Albine inteligente: oamenii de știință descoperă că insectele pot realiza operații matematice simple
Animalele pot înțelege și folosi numerele la un nivel rudimentar. Ele aplică această înțelegere în sarcini importante, cum ar fi culesul și administrarea resurselor, care le asigură supraviețuirea. Până acum, numai oamenii și câteva specii de animale și-au demonstrat capacitatea de a efectua operații aritmetice complexe.
Însă un nou studiu condus de cercetători din Franța și Australia a descoperit că și albinele pot să facă operații matematice. În lucrarea lor, publicată în revista Science Advances, au arătat că albinele pot învăța să folosească culorile ca reprezentări simbolice pentru adunare și scădere.
Albinele pot să fie antrenate să înțeleagă numerele și conceptele numerice
Conform lui Adrian Dyer, unul dintre autori și profesor la Universitatea RMIT din Australia, sunt necesare două niveluri de procesare pentru a efectua operații matematice ca adunarea și scăderea. O persoană se folosește în mod normal de memoria de lungă durată pentru a aplica regulile adunării și scăderii, în timp ce manipulează mental numerele în memoria sa de scurtă durată. Creierele majorității animalelor nu sunt dotate pentru aceste funcții, de aceea sunt considerate operații complexe.
Deşi majoritatea dintre noi ne-am gândi că albinele nu pot fi capabile de astfel de operaţii, studiile arată că ele au abilitatea de a învăța reguli și concepte complexe. De fapt, în ciuda creierului lor micuț, în mediul natural albinele procesează în mod regulat informații care le ajută să rezolve probleme cum ar fi adunarea și scăderea unui element dintr-o grupă de elemente. De-a lungul anilor, utilizând o abordare de tipul recompensă/pedeapsă, cercetătorii au descoperit că albinele pot fi antrenate să execute sarcini dificile cum ar număratul sau deosebirea numerelor. Cogniția numerică se consideră că necesită un nivel mai sofisticat de procesare.
Într-un studiu precedent, Dyer și echipa sa au descoperit că albinele pot fi învățate reguli numerice precum „mai mare” sau „mai mic” și conceptul de „zero”. În continuare, cercetătorii au mai realizat un experiment care implica introducerea a două culori, albastru și galben, reprezentând adunarea, respectiv scăderea. Cercetătorii au antrenat fiecare albină în parte pentru a vizita un labirint în formă de Y și le-au recompensat cu apă cu zahăr pentru fiecare răspuns corect.
În același timp, ei au pedepsit albinele cu o substanță amară pentru fiecare alegere greșită. Acest sistem de recompensă a asigurat faptul că albinele se vor întoarce la labirint, întrucât este în natura lor să reviziteze locații care le furnizează hrană.
Cercetătorii au conceput intrarea în labirint astfel încât, înainte să intre, albinele să întâlnească un stimul-mostră care să conțină un set de elemente. Stimulul-mostră conținea fie unul, două sau patru elemente dacă erau albastre, respectiv două, patru sau cinci elemente, dacă erau galbene. Albinele urmau să zboare printr-o deschizătură într-o cameră decizională unde puteau să aleagă între două opțiuni.
Dacă stimulul-mostră conținea elemente albastre (adunare), era necesar ca albinele să aleagă varianta care are cu un element mai mult decât mostra. Dacă elementele erau galbene (scădere), se cerea de la albine să aleagă variata care avea un element mai puțin. Cercetătorii au schimbat aleator culorile elementelor pentru fiecare probă, pentru fiecare albină în parte. Albinelor le-au fost necesare 100 de probe înainte să reușească să rezolve testul.
Albinele pot discerne între culori și pot executa adunarea și scăderea
Cercetătorii au descoperit că „albinele au fost capabile să utilizeze culoarea ca simbol pentru semnele adunării și al scăderii și au învățat în timpul a 100 de teste apetitiv-asertive cum să adune sau să scadă un element din diferite eșantioane”.
După aceea, albinele, „în timpul probelor, au putut interpola cu succes operațiile învățate de adunare și scădere unui eșantion nefamiliar de numere și forme.” Asta înseamnă că albinele au capacitatea de a aplica ceea ce au învățat pentru a rezolva alte probleme.
„Albinele noastre și-au folosit de asemenea memoria de scurtă durată pentru a rezolva probleme de aritmetică, pe măsură ce au învățat să recunoască plus și minus drept concepte abstracte, mai degrabă decât oferindu-le sprijin vizual”, a afirmat Dyer. El crede că ceea ce ei au aflat indică posibilitatea ca recunoașterea numerică avansată non-umană să fie mult mai des întâlnită decât se credea înainte, în natură, printre animale.
Scarlet Howard, primul autor al studiului, este de acord. Ea și colegii ei cred de asemenea că limba și cunoașterea apriorică a numerelor sau conceptele numerice avansate reprezintă premizele pentru învățarea adunării și scăderii.
„Descoperirile noastre arată că înțelegerea complexă a simbolurilor matematice ca limbaj este ceva ce probabil pot obține multe creiere și ajută la explicarea modului în care diverse culturi umane au dezvoltat independent abilități ca număratul.”, a afirmat ea.
Citiți și:
Minunatul limbaj al animalelor – omul care vorbea cu caii
Albinele pot să ne învețe adevărata democrație, care există deja în stup
yogaesoteric
7 februarie 2020