Antoine Bechamp vs. Louis Pasteurs. A învins știința sau interesele financiare?

Antoine Bechamp a fost un mare savant, doctor în trei domenii înrudite: Medicină, Farmacie, Chimie.

El a predat în câteva facultăți de Medicină din Franța (Montpellier, Paris, Strasbourg, Lille), a înființat și condus laboratoare de biologie în toate aceste facultăți. Faimoasele lui experiențe științifice au început în deceniul cinci al secolului al XIX-lea și au continuat până în anul morții sale, 1908.

El a descoperit că nu celula este elementul primordial al vieții, așa cum susținea Louis Pasteur, ci o componentă mult mai mica a ei, pe care a botezat-o „microzyma”.

Savanții și geniile de talia lui depășesc limitele naționalismului îngust. Omul desăvârșit, geniul, cum spunem noi, depășește limitele naționale și chiar pe cele ale rasei. Acest aspect este normal și de înțeles. Omul nu se poate apropia de Dumnezeu decât prin cunoaștere, nu prin ignoranță, bigotism, obscurantism, cruciade, arderi pe rug etc. Drumul cunoașterii este chiar calea către ADEVĂR, acesta fiind ocult, dumnezeiesc, neputând fi accesibil omului mediocru.

Calea către Dumnezeu este însăși viața, o viață întru căutarea adevărului, în slujba și întru cât mai larga difuzare a acestuia. În 1889, după câteva zeci de ani de cercetare științifică, după sute și mii de experiențe personale sau ale colaboratorilor lui, după o răsunătoare dispută cu Louis Pasteur, Antoine Bechamp a publicat Les Microzymas… Traducerea completă a titlului acestei lucrări este: Microzyimele în raporturile lor cu eterogeneza, histogeneza, fiziologia și patologia. Subtitlu: Examinarea panspermiei atmosferice, continuă sau discontinuă, morbidă sau sănătoasă (Lille, 1889, 1005 pagini).

Panspermia asta atmosferică privește și covid-19, un intrus apărut nu se știe cum dar care are ca urmare, iată, toată această inițiativă vaccinală agresivă, care sperăm să nu devină și obligatorie.

Disputa dintre tezele lui Bechamp (care se opunea vaccinării, cu argumente foarte solide) și cele ale lui Pasteur a fost celebră la acea vreme, dar aproape complet ștearsă din istoria recentă a medicinei oficiale. Această dispută a fost tranșată în favoarea lui Pasteur doar pentru că aducea bani, vedem bine și astăzi că vaccinurile se vând bine și cu plata în avans, dar nu doar atât. Teza lui Pasteur s-a impus pentru că Pasteur ca politician a avut susținerea necesară și desigur argumentele financiare pentru a o impune. Studenții mediciniști se pot interesa la bibliotecile facultăților lor. Să îl caute pe Bechamp. Vor vedea că nu există, deși, probabil, acum peste o sută de ani, a existat. De ce oare? Mister…

Antoine Bechamp a petrecut mulți din anii copilăriei și tinereții lui la București, unde a terminat liceul. Nu a fost nici primul nici ultimul francez adevărat care a trăit printre bunicii și străbunicii noștri, apreciindu-ne calitățile și modul de viață.

Momentul științific al disputei de care amintim este foarte important în istoria medicinei prin aceea că de atunci medicina oficială a luat-o pe calea vaccinurilor și a abandonat complet orice altă formă de cercetare. A apărut astfel un fel de monopol științifico-medical pe față, care cu bugete enorme de publicitate șterge orice urmă de îndoială din conștiința oamenilor.

Acestui episod și vaccinurilor li se adaugă recentele realizări ale nanoparticulelor și ale nanoroboților a căror utilizare și efecte pe termen mediu și lung nu sunt deloc cunoscute. Măcar din motive de minimă precauție, vaccinarea obligatorie ar fi necesar să fie combătută cu orice preț.

Citiți și:
Controversa Bechamp – Pasteur. Concepţia actuală despre virusuri este corectă? (I)
Virusuri, bacterii şi medicina „pasteurizată”– Evoluţia medicinii în direcţia falsă, de la Louis Pasteur până în prezent

 

yogaesoteric
8 februarie 2022

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More