Aluminiul – metalul care ne otrăveşte zi de zi: acumularea lui în creier poate conduce la demenţă

Nenumărate produse pe care le folosim zilnic – alimente, cosmetice, medicamente – conţin aluminiu, care se acumulează în creier şi poate favoriza apariţia maladiei Alzheimer, avertizează un specialist britanic.

Profesorul Christopher Exley, de la Keele University, trage un semnal de alarmă în privinţa aluminiului pe care îl ingerăm zilnic, fără să ştim. Numeroase alimente procesate, ceaiul, vinul, băuturile carbogazoase, produse cosmetice, medicamente (precum aspirina) conţin aluminiu care, cu vremea, se depozitează la nivelul creierului, putând duce la apariţia precoce a bolii Alzheimer sau la înrăutăţirea simptomelor ei.

Cercetări anterioare descoperiseră o corelaţie între aluminiul din deodorante şi apariţia cancerului.

Aluminiul este metalul cel mai abundent în scoarţa terestră şi se găseşte în mod natural în alimente, deoarece plantele îl absorb din pământ şi din apă. Dar, dacă acum 50 de ani ingeram cantităţi mici din acest metal, din alimente şi eventual din recipientele de aluminiu în care găteam, azi el este adăugat la mii de produse pe cale le utilizăm zi de zi.

Sulfatul de aluminiu, de exemplu, este adăugat atât în apă, pentru clarificarea ei, cât şi în prăjituri şi biscuiţi, ca agent de creştere; de asemenea, există în multe alimente procesate, în coloranţi alimentari, băuturi pe bază de malţ, vinuri, băuturi răcoritoare carbogazoase.

Aluminiul este prezent şi în multe cosmetice – talc, paste de dinţi, loţiuni de protecţie solară, antiperspirante –, precum şi în medicamente (ca aspirină, antiacide, vaccinuri).

Organismul uman poate excreta aluminiul dar, dacă acesta este ingerat în cantităţi mai mari decât cele care pot fi eliminate, atunci se acumulează în oase, creier, ficat, inimă, splină, muşchi.

În creier, crede specialistul britanic, acumularea aluminiului poate atinge un „prag toxic” dincolo de care creierul nu mai poate face faţă acestei intoxicări. El consideră că această situaţie ar putea avea ca efect apariţia precoce a bolii Alzheimer sau o evoluţie mai gravă a acesteia.

Reducerea expunerii la aluminiu şi eliminarea lui din trup ar putea preveni apariţia bolii, crede prof. Exley, care a adăugat că mai sunt necesare cercetări pentru confirmarea acestor corelaţii.

Raportul său a fost publicat în jurnalul Frontiers in Neurology.

Sursa: descopera.ro

Citiți și:
Gravele afecţiuni ce sunt provocate de dârele morţii (chemtrails-uri) (2)
Produsele cosmetice uzuale conţin substanţe extrem de toxice

yogaesoteric
3 august 2015

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More