Anunţ organizatoric privind invocaţia specială către DUMNEZEU TATĂL din noaptea de 7 spre 8 aprilie 2012
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 7 spre 8 aprilie 2012, INVOCAŢIA SPECIALĂ CĂTRE DUMNEZEU TATĂL, ce se va realiza în conformitate cu un anumit Psalm, VA ÎNCEPE LA ORA 24:00 (ora României).
Această acţiune spirituală se va organiza în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară. Intrarea în sălile din Bucureşti (Pipera 1, Pipera 2, Obor, IS7, sala din strada Focşani) se va face în intervalul orar 21:45-23:00, în ordinea sosirii şi în limita locurilor disponibile.
În ţară, invocaţia se va realiza în următoarele oraşe: Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Bistriţa, Botoşani, Braşov, Brăila, Câmpina, Chişinău, Cluj, Constanţa, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Făgăraş, Feteşti, Focşani, Gheorgheni, Hunedoara, Iaşi, Mangalia, Miercurea Ciuc, Odorhei, Oradea, Petroşani, Piteşti, Ploieşti, Piatra Neamţ, Râmnicu Vâlcea, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sighişoara, Sinaia, Suceava, Târgovişte, Târgu Jiu, Târgu Mureş, Timişoara, Tulcea, Vaslui.
Accesul la această manifestare se va face pe baza legitimaţiei de curs Yoga.
Necursanţii pot participa cu condiţia să vină însoţiţi de cursanţi Yoga care vor garanta pentru buna lor integrare la această acţiune spirituală.
Persoanele minore (cursanţi Yoga) vor putea participa doar însoţite.
ATENŢIE! Este interzis accesul în săli cu aparatură electronică (reportofoane, camere video, mp3-uri), telefoane, ceasuri, timere, etc.
Reamintim că pentru participarea la această invocaţie nu este nevoie să se ţină post negru în ziua de 7 aprilie.
yogaesoteric
6 aprilie 2012