„Al treilea război mondial a început: noi numărăm kilometrii preluați de ucraineni, dar rușii așteaptă căderea economiilor europene”
Dincolo de confruntarea militară dintre Rusia și Ucraina, Emmanuel Todd, în calitate de antropolog, insistă asupra dimensiunii ideologice și culturale a acestui război și asupra opoziției dintre Occidentul liberal și restul lumii cucerit de o viziune conservatoare și autoritară. Cei mai izolați nu sunt cei care credem noi că sunt, spune el într-un interviu în Le Figaro.
Gânditor scandalos pentru unii, intelectual vizionar pentru alții, „distrugător rebel” în propriile sale cuvinte, Emmanuel Todd nu lasă pe nimeni indiferent. Autorul cărții Căderea finală, care a prezis prăbușirea Uniunii Sovietice în 1976, a rămas discret cu privire la problema războiului din Ucraina. Antropologul și-a rezervat până acum majoritatea intervențiilor pe această temă pentru publicul japonez, publicând chiar un eseu cu titlul provocator: Al Treilea Război Mondial a început deja. El amintește că dacă Ucraina rezistă militar, Rusia nu a fost zdrobită economic. O dublă surpriză care, potrivit acestuia, face ca rezultatul conflictului să fie incert.
Le Figaro: De ce să publici o carte despre războiul din Ucraina în Japonia și nu în Franța?
Emmanuel Todd: Japonezii sunt la fel de anti-ruși ca europenii. Dar sunt îndepărtați din punct de vedere geografic de conflict, așa că nu există un sentiment real de urgență, nu au legătura noastră emoțională cu Ucraina. Și acolo, nu am deloc același statut. Aici am reputația absurdă de a fi un „distrugător rebel”, în timp ce în Japonia sunt un antropolog, istoric și geopolitician respectat, care vorbește în toate ziarele și revistele importante și ale cărui cărți sunt publicate. Mă pot exprima acolo într-o atmosferă senină, ceea ce am făcut mai întâi în reviste, apoi prin publicarea acestei cărți, care este o colecție de interviuri. Această carte se numește Al Treilea Război Mondial a început deja, cu peste 100.000 de exemplare vândute până în prezent.
Le Figaro: De ce acest titlu?
E.T.: Pentru că aceasta este realitatea, al Treilea Război Mondial a început. Este adevărat că a început „mic” și cu două surprize. Am intrat în acest război cu ideea că armata rusă era foarte puternică și că economia ei era foarte slabă. Ne-am gândit că Ucraina va fi zdrobită militar și că Rusia va fi zdrobită economic de Occident. Dar s-a petrecut invers. Ucraina nu a fost zdrobită militar chiar dacă a pierdut 16% din teritoriul său la acea dată; Rusia nu a fost zdrobită economic. În timp ce vă vorbesc, rubla a câștigat cu 8% față de dolar și cu 18% față de euro cu o zi înainte de începerea războiului.
Deci a existat un fel de neînțelegere. Dar este evident că acest conflict, trecând de la un război teritorial limitat la o confruntare economică globală, dintre întregul Occident pe de o parte și Rusia susținută de China, pe de altă parte, a devenit un război mondial. Chiar dacă violența militară este scăzută în comparație cu cea din războaiele mondiale precedente.
Le Figaro: Nu exagerezi? Occidentul nu este angajat direct militar…….
E.T.: Noi încă oferim arme. Omorâm ruși, chiar dacă nu ne expunem. Dar rămâne adevărat că noi europenii suntem mai presus de toate angajați din punct de vedere economic. De asemenea, simțim că intrarea noastră reală în război vine prin inflație și penurie.
Putin a făcut o mare greșeală de la început, care prezintă un interes socio-istoric imens. Cei care au analizat Ucraina în ajunul războiului au considerat această țară nu ca pe o democrație în curs de dezvoltare, ci ca pe o societate în descompunere și un „stat eșuat” în devenire. Întrebarea era dacă Ucraina pierduse 10 milioane sau 15 milioane de oameni de la independență. Este imposibil de spus, deoarece Ucraina nu a mai făcut un recensământ din 2001, un semn clasic al unei societăți care se teme de realitate.
Calculul Kremlinului a fost că această societate în declin s-ar prăbuși la primul șoc, sau chiar ar spune „bun venit, mamă” Sfintei Rusii. Dar ceea ce am descoperit, dimpotrivă, este că o societate în decădere, dacă este alimentată cu resurse financiare și militare externe, poate găsi în război un nou tip de echilibru, și chiar un orizont, o speranță. Rușii nu ar fi putut să prevadă asta. Nimeni nu putea.
Le Figaro: Dar nu au subestimat rușii, în ciuda stării de descompunere reală a societății, forța sentimentului național ucrainean, chiar și puterea sentimentului european de sprijin pentru Ucraina? Și nu-l subestimezi?
E.T.: Nu știu. Lucrez la asta, recunosc bineînțeles că sunt elemente pe care nu le știm. Și pentru mine, unul dintre domeniile despre care am prea puține informații ca să mă decid este Ucraina. Aș putea să vă spun, pe baza unor date vechi, că sistemul familial din Rusia Mică a fost nuclear, mai individualist decât sistemul din Marea Rusie, care era mai comunitar, colectivist. Asta pot să vă spun, dar ceea ce a devenit Ucraina, cu mișcări masive de populație, autoselectare a anumitor tipuri sociale prin rămânerea pe loc sau prin emigrare înainte și în timpul războiului, nu vă pot spune despre asta, nu știu momentan.
Unul dintre paradoxurile cu care mă confrunt este că Rusia nu îmi pune o problemă de înțelegere. Aici sunt desprins de mediul meu occidental. Înțeleg emoția tuturor, îmi este greu să vorbesc ca un istoric rece. Dar când te gândești la Iulius Caesar care l-a blocat pe Vercingetorix în Alesia, apoi l-a dus la Roma pentru a-și sărbători triumful, nu te întrebi dacă romanii erau răi sau lipsiți de valori. Astăzi, în emoție, în ton cu propria mea țară, văd clar intrarea armatei ruse pe teritoriul ucrainean, bombardamentele și decesele, distrugerea infrastructurilor energetice, ucrainenii murind de frig toată iarna. Dar pentru mine, comportamentul lui Putin și al rușilor se poate citi altfel și vă spun cum.
Este necesar să recunosc că am fost luat prin surprindere de începutul războiului, nu îmi venea să cred. În ceea ce privește resorturile profunde care au dus la conflict, împărtășesc analiza geopoliticianului american „realist” John Mearsheimer. El a făcut următoarea observație: Ucraina, a cărei armată fusese preluată de soldați NATO (americani, britanici și polonezi) cel puțin din 2014, era, prin urmare, un membru de facto al NATO, iar rușii anunțaseră că nu vor tolera niciodată o Ucraină membră NATO. Prin urmare, acești ruși duc (așa cum ne-a spus Putin cu o zi înainte de atac) un război din punctul lor de vedere defensiv și preventiv. Mearsheimer a adăugat că nu am avea niciun motiv să ne bucurăm de eventualele dificultăți ale rușilor, deoarece, fiind vorba de o problemă existențială pentru ei, cu cât ar fi mai greu, cu atât ar lovi mai tare. Analiza pare să fie adevărată. Aș adăuga o completare și o critică la analiza lui Mearsheimer.
Le Figaro: Care?
E.T.: Pentru completare: când spune că Ucraina a fost membru de facto al NATO, nu merge suficient de departe. Germania și Franța deveniseră parteneri minori în NATO și nu erau la curent cu ceea ce se petrecea în Ucraina din punct de vedere militar. Francezii și germanii au fost criticați pentru naivitatea lor. Da, dar pentru că nu știau că americanii, britanicii și polonezii puteau permite Ucrainei să fie în situația de a duce un război extins. Axa fundamentală a NATO este acum Washington-Londra-Varșovia-Kiev.
Acum critica: Mearsheimer, ca un bun american, își supraestimează țara. El consideră că, dacă pentru ruși războiul din Ucraina este existențial, pentru americani este, în fond, doar un „joc” de putere printre altele. După Vietnam, Irak și Afganistan, o debandadă în plus sau în minus, ce mai contează? Axioma de bază a geopoliticii americane este: „Putem face ce vrem pentru că suntem în siguranță, departe, între două oceane, nu ni se va petrece niciodată nimic”. Nimic nu ar fi ceva existențial pentru America. Această lipsă de analiză îl conduce pe Biden la o fugă cu capul înainte. America este fragilă. Rezistența economiei rusești împinge sistemul imperial american spre prăpastie. Nimeni nu a prevăzut că economia rusă va rezista în fața „puterii economice” a NATO. Cred că nici rușii înșiși nu au anticipat acest aspect.
Dacă economia rusă ar rezista la nesfârșit sancțiunilor și ar reuși să epuizeze economia europeană, în timp ce economia rusă însăși ar supraviețui, susținută de China, controlul monetar și financiar al SUA asupra lumii s-ar prăbuși și, odată cu el, s-ar prăbuși și capacitatea SUA de a-și finanța degeaba uriașul deficit comercial. Prin urmare, acest război a devenit existențial pentru SUA. Nici SUA, nici Rusia nu se pot retrage din conflict. De aceea, ne aflăm acum într-un război fără sfârșit, într-o confruntare al cărei rezultat este firesc să fie prăbușirea unuia sau a celuilalt. Chinezii, indienii și saudiții, printre alții, jubilează.
Le Figaro: Dar armata rusă încă pare într-o poziție foarte proastă. Unii merg până acolo încât prevăd prăbușirea regimului, nu credeți?
E.T.: Nu, la început pare să fi existat, în Rusia, o ezitare, sentimentul de a fi fost abuzat, de a nu fi fost avertizat. Dar acum rușii sunt așezați în război, iar Putin beneficiază de ceva despre care habar n-avem, faptul că anii 2000, anii Putin, au fost pentru ruși anii revenirii la echilibru, la o viață normală. Cred că Macron va reprezenta, dimpotrivă, pentru francezi descoperirea unei lumi imprevizibile și periculoase, o reuniune cu frica. Anii 1990 au fost o perioadă de suferințe fără precedent pentru Rusia. Anii 2000 au fost o revenire la normal, și nu doar în ceea ce privește standardele de trai: am văzut că ratele sinuciderilor și omuciderilor au scăzut și, mai presus de toate, indicatorul meu preferat, rata mortalității infantile, a scăzut și chiar a coborât sub rata din SUA.
În conștiința rușilor, Putin întruchipează (într-un sens puternic, asemănător lui Hristos) această stabilitate. Și, practic, rușii de rând cred, ca și președintele lor, că duc un război defensiv. Sunt conștienți că au făcut greșeli la început, dar buna lor pregătire economică le-a sporit încrederea, nu în fața Ucrainei (rezistența ucrainenilor este pentru ei interpretabilă, sunt curajoși ca rușii, occidentalii nu s-ar lupta niciodată atât de bine!), dar împotriva a ceea ce ei numesc „Occidentul colectiv”, sau „Statele Unite și vasalii săi”. Prioritatea reală a regimului rus nu este victoria militară pe teren, ci să nu piardă stabilitatea socială dobândită în ultimii 20 de ani.
Prin urmare, ei duc acest război „la economie”, mai ales o economie a oamenilor. Pentru că Rusia are încă problema ei demografică, cu o rată de fertilitate de 1,5 copii pe femeie. În cinci ani vor avea grupe de vârstă goale. După părerea mea, este nevoie să câștige războiul în 5 ani, sau să-l piardă. O durată obișnuită pentru un război mondial. Așa că duc acest război asupra economiei, reconstruind o economie de război parțială, dar dorind să păstreze oamenii. Aceasta este direcția retragerii din Herson, după cele din regiunile Harkov și Kiev. Noi numărăm kilometrii pătrați preluați de ucraineni, dar rușii așteaptă căderea economiilor europene. Noi suntem frontul lor principal. Desigur, aș putea greși, dar trăiesc cu ideea că într-adevăr comportamentul rusesc este lizibil, pentru că este rațional și dur.
Le Figaro: Explicați că rușii percep acest conflict ca fiind „un război defensiv”, dar nimeni nu a încercat să invadeze Rusia, iar astăzi, din cauza războiului, NATO nu a avut niciodată atât de multă influență în Est cu țările baltice care doresc să se integreze în organizație.
E.T.: Ca să vă răspund, vă propun un exercițiu psiho-geografic, care se poate face prin micșorare. Dacă ne uităm pe harta Ucrainei, vedem intrarea trupelor rusești din Nord, Est, Sud……. Și acolo, într-adevăr, avem viziunea unei invazii rusești, nu există alt cuvânt. Dar dacă ne depărtăm enorm, spre o percepție a lumii, să spunem până la Washington, vedem că tunurile și rachetele NATO converg de foarte departe către câmpul de luptă, o mișcare a armelor care a început înainte de război. Bakhmut se află la 8400 de kilometri de Washington, dar la 130 de kilometri de granița cu Rusia. O simplă lectură a hărții lumii permite, cred, să luăm în considerare ipoteza că „Da, din punct de vedere rus, nu poate să fie decât un război defensiv”.
Le Figaro: Potrivit dvs., intrarea în război a rușilor se explică și prin declinul relativ al Statelor Unite…….
E.T.: În After Empire, publicat în 2002, am scris despre declinul pe termen lung al Statelor Unite și revenirea puterii ruse. Din 2002, America a trecut prin eșecuri peste eșecuri. Statele Unite au invadat Irakul, dar au plecat, lăsând Iranul un jucător important în Orientul Mijlociu. Au fugit din Afganistan. Satelitizarea Ucrainei de către Europa și Statele Unite nu a reprezentat o creștere a dinamismului occidental ci epuizarea unui val lansat în jurul anului 1990, transmis de resentimentele anti-ruse ale polonezilor și balticilor. În acest context de reflux american, rușii au luat decizia de a aduce Ucraina la picior, pentru că au simțit că au în sfârșit mijloacele tehnice pentru a face aceasta.
Tocmai am citit o carte a lui S. Jaishankar, ministrul indian al Afacerilor Externe (The India Way), publicată chiar înainte de război, care vede slăbiciunea americană, care știe că de fapt confruntarea dintre China și Statele Unite nu va avea un câștigător, dar va da spațiu unei țări precum India și multor altele. Adaug: dar nu europenilor. Peste tot vedem slăbirea Statelor Unite, dar nu și în Europa și Japonia, deoarece unul dintre efectele retragerii sistemului imperial este că Statele Unite își întăresc stăpânirea asupra protectoratelor sale inițiale.
Dacă citim Brzeziński (Marea tablă de șah), vedem că imperiul american s-a format la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial prin cucerirea Germaniei și a Japoniei, care sunt și astăzi protectorate. Pe măsură ce sistemul american se micșorează, el se bazează din ce în ce mai mult pe elitele locale ale protectoratelor (și includ aici toată Europa). Primii care vor pierde toată autonomia națională vor fi (sau sunt deja) englezii și australienii. Internetul a produs în anglosferă o interacțiune umană cu Statele Unite de o asemenea intensitate încât elitele sale academice, media și artistice sunt, ca să spunem așa, anexate. Pe continentul european suntem oarecum protejați de limbile noastre naționale, dar scăderea autonomiei noastre este considerabilă și rapidă. Să ne amintim de războiul din Irak, când Chirac, Schröder și Putin au susținut conferințe de presă comune împotriva războiului.
Le Figaro: Mulți observatori subliniază că Rusia are PIB-ul Spaniei, nu-i supraestimați puterea economică?
E.T.: Războiul devine un test al economiei politice, este marele revelator. Într-adevăr, PIB-ul Rusiei și al Belarusului reprezintă 3,3% din PIB-ul occidental, practic nimic. Ne întrebăm cum poate acest PIB nesemnificativ să facă față și să continue să producă rachete. Motivul este că PIB-ul este o măsură fictivă a producției. Dacă scoatem din PIB-ul SUA jumătate din cheltuielile de sănătate suprafacturate, apoi „avuția produsă” de activitatea avocaților săi, apoi de cele mai bine dotate închisori din lume, apoi o întreagă economie de servicii prost definite, inclusiv „producția” celor 15.000-20.000 de economiști cu salarii medii de 120.000 de dolari, ne dăm seama că o parte semnificativă din acest PIB sunt vapori de apă.
Războiul ne readuce la economia reală, ne permite să înțelegem care este bogăția reală a națiunilor, capacitatea de producție și, prin urmare, capacitatea de război. Dacă ne întoarcem la variabilele materiale, vedem economia rusă. În 2014, am pus în aplicare primele sancțiuni majore împotriva Rusiei, dar apoi aceasta își crește producția de grâu de la 40 de milioane la 90 de milioane de tone în 2020. În timp ce, datorită neoliberalismului, producția de grâu a SUA între 1980 și 2020 a scăzut de la 80 de milioane la 40 de milioane de tone. Rusia a devenit, de asemenea, principalul exportator de centrale nucleare. În 2007, americanii au explicat că adversarul lor strategic se afla într-o asemenea stare de degradare în ceea ce privește puterea nucleară, încât în curând Statele Unite vor avea o capacitate de primă lovitură asupra Rusiei care nu va putea răspunde. Astăzi, rușii au superioritate nucleară cu rachetele lor hipersonice.
Prin urmare, Rusia are o capacitate reală de adaptare. Când vrem să ne batem joc de economiile centralizate, subliniem rigiditatea lor, iar când glorificăm capitalismul, lăudăm flexibilitatea acestuia. Avem dreptate. Pentru ca o economie să fie flexibilă, este necesar, desigur, să existe mecanisme de piață, financiare și monetare. Dar mai întâi ai nevoie de o populație activă care știe să se adapteze.
În prezent, SUA are o populație de peste două ori mai mare decât cea a Rusiei (de 2,2 ori în grupele de vârstă ale studenților). Cu toate acestea, cu proporții comparabile ale cohortelor de tineri din învățământul superior, în SUA 7% studiază ingineria, în timp ce în Rusia acest procent este de 25%. Aceasta înseamnă că, având de 2,2 ori mai puțini oameni care studiază, rușii produc cu 30% mai mulți ingineri. Statele Unite completează diferența cu studenți străini, dar aceștia sunt în principal indieni și, mai ales, chinezi. Această resursă de substituție nu este sigură și este deja în scădere. Aceasta este dilema fundamentală a economiei americane: nu poate face față concurenței chineze decât importând forță de muncă calificată chineză. Propun aici conceptul de echilibru economic. Economia rusă, pe de altă parte, a acceptat regulile pieței, dar cu un rol foarte mare al statului, și își datorează flexibilitatea și formării de ingineri care permit adaptări industriale și militare.
Le Figaro: Mulți observatori cred, dimpotrivă, că Vladimir Putin a profitat de veniturile din materii prime fără să-și fi dezvoltat economia.
E.T.: Dacă ar fi fost așa, acest război nu ar fi avut loc. Unul dintre aspectele cele mai frapante în acest conflict, și care îl face atât de incert, este că pune (ca orice război modern) problema echilibrului dintre tehnologiile avansate și producția de masă. Nu există nicio îndoială că Statele Unite au unele dintre cele mai avansate tehnologii militare și care uneori au fost decisive pentru succesele militare ucrainene. Dar atunci când intrăm într-un război de uzură pe termen lung, nu numai în ceea ce privește resursele umane, ci și resursele materiale, capacitatea de a continua depinde mai puțin de industria de producție a armelor de ultimă generație. Și aici revine pe fereastră chestiunea globalizării și problema fundamentală a Occidentului: am externalizat atât de mult din activitățile noastre industriale încât nu știm dacă producția noastră de război poate ține pasul. Problema este cunoscută. CNN, New York Times și Pentagonul se întreabă dacă America va putea reporni liniile de producție pentru un tip sau altul de rachete. Dar nu este clar nici dacă rușii pot ține pasul cu ritmul unui astfel de conflict. Rezultatul și soluția războiului vor depinde de capacitatea celor două sisteme de a produce arme.
Le Figaro: În opinia dumneavoastră, acest război nu este doar militar și economic, ci și ideologic și cultural…
E.T.: Vorbesc aici în principal în calitate de antropolog. În Rusia existau structuri familiale mai dense, comunitare, ale căror valori au supraviețuit în parte. Există un sentiment patriotic rusesc de care noi nu avem habar aici, alimentat de subconștientul unei națiuni familiale. Rusia a avut o organizare familială patriliniară, adică în care bărbații sunt centrali, și nu poate adera la toate inovațiile occidentale neofeministe, LGBT, transgender…….
Când vedem că Duma rusă adoptă o legislație și mai represivă privind „propaganda LGBT”, ne simțim superiori. Pot simți asta ca un occidental obișnuit. Dar, din punct de vedere geopolitic, dacă ne gândim în termeni de soft power, este o greșeală. Pe 75% din planetă, organizarea rudeniei era patriliniară și se poate simți o înțelegere puternică a atitudinilor rusești. Pentru colectivitatea non-occidentală, Rusia afirmă un conservatorism moral liniștitor. Când faci geopolitică, te interesează relațiile energetice și de putere militară etc. Dar mai există și relația dintre cele două țări. Dar mai există și raportul de forțe ideologice și culturale, ceea ce americanii numesc „soft power”.
URSS a avut o anumită formă de soft power, comunismul, care a influențat o parte din Italia, chinezii, vietnamezii, sârbii, muncitorii francezi. Dar comunismul, în esență, a detestat întreaga lume musulmană din cauza ateismului său și nu a inspirat nimic în mod special în India. Dar astăzi, Rusia, așa cum s-a repoziționat ca arhetip al marii puteri, nu doar „anticolonială”, ci și patriliniară și conservatoare a moravurilor tradiționale, poate atrage mult mai departe. Americanii se simt acum trădați de Arabia Saudită, care refuză să își mărească producția de petrol, în ciuda crizei energetice provocate de război, și care, de fapt, ia partea rușilor: în parte, desigur, din interese petroliere. Dar este clar că Rusia lui Putin, acum conservatoare din punct de vedere moral, a devenit simpatică saudiților, care sunt sigur că au ceva probleme cu dezbaterile americane privind accesul femeilor transgender (bărbați din naștere) la toaleta femeilor.
Ziarele occidentale sunt tragic de amuzante, continuă să spună „Rusia este izolată, Rusia este izolată”. Dar când ne uităm la voturile ONU, vedem că 75% din lume nu urmează Occidentul, care atunci pare foarte mic.
Dacă cineva este antropolog, poate explica harta, pe de o parte a țărilor clasificate de The Economist ca având un nivel bun de democrație (și anume anglosfera, Europa), pe de altă parte a țărilor autoritare, întinzându-se din Africa până în China, traversând lumea arabă și Rusia. Pentru un antropolog, este o hartă banală. La periferia „vestică” găsim țări cu o structură familială nucleară cu sisteme de rudenie bilaterală, adică unde rudenia masculină și feminină sunt echivalente în definirea statutului social al copilului. Iar în centru, cu cea mai mare parte a masei afro-euro-asiatice, găsim organizații comunitare și familiale patriliniare.
Putem vedea că acest conflict, descris de mass-media noastră ca fiind un conflict de valori politice, este la un nivel mai profund un conflict de valori antropologice. Această inconștiență și această profunzime sunt cele care fac ca această confruntare să fie periculoasă.
Emmanuel Todd este antropolog, istoric, eseist, futurist și autor.
Citiți și:
Cum a pregătit Statele Unite războiul cu Rusia, pas cu pas
Viktor Orban: Cine transportă arme și cine antrenează soldați este în război cu Rusia. S-au lăsat atrași în război
yogaesoteric
17 martie 2023