Adrian Papahagi descrie un viitor ipotetic al corectitudinii politice: Nașterea discriminează. Genetica discriminează. Simplul fapt de a fi în viață e discriminator și jignitor, mai ales pentru morți

Scriitorul și filologul român Adrian Papahagi a publicat două articole pe Facebook în care descrie un viitor ce ar părea de-a dreptul absurd, imposibil ori cel puțin improbabil. Cu o tentă orwelliană, domnul Papahagi vorbește despre stadiul final al unei lumi dominate total de „corectitudinea politică”, o lume în care toate „discriminează” și toate „sunt discriminate”.

„Iunie 2121. Individual pride. Diversitatea a învins: fiecare om e o minoritate supărată pe majoritatea care o oprimă. Fiecare își celebrează mândria de a fi ce e sau ce vrea să fie în acel moment și solicită reparații financiare pentru jignirile îndurate. Oamenii își poartă pronumele pe T-shirt, ca să evite noi jigniri.

Cuvintele jignesc, dar și tăcerea e o jignire. De aceea, guvernul mondial a făcut o listă de cuvinte care pot fi rostite fără a ofensa și implicit fără a fi sancționate cu amendă. După deliberări care au durat un veac, singurul cuvânt declarat neutru, pe care doi oameni au voie să și-l adreseze, e icnetul [i:] pe post de salut, însoțit de îngenunchere, prin care opresorul cere iertare oprimatului (adică fiecare fiecăruia).

Discuția despre salut a durat ani de zile. „Hello” avea ca etimologie „hælþ”, care însemna salvare, mântuire, nu doar sănătate (ca să nu mai vorbim de Heil). „Hi” suna ca „high”, deci sugera ideea de înălțime, de ierarhie, așa că a fost rapid eliminat.

S-a propus „A”, dar o profesoară de fonetică intersecțională de la Yale a demonstrat că e discriminator, fiindcă A e prima literă în alfabetele iudeo-europene, deci are o lungă istorie culturală de discriminare.

S-a ajuns în cele din urmă la icnetul „i”, singura excepție la limbajul semnelor, prin care se efectua de regulă comunicarea (deși un profesor/ă de studii de diversitate și uniformitate de la Harvard, cu indice Kirsch 45.897.234, a încercat să argumenteze că limbajul semnelor îi discriminează pe deficienții de văz și pe cei lipsiți de degete, mâini sau brațe)”, scrie Adrian Papahagi, în prima postare.

A doua postare a domnului Papahagi din aceiași sferă, din același viitor de evitat, exprimă absurdități și mai mari, cu o notă ușor ironică. Cuvintele controversate și interzise regăsite în primul articol devin concepte fundamentale ale civilizației, în al doilea.

„Nimic mai jignitor decât râsul. Malițios, discriminator. Râdem mereu de alteritate, în loc s-o celebrăm.

Nimic mai discriminator decât limbajul, care trădează nivelul de educație și recurge la cuvinte inventate adesea de bărbați albi morți (numai Shakespeare, Eminescu sau Hugo câte au impus). Apoi, e naționalist, imperialist, sexist, rasist, clasist. Limbile naționale îi discriminează pe cei din alte națiuni. Cuvintele confiscă și discriminează cultural. Limbile unora tind să le elimine, domine, colonizeze pe ale altora.

Altă sursă imensă de frustrare, jignire și discriminare este aspectul fiecăruia. Culoarea pielii, a ochilor, a părului (să nu mai vorbim de lipsa lui) discriminează. Înălțimea, corpolența discriminează și jignesc.

Toate accesoriile umanului discriminează și jignesc. Haine, mașini, case – toate discriminează odios, exclud, privilegiază.

Nașterea discriminează. Genetica discriminează. Simplul fapt de a fi în viață e discriminator și jignitor, mai ales pentru morți (noroc că erau niște înapoiați și că doar unii dintre ei se prezintă la vot).

Ce s-o mai lungim? Unica egalitate reală o oferă moartea. Ea, doar ea nu discriminează. Mistic! Atâta că revoluțiile egalitare au simțit mereu nevoia să asiste și să grăbească moartea, propunând ca soluție la inegalitate gropile comune, după metoda Stalin-Hitler-Pol Pot.

Să sperăm totuși că noua fază a misticii revoluționare nu va sfârși în teroare. În atâta intersecționalism, dacă progresul o ia pe sensul interzis al ironiei, poate nimerește și în intersecția dintre demnitatea umană și bun simț”, scrie Adrian Papahagi în a doua postare.

Aceste „eseuri” sunt menite să ne amintească de pericolele reale ale corectitudinii politice, ale progresismului. Deși, la o primă citire, am tinde să credem că absurditățile acelea nu s-ar putea petrece în viitor. Dacă nu avem grijă să ne apărăm valorile, principiile, credința, nu putem izbuti în lupta cu nefirescul – acesta este mesajul indirect transmis de domnul Papahagi.

Cartea scriitorului american Rod Dreher, Să nu trăim în minciună! – Un manual pentru disidenții creștini, ne vorbește întocmai despre asta; despre cum SUA se află în momente premergătoare unui viitor asemănător cu cel descris de Adrian Papahagi.

Citiţi şi:
Corectitudinea politică este, de fapt, o aberantă negare a realității – Interviu cu Pascal Bruckner
Adevărul care deranjează „corectitudinea politică”

yogaesoteric
10 iulie 2021