* George Bernard Shaw se afla de mai multă vreme în relații nu tocmai amicale cu Winston Churchill.
Cu un prilej i-a scris acestuia: „V-am rezervat două locuri la premiera spectacolului meu. Puteți veni cu un prieten, dacă aveți vreunul!”
Churchill i-a răspuns: „Nu pot veni la premieră. O să încerc seara următoare, dacă se mai ține spectacolul!”
* Un ziarist l-a întrebat pe Winston Churchill, care se afla la o vârstă înaintată:
„Mă întreb dacă o să vă pot lua un interviu şi anul viitor.”
„Nu văd de ce nu, a răspuns Churchill. Pari să fii un tânăr sănătos şi probabil că o să supravieţuieşti până atunci!”
* Un chirurg şi un avocat, prieteni cu George Bernard Shaw, în timp ce luau cu toţii masa într-un restaurant, povesteau istorioare în care erau ironizaţi scriitorii.
„Tu nu ştii nicio poveste?” îl întrebă unul din prieteni pe Bernard Shaw.
„Eu ştiu numai una”, răspunse Shaw. „În timpul unei operaţii”, începu el, „un cunoscut de-al meu, chirurg, şi-a pierdut nervii şi, din greşeală, i-a amputat pacientului conştiinţa”.
Cei doi asteptau nerăbdători continuarea.
„Ei, şi?” întrebă avocatul, curios. „Asta-i tot?”
„Nu”, continuă Shaw. „Bolnavul, cu toate acestea, s-a făcut sănătos, dar fiindcă nu mai avea conştiinţă s-a făcut avocat!”
* O doamnă îl întrebă odată pe dramaturgul George Bernard Shaw:
„Cum credeţi, de ce Dumnezeu a creat întâi bărbatul şi abia apoi femeia?”
În stilul său inconfundabil, Shaw răspunse:
„Probabil Dumnezeu nu dorea ca în timp ce va crea bărbatul, femeia să-l sâcâie cu sfaturile ei!”
* O doamnă, al cărei soţ era bolnav, îl întrebă pe marele dramaturg George Bernard Shaw, care venise să-l vadă:
„Ce părere aveţi, maestre? E vreo speranţă ?”
„Hm!”, spuse maliţios Shaw, „totul depinde de ceea ce speraţi dv.!”
* Faima lui Newton ajunsese până la „fiul cerului”, împăratul Chinei.
Acesta l-a felicitat într-o scrisoare, punându-i adresa: Lui Newton, în Europa.
Şi Newton a primit scrisoarea.
Aceasta arată ce ştiau contemporanii despre descoperirile sale!
* Newton, celibatarul, a invitat odată pe un bun prieten al său la masă.
Acesta vine la ora fixată şi, ca să nu-l deranjeze pe Newton de la lucru, se duce direct în sufragerie, asteptând pe ilustrul său amic să termine lucrul şi să vină la masă.
Dar Newton nu mai ieşea din biroul său de lucru. Atunci prietenul, răzbit de foame, se aşeză la masă, pe care era un pui fript sub un clopot, mâncă o jumătate de pui şi plecă fără să-l avertizeze pe Newton.
Mult mai târziu l-a răzbit foamea şi pe Newton. Savantul uitase complet de invitaţia pe care o adresase prietenului său.
Newton vine în sufragerie, vede că e lipsă o jumătate de pui şi-şi spuse:
„Uite ce distrat sunt; am mâncat şi am uitat.”
Şi se întoarce la lucru.
* Omul politic englez Neville Chamberlain nu se despărţea niciodată de umbrela sa. Într-o zi însă o uită acasă. Când coborî din trenul care-l ducea la Londra, fu cât pe ce să ia umbrela unui călător. Necunoscându-l, acesta l-a apostrofat tăios. Chamberlain îşi ceru scuze şi, pentru a evita repetarea unui asemenea incident, cumpără în ziua aceea… trei umbrele.
Pe când se întorcea cu trenul spre casă, nimeri din nou în acelaşi compartiment cu călătorul de dimineaţă. Văzând umbrelele, acesta spuse: „Văd că azi ţi-a mers bine!”
* La scurtă vreme după ce îşi lăsase mustaţă, Sir Winston Churchill a fost invitat la un dineu.
„Domnule, i s-a adresat o doamnă care stătea lângă el, ţin să te anunţ că nu-mi pasă cât negru sub unghie nici de politica şi nici de mustaţa dumitale.”
„Fiţi fără nicio grijă, doamnă, i-a răspuns Churchill. N-aveţi nicio şansă să ajungeţi vreodată în contact nici cu una, nici cu alta!”
* Voluminosul scriitor Chesterton s-a certat cu sfrijitul Bernard Shaw şi i-a spus: „Domnule, dacă cineva vă priveşte cu băgare de seamă îşi închipuie lesne că în această ţară a izbucnit o foamete cumplită.” „Da”, a venit replica lui Shaw, „dar are să vă tragă la răspundere numai pe dumneavoastră. Cine vă priveşte îşi dă seama că sunteţi singurul vinovat!”
* Una din cele mai galante declaraţii de dragoste este aceea pe care ducele de Villa Mediona a făcut-o reginei Elisabeta.
Aceasta i-a cerut să-i trimită portretul iubitei lui.
Ducele i-a trimis… o oglindă!
* Curând după ce a părăsit închisoarea din Madrid, regele Francisc I a întrebat o femeie urâtă, în glumă, de când s-a întors din „ţara frumuseţii”.
„M-am întors, sire, i-a răspuns ea, chiar în ziua în care v-aţi înapoiat de la Pavia!”
Pavia - locul unde francezii sunt înfrânţi în 1525 de trupele imperiale ale lui Carol V şi Francisc I este luat prizonier.
* După bătălia de la Actium, Octavianus a trecut în revistă prizonierii pe care voia să-i execute. Printre aceştia se afla un duşman îndârjit al său, anume Mitellus. Fiul acestuia, care luptase sub comanda generalului lui Octavianus, Marcus Vipsanius Agrippa, i s-a adresat astfel: „Tatăl meu a fost inamicul tău şi îşi merită moartea. Eu te-am servit însă cu credinţă şi merit o răsplată. Dă-mi voie, ca recompensă, să mor în locul tatălui meu!”
Octavianus l-a iertat pe Mitellus şi nu a primit jertfa fiului său.
* Socrate a fost întrebat de un prieten:
„Ce să fac, să mă căsătoresc sau nu?”
„Ori te căsătoreşti ori rămâi burlac, peste zece ani tot ai să regreţi!”
* În Evul Mediu era obiceiul ca atunci când cineva era dus la spânzurătoare şi funia se rupea, osânditul să fie graţiat, Dumnezeu arătând în acest fel că era nevinovat.
Mai era, de asemenea, eliberat, dacă o femeie se găsea să-l ia de bărbat. Atunci căsătoria avea loc chiar sub ştreang, preotul de spovedanie oficiind unirea celor doi, iar călăul fiindu-le naş. Suveranul elibera un document de iertare care dura cât dura şi căsnicia. Dacă cei doi divorţau, cel iertat o vreme era dus iar la ştreang.
Se înţelege că urâtele locului nu pierdeau nicio execuţie, în dorinţa de a-şi găsi alesul. Dar şi atunci se întâmpla să fie respinse.
Se spune că un tâlhar cerut în căsătorie la locul execuţiei a fost atât de îngrozit de urâţenia celei care îl ceruse de soţ, încât i-a strigat călăului: „Atârnă-mă, atârnă-mă iute, cumetre!”
Un caz de iertare la ştreang îl reprezintă celebrul haiduc Iancu Jianu. O doamnă din înalta societate, Sultana, prietenă cu Ralu Caragea, fata domnitorului Ioan Gheorghe Caragea, l-a salvat de la execuţie pe Iancu Jianu cerându-l de bărbat, nunta având loc chiar sub locul spânzurătorii.
* Bufonul regelui Frederic II a fost amestecat într-un complot împotriva acestuia. Adus în faţa lui, regele i-a spus: „Pentru că ai fost un «nebun» bun, îţi dau voie să-ţi alegi singur moartea!”
„De bătrâneţe, Majestate!” a răspuns prompt „nebunul”.
* Lady Astor i-a spus într-o zi lui Winston Churchill:
„Dacă aţi fi soţul meu, v-aş pune otravă în cafea!”
„Dacă aţi fi soţia mea, i-a răspuns el, cu siguranţă aş bea-o!”
* Când se ducea la repetiţii la „Scala” din Milano, tenorul Italian Enrico Caruso (1873-1921) cumpăra ziare mereu de la acelaşi vânzător. Într-o dimineaţă, însă, cântăreţul trecu mai departe fără să se oprească.
„Signore, aţi uitat să cumpăraţi ziarele!” strigă vânzătorul.
„N-am uitat, însă n-am portmoneul la mine.”
„Nu-i nimic, signore! O să-mi plătiţi mâine.”
„Şi dacă mor până atunci?”
„Ei, mare pagubă.”
* Henric VIII, regele Angliei, hotărî să trimită un episcop la Francisc I, regele Franţei, într-o vreme când relaţiile dintre cei doi monarhi erau foarte încordate. Episcopul îi obiectă că misiunea încredinţată îi pune viaţa în primejdie.
„Să nu-ţi fie teamă! ripostă Henric. Dacă Francisc te va ucide, voi pune să fie decapitaţi francezii aflaţi în puterea mea.”
„Vă cred, spuse episcopul. Mi-e teamă însă că niciunul din capetele lor nu se va potrivi pe umerii mei!”
Citiţi şi:
Povestea picăturii
Povestea broscuţelor
Povestiri şi anecdote Zen
yogaesoteric
10 iunie 2015