«Acesta este rezultatul disoluției valorilor naționale tradiționale»
„Acesta este rezultatul disoluției valorilor naționale tradiționale”, a spus Vladimir Putin, președintele Rusiei, după o decizie a Curții Supreme din Austria de a anula condamnarea pentru viol a unui irakian asupra unui copil de 10 ani. Noi știm deja, ni s-a explicat îndelung, că liderul de la Kremlin nu înțelege în profunzime „valorile europene”, iar dacă îndrăznim să acceptăm o singură dată măcar, în vreo situație particulară, cum ar fi aceasta, că ar avea dreptatea de partea sa, ni se va arunca, fără discernământ, anatema de „rusofili”.
Dar situația asupra căreia a înțeles să se pronunțe liderul rus este de-a dreptul scandaloasă. Vladimir Putin a criticat decizia Curții Supreme din Austria, care a anulat condamnarea de șapte ani pentru viol a unui irakian de 20 de ani asupra unui elev de 10 ani, motivând că tribunalul inferior care a pronunțat prima sentință nu a putut proba suficient acuzația de viol. Potrivit Curții Supreme, prima curte ar fi trebuit să demonstreze dacă nu cumva acuzatul ar fi crezut că victima a fost de acord cu actul sexual și dacă Amir A., în aceste circumstanțe, a avut intenția de a acționa împotriva voinței băiatului. Asta deși imigrantul îl răpise inițial pe copil…
Pirn urmare, cazul de viol a trebuit să se întoarcă la curtea regională și va trebui dată o nouă sentință. Irakianul de 20 de ani va rămâne după gratii până atunci.
În declarațiile făcute în fața poliției, irakianul a spus că a fost vorba de o „urgență sexuală” în condițiile în care soția sa nu l-a urmat în Austria și „nu a mai făcut sex de patru luni”.
„Într-o țară europeană, un copil e violat de un migrant și justiția îl eliberează din două motive: vorbea prost limba țării și nu a înțeles că băiatul era un băiat” – Vladimir Putin.
„O societate care nu își poate apăra copiii nu are viitor. Nici măcar nu îmi pot explica raționamentul – e un sentiment de vinovăție față de migranți? Ce se întâmplă? Nu e clar.” – Vladimir Putin.
„Acesta este rezultatul disoluției valorilor naționale tradiționale.”, a concluzionat Vladimir Putin.
Prin urmare, Curtea Supremă din Austria își pune în mod serios întrebarea dacă nu cumva un băiețel de 10 ani ar fi consimțit să întrețină relații sexuale cu un imigrant de 20 de ani. Iar acest consimțământ ar trebui avut în vedere din punct de vedere legal. Mai mult, Curtea Supremă găsește că, dacă acuzația de abuz sexual asupra unui minor este îndreptățită, verdictul asuprea celei de-a doua acuzații, cea de viol, nu poate fi demonstrat suficient. Deci, ar fi putut exista abuz sexual, dar nu și viol…
Citiți și:
«Violul islamic al Europei»
Violurile şi hărţuirile sexuale au devenit teme «TABU»
Distrugerea rapidă a Europei prin migraţia ce a fost dictată de globalişti
yogaesoteric
26 ianuarie 2017