Aforisme

 

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Câteva aforisme despre neaşteptatul benefic, încântător

Am observat că, cel mai adesea, tot ceea ce este neaşteptat, dar benefic şi încântător, este foarte important pentru noi şi ni se dezvăluie ca atare chiar şi atunci când, pe moment, nu ne dăm seama că acesta este un dar ce provine de la Dumnezeu.

Studiind cu multă atenţie şi luciditate viaţa fiinţelor umane am descoperit, în felul acesta, că întotdeauna neaşteptatul benefic şi încântător le este foarte favorabil oamenilor. Tocmai de aceea, am ajuns la concluzia că un astfel de neaşteptat încântător se dovedeşte a fi o fericire cu totul aparte, la care nu ne aşteptăm.

Neaşteptatul cel încântător ne face adeseori să descoperim instantaneu o nebănuită şi tainică frumuseţe ce ne umple de uimire.

Neaşteptatul cel încântător nu este niciodată pentru noi ceva imposibil, el este cel mai adesea o carte misterioasă de joc a lui Dumnezeu, ce ni se arată, de fiecare dată, ca fiind câştigătoare.

Să nu pierdem niciodată din vedere că după ce am dus cu mult curaj la buze cupa ce este plină cu licoarea cea paradiziacă a zeilor, pe care am sorbit-o apoi până la ultima picătură, vom fi, în felul acesta, îmbătaţi de neaşteptatul cel încântător la scurt timp după aceea.

Câteva maxime şi cugetări despre starea de admiraţie sublimă

În cazul fiinţelor umane comune, ignorante, obtuze şi superficiale se poate observa cu uşurinţă că admiraţia lor este, cel mai adesea, orientată către cele efemere şi care sunt lipsite de o reală valoare divină; în cazul unor astfel de fiinţe umane, admiraţia pe care ele o manifestă indică totodată limitele cunoaşterii lor.

Pare a fi paradoxal, însă tiranii ce îi dispreţuiesc, în taină, chiar foarte mult pe oameni şi îi consideră ca fiind nişte animale, vor, totuşi, să fie în permanenţă admiraţi şi apreciaţi de ei.

Atunci când privim cu multă atenţie şi luciditate în jurul nostru, descoperim că nu toate fiinţele umane admiră ceea ce ar trebui să fie cu adevărat admirat şi că nu toate fiinţele umane iubesc ceea ce merită să fie iubit.

Tot ceea ce ni se dezvăluie ca fiind dumnezeiesc, frumos, pur, adevărat şi admirabil este apoi din ce în ce mai mult admirat.

Atunci când admirăm ceea ce este dumnezeiesc, frumos, adevărat şi universal valabil, astfel de stări de admiraţie se dovedesc apoi a fi marile fericiri ale vieţii noastre. Din nefericire, în vremurile pe care le trăim, acest gen de admiraţie este rareori practicat.

Indiferent ce admiră, fiecare fiinţă umană care face aceasta consideră că are întotdeauna dreptate sau, altfel spus, ea gândeşte că este firesc să admire ceea ce ea admiră.

Prin intermediul a ceea ce iubim, admirăm totodată ceea ce există în această lume, chiar şi atunci când, deocamdată, nu ne dăm seama de aceasta.

Atunci când admirăm în mod constant şi frenetic ceea ce este frumos, dumnezeiesc şi universal valabil, reuşim la un moment dat să devenim, în mare măsură, exact ceea ce admirăm.

Fiecare stare de admiraţie înălţătoare, sublimă ţâşneşte din profunzimile pline de taine ale universului nostru lăuntric.

Admiraţia sublimă este un sentiment luminos, care atunci când se manifestă în toată puritatea şi frenezia lui, face să apară o pornire elevată a sufletului, ce înalţă fiinţele umane cu mult deasupra animalelor.

Admiraţia înălţătoare, pură este o ambrozie sublimă şi generoasă ce este rezervată, cel mai adesea, pentru spiritele nobile. Prin aprofundarea ei, admiraţia elevată ne ajută să descoperim, din aproape în aproape, bucuria indescriptibilă a înţelegerii superioare.

Tocmai datorită dificultăţii de a fi exprimată aşa cum se cuvine, admiraţia se aseamănă, într-o oarecare măsură, cu iubirea intensă.

Atunci când se manifestă din plin ca atare, admiraţia pură, înălţătoare ne apare ca fiind un sentiment esenţialmente dezinteresat.

Admiraţia pură şi elevată ce este aprofundată din ce în ce mai mult ne ajută să descoperim un enigmatic punct-focar în care conştiinţa expansionată şi inima se regăsesc.

Admiraţia elevată, pură face să crească şi să înflorească atât bunătatea, cât şi simpatia. Prin aceasta, ea se dovedeşte a fi o trăire profund transformatoare şi fecundă.

Admiraţia pură, elevată ne transformă, în cele din urmă, viziunea asupra realităţii şi face ca admiratorul să asimileze în mod gradat în fiinţa sa exact ceea ce el admiră.

Este binecunoscut faptul că devine mult mai uşor să-i iubim pe aceia care ne admiră într-un mod profund şi sincer.

Admiraţia sublimă, intensă, constantă şi neţărmurită face ca fiinţele umane ce se bucură din plin de aceasta să devină nişte giganţi şi transformă astfel, în mod considerabil, proporţiile şi raporturile între fiinţele umane.

Atunci când iubim intens, constant şi fără măsură o fiinţă umană de sex opus, descoperim aproape întotdeauna în acea fiinţă minim cinci sau şapte motive de a o şi admira.
Stările elevate de admiraţie ce sunt constante fac apoi să apară o surpriză încântătoare, plină de respect.

Admiraţia pură, elevată şi constantă este fiica ignoranţei şi mama multor minuni nebănuite.

Câteva aforisme ce se referă la surprinzătorul feeric

Surprinzătorul feeric ni se dezvăluie mult mai uşor atunci când suntem însufleţiţi de o imensă aspiraţie de a experimenta necunoscutul binefăcător, pe fundalul unei stări de frenezie şi curaj exemplar.

Atunci când aspirăm să descoperim surprinzătorul feeric, este în prealabil necesar să contăm pe tot ceea ce este bun, frumos şi dumnezeiesc. Procedând în felul acesta, vom avea, la momentul potrivit, parte de surprize ce vor fi uimitoare şi feerice.

Surprinzătorul feeric este, analogic vorbind, întocmai ca o legendară iubire copleşitoare, profund transformatoare şi constantă. Tocmai de aceea, o esenţială caracteristică a surprinzătorului feeric este aceea că o astfel de trăire nu se uzează niciodată.

Atunci când merităm aceasta, viaţa ne rezervă experienţe indescriptibile, în cadrul cărora surprinzătorul feeric este, într-o anumită măsură, prezent. Adeseori devine cu putinţă să descoperim surprinzătorul feeric chiar şi în cadrul relaţiilor de iubire ce sunt deja caracterizate de plenitudine, armonie şi mirifică efervescenţă.

Trebuie să avem aproape întotdeauna încredere deplină în toate cele care sunt surprinzătoare şi feerice şi pe care viaţa ni le rezervă.

Atunci când existenţa noastră este într-un mod divin integrată în imensul flux al Creaţiei şi al devenirii dumnezeieşti, surprinzătorul feeric ne apare adeseori şi face ca existenţa noastră să fie fericită şi împlinitoare, atât pentru noi înşine, cât şi pentru ceilalţi.

Starea intensă de admiraţie pură şi sublimă este şi rămâne, pentru fiinţa umană ce o trăieşte ca atare, atât o aleasă fericire, cât şi o onoare. Ea este fericirea de a simţi într-un mod profund frumosul și dumnezeiescul și, mai mult decât atât, ea este, totodată, onoarea de a ști să le recunoști. Dincolo de aparenţe, admiraţia înălţătoare este semnul unei conştiinţe elevate, ce acţionează la unison cu o inimă nobilă.

Articol preluat din Programul Taberei spirituale yoghine de vacanță Costinești 2014, volumul 1, publicat de Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House.

Citiţi şi:

Aforisme şi cugetări despre timp şi viaţă

Unele aforisme și cugetări inedite referitoare la starea de înţelepciune

Zece sfaturi înţelepte şi totodată pline de bun-simţ pentru a evita confruntarea cu stresul şi cu tensiunile de tot felul


 

yogaesoteric
6 iulie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More