Apa din SUA, contaminată de corporaţii şi armată


de Mihai Vasilescu

Apa pură, această resursă indispensabilă vieţii este tot mai greu de găsit. Poluarea provocată de marile corporaţii industriale şi agricole, producţia crescândă de armament reprezintă o ameninţare tot mai mare la adresa mediului, a sănătăţii şi chiar a vieţii oamenilor. Jurnaliştii independenţi de la Newswire şi Alternet dezvăluie situaţia îngrijorătoare din SUA, pe care mass-media corporatistă s-a străduit să o muşamalizeze.

Legea apelor curate (Clear Water Act) a intrat în vigoare în SUA în 1972 şi îşi propunea ca până în anul 1983 să cureţe apele de pe teritoriul american, astfel încât acestea să fie bune pentru înot şi pescuit, şi până în 1985 să elimine deversarea de agenţi poluanţi în cursurile de apă. Astăzi, în mai mult de 40% din râurile şi lacurile Americii nu se mai poate înota sau pescui. Un raport realizat de Grupul de cercetare pentru interesul public (Public Interest Research Group) în martie 2006 arată că în perioada iulie 2003 – decembrie 2004 peste 62% din companiile americane au deversat agenţi poluanţi în apă, peste limitele stabilite de Legea apelor curate.

În acest timp, administraţia Bush face eforturi constante de a pune piedici în calea Legii apelor curate. În 2003, declarat chiar de Bush „Anul Apelor Curate”, administraţia americană a scăzut măsurile de protecţie a cursurilor mici de apă, a micilor lacuri şi a mlaştinilor şi a redus bugetul Agenţiei de protecţie a mediului (EPA).

Atrazina, unul din cei mai toxici poluanţi din agricultură

Nu doar marile corporaţii industriale, ci şi agricultura contribuie la poluarea apelor. Situaţia cea mai îngrijorătoare este în Midwest, cea mai mare zonă agricolă din SUA, unde există vaste culturi de porumb. Atrazina, o substanţă interzisă în mai multe ţări europene, este un ierbicid folosit pe scară largă în America pentru culturile de porumb. Nivelul maxim admis de atrazină în apa de băut este de 3 părţi la un miliard, dar în apele curgătoare din Midwest s-au descoperit nivele de 224 de părţi la un miliard, în timp ce în rezervoarele de apă pentru irigaţii din această regiune, atrazina atinge şi nivele de 2300 de părţi la un miliard. 

Producţia de arme otrăveşte mediul cu substanţe cancerigene

Producţia de arme se află pe locul trei printre cei mai mari poluanţi, generând anual deversări cât cele mai mari cinci companii chimice internaţionale la un loc. Creşterea dramatică a nivelului de tricloretilenă din apele publice este unul dintre efectele numeroaselor încălcări ale legilor din domeniul sănătăţii publice şi a legilor de mediu de către companiile producătoare de armament şi de către Departamentul American al Apărării.

În SUA, cel mai des întâlnit poluant industrial din apa de băut este tricloretilena, un cunoscut cancerigen. Este utilizată ca solvent, mai ales în domeniul militar. Încă din timpul războiului cu Coreea, firmele care aveau contracte cu Armata, cum ar fi Hughes Missiles Systems, utilizează tricloretilena pentru a curăţa avioanele, liniile de alimentare şi compartimentele pentru rachete de luptă şi bombe.

În 2001, Agenţia de protecţie a mediului (EPA) a iniţiat un proiect prin care cerea Administraţiei americane să reducă limitele acceptate de tricloretilenă de la 5 părţi la un miliard la o parte la un miliard. Pentagonul, Departamentul Apărării, Departamentul pentru energie şi NASA s-au opus vehement. S-a cerut atunci realizarea unui raport din partea Academiei Naţionale de Ştiinţe care a confirmat măsurătorile şi concluziile EPA. Analiza Academiei Naţionale de Ştiinţe arăta în plus că tricloretilena afectează în mod serios sănătatea, producând cancer de rinichi, boli autoimune şi perturbând funcţiile neurologice şi dezvoltarea. Cu toate acestea, administraţia americană a ignorat aceste cercetări şi nu a luat nicio măsură. La rândul ei, mass-media corporatistă a trecut sub tăcere aceste informaţii, în loc să tragă un serios semnal de alarmă prin publicarea lor la scară largă.  

Vă recomandăm să citiţi şi:

Efectele nocive ale substanţelor toxice sunt transmise genetic

Topul celor mai importante ştiri cenzurate (1)

yogaesoteric
14 aprilie 2008


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More