Aforisme şi cugetări despre iniţierea spirituală (II)

  

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Citiți prima parte a articolului

19. Fiecare iniţiere spirituală are, dincolo de aparenţe, un sens tainic, aproape indescriptibil, ce i se dezvăluie iniţiatului numai pe măsură ce el aprofundează şi fructifică din ce în ce mai mult respectiva iniţiere prin intermediul „gramului de practică” ce implică utilizarea atentă, perseverentă şi sistematică a metodei sau a modalităţii pe care respectiva iniţiere se bazează.

20. Fie că fiinţa umană iniţiată îşi dă sau nu seama de aceasta, fiecare iniţiere spirituală foarte puternică implică întotdeauna, fără excepţie, anumite încercări ulterioare sau, altfel spus, unele teste spirituale pe care nu toţi aspiranţii la acea iniţiere sunt capabili să le treacă în cele din urmă cu succes. În unele cazuri, testele spirituale sau încercările apar după ce iniţierea respectivă a fost primită.

21. Atunci când sunt aprofundate în mod sistematic, aşa cum se cuvine, într-o manieră atentă, entuziastă şi perseverentă, anumite iniţieri spirituale foarte puternice fac să apară o eficacitate inerentă ce este independentă de fiinţa umană ce adânceşte acele iniţieri prin intermediul „gramului de practică”.

22. Scopul esenţial al fiecărei iniţieri spirituale deosebite este de a introduce în mod gradat fiinţele umane ce sunt pregătite într-o cunoaştere directă, practică a anumitor învăţături secrete, ce li se revelează în toată splendoarea lor tocmai prin intermediul aprofundării acelei iniţieri cu ajutorul metodei ce i s-a dezvăluit aspirantului cu ocazia iniţierii.

23. Fiecare iniţiere spirituală ce va fi aprofundată prin intermediul „gramului de practică”, aşa cum este necesar, ne dezvăluie după aceea, prin intermediul proceselor de rezonanţă ocultă specifice pe care le declanşează, o realitate tainică, net superioară, ce nu este accesibilă decât acelora care au acces la ea prin intermediul aprofundării atente şi sistematice a iniţierii ce li s-a oferit.

24. Fiecare iniţiere spirituală majoră ce este ulterior aprofundată aşa cum este necesar oferă un nou punct de vedere atât asupra lumii înconjurătoare, cât şi asupra universului lăuntric al iniţiatului. Fiecare iniţiere majoră dezvăluie prin intermediul „gramului de practică” anumite realităţi tainice ce sunt rezervate unor elite ce au fost selectate în prealabil și care apoi sunt transmise prin intermediul unui șir neîntrerupt de inițiați din vremuri imemoriale.

25. Şcolile spirituale care au funcţii iniţiatice nu-şi disimulează existenţa, dar este necesar să-şi ascundă anumite învăţături secrete care prin natura lor le sunt interzise celor neiniţiaţi.

26. Fiecare iniţiere spirituală ce este aprofundată într-un mod adecvat de către fiinţa umană iniţiată dezvăluie la un moment dat – prin intermediul „gramului de practică” – existenţa unei reale tradiţii iniţiatice ce este rezervată celor puţini şi care sunt pregătiţi să o descopere (la rândul lor) în strânsă legătură cu o trezire prealabilă a anumitor calităţi şi înzestrări ce sunt inerente atunci când este vorba de anumite iniţieri majore.

27. Este esenţial să nu pierdem niciodată din vedere că numai o fiinţă umană ce a aprofundat suficient de mult, prin intermediul unei practici atente, sistematice, entuziaste şi perseverente, o anumită iniţiere spirituală este apoi în măsură să iniţieze alte fiinţe umane tocmai datorită transformării ei lăuntrice profunde ce o va face să fie aptă pentru a transmite la momentul potrivit respectiva iniţiere pe care ea însăşi a aprofundat-o în prealabil (suficient de mult!).

28. Numai cei iniţiaţi care au aprofundat suficient de mult respectiva iniţiere ştiu că prin practica atentă, sistematică, entuziastă şi perseverentă a acelei iniţieri se produc apoi în fiinţa umană iniţiată transformări rapide şi adecvate ce trezesc şi dinamizează apoi în fiinţa ei capacitatea de a contempla dintr-un alt punct de vedere atât propriul univers lăuntric, cât şi lumea înconjurătoare.

29. Pentru fiinţa umană ce a fost în prealabil iniţiată şi care a aprofundat după aceea respectiva iniţiere aşa cum se cuvine, natura înconjurătoare i se dezvăluie într-o nouă lumină şi îi apare ca fiind un imens şi tainic instrument ce face cu putinţă aprofundarea rodnică a iniţierii pe care a primit-o.

30. În cazul fiecărei iniţieri spirituale majore, toate transformările, atât trupeşti, cât şi lăuntrice (vitale, psihice, mentale, supramentale, spirituale) ce apar în mod gradat pe măsură ce fiinţa umană iniţiată aprofundează suficient de mult respectiva iniţiere conduc apoi la o realizare efectivă ce poate fi considerată un sui generis triumf pe care acea iniţiere l-a făcut cu putinţă.

31. Numai după ce am realizat aşa cum era necesar, de cel puţin 49 de ori, metoda specifică ce ni s-a pus la dispoziţie cu ocazia iniţierii se poate spune că am ajuns să descoperim o „firimitură” din hrana cea valoroasă a acelei iniţieri. Din nefericire, în multe cazuri entităţile demoniace fac eforturi îndârjite să ne oprească să avem continuitatea iniţiatică necesară ce ne permite să savurăm câtuşi de puţin acea importantă „firimitură” ce va face să crească în mod năvalnic în noi „pofta” de a aprofunda cu mult entuziasm şi cu o vie curiozitate iniţierea respectivă.

32. În anumite şcoli iniţiatice ale Antichităţii era binecunoscut şi apreciat la justa sa valoare un aforism celebru: „Nimeni să nu îndrăznească să treacă pragul unei iniţieri spirituale majore dacă nu este suficient de pur lăuntric, plin de o vie aspiraţie, pregătit să recepteze aşa cum se cuvine iniţierea respectivă, fiind în prealabil însufleţit de un mare entuziasm”.

33. Fiecare iniţiere spirituală majoră îşi dezvăluie comorile ei, ce sunt ascunse, numai şi numai printr-o aprofundare ulterioară atentă, entuziastă, lucidă, sistematică şi perseverentă. Luaţi aminte că nu există o altă cale pentru a descoperi cât mai repede şi pentru a scoate la lumină „diamantele” care sunt cel mai adesea nebănuite ale unei astfel de iniţieri.

34. Atunci când fiinţei umane iniţiate i se diminuează în mod evident aspiraţia de a se transforma într-un mod rapid şi rodnic prin intermediul iniţierii pe care a primit-o, ea va găsi apoi o mulţime de motive abracadabrante – în fond prosteşti – pentru a nu o mai pune niciodată în aplicare sau pentru a nu continua să aprofundeze (într-un ritm susţinut) valoroasa iniţiere spirituală ce i s-a oferit. În astfel de situaţii, totul se petrece precum atunci când un bob de grâu ce a încolţit se ofileşte şi moare (la scurt timp după aceea), înainte să înflorească şi să dea rod, pentru că nu a fost îngrijit şi udat aşa cum era necesar.

35. O iniţiere spirituală nu se sfârşeşte decât atunci când fiinţa umană iniţiată a atins deja cele mai înalte culmi (spirituale, psihice, mentale, supramentale) pe care respectiva iniţiere le face în mod gradat cu putinţă. Numai astfel de realizări de vârf ne permit să afirmăm că iniţierea noastră se apropie cu paşi repezi de sfârşit.

36. Atunci când este cu adevărat aprofundată aşa cum se cuvine, cu multă atenţie, cu entuziasm, cu o mare luciditate şi cu perseverenţă, respectiva iniţiere spirituală ne dezvăluie în mod gradat anumite taine care anterior erau pentru noi nebănuite şi păreau a fi inaccesibile.

37. Atunci când depăşim o anumită treaptă de transformare spirituală rodnică şi atingem o anumită fază de îndumnezeire, descoperim apoi cu uimire, cu o bucurie crescândă, că întregul Macrocosmos ni se dezvăluie ca fiind un complex şi neîncetat proces de iniţiere.


Citiți partea a treia a articolului


Citiți și:

Aforisme şi cugetări despre stările şi virtuţile divine ce se trezesc prin practica yoga

MANTRA, cheie secretă de intrare în rezonanţă cu sferele de forţă infinite din Macrocosmos

 

yogaesoteric
22 noiembrie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More