„Surpriza” institutelor de sondare a opiniei publice
Deci conservatorii au câștigat alegerile și pentru Senat și pentru Camera Reprezentanților și pentru președinția SUA. Trump a câștigat cursa electorală dând peste cap analizele politice, studiile și cercetările institutelor de sondare a opiniei publice, care, după anunțarea rezultatelor au declamat la unison că acestea au constituit o mare surpriză.
Mare surpriză pentru cine? Surpriza putea fi pentru cei cărora li se picura în ureche și li se băga în ochi în fiecare zi concluzia anticipată că Hillary Clinton va câștiga negreșit. Surpriza putea fi pentru masa mare a oamenilor de rând, alegători obișnuiți și încrezători în democrația și onestitatea care le fusese predată în familie, în școlile pe care le urmaseră, la televizor, la radio și în ziare. Surpriză pentru spectatorii din străinătate ai alegerilor din SUA, care habar nu aveau (nici n-aveau cum) despre ce se petrecea, de fapt, acolo.
Dar surpriză și pentru analiștii de la institutele specializate în studierea și stabilirea exactă a preferințelor sociale? Aceste institute încadrate cu sociologi, psihologi, statisticieni, matematicieni? Aceste institute care pretind că orice rezultat al studiilor realizate de ele se încadrează într-o marjă de eroare nesemnificativă de câteva procente? Una din două, sau pomenitele institute sunt proaste iar specialiștii săi pe dinafară de ceea ce urmăresc să facă, sau rezultatele date publicității sunt false, altele, cu totul altele, decât ce le-a rezultat din studiile și analizele făcute, pentru că stăpânii lor sau sponsorii lor, când le-au dat temele de cercetare le-au dat și rezultatele la care trebuiau să ajungă. Din ambele variante rezultă că lăudatele institutele de sondare a opiniei publice sunt lipsite de credibilitate, că nu are niciun sens să ne batem capul cu datele comunicate de ele, să ne îngrijorăm, să ne bucurăm sau, Doamne ferește, să ne orientăm după ele.
Credibilitatea acestor instituții este în declin de mai multă vreme ca, de altfel, și mass-media de orice fel, care a pus serios umărul la susținerea trunchierilor de adevăr operate de acești „sondori” moderni.
Alegerile din SUA din 2016, pe lângă faptul că au desemnat un învingător, în persoana lui Donald Trump, și un învins, în persoana lui Hillary Clinton, au consacrat definitiv și un mincinos care se tot ascundea până acum după explicații și după câteva rezultate conforme cu realitatea pe care, pentru credibilitate, le scotea pe piață din când în când. Un mincinos și, pe deasupra, și prost, pentru că urmărind să influențeze alegătorii în mod grosolan, imperativ și violent, nu a făcut altceva decât să obțină efectul contrar. Va trebui multă vreme și multă muncă pentru ca aceste instituții costisitoare să înlăture neîncrederea pe care și-au „câștigat-o” cu brio și să se răscumpere în ochii opiniei publice pentru a deveni din nou cât de cât credibile. Cât despre mass-media, aceasta a acoperit cu încă o lespede grea de granit cavoul în care a coborât de mai mult timp.
Cine este și ce vrea Trump?
Născut la 14 iunie 1946, Trump este al patrulea copil din cei cinci ai unei familii bogate din New York. Tatăl său, Fred Trump (1905-1999), provenit dintr-o familie de emigranți germani, a fost unul dintre cei mai bogați dezvoltatori imobiliari din New York. Absolvent al liceului militar New York Military Academy (N.Y.M.A.), din Cornwall, New York, Donald Trump a urmat doi ani la Universitatea Fordham din Bronx, după care s-a transferat la Wharton School, din cadrul Universităţii din Pennsylvania, din Philadelphia, unde și-a încheiat studiile universitare obținând titlul de Bachelor of Science degree in economics (absolvent în stiinţe economice, bachelor este titlul obținut după absolvirea unei facultăți. În continuarea studiilor se poate obține titlul de master și, mai departe, cel de doctor).
Faptul că fratele său cel mare, Fred Jr., a decedat în 1981 răpus de alcoolism, l-a făcut pe Trump să devină un antialcoolic și un antitabagic convins.
Trump este modelul omului e afaceri de succes, icoana visată și inculcată încă din școală oricărui american.
Orientarea politică a lui Trump este destul de greu de precizat. A fost pe rând membru al Partidului Republican, pe care l-a părăsit în 1999 pentru Partidul Reformei. Între 2001 și 2008 a fost membru al Partidului Democrat. În 2009 a revenit în Partidul Republican, din care iese în decembrie 2011, dar, după numai cinci luni, se reîntoarce din nou în Grand Old Party (G.O.P.) așa cum este supranumit Partidul Republican. Trecerea dintr-un partid în altul, precum și tendința de a folosi adesea un limbaj considerat de mulți drept confuz, vag și uneori contradictoriu, i-au adus lui Trump acuzația de instabilitate, acuzație pe care el o respinge afirmând că, în decursul vieții, a rămas constant în aprecierea multor probleme, dar au fost cazuri în care și-a schimbat opiniile ca urmare a propriei sale evoluții.
Trump a scris peste 40 de cărți de succes. Unele dintre ele au fost incluse în materialele de studiu din facultățile americane cu profil economic. Dintre ele amintim: Arta negocierii, Timpul de muncit din greu, Cel mai bun sfat în investițiile de bunuri imobiliare, Gândește ca un campion, Gândește grandios și transpune în afaceri și în viață, Gândește pozitiv și mână măgarul, De ce se vrea ca tu să fii bogat, Gândește ca un miliardar, 101 căi către succes, Cum să facem America mare din nou.
Titlul ultimei cărți, How to Make America Great Again, a fost preluat de susținătorii lui Trump și folosit ca lozincă mobilizatoare în campania electorală. Acest fapt a dus la acuzarea lui Trump de neo-nazism, lozinca respectivă fiind asemănată cu cea folosită de Partidul Nazist în 1930.
La începutul anului, când a intrat în campania electorală, Trump era creditat cu doar 1% șanse de a deveni președintele SUA. Pe măsura apropierii datei finale de 8 noiembrie, când ultimii doi candidați, câte unul din partea celor două partide politice mari din SUA, aveau să se confrunte în fața urnelor, creșteau și șansele cu care era creditat Trump, dar întotdeauna rămânea plasat în urma contracandidatei sale Hillary Clinton. Cu cât distanța se micșora, creștea și neliniștea regiei electorale din interiorul SUA, cât și din afara lor.
Preziceri sperietoare erau lansate pe toate canalele: dacă Donald Trump urma să câștige alegerile lumea ar intra într-o perioadă mai neagră decât Evul Mediu.
E muncitor și gândește liber. Nu are marote sau idei preconcepute, lucru demonstrat în opiniile și comportamentele sale politice (a trecut prin trei partide), precum și în cele religioase (nu a avut nimic împotrivă ca fiica sa să se căsătorească cu un evreu și să treacă la iudaism sau fiul său să se căsătorească cu o evreică).
Faptul că se reorientează repede în funcție de condiții, urmărind doar rezultatul practic, câștigul și succesul, îl prezintă ca nesigur în alianțe.
Este adevărat că averea îi conferă independență în acțiuni, protejându-l de diferite influențe nefaste sau contradictorii, dar, de aici, poate rezulta pericolul unui autoritarism personal. Mult va depinde și de echipa pe care și-o va forma. Napoleon a fost mare și datorită oamenilor de care s-a înconjurat. Codul Napoleonian nu a fost scris de Napoleon, ci de juriștii săi. Producerea zahărului din sfecla de zahăr nu a fost inventată de Napoleon, ci de savanții lui etc.
Faptul că în afaceri Trump a știut să-și formeze echipe profesioniste care i-au asigurat succesul, iar în campania electorală oamenii care l-au dus la victorie, poate constitui un precedent pozitiv în alegerea unei echipe pentru Casa Albă pe măsură, care să-i asigure succesul și în conducerea unei țări precum SUA.
America lui Trump, încotro?
Încotro, ne spune chiar Trump: „Make America Great Again”. Este sloganul cu care a înflăcărat masele și cu care a câștigat alegerile. Desigur, ca peste tot în lume și ca dintotdeauna, limbajul din timpul campaniilor electorale este una și ce face candidatul după ce câștigă alegerile este alta. (Vă amintiţi sloganurile „Să trăiți bine” sau „România lucrului bine făcut”?).
Trump nu trebuie demonizat, așa cum au făcut adversarii săi, dar nici divinizat, mai ales de către privitorii de pe margine care se uită cu gura căscată la strălucirea alaiului regal care trece prin oraș în calești aurite, trase de cai cu hamuri de argint. Trump este un om al interesului. Interesul său (nimic de condamnat aici) și interesul țării sale (bravo, lui!). Deci este de așteptat ca Trump să-și privească obiectivele personale prin prisma scopurilor cu adevărat naționale (nu doar proclamate) și aceasta mai mult decât alți conducători de aiurea sau chiar din America. Un președinte american pentru America lui.
În atingerea scopurilor vizate el nu se va împiedica (așa cum a demonstrat-o) nici de doctrine politice, nici de rase, nici de sexe, nici de religii și nici, cu atât mai puțin, de sentimentalisme. Dacă interesul lui o va cere, nu va ezita vreodată să acționeze invers decât ar fi zis vreodată că va proceda. La el totul se negociază, se vinde și se cumpără în perspectiva câștigului de orice fel. În afara trecutului său, câteva exemple din noua lui postură de „președinte ales” vin să prefigureze destul de clar viitorul său comportament.
În timpul campaniei, în mod repetat Trump s-a pronunțat pentru reconsiderarea alianțelor și tratatelor, inclusiv NATO unde SUA este principalul contribuitor acoperind lipsa de implicare a celorlalți parteneri, care se dovedesc tot mai puțin cooperanți. După alegeri și-a nuanțat poziția, declarând că este pentru menținerea NATO și creșterea rolului său strategic, pentru adaptarea strategiilor sale la noile condiții de securitate. De asemenea, după alegeri a renunțat la ideile din timpul campaniei electorale privind retragerea trupelor americane din Coreea de Sud, folosirea torturii în interogarea prizonierilor, punerea sub arest a fostului secretar de stat Hillary Clinton pentru afacerea e-mailurilor. A muiat-o și cu ridicarea gardului dintre SUA și Mexic, precum și cu retragerea din înțelegerea de la Paris asupra schimbărilor climatice.
Relația cu Rusia și China sunt două dintre problemele importante pe care Trump se va concentra în intenția lui declarată de a face America mare, din nou. Relația cu China, care nu-i cade deloc bine lui Trump este una foarte complicată. Pe de o parte pentru faptul că această țară a devenit cel mai mare creditor al SUA: din cele 3.200 miliarde datorii externe, 777 miliarde de dolari, adică o pătrime, americanii le datorează Chinei, țară care se situează în fruntea listei primilor 10 creditori externi ai SUA, înaintea Japoniei (cu 686 miliarde), centrelor bancare din Caraibe (213 miliarde), exportatorilor de petrol (192 miliarde), Rusiei (138,4 miliarde), Marii Britanii, cu 128 miliarde, Braziliei cu 127 miliarde, Luxemburgului cu 106 miliarde, Hong Kong-ului 79 miliarde și Taiwanului 75 miliarde (conform Topforeignstocks.com, 23.05.2009).
Pe de altă parte, o mare parte din industria americană s-a mutat în China datorită mâinii de lucru ieftine, creându-se, însă, probleme pieței forței de muncă americane. Mărirea taxelor de intrare a produselor chinezești în SUA, așa cum propunea Trump în campania sa electorală, ar avea efecte și asupra intrării produselor americane fabricate în China. Trump mai vedea ca soluție și repatrierea unităților de producție americane din țările lumii a treia, soluție la care de curând a dovedit că nu renunță: „O reușită pentru mine ar fi atunci când Apple ar decide să construiască o mare capacitate de producție în SUA, în loc de China, Vietnam și să-și producă marfa aici”, declara Trump la întâlnirea cu Tim Cook, directorul executiv al grupului.
Pentru aceasta ar urma să scadă impozitele și să ofere compensații producătorilor, promisiuni cu care, deja, a convins compania Carrier și încearcă să convingă compania Ford Motors să nu-și mute producțiile de aparate de aer condiționat, respectiv de automobile Lincoln, din SUA în Mexic. Procesul de oprire a emigrării unităților de producție (la ora actuală 430 de întreprinderi americane intenționează să își mute capacitățile de fabricație în Mexic) și, cu atât mai mult, cel al a repatrierii celor deja plecate va fi greu iar consecințele și mai greu de controlat, însă rămâne preocuparea și hotărârea pe care Trump le manifestă în acest sens.
În relațiile cu Rusia, interesele economice, de asemenea, vor prima. Trump, om de afaceri înnăscut, crescut (tatăl său i-a dat un milion de dolari pentru a-l lansa în arena afacerilor), instruit (Wharton School of the University of Pennsylvania, unde a studiat Trump, a fost printre primele universități care au predat noțiuni de investiții imobiliare, domeniu în care acesta a excelat), experimentat și realizat (ajuns la o avere de peste 8 miliarde dolari) nu poate să ignore rezervele naturale ale Rusiei și piața de desfacere pe care aceasta o prezintă, fără a fi supraîncărcată de oferte. Declarațiile sale conform cărora se manifestă favorabil ridicării sancțiunilor împotriva Rusiei și recunoașterii Crimeei drept teritoriu rusesc indică destul de clar intențiile sale în această parte a lumii. Parte care include și România.
Primele contacte directe cu Putin au și fost realizate la finalul anului trecut prin intermediul mai multor convorbiri telefonice (până la 1 decembrie vorbise la telefon cu 44 de conducători de state). Cei doi s-au arătat dispuși de inițierea unui dialog, sens în care au stabilit necesitatea unei prime întâlniri nemijlocite după instalarea la Casa Albă a noului președinte.
În privința noastră este de presupus că Trump, mai întâi, va dori să se informeze exact cu ceea ce se petrece aici, nepărând omul care să înghită ceea ce i se șoptește la ureche sau i se sugerează fără explicații solide. După aceea, va evalua costul, utilitatea și perspectiva bazelor militare din România în contextele interne și regionale, iar acestea ar putea deveni o monedă de schimb în negocierea relațiilor cu Rusia și chiar cu unele țări vest-europene, interesele României pentru el în această ecuație neavând nicio importanță.
Citiţi şi:
Ce înseamnă acum alegerea lui Trump pentru România
De ce a câştigat Donald Trump? (I)
yogaesoteric
16 februarie 2017