Franţa a interzis concursurile de frumuseţe dedicate copiilor inca din 2013. De ce alte țări nu iau masuri?

Concursurile de frumuseţe dedicate copiilor (mai ales fetiţelor) au fost foarte populare în Franţa, în
special în oraşele mai mici de pe teritoriul ţării. Senatul francez a votat însă o lege pentru blocarea participării minorilor la astfel de
evenimente încă din 2013. Motivul pentru care parlamentarii francezi au votat în favoarea interdicţiei este că aceste concursuri promovează
hiper-sexualizarea minorilor.

Conform acestei legi, organizatorii concursurilor de frumuseţe în care sunt acceptaţi minori sub 16 ani ar putea
face până la doi ani de închisoare şi ar primi o amendă consistentă (cam 40.000 de euro). 

„Haideţi să nu ne educăm fetiţele încă de la vârste atât de mici înspre a crede că
valoarea lor se rezumă numai la cum arată, la aspectul fizic, la exterior”, a spus Chantal Jouanno, fost ministru al Sportului, în
susţinerea legii în Parlament. Ea este autoarea unui raport asupra hiper-sexualizării copiilor, realizat în 2011.

În Franţa, dezbaterea asupra acestei probleme a început în 2010, când revista Vogue a
promovat o imagine cu o fetiţă încălţată cu pantofi cu tocuri înalte, îmbrăcată într-o rochie strâmtă şi machiată.
Reprezentanţii Vogue şi-au apărat decizia editorială spunând că imaginea reflectă o fantezie comună în rândul fetiţelor, care
vor să se îmbrace precum mamele lor. Criticii au combătut așa-zisul argument spunând că astfel de fotografii transmit un mesaj greşit
copiilor, încurajându-i să se vadă (să se portretizeze) ca obiecte sexuale. 

Susţinătorii concursurilor de frumuseţe pentru copii spun că, dacă evenimentele sunt corect realizate, conferă
copiilor încredere în ei înşişi. „Nu este cu nimic diferit faţă de o competiţie la gimnastică sau orice alt gen de concurs
unde există o jurizare şi un scor. Le învaţă pe tinerele fete să fie puternice, încrezătoare şi să vadă cât de departe pot merge în
viaţă”, consideră Valerie Best, director al BEST Shining Star Pageant din Indiana, SUA.

În Statele Unite ale Americii, astfel de concursuri de frumusețe, unde fetițe de grădiniță sunt coafate,
machiate și îmbrăcate precum femei mature, și purtate pe scene prin toată țara, au devenit ceva obişnuit.

Totodată, Franţa nu are reality-show-uri precum cele americane, dedicate tot copiilor („Toddlers &
Tiaras” sau „Here Comes Honey Boo Boo”), dar acest tip de programe, venind de peste ocean, au o popularitate în
creştere şi în Franţa şi se pare că asta i-a speriat pe politicienii francezi, care se tem că acelaşi fenomen s-ar putea dezvolta şi în ţara
lor. „Este extrem de distructiv pentru o fetiţă de 6 – 12 ani să o audă pe mama ei spunându-i că ceea ce contează este cât e de
frumoasă. Vrem ca mesajul să fie: ceea ce contează este ce ai în cap!”, a explicat Chantal Jouanno după votul Senatului francez asupra
legii.

Citiți și:

Educația sexuală în
școală

Dezvăluiri cutremurătoare
despre interesele criminale şi tehnicile de programare mentală din spatele companiei şi producţiilor Disney 

Industria de divertisment
asaltează ființele umane cu influențe malefice prin toate mijloacele de care dispune

yogaesoteric

22 noiembrie 2018 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More