Alternativa pentru Germania (AfD) cere „dizolvarea controlată” a UE. „Răbdarea noastră cu UE s-a epuizat”

Partidul de dreapta german Alternativa pentru Germania (AfD) pledează pentru o dizolvare controlată a Uniunii Europene, conform proiectului de program al partidului înainte de alegerile pentru Parlamentul European, citat de Welt.

Răbdarea noastră cu UE s-a epuizat. Prin urmare, ne străduim pentru o dizolvare ordonată a UE și pentru crearea unei noi comunități economice europene de interese, o uniune a națiunilor europene”.

Potrivit autorilor documentului, UE și elitele sale globaliste s-au îndepărtat de mult de ideile originale ale părinților fondatori ai comunității europene, ceea ce a făcut ca Uniunea Europeană să devină o „structură nedemocratică” care atrage din ce în ce mai multă violență și „este gestionată de o birocrație necontrolată”.

În plus, Alternativa pentru Germania dorește să obțină dizolvarea Parlamentului European și să se opună restricțiilor suplimentare ale suveranității naționale în favoarea UE. Decizia privind intrarea Germaniei în noua comunitate europeană ce ar fi creată în locul Uniunii, ar fi normal, potrivit autorilor documentului, să fie luată doar la un referendum național.

Ultimele sondaje arată creșterea popularității partidului Alternativa pentru Germania la niveluri record de la momentul înființării sale. De exemplu, un sondaj YouGov publicat la începutul lunii iunie a arătat că 20% dintre alegători sunt pregătiți să voteze pentru AfD: cu un punct procentual mai mult decât pentru principalul partid din coaliția de guvernământ, Partidul Social Democrat din Germania (SPD). Doar opoziția Uniunea Creștin Democrată (CDU) are un rating mai mare – 28%.

Citiți și:
Românilor li s-a acrit de UE. Doar 46% mai cred că apartenența la blocul comunitar este ceva bun
Uniunea Europeană are o problemă

 

yogaesoteric
28 iulie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More