Afacerile necurate ale corporațiilor multinaționale și transnaționale în timpul celui de al Doilea Război Mondial (II)

 

Timp de 50 de ani, o alianță secretă, conspiraționistă între diferite corporații americane și colaboratorii lor naziști au trădat și au subminat interesele SUA în lupta de a câștiga Al Doilea Război Mondial. Această colaborare între capitalism și fascism a fost mușamalizată de cei deţineau puterea politică, pentru a-și proteja interesele atât politice, cât și personale.


Citiţi prima parte a articolului 


Proiectul Paperclip (Agrafa)

„Proiectul Overcast, ulterior denumit Proiectul Paperclip, a fost programul top-secret stabilit în 1945 de Departamentul de război pentru a localiza, recruta, și aduce în Statele Unite sute de cercetători naziști, specialiști în rachete, în război biologic, în medicina aviatică, în tunele și altele asemenea.

Acest document declasificat e datat 2 iunie 1953 și e semnat de șeful statului major al forțelor aeriene (și fostul director al CIA) Hoyt S.Vandenberg. Arată că cel puțin 820 de naziști au fost aduși în Statele Unite prin Paperclip, care era văzut ca «un mijloc de a obține serviciile specialiștilor străini» pentru armata SUA. (Surse de încredere spun că în mod cert e vorba de mult mai mulți naziști decât 900).

Un alt program paralel a fost Proiectul 63, care «aducea anumiți specialiști germani și austrieci proeminenți» în SUA sub pretextul de a nu le permite dușmanilor să beneficieze de serviciile lor. Vandenberg a recunoscut însă că «folosirea lor era o caracteristică dezirabilă».

Mulți dintre acești naziști, inclusiv ofițeri SS și SA, erau probabil vinovați de crime de război și ar fi fost normal să fie judecați de tribunalul de la Nuremberg. Pentru a-i scoate din Germania și pentru a-i aduce în SUA, Joint Intelligence Objectives Agency, care răspundea în fața Statului major al armatei de gestionarea proiectului Paperclip, fără rușine, a trecut la falsificarea, mușamalizarea și distrugerea dovezilor atrocităților comise de naziștii pe care-i recrutaseră.

Rapoarte de securitate cercetate și scrise de ofițerii serviciilor secrete ale armatei au fost localizate și modificate. Când unii oficiali ai Departamentului de Stat au descoperit cum au fost modificate, li s-au spus și mai multe minciuni și rapoartele au fost modificate și mai mult.”

Citatul de mai sus face parte dintr-o relatare extrem de valoroasă despre programul de extragere a naziștilor pentru a fi aduși în SUA, scrisă de jurnalista Linda Hunt, care timp de 18 luni a folosit legea accesului la informații pentru a obține dosare relevante. Articolul a apărut în aprilie 1985 în Bulletin of Atomic Scientists.

Interviu cu un procuror de la Nuremberg

Mary M. Kaufman, procuror din New York și o cunoscută activistă progresistă timp de jumătate de secol, a făcut parte din echipa de procurori de la Nuremberg. CAIB a întrebat-o despre reținerea SUA de a condamna mai viguros unele crime de război:

CAIB: Care a fost poziția dvs. în timpul proceselor de la Nuremberg?

Mary Kaufman: Am făcut parte din echipa de procurori a guvernului Statelor Unite în procesul împotriva directorilor de la I.G. Farben, un cartel gigantic. Cazul a fost unul dintre principale 12 procese de crime de război pe care SUA le-a susținut după acesta, la Tribunalul militar internațional de la Nuremberg.

Când deja primul proces se încheiase, aliații, care se angajaseră să îi pună sub acuzare pe toți criminalii de război, începuseră deja să simtă efectele Războiului Rece. Au decis că nu era fezabil să judece restul de criminali de război. Decizia a fost luată împreună cu alți aliați, așa că au fost de acord ca fiecare aliat să preia cazurile criminalilor din zonele de jurisdicție ale forțelor de ocupație respective. SUA au avut 12 asemenea procese, iar I.G. Farben era unul dintre ele.

I.G. Farben a fost acuzată de crime împotriva păcii, adică, de planificarea și susținerea unui război de agresiune, de crime de război, folosind munca prizonierilor sclavi și furtul de proprietate comis de armata germană în țările ocupate, de crime împotriva umanității – au construit lagărele de concentrare de la Auschwitz, unde i-au exploatat cumplit pe sclavii muncitori, ceea ce a rezultat în moartea a mii dintre ei; au participat la experimente medicale și multe alte fapte oribile.



I.G. Farben

CAIB: Vrem să vă întrebăm despre acuzațiile că, după procesul inițial al conducerii naziste, procesul comun, SUA nu a luptat în multe cazuri destul de serios pentru a pune sub acuzare anumite persoane sau anumite organizații. Ați întâlnit exemple care arătau o asemenea lipsă de voință din partea SUA?

Mary Kaufman: O, da. De fapt, unul dintre cele mai familiare exemple, care apare ori de câte ori cineva vorbește despre crimele de război și procesele de la Nuremberg și care a apărut în filmul „Judecătorii de la Nuremberg”, a fost despre atitudinea judecătorilor. Există o scenă în film unde unii senatori fac presiuni asupra judecătorilor și procurorilor s-o lase mai moale, și când sunt întrebați de ce, un senator spune: „Păi avem nevoie de oamenii ăștia în războiul nostru împotriva Uniunii Sovietice”. Asta nu a fost doar o scenă de film, asta e ceva ce eu știu că e adevărat și s-a petrecut în realitate. Lucrând la acuzarea I.G. Farben, știu de nenumărate cazuri similare. Am fost împiedicați mereu de Departamentul de Stat. Nu am avut tipul de materiale de care aveam nevoie. Nu am avut susținerea Departamentului de Stat în punerea sub acuzare. Vă dau câteva exemple.

Undeva către finalul prezentării acuzațiilor împotriva I.G. Farben am aflat că niște germani, care au fost arestați în timpul războiului de către FBI, erau ținuți în New Jersey. Au fost judecați, condamnați și închiși pentru conspirația de a comite sabotaj în SUA, fuseră antrenați de I.G. Farben. Am emis mandate de aducere când am aflat că grupul de sabotori era transportat înapoi în Germania pentru a fi încarcerat în închisoarea din Landsberg. M-am gândit că asta ar fi fost foarte bine pentru proces și am dat un ordin să fie transferați la închisoarea din Nuremberg. Intenționam să-i folosesc ca martori pentru a arăta implicarea directă a I.G. Farben în sabotaj. Dar șeful echipei noastre a venit la mine și mi-a spus: „Mary, ce crezi că faci? Cine a dat ordin ca oamenii ăștia să fie aduși aici?” „Eu”, am răspuns. „Eu am făcut asta. De ce?” Și mi-a spus: „Dă ordin să fie trimiși imediat înapoi. Departamentul de Stat a înroșit telefoanele cu proteste”. Nu am aflat niciodată ce dorea mai exact Departamentul de Stat, dar nu am avut de ales.

O altă problemă s-a referit la autentificarea documentelor care aveau să fie prezentate ca dovezi. Multe dintre aceste documente au fost descoperite de consulul SUA din Frankfurt și am trimis un asistent la el să obțină autentificarea unor documente pentru proces. A refuzat. Când asistentul meu l-a întrebat de ce, din moment ce el era responsabil de colectarea acestor documente în primul rând și acum refuza să le autentifice, a răspuns: „Păi atunci era altceva. Aia s-a petrecut în timpul războiului. Acum avem nevoie de oamenii ăștia de partea noastră. Și-ți mai spun ceva. Dacă îmi trimiteți citație să încercați să autentificați documentele, o să spun Tribunalului ce oameni minunați sunt acești directori din consiliul de acționari” de la I.G. Farben.

A existat și un alt incident despre care am aflat personal. Acest incident a fost descris ulterior de șeful echipei noastre, Josiah P. Dubois, în cartea pe care a scris-o despre I.G. Farben, Chimistul diavolului. I.G. Farben era foarte foarte implicată în abuzarea oamenilor din lagărul de concentrare de la Auschwitz, unde aveau o fabrică pentru producerea gazului otrăvitor. Au comis fapte teribile acolo. I.G. Farben avea o politică referitoare la muncitori, oameni care fuseseră răpiți și transportați acolo din țările ocupate de naziști. Au încercat să-i țină pe muncitori în viață doar până când veneau înlocuitorii lor, și când aflau că un anumit număr de înlocuitori avea să vină într-o săptămână, îi lăsau pe muncitorii pe care-i aveau deja să moară de foame, contând pe faptul că va dura doar o săptămână până când vor muri.

Aceste activități au fost susținute chiar pe față și erau numeroase documente care le dovedeau, I.G. Farben a păstrat foarte multe detalii despre ce făcea. De fapt, toate dovezile în cazul I.G. Farben veneau din propriile lor documente. În orice caz, chestiunea principală la proces nu a fost faptul că aceste fapte erau comise, ceea ce e foarte bine cunoscut și documentat, ci nivelul la care directorii din consiliul de acționari știau despre ele. Asta nu era ușor de dovedit fără a fi în posesiunea documentelor. Am descoperit că documentele au fost transportate în zona franceză, chiar dacă (n.t.: tocmai pentru că se știa) se știa că unii oficiali ai forțelor de ocupație erau în relații foarte prietenești cu directorii I.G. Farben. Unii membri ai echipei de procurori au fost nevoiți să se ducă personal în zona franceză să colecteze dosarele, dar când au ajuns acolo au descoperit că conținutul multor documente nu mai exista – totul fusese distrus.

Echipa s-a întors la Nuremberg foarte dezamăgită. Jo Dubois, când era în drum spre tribunal, trecând pe lângă închisoarea din Nürenberg, a auzit pe cineva strigându-l pe nume: „O, Her Dubois, vă rog să mă ajutați, am nevoie de ajutor”. S-a întors și l-a văzut pe unul dintre principalii inculpați din dosarul său, directorul care se ocupase de operațiunile de la Auschwitz. Jo i-a spus: „Ce faci aici, de ce nu ești în închisoare?” El i-a răspuns, „Judecătorul mi-a dat drumul ca să mă ocup de niște documente”. Ce făcuse de fapt: s-a dus cu un asistent în locul unde documentele I.G. Farben erau ținute și a indicat care dosare e necesar să fie distruse. Ceea ce s-a executat prompt.

Așa erau judecătorii în acel proces. Nu erau ca judecătorii din acel film. Erau motivați, printre altele, de un anti-semitism uriaș. Erau cunoscuți că își exprimau nemulțumirea că erau „prea mulți evrei” printre echipele de procurori, și mereu insistau să primească dovezi foarte, foarte directe când venea vorba de acuzațiile despre ce se petrecuse la Auschwitz. Erau motivați și de un alt aspect: erau foarte interesați să pună mâna pe proprietăți germane și alte aspecte din acestea. Era multă miere în borcan.

Doctorii naziști, la mare căutare

În septembrie 1951, la 28 de luni după începerea proiectului Paperclip (Agrafa) generalul maior Walter Emil Schreiber, din personalul medical din Frankfurt, Germania, a fost adus în Statele Unite pentru un contract de șase luni, la școala de medicină pentru forțele de aviație din Texas.

Ca șef al științei medicale naziste, „doctorul” Schreiber era direct responsabil de unele dintre cele mai sinistre experimente medicale pe care naziștii le-au comis împotriva deținuților din lagărele de concentrare. Potrivit dovezilor masive, scoase la iveală în timpul proceselor de la Nuremberg, unele experimente aprobate sau coordonate de Schreiber includeau:
– supervizarea dr. Karl Gebhardt, spânzurat ulterior pentru crime de război, care operase pe fete poloneze cu gaz care le provoca cangrenă;
– injectarea oamenilor și șoarecilor interschimbabil, cu transferuri de la om la șoarece al bacteriilor ucigătoare ce provoacă tifos, pentru a produce un vaccin pe viu. Alții au fost injectați cu microbii altor boli infecțioase;
– sterilizarea prizonierilor bărbați prin operație, expunere la radiații și medicamente;
– cufundarea prizonierilor în bazine cu apă înghețată pentru a măsura nivelul de șoc;
– închiderea prizonierilor în camere cu presiune joasă pentru a simula altitudinea de zbor de până la 40.000 de metri, ceea ce inevitabil rezulta în colapsul plămânilor lor;
– expunerea subiecților la doze uriașe de fosfor incendiar.

Cu o ironie a grotescului, rolul lui Schreiber în Texas a fost de consultant la diviziunea de „medicină globală de prevenire”.

În martie 1952, după ce prezența lui Shchreiber în SUA a fost descoperită de editorialistul Drew Pearson, continuarea activității sale pentru armata americană a fost apărată de generalul de aviație Robert Eaton: „Doctorul Schreiber a fost angajat de forțele de aviație datorită experienței sale extensive în domeniile de medicină preventivă militară și epidemiologie, și cunoașterii sale foarte bune a sănătății publice și a problemelor sanitare din anumite zone geografice. A colaborat la pregătirea unui tratat despre epidemiologie pentru zboruri și a putut oferi forțelor aeriene informații valoroase”.

Aparent, din cauza scandalului și jenei care au rezultat din expunerea publică a colaborării lor cu Schreiber, ofițerii naziști din proiectul Paperclip au găsit cu generozitate posturi similare în Argentina și au plecat acolo pe 22 mai 1952.

Printre alte sute de criminali de război naziști cu care SUA s-a aliat, a fost şi generalul maior Kurt Blome. Unele dintre acuzațiile de la Nuremberg împotriva lui includeau:
– practicarea eutanasierii prin injectarea de phenol nediluat letal;
– executarea prizonierilor polonezi bolnavi de tuberculoză;
– folosirea de arme biologice, specialitatea sa. A recunoscut în fața americanilor care l-au interogat în iulie 1945 că a făcut experimente pe victimele sale cu vaccin de ciumă, la ordinele odiosului asasin în mas Heinrich Himmler.



O parte dintre doctorii nazişti în timpul judecării pentru crime de război la Nuremberg.

Uluitor, Blome a fost achitat de tribunalul de la Nuremberg, deși procurorii adunaseră foarte multe dovezi consistente împotriva sa. La două luni după ce a fost achitat, a fost contactat de 4 angajați ai corpului chimic din armata SUA, la tabăra Detrick, pentru o discuție privind armele biologice. Blome a cooperat și a oferit voluntar numele altor germani care erau specialiști în arme biologice.

În august 1951, a semnat un contract pentru Proiectul 63, ca doctor de teren pentru forța de ocupație a SUA în Europa, la Centrul de comandă european de la Oberusal. Un alt contract semnat cu Departamentul de apărare are următoarea specificație sub titlul calificări: „profesor de medicin (sic) cu accent pe cercetarea tuberculozei, a cancerului și a armelor biologice”.

Unul dintre cel mai puțin cunoscuți doctori naziști, Hubertus Strughold, membru Luftwaffe, era specializat în ucigătoarele camere cu presiune joasă folosite la experimentele de depresurizare, pe deținuții din lagărele de concentrare. Deși nu este cunoscut dacă a venit în SUA ca parte a proiectului Paperclip sau 63, el a lucrat pentru forțele aeriene ale SUA mulți ani și încă trăiește. Astăzi, la târgul de carte de la baza de aviație de lângă San Antonio din Texas, există Biblioteca Hubertus Strughold aeromedicală, numită după personajul sinistru pe care ei îl numesc „părintele medicinei aerospațiale”.


Citiţi şi:

Operaţiunea Paperclip a dus în SUA 1600 de oameni de ştiinţă nazişti 
Naziștii, Vaticanul și CIA 

 

yogaesoteric
22 decembrie 2019


 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More