Al treilea război mondial a fost anunțat de mai mulți clarvăzători. Ei au descris totul cu lux de amănunte!
Un element straniu, absolut inexplicabil pentru ştiinţă îl constituie clarvăzătorii care vorbesc despre evenimente din viitor. Ei au descris de multe ori cu lux de amănunte al Treilea Război Mondial.
Acești vizionari au atras atenţia Alianţei NATO. Pe la 1975, la Marele Stat Major al Armatei RFG, colonelul Bernhard Bouvier a demarat un amplu program pe calculator care a început să proceseze toate viziunile unor mari clarvăzători ai Europei privitoare la un eventual război mondial din viitor. Rezultatele au rămas secrete.
Cel mai cunoscut caz de clarviziune privind războaiele mondiale este profeţia lui Lothringer. În august 1914, o patrulă de noapte a Armatei Imperiale Germane care înainta către Franţa a capturat lângă oraşul Metz un civil agitat şi extrem de neliniştit, pe nume Lothringer. Germanii l-au crezut spion.
Întâmplarea a fost descrisă cu detaliile ei uluitoare în două lungi scrisori din 24 august 1914 şi 30 august 1914 ale locotenentului german Andreas Rill trimise către familia lui şi făcute publice în Germania după anul 1967. În ele tânărul ofiţer german, care participase la acţiunea de reţinere a lui Lothringer, povesteşte emoţionat şi intrigat despre capturarea suspectului şi despre comportamentul absolut straniu al acestuia.
„Lothringer izbucnise în plâns în faţa ofiţerilor care-l interogau apoi le ceruse să-l roage pe împăratul Germaniei Wilhelm al II-lea să oprească războiul. El le spune, cuprins de o frenezie şi o agitaţie absolut inexplicabile: «Dacă aţi şti voi, germanii, ce ne aşteaptă, aţi arunca armele chiar acum, fiindcă deşi abia a intrat în război, Germania a pierdut deja acest război care va cuprinde lumea întreagă!
Urmează Revoluţia. Vom ajunge bogaţi! Toţi vom fi milionari şi vom avea atât de mulţi bani că îi vom arunca pe fereastră şi nimeni nu se va osteni să-i ridice de jos (marea inflație din 1920 – n.n). Vor trece anii şi la conducerea Germaniei va veni un bărbat din clasa de jos (Hitler – n.n.). El va instaura un regim de mare severitate. Le va lua oamenilor toate drepturile şi-i va pedepsi îngrozitor. Asta se va întâmpla începând cu anul 1938.
Apoi acest bărbat va începe un cumplit război (Al Doilea Război Mondial – n.n.) care va cuprinde din nou întreaga lume. Acest război mondial va sfârşi foarte rău pentru bărbatul de care v-am spus şi pentru cercurile care-l sprijină. Pe tot timpul cât va fi el la conducerea ţării să nu acceptaţi nicio funcţie, fiindcă în acele vremuri tortura va înflori şi oricine poate ajunge la spânzurătoare. Se vor comite fapte neomeneşti. Vor fi arşi oameni de vii în cuptoare! (prizonierii de la Auschwitz – n.n.). Războinicii din Răsărit vor învinge (Stalin şi Armata Rusă – n.n.).
Sfârşitul războiului va aduce o mare sărăcie, Germania va fi ruptă în două (RDG și RFG – n.n.). Apoi cele două părţi se vor uni din nou într-o singură ţară şi noua Germanie va înflori după acest dezastru. Germanii vor fi cel mai harnic popor al lumii! … Apoi, ascultaţi-mă, oh, ascultaţi-mă, că va veni nenorocirea celui de-al Treilea Război Mondial.
Vor fi vremuri îngrozitoare, oamenilor le va merge foarte rău, din ce în ce mai rău, cale de întoarcere nu va mai fi… Şi frică şi groază va veni peste toţi… Şi atunci chiar şi foștii învingători din Răsărit vor veni la învinşi ca să le ceară sfat, fiindcă şi situaţia lor va fi foarte grea… Şi se vor aşeza la aceeaşi masă cei din Est şi cei din Vest. Apoi se vor certa şi va izbucni războiul! Un război groaznic!
Munţii vor scuipa foc şi totul nu va mai fi decât nimicire şi ruină. De la Dunăre până la Rin totul va fi distrus şi pus la pământ. Vor urma vremuri foarte calde. Râurile vor fi aşa de mici că oamenii nici nu vor avea nevoie de poduri pentru a le trece…”
Cu mult înainte de profeţia lui Lothringer a existat profeţia tânărului orb din Praga care a trăit sub domnia împăratului Karl al IV-lea (1346-1378). El spune: „Va fi un război mare între popoarele pământului. Şi după el va veni al doilea mare război. Germania va fi un morman de ruine. Războiul acesta cumplit va lua sfârşit când vor înflori cireşii (Al Doilea Război Mondial s-a încheiat în mai 1945- n.n.). Apoi va izbucni al treilea mare război al lumii. Vor veni soldaţii de peste apa cea mare (americanii de peste ocean – n.n.) şi se vor lupta cu soldaţii galbeni aliaţi cu soldaţii Răsăritului, iar trandafirii de fier vor înţepa pământul Boemiei.
Ploi de fier vor preface lumea în ruine. Focuri ca soarele vor aprinde pământul (exploziile atomice – n.n.). Oraşe vor fi nimicite într-un timp care nu va dura mai mult decât spun «Amin». Ciobanul îşi va înfige ciomagul lui în pământul pustiit şi va spune : «Aici a fost odată un mare oraş»”.
Pădurarul german Muhlhiasl Apoig, născut la 1753 în Bavaria, prevesteşte şi el al Treilea Război Mondial, dar creionează la modul cel mai spectaculos şi elemente ale actualei Uniuni Europene : „Înalţii domni care vor conduce lumea vor inventa impozite fără număr în viitor pe care nimeni nu le va putea plăti (evaziunea fiscală – n.n.). Vor fi făcute de către domnii cei mari legi de care oamenii cu stare îşi vor bate joc, dar care vor constitui o mare greutate pentru oamenii săraci. Multe legi noi vor fi făcute dar nu vor putea fi respectate. Niciun om nu-l va mai place pe celălalt. Toţi se vor duşmăni de moarte între ei.”
Un ţăran german fără ştiinţă de carte, Georg Kerst, din apropiere de Bregenz, care are darul viziunii, descrie în 1922 cel de-al Treilea Război Mondial şi spusele lui sunt puse pe hârtie de părintele benedictin Elhorst, care le şi publică: „Vizionarul vede adesea în faţa ochilor un drum foarte lung şi foarte lat pe ale cărui laturi înaintează mulţimi de soldaţi. Vede femei, bătrâni şi copii. Vede călăi ucigând oameni nevinovați. Din Franţa fug oamenii. Oraşul Paris este distrus. Oraşul Marsilia se prăbuşeşte pe jumătate într-o prăpastie şi în jurul lui vin apele oceanului. Războiul a pornit brusc, din Rusia. De acolo a venit nenorocirea.
Franţa, Italia, Anglia, sunt distruse. Zonele apropiate Rinului sunt distruse. Pământul se zguduie. Timp de trei zile şi trei nopţi se face întuneric peste lume. Aburi otrăvitori vor umple casele oamenilor. Pământul este un cimitir imens. Morţii sunt adunaţi ca merele putrede şi duşi la gropile comune. Oraşele, fabricile şi uzinele sunt pustii, nimeni nu mai este văzut înăuntrul lor.” (Georg Kerst – Profeţii).
Abbe Curique, preot catolic francez, publică la 1872 în cartea sa Vix Profetiques, viziunea unui război cumplit : „Duşmanul va veni ca valul dinspre Est. Ruşii se vor revărsa ca un ocean peste câmpiile din apus. Către seară vor mai striga ei «Pace ! Pace!» dar în dimineaţa următoare vor fi în faţa uşii noastre cu armele în mâini. În acel an va fi o primăvară mai grăbită şi mai frumoasă. Grâul va fi recoltat, ovăzul însă nu. Jumătate de omenire va sta împotriva celeilalte jumătăţi şi totul se va termina printr-un îngrozitor cataclism pentru că aşa va vrea Dumnezeu.” (Abbe Curique, Vix Profetiques)
Călugărul din Werl scrie şi el în anul 1701 despre un al Treilea Război Mondial: „Va fi un război îngrozitor. De o parte vor sta toate popoarele Occidentului şi de cealaltă parte toate popoarele Răsăritului. Acestea din urmă vor veni în număr enorm. Mult timp se vor duce lupte cu sorţi de izbândă şi de o parte şi de alta. Se vor da lupte grele pe Rin şi în ţinutul Birkenbaum. Aici vor lupta soldaţii alb-albaştri cu atâta forţă încât invadatorii vor fi respinşi.”
Prezicătorul englez Stocker spune în 1960: „Vedeam cum dinspre Est zbura un avion peste Marea Nordului către Vest. Când s-a apropiat de Anglia am crezut că o să pice, aşa zbura de jos. Apoi a aruncat ceva în jos. Eu am văzut cum s-a îndepărtat apoi cu repeziciune. Imediat a urmat o detonare îngrozitoare. Marea s-a ridicat în aer şi s-a repezit asupra ţărmului înghiţind totul. Apoi am văzut rachetele cu forţă de start incredibilă care goneau ca mânate de nişte demoni pentru a distruge totul.”
Prezicătorii americani nu sunt nici ei mai prejos decât cei europeni. Prezicătorii Veronika Lucken, Irimaier, Johansson, Erna Stiegletz sau celebrul Edgar Cayce fac diferite profeţii între 1950-2008 în care vorbesc despre atacarea Occidentului şi a SUA de către Rusia.
Vizionarul englez Little Pebbe spune la 26 septembrie 1967: „Foarte mulţi dintre conaţionalii voştri vor muri în războiul cel mare care va sfârşi ca toate celelalte prin a cuprinde lumea. Rugaţi-vă în special pentru Rusia care într-o zi va înrobi din nou lumea!”
Cea mai veche profeţie despre al Treilea Război Mondial rămâne profeţia cavalerului templier Ioan de Vezelay, cunoscut şi sub numele de Ioan de la Ierusalim. El şi-a redactat viziunea lui în anii 1099. Cunoscută de templieri, profeţia lui Ioan de la Ierusalim descrie cu o exactitate uimitoare istoria lumii până în anul 3000, iar ceea ce a descris până în anul 2000 s-a împlinit deja.
El spunea atunci în anul 1099, adică în urmă cu 914 ani : „Văd şi ştiu. Ochii mei citesc în adâncurile cerului întâmplările viitoare şi eu trec dintr-un singur pas pragul Timpului. O mână mă conduce spre ceea ce voi nici nu vedeţi şi nici nu ştiți.
Peste o mie de ani Ierusalimul nu va mai fi oraşul lui Christos. Creştinii veniţi în pelerinaj de departe nu vor mai putea intra după voia lor acolo unde ei aveau dreptul să intre, în locurile care sunt leagănul credinţei lor. Creştinii nu vor mai îndrăzni să se apropie de Sfântul Mormânt şi de relicvele credinţei lor care vor fi în întregime sub paza şi supravegherea evreilor, care îşi vor ridica din nou aici templele lor şi ţara lor. Evreii vor umple lumea si o vor domina de la un capăt la celălalt capăt al ei şi oamenii îşi vor pierde credinţa în Iisus pe tot Pământul.
Continente şi lumi la care Herodot nici nu visa măcar, vor fi descoperite de oameni dincolo de marile păduri de care vorbeşte Tacit şi dincolo de oceanul nesfârşit de apă care începe imediat după Coloanele lui Hercule (este vorba despre continentul Americii, care pe vremea lui Vezelay nu era descoperit și se afla dincolo de Gibraltar, numit în antichitate Coloanele lui Hercule – n.n.). Peste o mie de ani de aici încolo toate micile ţări din Europa şi câteva ţări mari şi puternice se vor uni într-un singur imperiu (Uniunea Europeană – n.n.). Apoi războaie fără număr vor începe cu popoarele Răsăritului.
Peste o mie de ani oamenii vor scotoci fundul mărilor cu corăbii care merg pe sub ape şi vor zbura cu navele în cer printre stele. Ei vor ţine în pumnii lor puterea soarelui şi se vor crede dumnezei şi vor înălţa spre cer mii de clădiri cât Turnul lui Babel pe toată faţa Pământului.
Fiecare oraş va deveni o Sodomă. Obiceiuri spurcate vor deveni firești. Oamenii vor fi mulţi ca nisipurile, vor popula pustiurile şi mările şi vor fi puternici ca nişte dumnezei şi se vor crede chiar dumnezei. Omul va deveni aşa de însetat de putere că setea lui de putere nu va mai putea fi potolită. Dar la capătul acestui drum îl va pândi prăbuşirea în abis.
Peste o mie de ani foametea va domni pe cea mai mare întindere a Pământului, va arde măruntaiele oamenilor şi oamenii vor dori cu ardoare să schimbe lumea.
Atunci vor apare negustorii de iluzii, dar iluziile pe care ei le vor vinde oamenilor vor otrăvi sufletele, vor pângări trupurile şi vor întuneca minţile. Atunci se vor porni răzmeriţe şi războaie cumplite, vor fi comise omoruri şi nelegiuiri şi viclenii aşa de mari că lumea întreagă va deveni un iad şi fiecare zi va fi precum o apocalipsă.
Oamenii vor cădea în păcate trupeşti înfiorătoare, bărbaţii şi femeile se vor destrăbăla la vedere. Femeia va fi cutezătoare şi semeaţă în destrăbălarea ei.
Popoarele se vor topi într-o unire fără rost, vor forma o adunătură în care fiecare se va simţi singur, legea va fi uitată, tradiția pierdută, credinţa abandonată.
Peste o mie de ani femeile se vor culca cu femeile şi bărbaţii cu bărbaţii, bătrânii se vor culca cu copilele şi aceste cumplite fărădelegi se vor petrece în văzul întregii lumi şi vor fi considerate de toţi ca lucruri fireşti. Toate aceste spurcăciuni vor fi întărite prin legi.
Dar din pricina acestei destrăbălări și a acestui marasm sângele va deveni impur, răul se va întinde dintr-un pat în alt pat precum focul de la o casă la altă casă, boli cumplite şi molime înfricoşătoare se vor abate peste locuitori, trupurile vor putrezi de vii adunând în ele toate bolile pământului, feţele se vor acoperi de răni şi bube cu puroi, membrele se vor descărna şi dragostea trupească va fi o primejdie de moarte pentru oricine (SIDA – n.n.).
Peste o mie de ani peste tot se vor răspândi ca o apă revărsată ereziile.
Ura cea mai crâncenă va domni între popoare.
Peste o mie de ani lumea va ajunge la un cinism şi o prefăcătorie aşa de mari încât cel care este putred de bogat şi doarme pe sacii plini cu aur va primi ajutor și sprijin şi va primi hrană de pomană, iar el la rândul său se va preface că îi ajută pe săraci, dar ce va da el săracilor cu o mână le va lua înapoi înzecit cu cealaltă mână.
Peste o mie de ani lumea întreagă va deveni o piaţă în care fiecare lucru îşi va avea preţul lui şi totul va fi de vânzare. Carnea şi munca omului îşi vor avea şi ele preţul lor, ochi de om şi inimi de om scoase din piepturi ca nişte bucăţi de carne se vor vinde altora (transplantul de organe – n.n.).
Cuvântul dat, onoarea sau credinţa nu vor mai valora nimic. Omul va ajunge cu adevărat stăpânul pământului, dar pământul va fi sterp, apa otrăvită şi putredă, văzduhul va fi dogoritor.
Peste o mie de ani viaţa se va scumpi fiindcă bogăţiile pământului vor secătui, bogatul va trăi ascuns în bogăţia lui ca lupul în vizuină.
Peste o mie de ani cei care vor conduce lumea nu vor avea niciun dumnezeu, vor fi suverani fără credinţă şi onoare, al căror nume nimeni nu-l va cunoaşte, vor porunci mulţimilor neştiutoare şi indiferente şi le vor hotărî soarta de la adăpostul palatelor lor ascunse de ochii lumii, de dinapoia zidurilor impenetrabile. Nimeni nu va participa la adunările lor şi la sfatul lor. Vor face în aşa fel încât orice om ducând o viaţă de sclav să se creadă liber şi fericit.
Peste o mie de ani soarele va dogori cu putere şi va pârjoli câmpiile, apa se va ascunde tot mai adânc sub pământ şi se va împuţina, văzduhul nu va mai apăra omul de căldura soarelui, lumina va arde pielea şi ochii.
Peste o mie de ani cei săraci şi lipsiţi de drepturi, cei fără acoperiş deasupra capului vor porni un război distrugător în care vor fi ocupate multe ţări şi în care luptele cumplite vor aminti de năvălirile barbare de odinioară.” (Profeția lui Ioan din Ierusalim)
Profeţia lui Ioan din Ierusalim este de fapt o descriere completă şi fidelă nu doar a societăţii din zilele noastre ci şi a situaţiei ecologice planetare actuale.
Citiţi şi:
Faimoasa clarvăzătoare Baba Vanga: Profeții uluitoare despre izbucnirea celui de-al Treilea Război Mondial
Profeția Sfântului Paisie Aghioritul din anii 1991-1992: Din Siria va începe al Treilea Război Mondial
Profeţia cutremurătoare – ce se adevereşte – a unui pustnic de la muntele Athos: nu vom mai fi în stare să deosebim o femeie de un bărbat
yogaesoteric
22 martie 2018