei păsări nu există în afara Conştiinţei. Ne putem gândi la ele, deci ele există de asemenea înăuntrul Conştiinţei.

Conştiinţa Supremului Shiva nu este umbrită de această lume creată. Lumea nu poate pune Conştiinţa în obscuritate. Dimpotrivă, Conştiinţa dă naştere existenţei acestei lumi.

Această lume există pe suprafaţa Conştiinţei. Atunci, cum poate această lume să acopere sau să ascundă natura Conştiinţei? Adevărul este că această lume îşi extrage seva vieţii din Conştiinţă. Este plină de lumina Conştiinţei. Universul nu poate să-şi oculteze viaţa, care este Conştiinţă. Dacă acest univers ar putea să oculteze Conştiinţa Supremului Shiva, cum ar putea, însă, exista? Răspunsul este că nu ar putea face acest lucru, pentru că el ar dispare.

Astfel, este uşor să se observe că un argument care urmăreşte să probeze non-existenţa Conştiinţei, chiar nu ar putea exista în absenţa Conştiinţei. Dacă spuneţi că Dumnezeu nu există, aţi putea fi întrebaţi, cine spune că Dumnezeu nu există? Dumnezeu este Cel care spune că Dumnezeu nu există. Deci, Dumnezeu Însuşi este Cel care urmăreşte să dovedească faptul că El nu există. De ce? Pentru faptul că acea persoană care infirmă existenţa Supremului Shiva, prin această încercare a sa de a infirma existenţa Lui, chiar Îi afirmă existenţa. Acest lucru se petrece deoarece persoana care pune întrebarea este Supremul Shiva, care există chiar dinainte ca întrebarea privitoare la existenţa Sa să apară.

Cum se poate înţelege existenţa Supremului Shiva? Aceasta trebuie cuprinsă cu mintea folosind înţelegerea proprie. Existenţa Sa străluceşte peste tot fie că suntem de acord, fie că nu suntem de acord. Dacă suntem de acord că Supremul Shiva există, El străluceşte. Dacă nu suntem de acord că Supremul Shiva există, El străluceşte de asemenea în acest non-acord. În amândouă cazurile El străluceşte.

Deci a prezenta un argument pentru a dovedi existenţa Sa este la fel de fără folos, pentru că persoana care avansează argumentul este acea persoană care deja manifestată aici este dovedită astfel. De fapt, cele două clase de obiecte – interne şi obiective – şi cele trei clase de corpuri – grosier, subtil şi cel mai subtil – sunt dependente de acea Conştiinţă. Dacă Conştiinţa nu ar fi fost, nici unul din aceste obiecte sau corpuri nu ar fi existat2.

Mai mult decât atât, o dovadă (pramana) este dată doar pentru ceea ce nu este cunoscut apriori şi care este cunoscut doar acum. Pentru a da o probă pentru ceea ce a fost deja cunoscut dinainte de existenţa dovezii, nu are sens. Astfel, o dovadă a existenţei Lui Dumnezeu, Supremul Shiva, nu-şi are locul aici.

Completa Conştiinţă a Eu-lui (purnahanta) este umplută de toate sunetele, toate cuvintele, toate propoziţiile. Totul există aici, în această Conştiinţă Completă a Eu-lui. De aici, Paramashiva se expansionează în ciclul celor treizeci şi şase de tattva-e sau elemente. Aceste treizeci şi şase de elemente sunt următoarele. În primul rând sunt elementele pure: shiva, shakti, sadashiva, ishvara, shuddhavidya. Acestea sunt urmate de elementele limitării: ignoranţa (maya), energia activă limitată (kala), energia limitată a cunoaşterii (vidya), ataşamentul (raga), limitare a timpului (kaala) şi de limitarea de spaţiu (niyati)3. După acestea, sunt tattva-ele purusha, sufletul limitat şi prakriti, natura sa. Tattva buddhi este intelectul. Ahamkara este egoul. Manas este mintea, shrotra este urechea, tvak este pielea, cakshuh sunt ochii, jihva este limba, ghrana este nasul, vak este sunetul, pani este mâna, pada este piciorul, upastha este organul excretor al urinării, payu este organul eliminării fecalelor. Shabda este auzul, sparsha este atingerea, rupa este forma (văzul), rasa este gustul, gandha este mirosul. Akasha este eterul, vayu este aerul, vahni este focul, salila este apa şi bhumi este pământul. Acestea sunt cele treizeci şi şase de tattva-e şi ele sunt create în natura Supremului Shiva.

Acum vor fi explicate aceste treizecişişase de tattva-e. Prima tattva este Shivatattva, elementul lui Shiva. Shivatattva este acea tattva care conţine iccha, voinţa, jnana, cunoaşterea şi kriya, acţiunea, fiecare din ele debordând de beatitudine. Voinţa Sa este plină de extaz, Cunoaşterea Sa este plină de extaz, acţiunea Sa este plină de extaz.

Când Supremul Stăpân (Parameshvara), doreşte să creeze acest univers care există în natura Sa în afara naturii Sale, în natura Sa proprie, primul început al mişcării pentru a crea acest univers este elementul shakti. Acesta este primul început al voinţei (iccha). Această voinţă este voinţa Supremului Shiva. Este voinţa Sa nestăvilită. Voinţa omului obişnuit este de multe ori încătuşată, neputând să facă la un moment dat ceva ce şi-ar dori. Voinţa Supremului Shiva este liberă şi independentă. Nu este limitată sau în opoziţie cu nimic. Când El doreşte să creeze universul, universul începe să fie.

Dar universul, care apare din natura Sa proprie, este deja existent în natura Sa. Când universul începe să îşi facă apariţia, el continuă să fie impregnat de Suprema Conştiinţa de Eu a Lui Shiva. În această apariţie a universului, Conştiinţa lui Eu nu este ignorată. La acest stadiu al manifestării, Conştiinţa Lui Eu este predominantă. Acesta este elementul sadashiva. Elementul sada-shiva există când Supremul percepe “Eu sunt acest univers”. Nu “Eu am creat acest univers”, mai degrabă “Eu sunt acest univers”. Aceasta este starea de Sadashiva.

Când universul care trebuie creat a ţâşnit în deplinătatea sa, şi este încă înfăşurat cu Conştiinţa de Sine a Supremului Shiva, acesta este elementul ishvara.

Când acest univers este creat şi El vede că acest univers creat nu este separat de Sine Însuşi şi El simte existenţa naturii Sale în universul exterior acesta este shuddhavidya tattva.

Trebuie notată diferenţa între aceste trei stări sadashiva, ishvara şi shuddhavidya. Sadashiva este acel element care există când universul este gata să ţâşnească din Inima Divină. El nu a ţâşnit încă, dar această stare este iminentă.  Această stare corespunde lui sadashiva tattva. Când este emanat aceasta este starea de ishvara. Când a fost emanat şi a înflorit în natura sa proprie aceasta este starea de shuddhavidya.

Cuvintele aham idam, “Eu sunt acest univers”, exprimă experienţa lui Sadashiva. Cuvintele idam aham, semnifică “Acest univers nu este separat de Mine Însumi”. Aceasta este  percepţia în starea de Ishvara. Cuvintele aham aham, idam idam, înseamnă “Chiar dacă acest univers pare separat, de fapt acest univers nu este separat de Mine”. Aceasta este experienţa specifică lui shuddhavidya tattva.

Astfel, universul este mai puţin predominant în Sadashiva, mai predominant în Ishvara şi cel mai predominant în shuddhavidya. Când percepi cunoaşterea universului şi când, din cauza acestei percepţii gândeşti că acest univers este doar o iluzie – plină de durere şi plăcere care trebuie astfel evitate – acest tip de percepţie este numit maya. Trebuie să înlături această percepţie din conştiinţa ta. Este doar iluzie. Este ignoranţă.

Când Supremul Shiva, prin propria Sa Energie liberă, (svatantrya shakti), acoperă propria Sa natură cu ignoranţă, El devine o fiinţă limitată. Astfel, în fiecare şi prin orice cale, El acţionează ca şi cum El ar fi limitat. În această stare limitată, El simte, “O, acesta este inamicul meu, acesta nu este inamicul meu, acesta este adevărul, acesta nu este adevărul; acesta este bun, acesta este rău”, toate aceste limitări şi contradicţii Îi apar Lui. Aceasta este ignoranţa. În această stare Supremul Shiva este cunoscut ca purusha, fiinţa individuală(sufletul individual).

Când totul îţi apare ca fiind divin, atunci tu eşti Shiva. Când totul îţi apare ca fiind diferit, în contradicţie, atunci ai devenit limitat. În acest punct ai pierdut cunoaşterea de sine şi eşti acaparat de ignoranţă. Dar chiar şi atunci există o speranţă, căci tu poţi termina şi elimina această stare limitată.

Astfel fiinţa individuală se spune că este păcălită de propria maya, de propria ignoranţă. Ea este ataşată de acţiunile sale. Ea este o samsari, o fiinţă limitată (jiva), care hoinăreşte prin această lume în ciclul repetatelor naşteri şi morţi. În aceste cicluri, nu există speranţă pentru ea să trăiască în spiritualitate dacă nu aspiră la această elevare. Dar când fiinţa aspiră să se înalţe, atunci ea se poate înălţa.

În această stare, ca fiinţă limitată (jiva), fiinţa este totuşi una cu Supremul Shiva. Dar deoarece este plină de ignoranţă, ea nu ştie că este Supremul Shiva. Aceasta este problema fiinţei limitate. Acest tip de ignoranţă nu este posibilă pentru Shiva. Cu toate că Shiva creează acest univers şi face totul, îndeplinind neîncetat cele cinci acţiuni, El nu este marcat de ignoranţă. El nu gândeşte că ar fi separat de natura Sa proprie.

E ca în cazul magicianului: când îi dai acestui magician o mână plină de praf, el va crea o mână de dulciuri pentru tine. Mai întâi el îşi închide pumnul în jurul prafului, apoi el îşi realizează magia sa. Rezultatul este că tu vei vedea mâna sa plină de dulciuri. Trebuie să-ţi dai seama că numai tu vezi dulciurile, nu şi magicianul. El nu vede dulciuri. El te va întreba, “sunt acestea dulciuri?” şi tu vei spune, “da, acestea sunt dulciuri”. Dar magicianul nu vede dulciuri, el vede doar praf. Magicianul ştie că nu e decât pământ, dar pentru tine sunt dulciuri. Poţi chiar să la mănânci şi ele vor fi dulci. Magicianul nu le poate mânca, fiindcă el ştie că ele sunt doar pământ. Astfel este acest univers creat. Pentru magician, este doar pământ. Şi pentru tine, care percepi acest pământ ca dulciuri, acesta este dulciuri. Te bucuri de aceste dulciuri şi totuşi acestea nu sunt nimic. Nu sunt decât existenţa Supremului Shiva. Acest univers este înlănţuire pentru jiva şi nimic pentru Supremul Shiva.

În acelaşi mod, vezi o soţie frumoasă sau urâtă, un bărbat frumos sau unul urât, un fruct gustos sau unul rău. Toate aceste lucruri le percep astfel din cauza ignoranţei. Dar toate acestea sunt doar Voinţa Sa, liberă şi independentă (svatantrya) doar existenţa Supremului Shiva.

Când, prin graţia Supremului Shiva sau prin graţia Maestrului său, fiinţa limitată ajunge la adevărata înţelegere a naturii sale, atunci ea este una cu Paramashiva. În acel moment nu există nici o diferenţă între el şi Paramashiva.

Ca şi Stăpânul Suprem (parameshvara), ea posedă cele cinci mari energii. Aceste cinci energii sunt puterea de a face orice [în conformitate cu armonia universală] (sarva-kartritvam), puterea de a înţelege orice (sarva- jnatvam), puterea completei împliniri (purnatvam), puterea eternităţii (nityatvam) şi puterea de a fi atotpătrunzător (vyapakatvam). Acestea sunt energiile care există în Supremul Shiva.

Însă, din cauza magiei lui Shiva, aceste energii şi asumă diferite forme şi condiţii. Puterea de a şti totul (sarva- jnatvam) este transformată în puterea de a şti ceva. Puterea de a face orice (sarva-kartritvam) este transformată în puterea de a face ceva. Puterea completei împliniri (purnatvam) este transformată în puterea de a fi incomplet, în sentimentul imperfecţiunii, a nu fi împlinit. Datorită puterii acestei limitări, fiinţa limitată poate gândi, “Am nevoie de acest tip de fabrică pentru hainele mele, altfel nu voi arăta bine. Dacă nu voi slăbi şi nu voi deveni potrivit din punct de vedere fizic, toată lumea va vedea cât de urât sunt şi nimeni nu mă va mai place. Trebuie să am maşina aceea. Dacă o am şi o conduc, toată lumea mă va respecta şi va vedea ce plin de succes sunt”. Puterea de a fi etern (nityatvam) este transformată în puterea serenităţii, a experimentării în domeniul timpului. Datorită acestei puteri, fiinţa individuală limitată gândeşte “am 35 de ani”, când de fapt ea este eternă. Timpul nu există. El se manifestă doar din cauza acestei limitări a puterii eternităţii. Puterea de a fi atotpătrunzător (vyapakatvam) este transformată în puterea de a fi limitat în spaţiu, a fi doar într-un loc şi nu oriunde.

Atunci când aceste puteri, care sunt de fapt divine, se limitează, devin limitările kalaa, vidya, raga, kaala şi niyati. Kalaa este cea care limitează Divinul în atotputernicia sa (sarva-kartritvam). Vidya este cea care îi limitează atotcunoaşterea (sarva-jnatvam). Raga, ataşamentul, este cel care limitează completa Sa plenitudine (purnatvam). De ce? Pentru că ataşamentul apare atunci când nu eşti deplin, când simţi că lipseşte ceva. Kaala, timpul, este cel care limitează eternitatea Sa (nityatvam). Niyati este cea care limitează fiinţa sa atotpătrunzătoare (vyapakatvam). Este limitarea în spaţialitate. De fapt fiinţa umană ar putea să pătrundă oriunde, dar din cauza lui niyati ea se găseşte într-un singur loc şi nicăieri în altă parte.

Limitarea kalaa conduce fiinţa limitată la acţiune limitată. Limitarea vidya o conduce la cunoaştere limitată. Limitarea numită raga o face să fie ataşată de cele cinci elemente subtile (tanmatra)4, sunetul (shabda), atingerea (sparsha), forma (rupa), gustul (rasa) şi mirosul (gandha).

Limitare timpului, kaala, face ca fiinţa limitată să experimenteze trecutul, prezentul şi viitorul. Ea există în prezent. În trecut nu a existat deoarece fiinţa nu era încă născută. În

viitor ea nu va exista deoarece va muri. Deci, există trecutul, prezentul şi viitorul care o menţin în strâmtoare.

Limitarea niyati este limitarea acţiunii. “Eu trebuie să fac aceasta, iar acea acţiune nu o voi face”. Limitarea acţiunii dă naştere acestui mod de a gândi şi de a acţiona.

Scopul acestor cinci elemente limitatoare este de a acoperi şi oculta natura reală a lui Shiva. Astfel, ele sunt numite kancuka, ceea ce înseamnă învelişuri, teci.

Aceste cinci kancuka, cele cinci elemente ale limtării (kalaa, vidya, raga, kaala şi niyati), împreună cu maya formează cele şase teci (shat-kancuka), care acoperă Conştiinţa Divină a fiinţei. Purtând aceste şase învelişuri ea devine o fiinţă complet limitată.

Urmând celor şase învelişuri, în succesiunea manifestării se află elementele prakriti şi purusha. Aceste două elemente sunt interdependente. Prakriti, adesea tradus ca “natura” sau “materia primară”, este cauza predominantă (mula-karana) a tuturor celorlalte elemente începând cu elementul intelect şi sfârşind cu elementul final, pământul. Prakriti este potenţialul nediferenţiat care dă naştere lumii obiective, atât interioară cât şi exterioară. Iată de ce în filozofia Samkhya5, elementele create de prakriti sunt numite vikriti. Vikriti este ceea ce este supus schimbării. Prakriti este ceea ce este neschimbător. Prakriti este cauza lui vikriti. Vikriti este ceea ce se schimbă. Prakriti este fără formă şi îşi asumă forma a ceea ce este schimbător. De exemplu, elementul intelect este supus schimbării, este format, cu alte cuvinte modelat şi această punere în formă a lui prakriti este vikriti.

Această Prakriti este starea materiei nediferenţiate (samya-vastha). Este starea unde cele trei gunas – sattva, rajas şi tamas – nu sunt cu adevărat percepute. Aceste trei gunas există în prakriti, dar ele nu sunt percepute deoarece, în prakriti, aceste elemente sunt într-un perfect echilibru şi nediferenţiate. Aceste trei gunas-e, din această cauză, nu sunt cu adevărat manifestate în starea cauzei care este prakriti. Ceea ce răspunde de prakriti şi posedă acel prakriti se numeşte purusha. Purusha este acel suflet înlănţuit şi limitat care este conex cu subiectivitatea.

Elementul intelect, buddhi, este elementul care decide. Prima oară mişcarea minţii apare ca un gând şi apoi acel gând este reflectat în elementul intelect (buddhi). Când acest gând este reflectat în intelect, acest intelect decide dacă noi trebuie să acţionăm în conformitate cu acest gând sau nu. Această determinare este îndeplinită de intelect.

Următorul element după intelect este ahamkara, elementul ego. Elementul ego este acel element care te face să gândeşti şi să înţelegi că “acesta este al meu şi acesta nu este al meu”. Când acest lucru are loc, se dezvoltă abhimana, aroganţa.

Urmând egoului, se află manas, elementul minţii. Mintea este acel element care dă naştere varietăţilor fără de sfârşit a gândurilor fără nici un scop şi fără conţinut. Tu gândeşti, “Acesta este un dop, acesta este un zid, acesta este un vas, aceasta este o carte”. La ce foloseşte această gândire fără folos? Tu poţi gândi, “Acesta este un copac”. Dar, deşi nu ai de făcut nimic cu copacul, totuşi gândul “Acesta este un copac” apare în minte. Toate gândurile precum “aceasta este o haină, aceasta este aceasta, aceasta este aceea”, sunt samkalpa6 şi sunt realizate de manas, elementul minte.

Acestea trei – mintea, ego-ul şi intelectul –sunt în mod obişnuit numite antahkarana, care înseamnă “organ intern”.

După organul intern urmează cele cinci organe de percepţie. Aceste cinci organe de percepţie7 – urechea, pielea, ochii, limba şi nasul – controlează respectiv cele cinci tanmatra – sunet, pipăit, formă , gust şi miros.

După organele de percepţie sunt create cele cinci organe de acţiune. Aceste organe de acţiune sunt (pani), piciorul (pada), organul excreţiei (payu), organul reproducerii (upastha) şi organele fonaţiei (vak). Vak produce două organe, unul de percepţie şi unul de acţiune. Când percepţia este produsă de limbă, este vorba despre gust. Când acţiunea este produsă de limbă (şi coardele vocale) atunci este vorbire. Această acţiune este numită vacana. Adana este apucarea, care este realizată de mâini. Viharana, mişcarea dintr-un loc în altul este realizată de picioare. Visarga, excreţia, reprezintă totuşi două acţiuni şi este realizată de un singur organ. Când urinezi şi când elimini fecalele, amândouă actele sunt excreţie şi amândouă sunt realizate de un singur organ. Organul sexual dă naştere extazului (ananda) de tip sexual. Este organul extazului.

Elementele care vin după cele cinci organe de acţiune sunt cele cinci tanmatra. Tanmatra -ele sunt sălaşul sau reşedinţa senzaţiilor date de cele cinci simţuri. De exemplu, după ce produce sunetul aum, unde se duce acest sunet? El îşi ia locul în shabdatanmatra, rămâne în shabdatanmatra şi poate fi creat din nou din shabdatanmatra.

Sunetul poate fi retras şi poate fi produs şi auzit din nou. Orice lucru am spune, totul se memorează în shabda tanmatra. Şabdatanmatra este reşedinţa impresiei de sunet. Acesta este de asemenea cazul celorlalte patru tanmatra. Sparshatanmatra este rezidenţa impresiei de formă şi gandha tanmatra este reşedinţa impresiei de miros.

După cele cinci tanmatra, vin cele cinci elemente grosiere8. Aceste elemente sunt eterul, aerul, focul, apa şi pământul. Elementul eter generează spaţiul în care mergi şi te mişti. Dacă nu ar fi fost eter, nu ai fi putut să-ţi mişti mâna sau piciorul. Deci eterul îţi dă spaţiu. Elementul aer îţi dă viaţă. Elementul foc îţi dă căldură şi senzaţie de ardere. Elementul apă îţi dă umezeala şi viaţa răcoroasă. Îţi dă senzaţia de rece şi te umezeşte când eşti uscat. Elementul pământ te menţine. Dacă nu ar fi pământul, nimic nu ar fi susţinut.

Note:

1

Aceste trei stări de conştiinţă sunt cele trei aspecte care alcătuiesc orice percepţie. Există deci, cel ce percepe, care este conştiinţa subiectivă; mijloacele perceperii acelui obiect, ceea ce înseamnă conştiinţa cognitivă, şi obiectul care este perceput, ceea ce reprezintă conştiinţa obiectivă.

2

Cele două clase de obiecte sunt obiectele externe şi interne. Lumea externă obiectivă constă în lucruri, forme, culori, sunete, etc. care există în mod extern. Lumea internă obiectivă este construită din durere, plăceri, supărare, etc. Obiectele interne sunt acele obiecte care nu sunt percepute de nimeni altcineva decât de persoana care le experimentează. Obiectele noastre interne sunt percepute doar de noi înşine. Obiectele noastre interne nu pot fi percepute de altcineva. Dacă noi suntem plini de supărare sau de fericire nimeni nu poate experimenta şi nici nu poate vedea aceasta. Pe de altă parte, obiectele externe sunt percepute de oricine.

3

„Limitarea de spaţiu” înseamnă a fi situat într-un loc particular şi nu oriunde.

4

Tanmatra-ele sunt elemente subtile şi stări potenţiale care există ca fundal al celor cinci elemente grosiere. Ele sunt sălaşul, rezidenţa senzaţiilor date de cele 5 simţuri.

5

Şcoala de filosofie Samkhya este unul din cele şase sisteme ortodoxe ale filisofiei clasice indiene.

6

savïkalpa este gândul intenţional, conştient, gândul direct.

7

În ordine, cele cinci organe ale percepţiei sunt srotra, tvak, caksuh, jihva şi ghrana. Cele cinci tanmatra sunt sabda, sparsa, rupa, rasa şi gandha.

8

În ordine, cele cinci elemente grosiere sunt: akasa, vayu, agni, jala şi prithivi.

yogaesoteric