Aforisme şi cugetări despre viaţă (5)

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Citiţi aici partea a patra din Aforisme şi cugetări despre viaţă

76. Viaţa fiinţelor umane este deseori o Luptă, ce implică în cele din urmă triumful binelui, triumful armoniei, triumful iubirii şi triumful luminii divine asupra forţelor întunericului. O astfel de luptă îndreptăţită trebuie să fie acceptată cu mult curaj, manifestând de fiecare dată starea de eroism, care este necesară pentru a triumfa.

77. Viaţa este adeseori Rezultanta grandioasă, uimitoare şi plină de taine a opoziţiei creatoare, a interacţiunii complementare şi necesare a sexelor opuse, a fuziunii erotice euforice a contrariilor, care, sub imboldul energiei tainice a iubirii ce vine de la Dumnezeu, se unesc şi se polarizează (mai mult sau mai puţin), în anumite condiţii (cum ar fi, spre exemplu, experienţa extraordinară a amorului cu continenţă).

78. Viaţa fiinţelor umane este totodată Cunoaştere. Fiind şi rămânând mereu opusul ignoranţei, Cunoaşterea se dovedeşte a fi fundamentul oricărei fiinţe umane care aspiră să se transforme lăuntric şi să se maturizeze din punct de vedere spiritual. O cunoaştere temeinică, reală, obiectivă şi profundă este începutul oricărei acţiuni benefice. Fiecare acţiune divin integrată, benefică este, totodată, dovada vie a punerii în practică a unei cunoaşteri temeinice şi profunde. În viziunea celor înţelepţi, a învăţa înseamnă, totodată, a redescoperi într-un mod tainic ceea ce deja ştiam. A făptui ceva bun şi divin integrat înseamnă, totodată a dovedi că deja ştim ceva anume. A-i învăţa ceva bun, frumos, divin şi adevărat pe ceilalţi înseamnă, totodată, a le aminti că ei ştiu tot atât cât ştim şi noi. Atunci când ne privim cu atenţie şi luciditate, dintr-un anumit punct de vedere, putem spune că toţi suntem fie nişte aspiranţi, fie nişte executanţi avansaţi, fie nişte maeştri. Nu ne serveşte aproape la nimic să citim cărţi, chiar şi atunci când ele sunt extrem de valoroase, dacă nu suntem hotărâţi să trăim noi înşine, prin experienţă directă, ceea ce ele ne învaţă, punând astfel neîntârziat în practică învăţătura lor. Tocmai de aceea, cei înţelepţi afirmă că întotdeauna, fără excepţie, un gram de practică adecvată valorează cât tone de teorie. S-ar putea spune că nu ne serveşte prea mult să ştim o mulţime de lucruri sau aspecte teoretice, chiar importante dacă nu reuşim, cu toate acestea să le punem în practică, mai ales atunci când avem stringentă nevoie. Nu ne foloseşte la nimic, ba dimpotrivă, poate chiar ne dăunează, dacă ne folosim de anumite cunoştinţe într-un mod greşit sau pentru a ne face rău. A şti cu adevărat să faci ceea ce cunoşti în mod profund şi temeinic valorează cu mult mai mult decât numai a şti, pur şi simplu.

79. Viaţa este Viaţă, şi tocmai de aceea este necesar să o apărăm cu mult curaj, de fiecare dată când este nevoie.

80. Viaţa, în cazul fiinţei umane, este totodată Conştiinţă şi Oglindire inefabilă şi complexă. Conştiinţa fiinţei umane drepte şi care este profund bună este liniştită. Conştiinţa fiinţei umane care este plină de răutate este mereu tulburată, şi tocmai de aceea nu cunoaşte deloc pacea. Referitor la importanţa trezirii conştiinţei Rabelais spunea: „Ştiinţa fără conştiinţă nu este decât ruina sufletului.” Pentru cei înţelepţi, inconştientul, de unde aproape totul porneşte şi adeseori irupe în universul fiinţei umane, nu este decât o aparenţă, căci în el se găseşte întemniţată nu numai o conştiinţă, ci chiar şi o structură supramentală (VIJNANAMAYA KOSHA), care, atunci când este trezită şi revelată, ne oferă o mulţime de posibilităţi extraordinare, care cel mai adesea sunt nebănuite. Dacă o fiinţă umană începe deja să-şi conştientizeze, cu o mare luciditate şi detaşare, înlănţuirile şi ataşamentele, se poate spune că ea este deja pe jumătate liberă. Se poate spune că, în realitate, nu există nicio problemă (umană oricât de complicată ar părea ea) care să nu-şi poată găsi soluţia, ce există deja în universul nostru lăuntric. Acest lucru este întotdeauna cu putinţă, deoarece chiar şi atunci când nu bănuim deocamdată, soluţia respectivă se află deja în MICROCOSMOSUL fiinţei noastre. Înţelepţii Orientului afirmă că tot ceea ce există în    MICROCOSMOSUL fiinţei noastre se află pretutindeni în jurul nostru, în MACROCOSMOS, iar tot ceea ce nu există în MICROCOSMOSUL fiinţei noastre nu se află nicăieri în întregul MACROCOSMOS. Dincolo de toate acestea, a găsi acea soluţie înţeleaptă şi adecvată, a o degaja şi a o aplica apoi aşa cum trebuie implică un efort de o intensitate, de o perseverenţă şi de o fecunditate cu totul aparte, care în ultimă instanţă este şi rămâne un efort de conştiinţă. Cei iniţiaţi cred nu numai în importanţa a ceea ce ei fac bun; ei cred totodată cu tărie că este la fel de important să ştie cu anticipaţie ceea ce ei urmează să facă bun. Esenţa tainică şi nebănuită a conştiinţei fiinţei umane este, de fapt, gândirea plină de înţelepciune a lui DUMNEZEU.

81. Viaţa este Nemulţumire numai pentru aceia pe care nimeni şi nimic nu-i mulţumeşte. Astfel de sărmane fiinţe umane, ce sunt mereu chinuite, nu pot fi niciodată mulţumite de nimic şi de nimeni.

82. Viaţa este şi rămâne Credinţă şi Convingere Puternică, de Nezdruncinat, în cazul celor puţini. Credinţa fermă face să apară şi să se manifeste convingerea puternică şi de nezdruncinat. O astfel de credinţă îi permite voinţei umane să se manifeste cu putere. Dacă o fiinţă umană are la dispoziţie o forţă dumnezeiască ocultă uriaşă, atunci ea poate să realizeze cu o mare uşurinţă toate acţiunile bune şi divin integrate de care ea este perfect convinsă. Înţeleptul nu admite nimic A PRIORI, dacă el nu ajunge să verifice totul prin experienţă directă. Numai prin intermediul gramului adecvat de practică, înţeleptul ajunge să aibă convingeri puternice şi de nezdruncinat. Niciun iniţiat nu va fi capabil să facă ceva extraordinar de mare şi de bun, atâta timp cât îşi diminuează sau îşi epuizează facultăţile sale creatoare prin felurite limitări, pe care chiar el şi le impune, căci este binecunoscut faptul că, în realitate, nicio fiinţă umană nu poate să se expansioneze dincolo de propriile sale convingeri pe care deja le are.

83. Viaţa este, mai ales pentru cei puţini, un Ocean Nesfârşit de Fericire; fă tot ceea ce este necesar pentru a merita şi tu să rămâi scufundat în acest Ocean.

84. Viaţa fiecărei fiinţe umane este, totodată, Totalitatea Posibilităţilor Benefice, care aşteaptă să fie manifestate de către toţi cei care vor îndrăzni să le pună într-un mod creator, constructiv şi înţelept în practică. Pentru cei înţelepţi, tot ceea ce este dumnezeieşte posibil şi binefăcător se află chiar foarte aproape de ceea ce este necesar. Pentru cel iniţiat, tot ceea ce este dumnezeieşte posibil şi profund binefăcător se poate face. Ceea ce este însă Dumnezeieşte imposibil nu se va putea face. O intenţie dumnezeiască, binefăcătoare, ce este urmată de o acţiune benefică adecvată, transformă apoi posibilul în real. Atunci când începem să ne comparăm cu ceea ce am putea să fim, cel mai adesea descoperim că noi nu suntem decât pe jumătate treziţi. Datorită ignoranţei în care se complac, fiinţele umane, în imensa lor majoritate, nu utilizează decât o infimă parte din resursele mentale, supramentale, sexual-creatoare, fizice, cerebrale, afective, cu care sunt înzestrate. Celebra parabolă a talanţilor a lui Iisus ne vorbeşte despre aceste posibilităţi (potenţialităţi) nebănuite, pe care, în realitate, fiecare fiinţă umană le are, aproape în permanenţă, la dispoziţie. Cel mai adesea, fiinţele umane trăiesc, în imensa lor majoritate, cu mult sub posibilităţile pe care le au. Ele deţin o mulţime de puteri tainice, binefăcătoare de tot felul, ce există în universul lor lăuntric în stare latentă, dar tocmai datorită ignoranţei în care se află şi în care se complac, fiinţele umane nici măcar nu bănuiesc că dispun de astfel de capacităţi extraordinare, şi tocmai de aceea, cel mai adesea, ele nu profită deloc de pe urma lor. Chiar dacă, de cele mai multe ori, fiinţele umane nu îşi dau seama de aceasta, ele pot cu mult mai mult decât cred deocamdată că pot. Este stringent necesar ca fiinţele umane să înceapă să-şi cunoască limitele nebănuite ale posibilităţilor lor, posibilităţi ce sunt de fapt extraordinare. Acest lucru le-ar putea fi de un imens folos, nu pentru a se opri din expansiunea lor, ci pentru a deveni capabile să facă imposibilul, în cele mai bune condiţii, ceea ce totodată le-ar putea facilita reuşita în această direcţie. Fiinţele umane care cred cu o tărie de nezdruncinat că ceva binefăcător este pentru ele posibil chiar pot să reuşească cu uşurinţă ceea ce îşi propun să facă. Dacă fiinţele umane ar trebui să formuleze o aspiraţie fundamentală, aceasta ar trebui să fie conştientizarea posibilităţilor lor extraordinare, uluitoare, colosale pe care le au la dispoziţie. Mai ales atunci, fiinţele umane ar trebui să-şi trezească o viziune mereu tânără, atotpătrunzătoare şi frenetică, ce le va permite să descopere, aproape în toate direcţiile în care îşi vor focaliza în mod ferm atenţia, mulţimea posibilităţilor benefice uluitoare, nebănuite, de care dispun în permanenţă, chiar şi atunci când toate aceste posibilităţi se află în stare latentă în universul lor lăuntric. Dacă fiinţele umane cred cu o tărie de nezdruncinat că pot să reuşească tot ceea ce este dumnezeieşte posibil şi binefăcător şi dacă ele dispun de energia dumnezeiască ocultă necesară, atunci ele vor putea (reuşi) tot ceea ce îşi propun, de îndată ce vor crede cu o tărie de nezdruncinat că pot ceea ce intenţionează într-un mod clar şi ferm. Dacă ceva anume este dumnezeieşte posibil şi binefăcător pentru fiinţele umane, atunci ele trebuie să fie conştiente că de îndată ce dispun de energia dumnezeiască ocultă necesară, orice posibilitate de acest gen poate fi apoi realizată pe deplin. Atingând succesul în acea direcţie, fiinţele umane se pot convinge că acele posibilităţi dumnezeieşti binefăcătoare pot să fie experimentate atunci când ele dispun de energia dumnezeiască ocultă necesară şi cred cu o tărie de nezdruncinat că vor reuşi. Fiinţele umane care spun: „Aceasta chiar este imposibil” sunt adeseori contrazise de acele fiinţe umane care reuşesc să realizeze tocmai ceea ce ele credeau că este imposibil. Există o mulţime de situaţii în care nu imposibilul este ceea ce ne face să fim disperaţi, ci posibilul care nu este atins. Nu trebuie să judecăm ceea ce este dumnezeieşte posibil şi ceea ce nu este dumnezeieşte posibil în strânsă legătură cu ceea ce este deocamdată credibil sau incredibil pentru simţurile noastre. Tot ceea ce este cu totul extraordinar şi minunat nu le apare ca fiind posibil acelora care sunt deocamdată capabili doar de realizări comune, banale decât după ce ei trăiesc anumite experienţe cu totul extraordinare, care îi fac să aibă certitudini de nezdruncinat. Limita posibilului dumnezeiesc şi a imposibilului nu este niciodată trasată în universul expansionat al facultăţilor şi al capacităţilor extraordinare ale unui tantric avansat. Multe dintre înfăptuirile pe care numeroşi oameni de ştiinţă le consideră chiar şi la ora actuală ca fiind imposibile au fost şi sunt adeseori realizate de yoghinii avansaţi. În cazul unui yoghin avansat, o anumită acţiune exterioară, paranormală implică deocamdată doar negarea tuturor celorlalte posibilităţi extraordinare, cu excepţia aceleia pe care el tocmai a experimentat-o. Un tantric avansat a fost întrebat: „- Ce faceţi în această viaţă?” Tantricul a răspuns: „- Voi continua să realizez, prin experienţă directă, tot ceea ce marea majoritate a fiinţelor umane afirmă dinainte că este imposibil, dar care eu am descoperit, rând pe rând, că este totuşi posibil.” Putem fi cu anticipaţie siguri că viitorul ne rezervă multe surprize, care ne vor permite să ne dăm seama că este cu uşurinţă posibil tot ceea ce la ora actuală marea majoritate a fiinţelor umane ignorante şi limitate consideră că este imposibil.

85. Viaţa este şi rămâne o viaţă în care imperativele şi exigenţele se manifestă dincolo de „suportul” care o vehiculează.

86. Viaţa este Plăcere Împărtăşită prin iubire şi Perfect Controlată, care trebuie privită drept un mijloc rapid şi profund binefăcător de transformare a fiinţei umane şi de accelerare a evoluţiei sale spirituale. Aceasta descoperă în mod spontan şi aproape inevitabil plăcerea intensă, profundă extatică şi prelungită atunci când are curajul de a explora posibilităţile fabuloase ale amorului cu continenţă, transfigurare şi consacrare, care o face să trăiască la unison cu fiinţa iubită stări cu totul extraordinare de fericire oceanică. Este însă necesar să reţinem că întotdeauna plăcerea care este căutată şi trăită doar de dragul plăcerii este fericirea parţială, superficială şi efemeră a celor ignoranţi şi nebuni. Extazul amoros intens, profund şi durabil, ce rezultă prin controlul potenţialului sexual şi prin sublimarea şi transcenderea plăcerilor binefăcătoare, este fericirea indescriptibilă a celor înţelepţi şi a marilor iniţiaţi care practică amorul cu continenţă, transfigurare şi consacrare. Orice plăcere amoroasă nesfârşită care este sublimată în fericire copleşitoare sau în extaz este, prin natura sa proprie, un mare bine, dar trebuie să veghem, căci nu orice plăcere care este trăită de dragul plăcerii trebuie să fie urmărită sau căutată. Orice stare de plăcere benefică prelungită, ce este trăită întocmai ca o treaptă de care ne folosim pentru ca, prin intermediul energiei sale, să trecem, în cele din urmă, dincolo de ea şi să atingem stări de fericire divină, nepieritoare şi de extaz face să apară anumite transformări spirituale lăuntrice, profunde; aceasta ne permite să ne expansionăm euforic, de la finit către infinit, şi apoi să trăim stări extatice înalte, în cadrul cărora finitul din noi devine tangent cu infinitul. Toate acestea sunt posibile tocmai datorită stărilor de plăcere nesfârşită, care devin „combustibilul” ce poate fi ars, pentru a ne propulsa în stări inefabile de extaz, care sunt atinse prin sublimarea plăcerii în fericire divină sau extaz (SAMADHI).

87. Viaţa este, în cazul fiinţelor umane, o Asumare Armonioasă şi Adecvată, care trebuie să fie plină de inteligenţă şi de bun simţ şi care, totodată, ne permite să sperăm că vom fi ajutaţi de DUMNEZEU, în strânsă legătură cu aspiraţiile noastre profund divine, binefăcătoare. Atunci când fiinţa umană Îi invocă şi Îi imploră ajutorul lui DUMNEZEU, fiind plină de umilinţă şi de credinţă în El, DUMNEZEU îi ascultă ruga şi apoi o ajută. În această direcţie, este semnificativ faptul că DUMNEZEU TATĂL hrăneşte întotdeauna păsările care se ajută şi ele de aripile lor.

88. Viaţa este o lungă, complexă şi constantă Manifestare de Schimburi Subtile polar opuse, complementare, cum ar fi, de exemplu, schimburile subtil-energetice multiple şi inefabile ce se produc, chiar şi la mare distanţă (în mod telepatic), între două fiinţe umane de sex opus care se iubesc şi experimentează în felul acesta stări delicioase de empatie paranormală. Toate acestea se manifestă sau, altfel spus, survin în dozările misterioase şi extraordinar de precise ale unor amestecuri savante pe care Natura le face să apară în strânsă legătură cu gândurile şi intenţiile noastre.

89. Viaţa este, analogic vorbind, întocmai ca mersul pe o bicicletă: pentru a avansa fără încetare, va trebui să pedalezi cu mult curaj, păstrându-ţi totodată echilibrul.

90. Viaţa, sub toate formele sale, este singura valorare universală, iar deasupra ei se află valorarea supremă care este DUMNEZEU TATĂL.

Reveniţi la prima parte din Aforisme şi cugetări despre viaţă.

Articol preluat din broşura „Aforisme şi cugetări despre viaţă”

Citiţi şi:
Dumezeu Tatăl se află permanent în tot şi în toate
Un mesaj spirtual care este mereu universal valabil

yogaesoteric
12 octombrie 2009