Aproape SF. Laserul de la Măgurele a emis un puls având 10% din puterea… Soarelui

Cel mai puternic laser din lume se află în ţara noastră, la centrul de fizică de la Măgurele. Comparabil ca importanță globală cu CERN-ul din Elveția, aici se pun bazele unor descoperiri excepționale, de graniță.

Proiectul Extreme-Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), cunoscut în România ca „Laserul de la Măgurele”, este un laser de o foarte mare intensitate, „primul laser de 10 petawati din lume”, potrivit profesorului Nicolae Zamfir, cel care conduce proiectul.
ELI-NP este cea mai avansată infrastructură de cercetare din lume axată pe studiul fizicii fotonucleare și pe aplicațiile acesteia. Laserul va favoriza cercetări în domeniul fizicii fundamentale, al fizicii nucleare și astrofizicii, științei materialelor, managementului materialelor nucleare și științelor vieții.
Faptul că un astfel de proiect s-a realizat în România, cu participare internațională, nu este vreo concesie făcută de forurile științifice străine, ci o recunoaștere a nivelului ridicat de performanță al fizicienilor români, o confirmare a faptului că în țara noastră încă se face cercetare de top, cu rezultate pe măsură.
Ei bine, dacă până nu demult se vorbea despre forța și performanțele acestui laser la nivel teoretic, experimentele majore fiind în pregătire, în luna august 2020 s-a făcut un experiment uimitor: Laserul de la Măgurele a emis pulsuri chiar și cu o putere de 10% din cea a Soarelui, ceea ce ne duce deja într-o poveste de neconceput în urmă cu decenii și care pare și acum de domeniul SF…
Despre acest experiment, Adevarul.ro ne spune următoarele:
În data de 19 august 2020, ca parte a testului de anduranţă a sistemului de transport al fasciculelor laser de la ELI-NP au fost trase 33 de pulsuri cu o putere între 3 şi 10 PW de-a lungul unei ore, dintre care 10 pulsuri au fost trase la puteri mai mari de 10 PW, cea mai mare putere din lume a unui fascicul laser. În acest experiment a fost implicat întregul sistem laser de la ELI-NP – amplificatoare, compresor, sistem de transport fascicule laser – amplasat la Măgurele, la IFIN-HH – Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară – Horia Hulubei.
 
La eveniment au participat, prin teleconferinţă, profesorul Gérard Mourou, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în 2018 şi membru de onoare al Academiei Române, şi o serie de oficialităţi din Guvernul României şi cercetători din alte centre din lume şi reprezentanţi ai celorlalţi piloni ELI – Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP).
 
La finalul testelor, profesorul Mourou, pe a cărui tehnică de amplificare se bazează sistemul laser de la Măgurele, a declarat: «În momentul de faţă, România este la vârful cercetării. Este un moment istoric. Ne aflăm la vârful ştiinţei laserelor.[…] Este frumos la acest proiect şi faptul că pune împreună toţi aceşti oameni buni în aceeaşi echipă, să lucreze pentru acelaşi ţel. Să mulţumim României, Franţei […] şi Europei.»
Pornind de la acest experiment, perspectivele care se deschid în fața cercetătorilor de la Măgurele sunt uimitoare. Să le dorim succes!
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More