Alertă de război. Ministerul Sănătății pregătește spitalele

Ministerul Sănătății vrea să modifice legea, pentru a permite spitalelor din subordinea MApN să împiedice accesul civililor la tratament. Motivul este necesitatea rezervării paturilor de spital și a ATI-urilor pentru tratarea răniților care ar rezulta din multitudinea de operațiuni militare NATO desfășurate pe teritoriul țării noastre. Totodată, ministerul va înființa asistența medicală operațională, în vederea salvării vieții personalului militar la declararea stării de război.

Pentru că sistemul medical este pregătit să funcționeze doar pe timp de pace, Ministerul Sănătății a luat decizia să-l facă operativ și pentru eventualitatea unui război.

Astfel, prin Legea nr. 95/2006 sunt stabilite principiile de funcționare a sistemului de sănătate pe timp de pace, modul și modalitățile prin care sunt furnizate servicii de asistență medicală pe timp de pace, în situații de dezastre sau de amenințări la adresa vieții și a sănătății populației. Sistemul medical militar este complet integrat în sistemul național de sănătate, guvernat în cea mai mare parte de cadrul de reglementare al sistemului de asigurări de sănătate. Acest fapt afectează constituirea de capabilități medicale operaționale prin restricții de tip administrativ, de competențe ale personalului medical, de validare și de acreditare a formațiunilor medicale de tratament, de organizare și finanțare, susține Ministerul Sănătății.

Pentru a răspunde situației actuale, determinată de multitudinea acțiunilor militare desfășurate pe teritoriul național, cu implicarea unui număr mare de militari, atât români, cât și din alte țări NATO, în vederea gestionării situațiilor de boală și de accidente cu victime multiple, cauzate în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, se impune ca prin ordin al conducătorilor ministerelor și instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională să se poată aloca paturi în unitățile sanitare subordonate destinate pentru aceasta, pe o perioadă limitată și în funcție de amploarea acțiunilor militare”, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de ordonanță de urgență al Ministerului Sănătății.

Medicină exclusiv militară

Lipsa prevederilor legale care să reglementeze domeniul asistenței medicale operaționale ar crea o vulnerabilitate majoră pentru suficiența sprijinului medical în operații de mare amploare sau pentru îndeplinirea obligațiilor asumate în cadrul NATO, consideră ministerul.

În acest context, proiectul de act normativ introduce un nou tip de asistență medicală, denumită operațională, care va fi reprezentat de serviciile de protecție medicală a forței armate, de serviciile de evaluare, tratament și evacuare medicală, de asistență medicală de hemotransfuziologie furnizate de personalul medical militar și auxiliar sanitar militar din Ministerul Apărării Naționale. Obiectivele asistenței medicale operaționale vor fi de prezervare a stării de sănătate, de protejare și salvare a vieții personalului militar propriu, precum și a forțelor participante din cadrul țărilor partenere, care participă, pe teritoriul național și în afara acestuia, la acțiuni militare pe timpul executării misiunilor, operațiunilor și exercițiilor naționale/multinaționale pe timp de pace, în caz de agresiune armată, la instituirea stării de asediu și la declararea stării de război.

Evacuare medicală strategică

Asistența medicală operațională furnizată de personalul medico-sanitar militar și auxiliar sanitar militar din structurile Ministerului Apărării Naționale are drept obiectiv aplicarea actului medical de cea mai înaltă calitate în condițiile specifice mediului operațional caracterizat prin riscul reprezentat de acțiunile continue ale inamicilor, insuficiența resurselor medicale și accesul limitat la mijloacele de diagnostic și tratament, se arată în proiectul de ordonanță de urgență. Aceasta cuprinde un nivel tactic, caracterizat prin triaj, măsuri de prim-ajutor și evacuare , cu proceduri de salvare a vieții în câmpul tactic, proceduri de chirurgie resuscitativă și de control al traumei, pregătirea rănitului pentru evacuare și evacuarea medicală propriu-zisă; unul operativ, caracterizat prin consolidarea măsurilor de control al traumei, și unul strategic, caracterizat prin servicii de asistență medicală complexe și complete furnizate prin formațiuni medicale de tratament fixe.

Citiți și:
Panica în rândul „elitelor” din UE ascunde pericolul unui al treilea război mondial
De ce filantropii de la Davos vor în continuare război

 

yogaesoteric
17 martie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More