Apocalipsa inevitabilă a antibioticelor: avertismentul unei «întoarceri la evul mediu» datorită pretențiilor emise de unii pacienți

 

Boli mortale devin rezistente la antibiotice într-o tendință îngrijorătoare ce poate declanșa o apocalipsă post-antibiotică, avertizează oamenii de știință.

Profesorul Dame Sally Davies, șef medical pentru Anglia, i-a îndemnat pe pacienții britanici să înceteze să mai ceară tratamente cu antibiotice, întrucât riscă să condamne planeta la o eră a morții cauzate de boli evitabile.

 
Dame Sally Davies

Într-un articol pentru Huffington Post, ea a destăinuit temerea răspândită în întreaga industrie față de bolile ce devin rezistente la medicamente.
Davies a arătat că în cazul în care bolile avansează și anticorpii nu fac față, populația lumii ar putea fi diminuată drastic.

„Înaintea acestor salturi medicale revoluționare, viața era cu mult diferită. Adeseori infecțiile ucideau sau cauzau dizabilități grave, multe dintre operațiile pe care acum le considerăm de rutină nu existau, iar medicamentele ce le utilizăm pentru a trata cancerul erau de neconceput.”
„Îndeosebi, aș dori să vă împărtășesc o statistică cheie – în acea vreme aproximativ 40% din decese erau datorate infecțiilor. În prezent procentul este de doar 7%”, a adăugat ea.

Majoritatea antibioticelor și vaccinurilor au fost dezvoltate la începutul secolului trecut. Se estimează că medicamentele adaugă în medie 20 de ani speranței noastre de viață. Totuși bacteriile evoluează la rândul lor, unele la fel de rapid precum medicina.

Davies a reamintit discursul de acceptare al Premiului Nobel al lui Sir Alexander Fleming în care „atrăgea atenția că deja observa bacterii în laboratorul său ce dobândeau rezistență și supraviețuiau, și îndemna omenirea să ia măsuri deja în fața acestei amenințări, înainte de a se răspândi”.

Totuși la șapte decenii după descoperirea primului antibiotic, penicilina, Davies a remarcat că nu s-au făcut „progrese prea mari” pentru a soluționa amenințarea.
„[Problema] continuă să crească la nivel global – și inacțiunea ne pune în pericolul de a ne întoarce la evul mediu al medicinei”, a adăugat Davies.

„Nu sunt de părere că oamenii apreciază pe deplin în ce măsură calitatea vieții noastre depinde pe eficiența antibioticelor. Ne-am familiarizat cu ele atât de mult încât considerăm că ni se cuvin. Adevărul este că am abuzat de antibiotice – ca pacienți, ca doctori, ca turiști, ca fermieri și producători globali de alimente, pentru interesul personal pe termen scurt fără să ne gândim la viitor.”
Și semnele încep să fie vizibile.

„Deja patru din zece pacienți din Anglia ce suferă de o infecție cu E. coli nu pot fi tratați cu cel mai răspândit antibiotic (co-amoxiclav) din spitale. În plus, una din cinci dintre tipurile de bacterii este rezistentă la cel puțin cinci alte antibiotice cheie.

Acesta este într-adevăr scenariul apocaliptic de care ne temem în medicină. Apocalipsa noastră este o întoarcere la evul mediu, în care oamenii mureau adesea în copilărie, de la infecții stomacale, de la simple tăieturi și zgârieturi.”

Profesorul susține că pacienții din Marea Britanie le „solicită doctorilor noștri” antibiotice fără vreun motiv real. Guvernul britanic recunoaște problema, națiunea implicându-se în lupta de a preveni o apocalipsă iminentă.

Unul dintre aspectele principale este faptul că dezvoltarea de noi antibiotice aproape că a încetat, ducând la o scădere dramatică a apariției de noi clase de antibiotice, încă din anii 1980.
Companiile farmaceutice din sectorul privat „susțin că procesul de dezvoltare este prea scump pentru un preț de vânzare atât de ieftin”, a scris profesorul.

În prezent se estimează că 700.000 de oameni mor anual în urma infecțiilor rezistente la medicamente. O analiză a Lord O’Neill a estimat că această statistică ar putea ajunge la 10 milioane până la 2050.

În 2016 ONU a semnat o declarație în care se angajează să găsească soluții constructive pentru a depăși cu succes această situație. Potrivit profesorului Davies, Marea Britanie a luat inițiativa finanțând cercetări vitale, „cheltuind peste 615 milioane lire sterline pentru cercetare, conștientizare, și susținând țările în curs de dezvoltare”.

Citiți și:

Cu mult timp înainte de folosirea pastilelor ce se bazează pe sinteza chimică, strămoşii noştri utilizau aceste 12 antibiotice perfect naturale

Autoritatea britanică pentru sănătate: Pacienţilor ar trebui să li se prescrie şi odihnă şi analgezice în loc de antibiotice

Sfârşitul medicinei cu substanţe chimice: În SUA a fost descoperită o superbacterie rezistentă la TOATE antibioticele cunoscute


 

yogaesoteric
14 iulie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More