A prevăzut Nostradamus victoria lui Trump? Ce semnificaţii uimitoare au catrenele despre care presa străină spune că i-au fost chiar lui dedicate

INCREDIBIL DAR ADEVĂRAT

Prevăzuse deja Nostradamus, cu 500 de ani în urmă, victoria lui Trump? La întrebarea aceasta, fanii președintelui Statelor Unite vor răspunde în cor: Da! Totul a fost rânduit de stele și de uriașa hotărâre a celui care a convins populația (și electorii) să-i dea voturile care l-au adus la Casa Albă.

Fanii autorului mult comentatelor Centurii – care prezic evoluția omenirii pe vreo două-trei mii de ani – se vor alătura aceluiași cor, strigând de asemenea: Da!

Dar să vedem care ar fi argumentele în favoarea unei relații peste timp Nostradamus-Trump, așa cum au fost ele vehiculate în presa din Europa și de peste ocean încă de la începutul anului trecut, când Trump a arătat că are stofă de câștigător (și în politică).

Se pare că Michel de Nostredame, parfumierul, astrologul, alchimistul și „meșterul” de otrăvuri din veacul al XVI-lea, amicul Caterinei de Medici, l-ar fi numit pe Trump cu sintagma „falsa trompetă” (ori „trâmbiță”), pornind și de la imaginea lui de histrion care-și tună preceptele (și-o bună bucată de timp doar stârnește hohotele de râs ale oamenilor politici – dar știți prea bine că mai este o vorbă despre cel care râde la urmă, ca și alta despre râsul strâmb…).

Am stabilit deci că în catrenele nostradamiene Trump este „trumpet” și-atunci ne vine mai ușor să-i luăm urma. (Celor care se vor întreba dacă este chiar atât de ușor să-l identifici pe Trump, le amintim că Nostradamus ni l-a servit pe Hitler drept Hister și pe Obama drept Mabus…)

Și-acum să vedem unde dăm de trâmbița asta nebună, în Centuriile bătrânului prezicător!


În Catrenul 40 din prima Centurie, găsim:
„Disimularea nebuniei trompetei false

va determina Bizanțul să schimbe legile sale.

Din Egipt, nu se va merge mai departe și un om vrea

edictul retras. Schimbarea banilor și a standardelor.”

Trompeta falsă este Trump. Nebunia lui este nebunia proiectul de țară (și de lume) al Americii. Va reuși, zice Nostradamus, să-i convingă pe greci (ei sunt Bizanțul) să-și schimbe legile cu privire la emigrația care vine dinspre lumea arabă. Și atunci, zic analiștii nostradamieni de pe două continente, tot acest val de migranți, nemaiputând ajunge în Europa, se va avânta spre Egipt. Motiv suficient pentru ca președintele acestei țări să ceară „edictul retras”, văzându-și populația sufocată de refugiați. Iar toate aceste schimbări vor duce, în Europa (și nu doar acolo), la „schimbarea banilor” (Euro va intra în derută, multe țări vor renunța să mai adere la moneda unică, iar cele care o folosesc este posibil să renunțe la ea) și aceasta va conduce apoi la schimbarea „standardelor” de viață într-o lume în degringoladă. De aici mai este un pas până la un nou război mondial…


Catrenul 57 din Centuria I:
„Trâmbița va zgudui o mare discordie.

Un acord rupt: ridică fața spre cer:

gura sângeroasă va înota în sânge.

Chipul uns cu lapte și miere se află în țărână.”

Politica aleasă de Trump se pare că se va băga în mijlocul unei mari discordii. Ceva, posibil legat de religie (căci el își „ridică fața spre cer”) și o mare trădare îl va face să rupă acordurile de pace. Va amenința cu războiul dar va fi înăbușit în sânge.

„Chipul uns cu lapte și miere” a fost identificat de comentatorii Centuriilor cu Israelul care, în acest conflict, va ajunge „în țărână”.

Acum ar trebui să ne amintim că nu de puține ori în campanie Trump și-a arătat disponibilitatea de a fi mediator între Palestina și Israel (de aici chestiunea religioasă la care se face referire, ca și „discordia” în care el intră cu pretenția de a rezolva lucrurile). Analiștii spun că atunci când cele două forțe pe care va dori să le medieze nu vor colabora, narcisistul Trump va amenința cu războiul.

Citiți și:

Trump e reacția, nu soluția  

Nostradamus: România va fi cucerită la începutul celui de-al Treilea Război Mondial! 

Clarvăzători celebri 

 

yogaesoteric

1 aprilie 2017

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More