Al cui eşti, Ionuţ Matei? (I)

Profesorul Adrian Severin prezintă studiul de caz pe judecătorul ICCJ Ionuţ Matei: „Dacă, aşa cum arată aparenţele şi zvonul public, Ionuţ Matei funcţionează şi în cadrul altei instituţii decât cea căreia îi aparţine oficial, faptul de a nu fi declarat-o frizează penalul… Există întrebarea dacă nu cumva Matei a încălcat dispoziţiile potrivit cărora judecătorii nu pot fi lucrători operativi acoperiţi, informatori, colaboratori ai vreunui serviciu de informaţii”.

 Cui aparţine judecătorul Ionuţ Matei de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie? Este Ionuţ Matei lucrător operativ, acoperit, informator sau colaborator al vreunui serviciu de informaţii? Posibila apartenenţă la unul dintre serviciile secrete ale României a judecătorului suprem Ionuţ Matei (foto 1 dreapta, alături de fostul şef operativ al SRI Florian Coldea) este pusă în discuţie de prof. univ. dr. Adrian Severin (foto 2), într-un comentariu de senzaţie trimis pentru Lumea Justiţiei, în care acesta prezintă „Studiul de caz Ionuţ Matei”.

Intitulat „CSM trebuie să apere independenţa justiţiei făcând curăţenie în propria curte, iar nu în cea a avocaţilor”, comentariul lui Adrian Severin are la bază cererea formulată la CSM de judecătorii ICCJ Ionuţ Matei, Florentina Dragomir şi Alina Ioana Ilie de apărare a independenţei autorităţii judecătoreşti ca urmare a protestelor avocaţilor care au acuzat condamnarea abuzivă a colegului lor Robert Roşu de către cei trei judecători amintiţi mai sus, grupaţi în „completul negru” de la ICCJ.

Fără alte comentarii, redăm excepţionala analiză a profesorului Adrian Severin:

„CSM trebuie să apere independenţa justiţiei făcând curăţenie în propria curte, iar nu în cea a avocaţilor

 Recent lumea dreptului a fost şocată de ştirea că un avocat (pe numele său Robert Roşu) a fost condamnat la închisoare pentru vina de a-şi fi asistat clienţii la punerea în executare a unor hotărâri judecătoreşti definitive, precum şi de aceea că judecătorii care pronunţaseră respectivele hotărâri (nomina odiosa) au fost chemaţi de DNA să depună o aşa-zisă mărturie prin care să îşi justifice concluziile, acceptând că ele ar fi, de fapt, nelegale şi netemeinice. Şocul a fost cu atât mai mare cu cât judecătorii cu pricina au fost citaţi fără a exista niciun indiciu că hotărârea, transformată în corp delict, ar fi fost produsul unei fapte penale ori al unei presiuni externe ilegitime, iar avocatul în discuţie, contrar jurisprudenţei CEDO, a primit condamnarea, după ce fusese achitat în prima instanţă, direct în apel, fără să se fi administrat probe noi.

Hoţul strigă hoţii

 Completul ICCJ care a patronat acest oribil abuz judiciar, pronunţând o decizie esenţial nelegală şi vădit netemeinică, a fost format din magistraţii (doi judecători şi un procuror care de ani buni judeca fără să fi depus ca judecător jurământul cerut de lege) Ionuţ Matei, Florentina Dragomir şi Alina Ioana Ilie. Produsul acestuia, care a înglobat şi abuzul DNA constând în atingerea adusă independenţei judecătorilor cu privire la hotărârile pronunţate de ei, a generat o sumedenie de critici publice nu numai din partea avocaţilor, dar şi din aceea a unor actuali şi foşti magistraţi, precum şi din mediile academice.

În acest context era de aşteptat o poziţie a CSM, în discuţie fiind dreptul la apărare şi principiul egalităţii armelor, dar şi independența judecătorilor, cu toate esenţiale pentru funcţionarea statului de drept. Ocazia era excelentă pentru a se verifica informaţiile foarte consistente privind comportamentul abuziv al judecătorului Ionuţ Matei, ajuns la cotele notorietăţii, precum şi situaţia procurorilor transformaţi în judecători ale căror acte sunt nule în măsura în care la intrarea în sfera puterii judecătoreşti nu au depus jurământul cerut de lege (cazul judecătoarei Florentina Dragomir).

Când colo ce să vezi?! Cu un tupeu de mafiot, membrii «completului negru» înainte pomeniţi au sesizat ei CSM pretinzând că «atacul fără precedent împotriva judecătorilor de la cea mai înaltă instanţă reprezintă un atentat la independenţa justiţiei...» al cărui «scop îl constituie intimidarea şi crearea unei stări de temere în rândul magistraţilor de la toate instanţele şi parchetele». Cu alte cuvinte, a critica abuzurile a trei magistraţi înseamnă a atenta la independenţa justiţiei. A denunţa violarea principiilor care fundamentează un proces echitabil de un trio ce seamănă mai mult cu un pluton de execuţie decât cu o instanţă judecătorească, înseamnă a-i intimida pe toţi magistraţii români. Ionuţ Matei este esenţa statului de drept. Florentina Dragomir este independenta justiţiei încarnată. Drept pentru care CSM ar trebui să apere justiţia decretând interzicerea libertăţii de expresie a celor care nu fac parte din autoritatea judecătorească a cărei suprastructură instituţională este. Încrederea în actul de justiţie se apără prin ascunderea gunoaielor magistraturii sub preşul criticilor amuţite.

 Un asemenea demers se bazează pe practica CSM, încetăţenită de peste un deceniu, potrivit căreia această importantă instituţie înţelege să întărească prestigiul şi credibilitatea justiţiei, adevăraţii stâlpi de rezistenţă ai independenţei ei, nu făcând ordine în sfera sa de competență, nu asanând mlaştinile instanţelor corupte, dintre care cea mai urât mirositoare este ICCJ, nu denunţând politizarea actului de justiţie prin subordonarea sa faţă de «statul subteran», nu punându-i pe magistraţi în faţa propriei răspunderi, ci blamându-i pe cei care au îndrăzneala de a spune că regele este gol, că justiţia şi dreptatea au divorţat de mult, că nu mai există nicio legătură între justiţie şi adevăr, că ceea ce ar trebui să fie temple ale magistraturii au fost transformate în peşteri de tâlhari.

 Dacă aceste aspecte nu se afirmă, nu înseamnă că ele nu există. Iar câtă vreme vor exista, independenţa justiţiei nu este decât o nălucă fără nicio vlagă. Căci independența care este izvor al samavolniciei nu este acelaşi aspect cu independenţa ca izvor al ordinii sociale, după cum independența bazată pe teroare nu este acelaşi aspect cu independenţa bazată pe respect. Şi fără respect apărarea ordinii sociale este iluzorie.

 Un studiu de caz: Ionuţ Matei

 CSM trebuie aşadar să apere independenţa justiţiei făcând curăţenie în propria curte. În acest sens, luându-l pe numitul Ionuţ Matei ca un simplu studiu de caz, câteva teme de cercetare se impun cu puterea evidenței. Şi nu vorbim despre a-i cenzura hotărârile, ci de a-i identifica, inventaria şi evalua practicile. Iată o posibilă listă cu totul exemplificativă.

1. Complete ilegale. Participând, ca vicepreşedinte al ICCJ sau judecător de scaun, la constituirea ilegală a unor complete de judecată, Ionuţ Matei a determinat, direct sau indirect, pronunţarea unor hotărâri lovite de nulitate absolută, în baza cărora au fost executate condamnări la închisoare sau la alte pedepse. Fapta s-a consumat în trei variante: completele ICCJ care au judecat în prima instanţă faptele de corupţie nu au fost specializate; completele de cinci judecători nu au fost formate prin tragere la sorţi; regula prezidării prin rotaţie a completelor de judecată a fost încălcată.

La acestea trebuie adăugat, spre atentă cercetare, misterul repartizării aşa-zis aleatorii a dosarelor care, sfidând toate regulile probabilităţii, îi face pe Ionuţ Matei şi alţi câţiva magistraţi din acelaşi aluat, nelipsiţi din cauzele cu miză politică. (Asigurările date de Preşedinta ICCJ, cum că în această privinţă lucrurile sunt în ordine, sunt credibile doar pentru naivi, cercetarea trebuind făcută de Inspecţia Judiciară şi ea fiind imperios să scoată la lumină procedeul concret folosit pas cu pas.)

Includerea judecătorului Ionuţ Matei în numeroase complete de cinci judecători, de-a lungul mai multor ani, s-a făcut fără tragere la sorţi, aşa cum era legal, împrejurare pe care, evident, acesta o cunoştea. CCR a stabilit că decizia administrativă care i-a permis aceasta şi la adoptarea căreia a fost complice, a reprezentat mai mult decât o simplă ilegalitate; a fost o sfidare la adresa puterii legislative şi, astfel, o încălcare a Constituţiei. La fel s-a pus problema şi cu completele constituite fără a se ţine seama de criteriul specialităţii, care au judecat la fond infracţiunile de corupţie. Când avocaţii au ridicat această problemă, Ionuţ Matei le-a răspuns superior, sfidând inclusiv deciziile CCR, că la ICCJ judecătorii sunt «specializați» în orice cauze.

Tragerea la sorţi a celor care compun completul de judecată, repartiţia aleatorie a dosarelor, specializarea completelor, cât şi rotaţia la preşedinţia acestora nu sunt capricii ale legiuitorului, ci garanţii oferite atât părţilor în proces, cât şi întregii societăţi, cu privire la imparţialitatea şi obiectivitatea actului de justiţie, ca premise ale unui proces echitabil. Pentru judecătorul Ionuţ Matei, însă, asemenea principii şi reguli sunt facultative, chiar dacă, din punct de vedere juridic, apărând valori şi interese de ordine publică, încălcarea lor duce la nulitatea absolută a hotărârilor pronunţate.

Întrebarea este, dincolo de a se stabili în câte asemenea situaţii s-a aflat, respectiv care este dimensiunea reală a ilegalităţii, de ce şi-a asumat numitul judecător asemenea riscuri şi încă cu o consecvență demnă de cauze mai nobile? De pe poziţia de preşedinte permanent al completului, desemnat prin act administrativ iar nu în mod aleatoriu, Ionuţ Matei a putut influenţa de manieră categorică atât administrarea procedurii, cât şi decizia finală pe fond. Care a fost interesul care l-a mânat spre a confisca asemenea puteri şi care a fost garanţia impunităţii pe care s-a bazat? Inspecţia judiciară va trebui să lămurească aceste aspecte.

2. Încheieri ilegale. În diferite cazuri (numărul lor ar trebui stabilit), Ionuţ Matei a dispus ca minutele de şedinţă să fie redactate de alte persoane decât cele prevăzute de lege.

Se ştie că suma încheierilor de şedinţă constituie filmul presupus fidel al derulării procesului, ele permiţând aprecierea măsurii în care acesta a fost echitabil şi oferind bază pentru luarea hotărârii finale. Normele legale care reglementează întocmirea încheierilor de şedinţă sunt, de aceea, de interes public, ceea ce motivează caracterul lor imperativ. Sfidând aceste reguli, Ionuţ Matei, prin efectul autorităţii sale, l-a împiedicat să îşi îndeplinească misiunea pe grefierul care avea îndreptăţirea legală, preferând în schimb o altă persoană, aparent gata să transpună în încheiere imaginea celui care a prezidat completul, asupra celor desfăşurate în instanţă. Au fost semnalate situaţii în care, redactarea minutei şi oficializarea minutei au avut loc inclusiv cu ocolirea celorlalţi membri ai completului.

 Nu se poate crede că, dincolo de ilegalitatea formală, acest procedeu a fost accidental. El a fost atât de consecvent practicat încât trădează un interes care nu putea fi decât ilegitim. Mai mult, prin sistemul de stabilire a termenelor de judecată practicat de Ionuţ Matei, încheierile astfel întocmite au apărut mereu cu întârzieri de natură a împiedica evaluarea şi corectarea lor în timp util.

Un raţionament logico-juridic elementar (formula favorită a numitului judecător) conduce la concluzia că o asemenea perseverență în ilegalitate ascunde scopuri ilegale şi o acoperire ocultă, tot ilegală. Judecătorului Ionuţ Matei trebuie să i se ceară explicaţii rezonabile şi convingătoare în acest sens, în funcţie de care vor trebui stabilite atât natura juridică a faptei, cât şi dimensiunea sancţiunii.

3. Încălcarea dreptului la apărare. Ionuţ Matei a încălcat dreptul la apărare atunci când, sub pretextul celerităţii în soluţionarea cauzelor, a intrat în şedinţa de judecată fără a fi dat posibilitatea părţilor, inculpaţilor şi avocaţilor lor, să studieze minutele şedinţelor anterioare.

Fiecare şedinţă de judecată reprezintă un episod distinct al procesului, un pas către momentul concluziilor, al deliberării şi al sentinţei. Fiecare pas îl luminează pe cel anterior şi indică direcţia celui următor. De aceea, în special pentru acordarea dreptului la apărare, încheierea care fixează imaginea oficială a fiecărui pas, a fiecărei etape procedurale, este necesar să fie adusă la cunoştinţa părţilor înainte de a se merge mai departe. Aceasta permite şi corectarea promptă a eventualelor erori în consemnarea celor petrecute. Nu este admisibil să se treacă la un nou episod până nu a fost finalizată descrierea celui precedent şi părţilor nu li s-a dat posibilitatea să o studieze pe aceasta, atât pentru a cere eventuale corecturi, cât şi pentru a-şi stabili atitudinea procesuală în continuare.

Intrarea într-o şedinţă de judecată fără a avea la dispoziţie cu un timp rezonabil înainte încheierea şedinţei anterioare constituie o încălcare a dreptului la apărare şi a principiului egalităţii armelor, dovedind că nu stabilirea adevărului a interesat instanţele prezidate de Ionuţ Matei, ci ajungerea la un deznodământ prestabilit, până la o dată dorită a fi cât mai apropriată.

Dincolo de încălcarea formală a dispoziţiilor legale, rămâne aceeaşi întrebare: de ce această rezoluţiune persistentă în aplicarea unei proceduri de natură a exclude stabilirea adevărului şi a-i pune sub presiune psihică şi în imposibilitate de a se apăra pe inculpaţi?

Toate raţionamentele logico-juridice conduc spre concluzia că Ionuţ Mihai Matei a acţionat de această manieră ilegală, condus de un interes extra-procesual, de informaţii extra-procesuale şi, probabil, de ordine extra-procesuale oculte. El trebuie obligat, sub sancţiunea înlăturării din magistratură, să declare aceste interese, informaţii şi ordine. Dacă misiunile sale sunt stabilite în afara instituţiilor judiciare, iar concluziile sale sunt construite în afara instanţei de judecată, locul său nu este în rândurile puterii judecătoreşti.

4. Intimidarea avocaţilor. Este de notorietate practica lui Ionuţ Matei de a stabili simultan nu unul, ci mai multe termene de judecată, în aceeaşi cauză, adesea în zile consecutive (deşi instituţia termenului în continuare a fost eliminată din noul Cod de procedură penală), anunţând în acelaşi timp, fără nicio deliberare asupra probelor solicitate de apărare, că la termenele respective fie se vor administra probele (care abia atunci urmau a fi solicitate şi, deci, nu erau, încă, puse în discuţie) fie se va soluţiona cauza pe fond. Or, cum s-ar fi putut pregăti apărarea pe fond, înainte de a se şti care sunt probele admise şi ce rezultă din ele?

În mod obiectiv, în asemenea împrejurări, instanţa nu are de unde şti ce solicitări şi excepţii vor formula părţile şi ce incidente procedurale s-ar putea ivi la termenul următor, respectiv ce soluţii va pronunţa faţă de solicitările şi excepţiile formulate şi faţă de incidentele procedurale intervenite, pentru a putea acorda două noi termene de judecată în două zile lucrătoare consecutive. În schimb, rezultă că judecătorul Ionuţ Matei, de maniera subiectivă, ştia că va respinge de plano orice cerere sau excepţie şi va ignora orice incident procedural intervenit, astfel încât acordarea a două termene în două zile lucrătoare consecutive nu reprezenta o problemă.

 De fapt, întregul comportament al judecătorului Ionuţ Matei arată că administrarea probelor cerute de apărare şi care nu pot fi de-a dreptul refuzate, este doar o formalitate iritantă peste care trebuie trecut cât mai repede, neatașându-i-se nicio relevanţă cu privire la hotărârea finală. Pe o atare cale, nu numai că eficienţa procedurii întru aflarea adevărului este viciată, dar se exercită şi o permanentă presiune psihică asupra inculpaţilor şi a avocaţilor lor, sugerându-li-se că orice apărare este zadarnică, prezumţia de nevinovăţie fiind deja răsturnată înainte ca cercetarea judiciară să se fi încheiat. Faptul în sine este grav. Interesul care l-a animat este, însă, şi mai periculos. După cum rezultatul macro-social al unui asemenea proces este decredibilizarea generală a actului de justiţie.

5. Ofensarea avocaţilor şi inculpaţilor. Legea dă dreptul inculpaţilor de a face declaraţii şi ridică excepţii în tot cursul procesului, precum şi de a solicita administrarea probelor a căror necesitate a rezultat din cele petrecute pe parcursul cercetării judiciare. Cu privire la exerciţiul acestor drepturi procesuale sunt de notorietate iritarea ostentativă, brutalitatea, aroganța şi comentariile ostile cu care le întâmpină de regulă judecătorul Ionuţ Matei, mai ales atunci când este preşedinte al completului. De asemenea, sunt notorii întreruperile şi cenzurarea brutală a ultimului cuvânt al inculpaţilor.

 Că situaţia este aşa, poate fi confirmat cu înregistrările proceselor, precum şi, fără îndoială, cu numeroase mărturii pe care avocaţii sunt gata să le ofere. Ele trebuie investigate, înainte de a se aprecia în ce măsură criticile aduse justiţiei au temei sau nu, şi sancţionate exemplar, pentru a fi învăţătură de minte tuturor celor tentaţi a proceda la fel; căci, din păcate, Ionuţ Matei nu este singurul care se comportă astfel.

Atitudinea ilegală pe plan procesual şi ofensatoare pe plan personal a judecătorului Ionuţ Matei are efectul încălcării dreptului la apărare şi a principiului egalităţii armelor, ceea ce, în mod normal atrage nulitatea absolută a deciziei pronunţate. Dacă statutul său social, asigurat de către plătitorii de impozit, printre care se numără şi inculpaţii, ca şi avocaţii lor, nu îl poate determina pe judecătorul Ionuţ Matei să îşi păstreze calmul şi urbanitatea în prezidarea şedinţelor de judecată, este de sperat ca o sancţiune pe măsura irascibilităţii sale o poate face.”

Citiţi a doua parte a articolului

 

 Citiţi şi:
Judecătorul – marionetă Ionuț Matei și tenebroasele sale legături cu lumea interlopă (I)
Aforisme despre justiţie şi justiţia la ordin (1)

 

 yogaesoteric
31 martie 2021