Adevărul este precum un leu, nu e nevoie să fie apărat

Adevărul este precum un leu, nu e nevoie să fie apărat. Lăsat liber se va apăra singur. Aceasta a fost tăria Occidentului în timpul Războiului Rece: adevărul a spulberat propaganda comunistă, iar în 1989 am al devenit liberi.

De ani de zile Consiliul Național al Audiovizualului diluează ceea ce obișnuiam să înțelegem prin libertate a presei. Acum doi ani guvernul a decis să plătească presa pentru a spune adevărul. Adevărul guvernamental, firește. Simultan a folosit starea de urgență pentru a interzice presa alternativă, presa incomodă neînregimentată intereselor corporatiste. Astăzi se folosește de un conflict în care sunt implicați terți – Rusia și Ucraina – pentru a interzice în Uniunea Europeană și în România presa alternativă celei corporatiste sub pretextul că aceasta face propagandă rusă. Alături de Russia Today și Sputnik sunt deocamdată interzise site-uri obscure, publicații de care n-am auzit încă (doar pentru ca mai apoi, după ce se va fi stabilit un precedent, să fie adăugate în listă și publicațiile importante). În afara cazului, cu totul improbabil, că libertatea-și va găsi apărători în Europa sau în România, libertății presei i-a fost semnat actul de deces.

Era previzibil să se petreacă astfel. Căci esența postmodernității este dispariția adevărului, acesta a devenit o alternativă între două sau mai multe povești, un punct de vedere, o opțiune personală etc. Un soi de narațiune justificativă a istorioarelor motivaționale de tot soiul, o idee genială de PR, marketing sau propagandă inclusiv politică. La fel după cum ne place să alegem din raft o cravată albastră sau una verde, credem că s-ar cuveni să ne alegem adevărul potrivit preferințelor noastre. De fapt plebeii sunt îndrumați să-și aleagă adevărul după umori prefabricate în fabricile mass-media, oamenii cu bani își aleg adevărurile conform intereselor de moment, incapabili să înțeleagă că nu fac decât să lucreze la frânghia ce va fi folosită pentru propriul lor ștreang. Adevărul cu majusculă, cel care există independent de noi și de interesele noastre, este ignorat căci nu poate fi forjat în matrițele prefabricate ale propagandei, este inutil, ridicol, nefrecventabil și vag stânjenitor.

Adevărul cu majusculă a decedat, marxismul cultural l-a ucis, o dată cu adevărul bunicilor noștri a murit și libertatea. Am ajuns să ne alegem adevărurile în care credem precum ne alegem, dimineața înainte de a pleca la slujbă, culoarea cravatei sau a ciorapilor. Este la fel de probabil să dorim să ne sacrificăm viețile pentru vreunul dintre adevăruri după cum este de probabil să o sacrificăm de dragul culorii cravatei sau a ciorapilor. Nu este imposibil, umorile ne pot împinge în tot soiul de conflicte stranii, dar acestea sunt lipsite de sens, coerență și de semnificație. Încăierările absurde nu ne fac mai liberi, libertatea se câștigă atunci când luptăm pentru convingeri care vin din Adevărul în care credem.

În absența adevărului și a libertății ne infantilizăm, statul reprezentat de personaje mediocre precum doamna von der Leyen sau prin dl. Ciucă poate ușor interzice unul sau altul dintre adevărurile pe care le avem în meniu. Detalii precum baza legală, justificarea morală etc. nu sunt pentru uzul Delfinului, cetățenilor plasați în minorat politic satul nu le datorează explicații. Cercul vicios al infantilizării, al liderilor minori aleși ai unor cetățeni minori politic este o capcană fără soluție internă, soluția este mereu în afară, atunci când rechini precum dl. Putin – sau alții asemenea – vor umple fără opoziție golul lăsat de adulții plecați în vacanță.

Să ne bucurăm deci de ultimele zile de vacanță luate de la propriul destin, timpul se grăbește. Oricât am mai vrea să tragem de timp, mașina de tocat carne ne așteaptă cu motoarele pornite.

Autor: Ovidiu Tânjală

Citiți și:
Adevărul, regele exilat (I)
Sunt gata să mor pe baricada adevărului

yogaesoteric
7 mai 2022