de profesor yoga Gregorian Bivolaru
Citiți prima parte a articolului
În modelul meditaţiei pasive se începe cu intenţia puternică de a ne purifica gândurile, emoţiile şi percepţiile. Această intenţie conştientă protejează totodată mintea de intruziuni senzoriale, precum şi de stimulii cognitivi nedoriți, perturbatori.
În acest scop, aria cerebrală care integrează simțul atenției, via talamus, transformă structura limbică, denumită hipocamp, într-un important centru de schimburi informaţionale între diferite părţi ale creierului, în vederea reducerii fluxului de stimuli neurali. Acest blocaj neural influenţează apoi numeroase structuri cerebrale, inclusiv aria corticală asociată cu orientarea în spațiu, care devine apoi din ce în ce mai privată de informaţii, şi în felul acesta apare o activitate modificată.
În primele momente ale meditaţiei (ce declanșează procese superioare de rezonanță ocultă), această modificare este slabă, dar pe măsură ce starea meditativă devine mai profundă, iar prin intermediul atenţiei depunem eforturi pentru a păstra conștiința aproape neperturbată de gânduri, fluxul neural din aria corticală asociată cu orientarea în spațiu și din hipocamp scade apoi din ce în ce mai mult. Pe măsură ce blocarea continuă, adevărate revărsări de impulsuri neurale elevate încep să circule cu o energie benefică crescută, pornind de la aria corticală care integrează simțul orientării în spațiu (a cărei activitate este modificată), prin sistemul limbic, către structura neurală ce este cunoscută sub numele de hipotalamus. Acesta din urmă conectează activităţile cerebrale mai evoluate cu funcţiile de bază ale sistemului nervos autonom şi, în plus, controlează capacitatea acestuia de a crea senzaţii minunate de relaxare (prin componenta parasimpatică) sau stări pregnante de tonifiere (prin componenta simpatică). Impulsurile specifice care ajung la hipotalamus au un efect binefăcător puternic asupra sistemului parasimpatic.
Acest aspect generează descărcarea unei explozii specifice de impulsuri neurale armonizatoare, înapoi prin sistemul limbic, ce ajung în final la aria corticală ce integrează simțul atenției, care înregistrează atunci impulsurile de calmare, şi după aceea le trimite înapoi în circuit, reluând procesul. Astfel, circuitul ce este creat în creier dobândește o forţă binefăcătoare, pe măsură ce impulsurile se propagă, iar şi iar, de-a lungul căii neurale, şi creează o rezonanţă specifică, generând o adâncire din ce în ce mai mare a stării de meditaţie, cu fiecare reluare a acestui ciclu.
În acest timp, subiectul care meditează continuă procesul constructiv de golire a minţii de gânduri, provocând în mod gradat formarea și acumularea unei energii neurale care blochează din ce în ce mai mult pătrunderea fluxului de stimuli senzoriali în aria corticală care integrează simțul orientării în spațiu. Acest aspect are drept rezultat o din ce în ce mai accentuată modificare benefică a activităţii acestei arii corticale şi face să apară o creştere proporţională a frecvenței descărcărilor neurale prin sistemul limbic, către hipotalamus. Acest bombardament neural continuu împinge curând funcţia de calmare a hipotalamusului la limită. Asemenea niveluri în mod considerabil elevate de liniştire generează o descreştere proporţională a funcţiei sistemului simpatic. În aceste condiţii se produce ceea ce am putea numi „răsturnarea“ (bascularea) neurologică, în care activarea maximă a sistemului parasimpatic declanşează un proces de armonizare.
Pe măsură ce sistemul simpatic şi parasimpatic se dinamizează tot mai mult, conștiința este copleşită de un flux neural binefăcător uriaş, ceea ce generează o stare de calm profund şi de trezire lăuntrică, ce se manifestă în acelaşi timp. Rezultatul este o minunată „explozie“ de activitate neurală ce urcă fulgerător de la hipotalamus, prin sistemul limbic, către aria corticală care integrează simțul atenției, care este astfel determinată să lucreze la capacitatea ei maximă prin această favorabilă impulsionare bruscă. Drept răspuns, modificarea activităţii ariei corticale care integrează simțul orientării în spațiu creşte în mod apreciabil şi, într-un interval scurt de timp, de ordinul milisecundelor, ea devine apoi completă.
Stoparea totală a stimulilor neurali are un efect benefic radical, atât asupra părţii drepte, cât şi asupra părții stângi a ariei corticale care integrează simțul orientării în spațiu. Partea dreaptă a ariei corticale asociate cu orientarea în spațiu, ce este responsabilă pentru crearea matricei neurale care corespunde experienței spațiului, sau mai precis spus, energiei subtile a spațiului, va fi astfel lipsită de informaţia specifică necesară pentru a crea contextul spaţial de care eul inferior are nevoie pentru a se orienta. Singura opţiune va fi atunci ca el să genereze o senzaţie indescriptibilă de lipsă totală de spaţialitate, care va fi interpretată de către subiect ca un sentiment inefabil a ceva nesfârșit şi ca o percepere a Eternităţii dumnezeiești, sau, invers, ca o stare indescriptibilă de Vid euforic de dincolo de timp şi spaţiu. Concomitent, în conexiune cu modificările survenite în partea dreaptă a ariei corticale care integrează simțul orientării în spațiu, care este conexă cu generarea percepției subiective a eului, conștiința nu va mai putea să recunoască limitele trupești. Percepţia asupra eului va deveni acum, datorită stării de expansiune euforică în nemărginire, aceea de nelimitare; de fapt, atunci nu va mai exista aproape deloc percepția eului individual (a egoului, AHAMKARA).
În această stare minunată, de modificare totală a activităţii ariei corticale care integrează simțul orientării în spațiu, mintea va percepe în mod spontan o realitate neurologică asemănătoare numeroaselor descrieri ale stărilor mistice de Unitate dumnezeiască spirituală ultimă: obiectele sau fiinţele din jur nu vor mai fi aproape deloc percepute; de asemenea, senzaţia de spaţiu şi de trecere a timpului va dispărea; nu va mai exista o delimitare între eu şi restul Universului. De fapt, nu va mai exista aproape deloc simţul individualităţii separate; va exista numai o stare beatifică, indescriptibilă de unitate absolută – fără gânduri, fără cuvinte, fără senzaţii. Vom continua atunci să existăm, dar fără a mai avea percepția eului (a egoului), într-o stare net superioară de conştiinţă pură, preafericită, nediferenţiată.
Gene şi Andrew au numit această enigmatică stare „Existenţa Absolută și Unificată“, iar în tradiţiile mistice ale Orientului, ea este cunoscută ca Vid beatific, Conştiinţă absolută, experiența lui BRAHMAN sau ATMAN ori TAO. Indiferent de numele care i se atribuie, această stare de Unitate dumnezeiască inefabilă beatifică este unanim considerată ca fiind esenţa dumnezeiască inexprimabilă a tot ceea ce există sau, altfel spus, Adevărul pur. La nivel neurologic, aceste stări minunate pot fi explicate în conexiune cu secvenţele unor procese neurale ce sunt puse în acțiune de intenţia voluntară de a linişti mintea conştientă. Aceste stări elevate de conştiinţă reprezintă, dincolo de aparențe, scopul milenar al meditaţiei pasive.
Citiţi a treia parte a acestui articol.
Articol preluat din Programul Taberei spirituale yoghine de vacanță Costinești 2016, volumul 2, publicat de Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House.
Citiți și:
Undele cerebrale şi stările de conştiinţă
Un studiu ştiinţific de la Harvard demonstrează ce beneficii uluitoare are meditaţia asupra creierului!
Transformarea rapidă ce este posibilă prin practica YOGA a creierului nostru este cu ușurință realizabilă!
yogaesoteric
9 februarie 2017