Acum şi oamenii se eutanasiază, nu-i aşa?

Despre moartea „demnă” sau eutanasia „asistată”, întâi s-a vorbit şi apoi s-a trecut la fapte. Astăzi, acest mod „curat”, „civilizat” de a ieşi din viaţă a devenit legal în Elveţia, Luxemburg. Olanda, Belgia şi Canada. În SUA, cinci state – California, Montana, Oregon, Washington şi Vermont – au legalizat moartea la cerere, adică eutanasia asistată. Dacă legalizarea va tergiversa în celelalte state, ca şi în cazul căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex, Curtea Supremă va interveni cu un caz federal, pentru ca şi acest drept să devină efectiv. Căci, dacă ceva este legal, înseamnă că de fapt este şi un drept al omului.

Dacă stăm strâmb şi judecăm drept, este o nedreptate strigătoare la… drepturile omului: atâtea animale beneficiază de moarte „demnă”, numai omul nu!
Cu o propagandă persuasivă, tot omul va fi convins că este demn să moară când vrea şi cum vrea, având în vedere dreptul exclusiv asupra trupului; chiar şi după moarte, acesta poate fi donat prin testament (sau prin donaţie prezumată) vreunei instituţii de cercetare ştiinţifică sau vreunui necro-bordel pentru plăceri „deosebite” (după cum intenţionează tinerii social-democraţi suedezi).

Mulţi sunt deja convinşi, nu numai în ţările care au legalizat moartea „demnă”, dar şi în celelalte care urmează. Până se va legaliza peste tot, statele-pionier şi-au creat o sursă demnă de venituri din industria… eutanasiei asistate a propriilor cetăţeni şi a doritorilor din alte ţări. Totdeauna primii întreprinzători iau cu cinism caimacul afacerii…

Există voci care spun că legalizarea morţii „demne” este, de fapt, o licenţă pentru a ucide: „Pe lângă miile de adulţi olandezi şi belgieni care anual recurg la sinucidere cu sprijin medical, un număr mare de nou-născuţi cu dizabilităţi, copii bolnavi, pacienţi în comă şi pacienţi cu demenţă sunt ucişi fără consimţământul lor. (…) Pacienţii nu trebuie să fie în fază terminală pentru a solicita moartea. Ei trebuie doar să convingă doi medici că se confruntă cu o suferinţă «insuportabilă».

Pacienţii cu afecţiuni cronice – cum a fi scleroza multiplă, depresie, autism şi orbire – s-au sinucis cu ajutorul medicilor lor. Atunci când sinuciderea asistată de medic se prezintă ca o soluţie, aceasta slăbeşte în mod necesar obligaţia prietenilor şi a familiei de a face viaţa suferindului mai acceptabilă, iar curajul şi răbdarea devin virtuţi lipsite de sens. Cu această opţiune, spiritul uman nu poate transcende suferinţa. Nu mai rabdă cu ajutorul celor dragi. În schimb, suferinţa dobândeşte victoria completă asupra suferindului, strivind sufletul înainte de a lua şi trupul.” (The Federalist)

De la Cain – cel care l-a ucis pe fratele său Abel –, crima, în esenţa ei profundă un fratricid, a intrat în societate ca o soluţie-limită în situaţii-limită, adesea aliată cu progresul, făcând netede căile acestuia, la nivel personal cât şi la nivel comunitar. Dar, cu cât societatea omenească a progresat, cu atât s-au înmulţit şi situaţiile limită. Astăzi, ameţitorul progres material tehnico-ştiinţific şi consumerist este asediat din toate părţile de situaţii-limită. Ca de atâtea ori de-a lungul istoriei, soluţia cea mai la îndemână pentru a ieşi din încercuire este tradiţionala soluţie-ultimă.

Nici nu este aşa de greu de recurs la această soluţie, având în vedere că există o cultură a crimei, crime culture, Krimikultur etc. Mă refer la crimă ca temă de inspiraţie pentru toate artele, cu precădere pentru literatură, teatru, film.

În domeniul crimei există totuşi o competiţie acerbă între viaţă şi artă, potrivit redată prin expresia „viaţa bate filmul”. Dar nici filmul (nici literatura, nici teatrul) nu se lasă mai prejos. Adesea, graţie imaginaţiei, filmul, inspirându-se din viaţă, bate viaţa. După care viaţa, inspirându-se din film, bate filmul. Aşa se diversifică şi se perfecţionează crima, motor al „progresului” şi raţiune a existenţei industriei crimei, în care lucrează şi de pe urma căreia trăiesc milioane de oameni (criminali, poliţişti, detectivi, jurnalişti, televiziuni, scriitori, regizori, actori, politicieni, şefi de stat şi de guverne etc, etc.).

La nivel global, cifra de afaceri a industriei private a crimei din viaţă s-ar ridica la cca. 850 miliarde de dolari. Pentru a afla cifra de afaceri a industriei de stat a crimei tot din viaţă e suficient să se adune bugetele militare ale statelor, bugete de apărare tot mai mari an de an, deoarece lumea se pregăteşte cu râvnă pentru a Treia Apărare Mondială… Industria de stat a crimei generează milioane de morţi şi răniţi (militari şi civili), dar aceştia nu sunt decât victime colaterale ale culturii crimei şi nu fac obiectul investigaţiilor poliţieneşti şi ale detectivilor particulari. Şi, sincer vorbind, nu fac obiectul niciunui fel de investigaţii serioase.

Lăsând la o parte consideraţiile morale ale autoarei articolului din The Federalist (morala sănătoasă, mai ales cea creştină, este o „frână” în calea progresului!), legalizarea sinuciderii asistate, o pleaşcă pentru marii şi sofisticaţii criminali, dar şi pentru cei de mai mică anvergură cu posibilităţi financiare, ea poate însemna o lovitură de moarte dată culturii crimei. Criminalii nu vor mai trebui să-şi bată capul cu elaborarea şi construcţia unui alibi, ci doar să-şi creeze relaţii printre medici. Un medic abil bine pregătit şi stimulat financiar va trebui să-i „descopere” victimei o boală cu semne de întrebare şi, prin tratamente adecvate, să-i inducă pacientului ideea că se află pe un drum fără întoarcere şi să îl convingă că soluţia este o moarte „demnă”.

Şi, la nivel de stat, s-ar putea invoca sinuciderea asistată pentru cetăţenii altui stat adversar, sinucidere solicitată chiar de adversar printr-un grup de cetăţeni (sau de tovarăşi).

Sigur, vor exista şi criminali care, de dragul şi pentru onoarea profesiei, vor continua să recurgă la metode clasice. Aceştia vor fi fie pedepsiţi cu închisoarea, fie eutanasiaţi din oficiu, fie doar amendaţi, în cazul în care se va dovedi că victima se afla în stadiu terminal şi urma să ceară sinuciderea asistată… Legiuitorii vor trebui să prevadă şi situaţiile de urgenţă în care, neputând fi prezenţi medicii pentru sinucidere vor putea ajuta şi alte persoane (rude, prieteni, cunoscuţi, necunoscuţi etc). Un alt mod de manifestare a dragostei faţă de aproapele…

Acesta fiind trendul ce să mai facă o Miss Marple sau un Monsieur Poirot sau un comisar Maigret sau un Sherlock Holmes şi mulţi alţi detectivi, de altădată şi din zilele noastre, dacă victimele cer să se sinucidă asistat, iar criminalii şi medicii (tot criminali) sunt protejaţi prin lege?

Dacă lipseşte suspansul şi tensiunea descâlcirii iţelor unei crime, de ce şi cine să mai scrie cărţi, cine să mai facă filme ca cele din lista exemplificativă, o picătură din oceanul „minunat” al crimei: Crimele din Midsomer, Minţi criminale, Crima din Orient Express, Istoria unui criminal, Istoria crimei americane, Cum să scapi prin crimă, Invazia crimei, Telecrima, Parteneri în crimă, Suburbia crimei, Crimă în Lozere, Las Vegas – crime în serie, Activităţi criminale, Instincte criminale, Elogii criminale, Numele crimei este moarte, Crimele din Belfast, Crimele din Rue Morgue, Crimele din Oxford, Crimă înainte de premieră, Crimele monogramei, Şapte crime aproape perfecte, Regina crimei, Tangoul crimei, Camerele crimei, Crimă în bucătărie, Crimă pe pagină, Crimă pe deal, Crima de pe tort, Crimă la târgul de carte, Crimă pe plaja goală, Crimă la lumina lunii, Cântă-mi o crimă, Crime trecute sub tăcere şi multe, multe alte crime cu suspans.

Cuvântul „crimă” va deveni desuet, va ieşi din uz. Unde vor fi atunci crimele de altădată?

Minunata lume nouă va fi mai sigură fără crimă!  Bun-venit sinucidere asistată care asiguri o moarte „demnă”! Adio, crimă!

de Nicuşor Gliga
Articol preluat din revista Lumea.

Citiţi şi:

Minciunile sfruntate însă profitabile ale ştiinţei: Moartea cerebrală şi frauda donării de organe (I)

De la bioetică la auto-etică prin medicinile naturale (I)

yogaesoteric
30 iunie 2016