Antreprenoriat

Ieri am identificat o problemă în cazul Rusiei, problemă care este de o actualitate mult mai crâncenă la noi. Și nu doar la noi, ci și în majoritatea țărilor lumii. Este vorba despre antreprenoriat. Poate părea ciudat să o spun, dar credeți-mă că este o problemă stringentă cam pretutindeni. Peste tot pe unde apare woke – „civilizația celor lipsiți de civilizație” – dispar antreprenorii, punându-se în locul lor cultura corporatistă: monopolistă, greoaie, bazată pe slugărnicie și absolut ineficientă. Iar înlocuirea nu se face prin legi, ci prin educație!

Antreprenoriatul este secretul universal la care se indicat să apelezi atunci când vrei să ridici o țară. La un moment dat mă apucasem să scriu un program economic pe care să-l dau partidelor dornice să facă ceva în țara asta, iar punctul nodal al acestui program era dezvoltarea antreprenorială.

La noi, după cum limpede se vede, antreprenoriatul este la genunchiul broaștei. Sunt extrem de puțini antreprenori, marea majoritate de tipul „self made”. Sunt în schimb mulți „conectați” proști care distorsionează mediul economic. Antreprenorii adevărați sunt și printre puținii oameni din țară care se simt bine în pielea lor, care zâmbesc văzând „dilemele” așa-zișilor oameni de afaceri marketați de mass-media. V-ați întrebat de ce nu există o clasă antreprenorială în România? Pe scurt spus, din prostie. Iată de ce m-am hotărât să dedic articolul de azi antreprenoriatului, intenționând astfel să umplu un gol imens existent la nivelul societății autohtone.

Înainte de a începe, o să vorbesc despre problema migrației. Ne tot plângem de românii care pleacă din țară. E o tragedie a țării! Însă este necesar să vă mai spun ceva: este, în primul rând, o tragedie a lor. Oamenii aceia n-au habar că și-au ales un destin de sclavi, plin de frustrare și neînțelegere. Dintre ei foarte puțini vor reuși, iar cei care reușesc acolo ar fi reușit și aici cu mult mai mult. Știu că sunt citit de foarte mulți români aflați în străinătate. Acestora le spun mereu aceeași idee: renunțați la drumul greșit pe care ați apucat-o deoarece adevăratele oportunități sunt aici. Întrebați-i pe cei plecați în anii ’90 dacă au realizat ceva mai mult decât cei rămași în țară și veți avea surprize! Creșterea din interiorul țării a fost terifiantă, în timp ce în afară se bate pasul pe loc. Poate că, citind cele pe care le scriu aici, acei oameni vor înțelege ce au de făcut! Nu de alta, dar plecând nu fac altceva decât să devină subiect al politicii „brain drain” (exod de creiere) practicată de unele state aflate în faliment moral.

Așadar, antreprenoriatul. Ce este acesta? O să vă spun că antreprenoriatul, chiar dacă le asigură celor care-l practică o viață împlinită, nu este despre bani. Este domeniul celor care sunt capabili să identifice și să rezolve probleme. Antreprenoriatul este valoros pentru o țară, deoarece creează o clasă de oameni capabili să acopere nevoile societății. Întotdeauna într-o societate există cerere și ofertă, dar, mai mult, există cerere neacoperită și oferă fără cerere. În sine fiecare dintre aceste elemente reprezintă probleme în sine. Cererea este necesar să fie acoperită de o ofertă care este conform așteptărilor. În cazul în care există ofertă, oricând e loc de optimizarea acesteia pentru a oferi același produs sau serviciu la o calitate superioară și cu un preț mai bun. În cazul în care există cerere neacoperită, un antreprenor identifică problema și o rezolvă. Desigur, asigurându-și un profit pe măsura golului identificat. Dar și în cazul supraofertei sunt oportunități substanțiale. Acea ofertă excedentară poate fi transformată în altceva pentru care este cerere. Toate aceste elemente pot fi rezolvate eficient doar atunci când există o clasă antreprenorială suficient de mare pentru a acoperi întreg spectrul de probleme la nivel național.

Antreprenoriatul este, probabil, cel mai democratic domeniu. Aici poți întâlni atât oameni care au trecut prin zeci de ani de studii, la fel cum poți întâlni analfabeți care, de multe ori, reușesc mai bine chiar decât cei educați. Poți întâlni tineri care nici măcar n-au ajuns la vârsta majoratului, la fel de bine cum poți întâlni oameni în vârstă care refuză să se obișnuiască cu statutul de pensionar. De ce se petrece așa? Pentru că, în esență, antreprenoriatul este o sumă de calități care pot fi educate extrem de ușor. Antreprenoriatul nu este un talent, o știință sau o chestiune complicată, ascunsă, ci un set de caracteristici și „îndatoriri” pe care este necesar să ți le șlefuiești continuu. Cu toate că sunt unii care „se nasc antreprenori”, marea majoritate a celor care devin antreprenori nu au native acele calități, dar și le educă (sau sunt obligați de evenimente să și le educe) și astfel acționează eficient. Dar să lăsăm vorbăria de-o parte și să trecem la elementele practice.

După ce am înțeles ce face antreprenorul – anume că rezolvă problemele – este necesar să înțelegem care sunt calitățile de care are nevoie.

(1) În primul rând – și esențial! – este nevoie de disciplină. Nu există antreprenor de succes care să fie indisciplinat. Poate da impresia că este haotic, cu capul în nori, dar fiți conștienți că dacă este un antreprenor de succes are o disciplină de fier. Disciplina nu e o calitate cu care te naști, ci pe care ți-o educi. Știi că este necesar să faci ceva cu o anumită regularitate, te supui acelui program! E nevoie de o minimă voință pentru a-ți cultiva disciplina și, pe măsură ce devii mai disciplinat, observi binefacerile extraordinare ale acestei arte de a trăi. Poți începe exersarea disciplinei cu stabilirea unei ore de trezire diferite de ora la care te trezești acum. Personal mă trezesc în fiecare zi la 4:30-5.00 și o fac fără ceas! Dacă vrei să urmezi calea antreprenoriatului, fixează-ți o oră „imposibilă” la care să te trezești și folosește timpul câștigat educându-te!

(2) Apoi, derivată din disciplină, vine ordinea. A fi ordonat, a avea un sistem de a pune obiectele (și ideile) în locuri bine definite te conduce către eficiență. Oamenii indisciplinați nu pot fi ordonați (în foarte rare cazuri această afirmație nu e valabilă!). Continuând exemplul cu ora de trezire, ai putea începe să exersezi această caracteristică punându-ți ordine în programul zilnic. Te culci la o anumită oră (adică nu mai pierzi aiurea timpul seara), te trezești la o anumită oră și, treptat, își planifici fiecare element al programului zilnic. Astfel introduci ordinea în viața ta. Ordine pe care apoi este necesar s-o extinzi la nivelul întregului tău univers.

(3) După ce ai cele două calități, este nevoie să știi să-ți faci calculele. Aici e partea cea mai interesantă deoarece toți cei pe care-i mai îndrum își imaginează că e vorba de chestiuni complexe, abstracte, care este necesar să fie interpretate într-un mod la care foarte puțini au acces. Aiurea, dacă știi aritmetica de bază, ești perfect pregătit. Doar v-am spus că și analfabeții pot fi antreprenori de succes. Hai să vedem pe scurt ce este necesar să știi. În primul rând este important să știi să scoți mai mult decât bagi. Pare banal, dar marea majoritate se încurcă aici. Dacă se cere un produs pe care intuiești că-l vei putea vinde cu 10 lei și pe care știi că-l poți procura (sau produce) cu 5 lei, nu înseamnă obligatoriu că-ți produce un profit de 5 lei. Dacă pentru a-l vinde este necesar să plătești o taxă de transport de 6 lei, profitul tău se schimbă în pierdere. Așadar, pentru a-ți face calculele, este nevoie să ții cont de toate cheltuielile pe care urmează să le ai și, de asemenea, să lași o marjă pentru cheltuieli neprevăzute. Abia apoi poți deduce cât îți rămâne. E simplu, nu-i așa? Apoi este nevoie să știi cât este necesar să vinzi pentru a-ți acoperi cheltuielile. Este vorba de așa-numitul „break even”. Dacă nu știi despre ce vorbesc, apucă-te și caută deoarece vei mai înțelege și alte câteva chestiuni adiționale (costuri fixe & variabile ș.a.m.d.). Desigur, mai sunt și alte calcule cu care vei jongla. De exemplu, cum calculezi marja și care e diferența dintre marjă și adaos. Toate acestea însă nu depășesc instrumentarul matematic al claselor primare, deci nu e nimic complicat. Nu uita însă că esențial este primul calcul descris, cel în care vezi dacă scoți mai mult decât bagi.

(4) Am ajuns probabil la un alt element de o importanță crucială: capacitatea de a duce acțiunile la capăt. Ce înseamnă asta? După ce ai identificat oportunitatea și îți faci planul detaliat, este necesar să te ții cu cerbicie de el! Nu există niciun antreprenor care-și abandonează planul. Aici de fiecare dată primesc întrebarea „blocantă”: „Păi nu abandonezi planul nici dacă observi că ieși în pierdere?”. Dacă te prinzi că ieși în pierdere după ce te-ai apucat de un plan, înseamnă că ți-ai făcut prost planul, deci nu ai înțeles punctul anterior. Chiar și așa, nu te apuci să arunci la gunoi investițiile făcute. Refaci planul astfel încât să ieși pe plus și continui să-l duci la bun sfârșit. Reține: niciodată nu este bine să observi că „nu e rentabil” după ce ai pus pe hârtie planul!

(5) Aici intrăm în zona cu adevărat specifică. Pentru această calitate nu am o denumire. I-aș spune cameleonism educațional, dar la fel de bine i-aș putea spune „arta de a deveni deștept pentru ca apoi să redevii prost”. Să ne înțelegem: antreprenorul nu e specializat într-un anume domeniu. Desigur, ca antreprenor, este necesar să ai noțiuni din fiecare domeniu specific unei companii: este necesar să ai cât de cât habar de contabilitate (doar este nevoie să înțelegi cum se mișcă banii, care sunt indicatorii companiei ș.a.m.d.), este necesar să știi vânzări, marketing, management, este necesar să ai habar de organizarea fluxurilor operaționale ș.a.m.d. Poate că sună complicat, dar sunt chestiuni pe care le deprinzi rapid când ai nevoie de ele. Însă este necesar să fii conștient că tu, ca antreprenor, azi poți vinde roșii în piață, iar mâine să te ocupi de sisteme balistice avansate sau, de ce nu?, de nave spațiale.

Pentru a putea activa în domenii atât de largi, ai nevoie de „cameleonism educațional”. Ce însemnă asta? Este necesar să fii capabil să înțelegi trăsăturile generale ale domeniului în care ai identificat existența unei oportunități, să vezi ce anume personal ai nevoie, ce know how este necesar să achiziționeze compania ta și, mai ales, ce procese este nevoie să fie puse inițial la punct pentru a furniza produsul sau serviciul tău. Întrucât în prima fază ești prezent direct în companie, este necesar să fii capabil să faci „cursul scurt” care să-ți permită să pornești activitatea. Asta e „arta de a deveni deștept”. Pe măsură însă ce compania funcționează, toate domeniile pe care le ocupi tu este necesar să fie preluate de specialiști, astfel încât ajungi să nu te mai implici la nivel operațional, ci la nivel strategic, de business, iar apoi, treptat, să părăsești și această „funcție” lăsând-o, de asemenea, profesioniștilor. Mulți fac greșeala să caute să se specializeze din ce în ce mai mult, rămânând prizonieri în business pe care, în timp, ajung să-l distrugă și, ca reacție, să-i distrugă (așa-numita „căsătorie cu afacerea”). După ce te-ai implicat direct te retragi treptat, deoarece obiectivul tău ca antreprenor nu e cel de luptător, ci de general. Dacă actuala companie ai dus-o la un anumit succes, treaba ta este să găsești oamenii potriviți pentru a mări acel succes, iar tu să te ocupi de alte oportunități. Aceasta este „arta de a redeveni prost”, probabil cea care confirmă succesul unui antreprenor.

(6) Iată-ne la calitatea cea mai definitorie a unui antreprenor: aceea de a cunoaște oameni. Este necesar să cunoști cât mai mulți oameni pentru a avea relații. Relațiile sunt necesare deblocării unor situații. De asemenea, aceleași relații îți aduc oamenii potriviți de care ai nevoie. Dacă e să-mi fac un calcul referitor la ceea ce-mi ocupă cea mai mare parte din activitate, vă pot spune că aceasta este recrutarea. Sunt unul dintre cei puțini care fac recrutare continuă. Chiar și când nu am posturi disponibile fac recrutare. Aceasta îmi permite să mă întâlnesc cu oameni de care, probabil, voi avea nevoie în viitor. Să nu fiu înțeles greșit: nu ascund faptul că pe moment nu am nevoie de oameni pe un anumit post. Când mă întâlnesc cu cineva mă asigur că știe că momentan nu am liber postul respectiv (de altfel, chiar și când am liber prefer să spun că nu e liber!), dar atât pentru el/ea cât și pentru mine întâlnirea reprezintă o oportunitate. Această „artă” nu ți-o poți desăvârși decât practicând-o! Iar în ceea ce privește celelalte relații, acestea vin de-a lungul timpului. Este necesar însă să știi să te comporți, să știi să asculți și să vezi în celălalt un om, nu o pârghie. Mă rog, nu insist deoarece aș întinde-o prea mult.

(7) Ultima, dar nu cea din urmă calitate este adaptabilitatea. Mă pufnește râsul când văd disperații care urlă din cauza impozitelor lui Ciolacu. De asemenea, de o vreme circulă o listă cu marile companii transnaționale care sunt înregistrate pe pierdere. Întrebarea mea pentru toți plângăreții de serviciu este simplă: ați urmărit să vă adaptați? O să vă spun un secret: din punctul meu de vedere, impozitele din România sunt infime. Dacă nu credeți, încercați să faceți afaceri în Spania sau, ca să vă ia definitiv de cap, în țările nordice. De asemenea, o să vă mai spun că pe vremea comunismului impozitele erau zero, dar nu aveai voie să desfășori nicio activitate economică. Era mai bine?

Ce înseamnă să fii adaptabil? În primul rând să vezi cum supraviețuiesc ceilalți și să faci și tu. Sau să nu copiezi, ci să devii creativ, găsind o altă cale. A fi adaptabil înseamnă inclusiv să spui stop atunci când observi că nu ai perspective viabile pentru o companie. Sau să o vinzi atunci când și-a atins potențialul maxim identificat de tine. Și, de asemenea, nenumărate altele. Dar, fără doar și poate, a fi adaptabil înseamnă a lua cunoștință de „condițiile de mediu” și a te învăța să activezi în noul setup ca și cum acelea ar fi fost condițiile inițiale.

Închei aici scurta mea incursiune în antreprenoriat cu speranța că v-am deschis apetitul către independență. De asemenea, mă declar mulțumit cu faptul că, prin acest articol, reușesc și eu cât de cât să structurez și să înțeleg cu ce se mănâncă ceea ce fac de-o viață.

Autor׃ Dan Diaconu

Citiți și:
Dan Diaconu: Două chestiuni cât se poate de clare
Dan Diaconu: Despre cum merge treaba

 

yogaesoteric
6 octombrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More