Adevărata problemă cu Coreea de Nord: armele nucleare ale Phenianului şi reţeaua nucleară internaţională secretă

 

Programele de rachete balistice şi de arme nucleare ale Coreei de Nord nu pot fi privite ca acţiuni ale unui singur stat nepoliticos. Multe dintre programele sale au indicii de finanţare externă, tehnologia sa este furnizată de alte naţiuni şi face parte dintr-o reţea de state care încalcă legile internaţionale şi care-şi avansează colectiv capacităţile de arme nucleare.

Regimul comunist din Coreea de Nord cooperează îndeaproape cu Iranul, Siria şi Pakistanul la programele lor de arme nucleare şi chimice. Rusia şi alte naţiuni au oferit tehnologie pentru a ajuta la dezvoltarea armelor nucleare, iar Partidul Comunist Chinez (PCC) a facilitat şi susţinut programele globale.

„Ceea ce a făcut China este să creeze o reţea de cooperare prolifică”, a declarat Richard Fisher, cercetător senior al Internaţional Assessment and Strategy Center. „Chinezii au ajutat Pakistanul, Iranul şi Coreea de Nord în diferite grade.”

Regimul chinez oferă diferite tehnologii fiecărei naţiuni pentru a le sprijini programele de arme nucleare, iar Coreea de Nord, Pakistanul şi Iranul vor împărţi apoi această tehnologie între ei şi o vor îmbunătăţi.

„Chinezii au nevoie doar să aducă discrete contribuţii materiale, dar toate cele trei ţări vor beneficia de acestea”, a spus Fisher.

Fostul lider al regimului de la Beijing, Jiang Zemin, a încurajat şi, prin fracţiunea sa politică, a menţinut relaţii cu Coreea de Nord. Relaţiile dintre actualul lider chinez Xi Jinping şi liderul nord-coreean Kim Jong Un sunt relativ tensionate, iar Xi a semnalat administraţiei Trump că va sprijini sancţiunile dure împotriva Coreei de Nord.

O stenogramă secretă a Departamentului de Stat din 24 februarie 2010 a arătat că, în 2005, Coreea de Nord a transmis Iranului 19 rachete balistice, care pentru prima dată au dat Iranului posibilitatea de a lovi capitalele din Europa de Vest.

Racheta Hwasong-10, cunoscută şi sub numele de BM-25 sau Musudan, a fost prima dată văzută într-o paradă militară nord-coreeană în octombrie 2010, iar regimul nord-coreean a testat-o în iunie 2016. Potrivit Centrului pentru Studii Strategice şi Internaţionale, racheta balistică are o rază medie de acţiune estimată la peste 3.200 de km, iar proiectarea sa se bazează pe rachetele sovietice SS-N-6 lansate submarin.

Fisher a remarcat că atunci când Iranul a testat recent o rachetă balistică, mulţi experţi în apărare au considerat că era lansarea unei rachete BM-25, deşi el a notat că imaginile disponibile nu erau suficient de clare pentru a oferi dovezi convingătoare.

După ce Iranul a lansat racheta, preşedintele Donald Trump a scris pe Twitter pe 23 septembrie: „Iranul a testat doar o rachetă balistică capabilă să ajungă la Israel. Ei lucrează, de asemenea, cu Coreea de Nord. Nu prea avem un acord!”.

Potrivit lui Fisher, „Coreea de Nord şi Pakistanul cooperează. Coreea de Nord şi Iran au cooperat la rachete. China rămâne, de asemenea, o sursă potenţială, de principiu, a unei astfel de finanţări.”

„Dar este extrem de bizar”, a adăugat el, „ca o ţară foarte săracă precum Coreea de Nord să aibă un astfel de program sofisticat şi amplu de arme strategice.”

Alianţa Nucleară ascunsă

Reţeaua de state care încalcă legile internaţionale colaborează îndeaproape în ceea ce priveşte programele lor de arme nucleare, iar Coreea de Nord este doar unul dintre jucătorii din această reţea, a menţionat Bruce Klingner, cercetător principal la Fundaţia Heritage, la o audiere din martie 2014 a Subcomitetului pentru Asia al Comisiei pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanţilor.

Klingner a afirmat că analiştii „au subestimat frecvent programele nucleare şi de rachete ale Coreei de Nord”, crezând că înapoiata naţiune ar fi incapabilă de astfel de evoluţii. El observă totuşi că această analiză nu are în vedere programele comune de cercetare ale Coreei de Nord cu alte naţiuni.

De exemplu, el a remarcat „relaţiile îndelungate de colaborare nucleară şi de rachete cu Pakistanul” ale Coreei de Nord şi că regimul de la Islamabad are deja focoase nucleare şi rachete capabile să le transporte.

O parte din înţelegerile Coreei de Nord cu Pakistanul, a remarcat Klingner, este aceea că oamenii de ştiinţă din Coreea de Nord au „acordat asistenţă critică programelor antirachetă din Islamabad”, iar în schimb Pakistanul a furnizat Coreei de Nord expertiză, tehnologie şi componente pentru arme nucleare pe bază de uraniu.

De exemplu, el a menţionat un schimb din martie 2004, în care „A.Q. Khan – iniţiatorul programului de arme nucleare al Pakistanului, a oferit un pachet nuclear Phenianului, ce includea schiţele focoaselor, centrifuge şi combustibil nuclear”. În schimbul asistenţei pakistaneze, Coreea de Nord a asistat Pakistanul la asamblarea unor focoase nucleare pe racheta Ghauri.

Klingner a declarat că schiţele focoaselor ar putea fi aceleaşi cu cele furnizate Libiei, care au fost dezvăluite în februarie 2004, şi conţineau „instrucţiuni detaliate, pas cu pas, pentru a produce un focos nuclear conceput de China, care ar putea fi purtat de către racheta Dong nord-coreeană”.

El a menţionat despre Coreea de Nord că nu a avut nicio ezitare de a furniza Siriei „tehnologii de arme nucleare şi chimice” şi a colaborat, de asemenea, cu Iranul la programele sale nucleare şi de rachete, ajutând Iranul să furnizeze arme grupurilor teroriste Hamas şi Hezbollah.

Potrivit lui William Triplett, veteran al Administrației Reagan şi al comunităţii americane de contrainformaţii, este important să ne reamintim că atunci când Coreea de Nord obţine arme sau tehnologie străină, cineva plăteşte pentru ea şi cineva ajută cu transportul.

Triplett a spus că, atunci când sunt transportate echipamente militare între Coreea de Nord şi Iran, „nu puteţi zbura cu avionul din Phenian spre Teheran fără a vă opri într-un aeroport militar din China”.

În anii ʼ70, a remarcat el, Statele Unite au vândut un avion de transport de marfă 747-F Iranului şi avioane C-130 Iranului şi Pakistanului. Aceste avioane au fost observate pe aerodromurile nord-coreene.

El a menţionat, de asemenea, rapoartele din luna august, care arată că fie Ucraina, fie Rusia au vândut motoare de rachete Coreei de Nord. „Oricum, cineva trebuia să-i plătească pentru asta şi s-a ajuns de la punctul A la punctul B”, a spus el.

Un alt aspect cheie care trebuie avut în vedere, a mai notat Triplett, este că, în timp ce regimul nord-coreean este extrem de sărac şi mulţi dintre locuitorii săi suferă de foame, fiecare rachetă pe care o lansează în ocean costă aproximativ 30 de milioane de dolari. „Toate lucrurile astea sunt scumpe. Cineva plăteşte pentru asta”, a spus el, adăugând că „toate drumurile” au condus la Partidul Comunist Chinez.

China a acceptat recent să sancţioneze Coreea de Nord, dar în trecut a fost furnizorul principal de arme şi tehnologii utilizate de Iran, Pakistan şi Coreea de Nord.

Pentru Partidul Comunist Chinez, Coreea de Nord este un reprezentant care se angajează într-un război rece pseudo-nuclear cu Statele Unite, potrivit lui Fisher, care a spus că regimul chinez a folosit şi alte state care încalcă legislaţia internaţională în scopuri similare.

„China a transformat Pakistanul într-un stat cu rachete nucleare pentru a ajuta la neutralizarea Indiei (care deţine arme nucleare – n.r.), iar pe de altă parte, China transformă Iranul într-un stat cu rachete nucleare pentru a beneficia şi de această instabilitate”, a spus el. „China a reuşit să devină un important furnizor de arme în Orientul Mijlociu, deoarece alte naţiuni doresc să se apere împotriva Iranului, care a devenit puternic datorită Chinei.”

Citiți și:

La 70 de ani de la primele bombardamente atomice, Asia – vârf de lance în cursa înarmării nucleare

Trump anunţă «opţiunea ce este inevitabilă» pentru Coreea de Nord. «Dacă o vom folosi, va fi însă o zi extrem de tristă»

SUA, Coreea de Nord, China – diplomație și zăngănit de săbii
 

yogaesoteric
5 ianuarie 2018