Apa – 7 utilizări medicinale nebănuite

 

Deși auzim mereu despre tot felul de remedii naturiste bazate pe diverse produse, nicio soluție nu este mai simplă ca apa. În continuare vă invităm să descoperiți câteva dintre beneficiile pentru sănătate ale acestui lichid miraculos.

Știați că printre efectele terapeutice ale apei se numără detoxifierea organismului, îmbunătățirea digestiei, facilitarea scăderii în greutate, ameliorarea migrenelor, îmbunătățirea aspectului pielii și combaterea oboselii și constipației?

Pe lângă utilizarea simplă a apei, numeroase remedii naturiste au la bază acest lichid, care contribuie din plin la ameliorarea și tratarea unei multitudini de afecțiuni.

1. Detoxificarea organismului

Apa reprezintă cel mai natural și ieftin mod de a purifica organismul și de a elimina toxinele care s-au acumulat în acesta. Pe termen lung, substanțele toxice pot declanșa multe boli. Din acest motiv, este esențial să oferim organismului nostru o mână de ajutor pentru a le elimina.

Consumul a 1-4 pahare de apă pe stomacul gol, cel puțin cu o jumătate de oră înainte de micul dejun, activează funcțiile organismului și îmbunătățește abilitatea acestuia de a se detoxifica. Puteți adăuga și puțină zeamă de lămâie dacă doriți, dar apa este foarte eficientă și pe cont propriu.

2. Îmbunătățirea digestiei

Când beți un pahar cu apă cu 20 de minute înainte de fiecare masă, vă activați sistemul digestiv și preveniți orice disconfort, inclusiv arsurile la stomac, gazele intestinale sau senzațiile de greutate ce pot surveni după ce mâncați.
Mai mult, acest obicei vă va ajuta să nu beți apă în timpul mesei, o greșeală pe care este indicat să o evităm. Dacă suferiți de indigestie, cel mai eficient și simplu remediu pe care îl aveți la dispoziție este să luați înghițituri mici de apă la fiecare 1-2 minute.

3. Hidratarea pielii

Consumul de apă înainte și după masă vă ajută să aveți o piele sănătoasă, strălucitoare și lipsită de impurități. Pe de altă parte, apa poate ameliora problemele cutanate precum psoriazisul, dermatita sau eczema, deseori vindecându-le complet. Este suficient să vă obișnuiți să beți cel puțin un litru și jumătate de apă în fiecare zi.

4. Activarea metabolismului

Bănuiți că aveți un metabolism lent deoarece vă este greu să pierdeți în greutate sau vă simți frecvent obosit? Vestea bună este că numeroase alimente au proprietatea de a accelera metabolismul, inclusiv uleiul de nucă de cocos și piperul roșu. Însă nu treceți cu vederea peste următoarele două modalități interesante, ce utilizează apa:
– beți apă pe tot parcursul zilei;
– faceți dușuri reci sau alternați apă rece cu apă caldă (duș scoțian).

Aceste două trucuri sunt mult mai eficiente decât alte tratamente și nu produc niciun efect secundar nedorit. În plus, remediile pe bază de apă stimulează pierderea în greutate și conferă organismului un plus de energie.

5. Ameliorarea migrenelor

Migrenele cronice necesită un tratament specific și personalizat. Însă de fiecare dată când experimentați o migrenă bruscă, puteți apela la un remediu foarte simplu care necesită doar apă. Pur și simplu înmuiați-vă picioarele într-o găleată plină cu apă foarte caldă. Optați pentru cea mai ridicată temperatură pe care o puteți suporta, fără să vă ardeți. Scoateți picioarele din apă dacă se înroșesc excesiv sau devin foarte fierbinți. Țineți picioarele în apă caldă pentru 20-30 de minute, apoi uscați-le și mențineți-le calde. Acest remediu acționează instantaneu, ameliorând congestia provocată de migrene.

6. Tratarea constipației

Dacă vă obișnuiți să beți apă în mod regulat pe întreaga durată a zilei, în felul acesta veți preveni constipația. Acest beneficiu se datorează faptului că, în multe cazuri, principala cauză a constipației este deshidratarea.

Pentru a trata un episod izolat de constipație, puteți face o clismă simplă în loc să apelați la laxative (acestea putând cauza iritații). În plus, acest tip de medicamente afectează flora intestinală. Clismele reprezintă un remediu străvechi pentru care nu aveți nevoie decât de apă.

7. Combate oboseala

Nu în ultimul rând, apa este utilă pentru a combate oboseala. Acest beneficiu poate fi obținut atât dacă beți suficientă apă, cât și dacă faceți un duș rece. Un alt remediu antic util pentru a aproviziona corpul cu un plus de energie este scufundarea brațelor până la coate în apă rece. După câteva minute, scoateți brațele din apă și uscați-le. Repetați această acțiune de mai multe ori.
Acest remediu este ideal pentru persoanele care vor să își crească nivelul de energie și de vitalitate fără a face dușuri reci.


Citiți și:

Descoperirea extraordinară a lui Masaru Emoto: apa ne înregistrează gândurile

Ce este apa alcalină. La ce ajută, cum se prepară şi când e periculoasă

Metode simple de purificare şi energizare a apei
 

yogaesoteric
21 noiembrie 2017

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More