Acordă-i lui Dumnezeu primul loc în viaţa ta!

 

Miracolele devin posibile prin credinţă

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Trebuie să îi dai aproape întotdeauna lui Dumnezeu primul loc în tot ceea ce faci, şi care este important. În cazul în care nu-i dai aproape întotdeauna primul loc lui Dumnezeu, care este locul cel esenţial în existenţa ta, pierzi în felul acesta posibilitatea de a-i simţi mereu prezenţa sau altfel spus nu mai ai posibilitatea de a-i savura omniprezenţa. În felul acesta pierzi posibilitatea de a beneficia fără încetare de ajutorul Lui sau altfel spus nu beneficiezi de omnipotenţa sa. Totodată atunci pierzi posibilitatea de a fi ghidat şi inspirat fără încetare de Dumnezeu Tatăl în tot ceea ce ai stringent nevoie, atât pentru tine, cât şi în situaţia în care urmăreşti să-i ajuţi pe ceilalţi. În situaţia în care nu-i dai aproape întotdeauna lui Dumnezeu primul loc în existenţa ta, atunci nu mai beneficiezi de omniscienţa sa, care fără îndoială ţi-ar fi putut oferi soluţii creatoare, absolut noi, geniale, care nu numai că te pot ajuta pe tine, dar totodată ele îi pot ajuta în mod eficient şi pe ceilalalţi oameni care au nevoie de ajutor. În concluzie se poate spune că atunci când nu îi oferi lui Dumnezeu primul loc în existenţa ta nu poţi beneficia de ajutorul Său pentru toate problemele dificile care implică fie ajutorul său tainic, fie o soluţie înţeleaptă şi divin inspirată.

Cere şi ţi se va da!

Este de asemenea esenţial ca în relaţia noastră tainică şi inefabilă cu Dumnezeu Tatăl să beneficiem fără încetare de fundamentala lege divină ce a fost exprimată într-un mod cât se poate de clar de Iisus astfel: Cere-i întotdeauna lui Dumnezeu Tatăl cu umilinţă şi credinţă şi astfel toate cele bune El ţi le va da. Caută cu ajutorul lui Dumnezeu tot ceea ce aspiri să descoperi şi procedând în felul acesta poţi să fii sigur că astfel vei găsi. Bate, fiind plin de speranţă şi credinţă la «porţile» cele tainice ale cunoaşterii şi astfel ele ţi se vor deschide şi vei putea descoperi adevărul sau anumite taine care îţi vor fi dezvăluite.

Înţelegerea cât mai  profundă şi punerea neîncetată în practică a acestui adevăr fundamental ce este exprimat în această lege divină o va ajuta imens pe fiinţa umană care este suficient de credincioasă să beneficieze fără încetare de această lege. Pentru aceasta este însă esenţial ca fiinţa umană să ceară şi să acţioneze cu umilinţă, respect şi iubire faţă de Dumnezeu Tatăl. Procedând în felul acesta fiinţa umană care beneficiază de această lege Divină fundamentală va descoperi totodată în scurt timp atotputernicia lui Dumnezeu.

Sincronicitatea exprimă misterul omniprezenţei divine

Atunci când suntem plini de umilinţă şi manifestăm o candoare şi o mare credinţă care este caracteristică unor copii divini ai lui Dumnezeu, îi putem cere lui Dumnezeu să ne îndrume (ghideze) şi să ne inspire prin intermediul anumitor mesaje sau semne (de exemplu cu ajutorul celor 64 de hexagrame din Yi King – Cartea Transformărilor). Procedând în felul acesta vom putea interpreta tot ceea ce apare atunci când formulăm în minte întrebarea noastră într-un mod clar, simplu, cu o intenţie fermă. Tot ceea ce apare atunci nu este altceva decât necesitate şi nu întâmplare.

Procedând în acest mod putem primi semnele sau ghidarea de care avem nevoie şi pe care providenţa lui Dumnezeu ni le transmite prin această modalitate. Pentru a fi înţeles aşa cum trebuie acest aspect care este revelat aici trebuie să fie intim corelat cu principiul tainic al sincronicităţii, care nu este altceva  decât  o expresie accesibilă  posibilităţilor noastre omeneşti de înţelegere a misterului copleşitor al omiprezenţei şi atotputerniciei permanente  a lui Dumnezeu. Atunci când urmărim să primim această ghidare de la Dumnezeu Tatăl este foarte important să realizăm în prealabil consacrarea fructelor respectivei acţiuni lui Dumnezeu Tatăl şi totodată este necesar să realizăm trei binecuvântări ale spaţiului în care ne aflăm atunci când realizăm această acţiune.

Suntem făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu Tatăl

Aşa cum se spune în Geneză, omul a fost creat de Dumnezeu Tatăl bărbat şi femeie în acelaşi timp. Altfel spus el este în stare potenţială un androgin divin care însă trebuie să fie trezit şi conştientizat ca atare. Tot în Geneză ni se revelează că în realitate omul a fost creat la începuturi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu Tatăl. Aceasta indică existenţa fiecărui om ca fiind un veritabil microcosmos în miniatură care nu este altceva decât o sui-generis copie în miniatură a întregului Macrocosmos. Fiinţa fiecărui om este prin urmare o fidelă copie a întregului Macrocosmos. Acest adevăr fundamental este exprimat de înţelepciunea ezoterică orientală prin dictonul: «Ceea ce există aici în fiinţa noastră (în microcosmosul tainic al fiinţei  noastre) se află totodată pretutindeni (în întregul  Macrocosmos, care în realitate este corpul cel tainic al lui Dumnezeu). Ceea ce nu există în fiinţa noastră (în microcosmosul fiinţei  noastre) nu există nicăieri (în întregul Macrocosmos).»

Această  revelaţie ne arată că de fapt fiecare fiinţă umană  este în realitate o parte componentă din marele Tot al manifestării lui Dumnezeu. Altfel spus fiecare microcosmos al unei fiinţe umane conţine şi reflectă în el într-un mod  tainic şi totodată analogic Totul sau cu alte cuvinte întregul Macrocosmos. Această revelaţie ne dezvăluie un adevăr spiritual fundamental şi anume că Totul se află “oglindit” în fiecare parte a sa, şi la rândul ei fiecare parte a sa (altfel spus microcosmosul fiecărei fiinţe umane) se află integrată  într-un mod perfect în marele Tot (Macrocosmosul sau altfel spus întreaga  manifestare a lui Dumnezeu).

Prin urmare putem spune că întotdeauna fiecare parte componentă a sa se află fără încetare integrată în marele Tot, iar Totul se află integrat şi totodată se oglindeşte în fiecare parte. Deci, în concluzie putem spune că fiecare parte există fiind integrată în Tot, iar Totul există fiind integrat şi oglindit în fiecare parte componentă a sa. Acest adevăr esenţial ne dezvăluie că de fapt întregul Macrocosmos este (am putea spune) o gigantică hologramă, iar microcosmosul fiecărei fiinţe umane este de asemenea o hologramă minusculă care în realitate este o parte componentă din gigantica hologramă în care el (microcosmosul) se află inclus ca parte constitutivă a acestei holograme gigantice. Acest aspect  misterios este cunoscut în întelepciunea tantrică de mii de ani, iar în cadrul revelaţiilor şcolii noastre de yoga acest adevăr este definit sub numele de principiul holografic ocult.

Totul este rezonanţă

În lumina acestei revelaţii se poate spune că fiecare fiinţă umană (care este o parte componentă în cadrul acestui gigantic Tot) este deci o minusculă hologramă care este în permanenţă integrată în gigantica hologramă a Totului sau altfel spus în Macrocosmosul creaţiei lui Dumnezeu Tatăl. Acest aspect tainic este fără încetare corelat cu Legea Ocultă a Rezonanţei, care implică faptul că în realitatea fundamentală a întregii manifestări a lui Dumnezeu  absolut totul  este în permanentă rezonanţă. Întreaga creaţie a lui Dumnezeu se bazează pe o mulţime de fenomene de rezonanţă.

Există nenumărate frecvenţe distincte de vibraţie care fac să apară felurite procese de rezonanţă  atunci când sunt întrunite toate condiţiile necesare care fac să se declanşeze anumite procese de rezonanţă. Legea ocultă a Rezonanţei şi Principiul Holografic Ocult sunt perfect complementare cu fizica cuantică, şi ele împreună reprezintă baza care va face posibilă apariţia Religiei Superioare a secolului XXI în care omul va face paşi imenşi către cunoaşterea directă, nemijlocită şi superioară, a lui Dumnezeu Tatăl de către toţi oamenii. În felul acesta va apare o Ştiinţă Spirituală care va fi perfect complementară  cu religia şi astfel cele două se vor putea ajuta una pe celalaltă. Noua religie a secolului XXI va fi am putea spune cu ajutorul Legii Oculte a Rezonanţei, cu ajutorul  Principiului Holografic Ocult şi cu ajutorul fizicii cuantice o religie a ştiinţei spirituale. Cunoaşterea spirituală care va apare în felul acesta va putea fi probată şi fundamentată cu ajutorul ştiinţei şi aceasta va face cu putinţă un salt imens în ceea ce priveşte cunoaşterea de sine şi revelarea  Esenţei Divine care există în fiecare fiinţă umană.

În practica yoga, atenţia focalizată amplifică procesele de rezonanţă

În lumina acestor revelaţii putem să întelegem că atunci când spre exemplu efectuăm o anumită Asana ne branşăm în realitate într-un anume mod (prin intermediul atitudinii noastre  trupeşti, psihice şi mentale) holograma fiinţei noastre  în gigantica hologramă în care fără încetare existăm (chiar şi atunci când nu ne dăm seama de aceasta datorită stării de ignoranţă în care ne aflăm) şi în felul acesta atunci avem instantaneu acces la anumite informaţii subtile care fac să apară în noi o anumită aptitudine care este clară şi bine definită. Această manifestare se declanşează atunci fulgerător datorită proceselor de rezonanţă ocultă care apar în microcosmosul fiinţei noastre care se branşează  imediat, prin intermediul atenţiei noastre care trebuie să fie focalizată ferm şi continuu.

Miracolele devin posibile prin credinţă

Credinţa puternică în Dumnezeu Tatăl este în realitate o rezonanţă puternică, ea poate astfel să facă posibile multe miracole. În această direcţie Iisus spune: Dacă veţi avea credinţă cât un bob de muştar şi nu vă veţi îndoi deloc veţi putea muta chiar şi un munte din loc. Toate cele bune şi plăcute lui Dumnezeu pe care le veţi cere în rugăciunea voastră crezând cu tărie că le veţi dobândi, toate acestea voi le veţi primi. (Mesaj transmis în Noaptea Anului Nou)

1 ianuarie 2006
yogaesoteric

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More