Arhetipul Vata – bărbatul care cucereşte femeia prin rafinament
Dacă eşti femeie, iar iubitul tău îţi face câte o surpriză în fiecare zi sau te uimeşte prin spontaneitatea lui, să ştii că sigur are asimilate calităţile arhetipului Vata.
Bărbaţii din această categorie sunt remarcabili prin originalitatea şi inventivitatea lor, sesizabilă mai ales în planul comunicării (afective, intelectuale şi verbale). Ei sunt mereu entuziaşti şi au o mare uşurinţă în a-şi sublima impulsurile erotice în trăiri pur afective, mentale sau inspiraţii artistice geniale. Din categoria lor fac parte marii creatori de artă.
Asemenea bărbaţi dovedesc o intuiţie de excepţie, care îi ajută să ghicească toate mişcările sufleteşti şi gândurile iubitei lor. Rafinamentul care impregnează întregul fel de a fi al bărbatului arhetipal Vata face să tremure de emoţie inima oricărei femei sensibile. Fiecare atingere a iubitei lui îi provoacă stări de o bogăţie inexprimabilă. Când este îndrăgostit, adoră să respire fiinţa iubită cu toţi porii pielii lui, până în adâncul inimii. Delicateţea cu care se apropie de sufletul iubitei înlătură orice eventuală împotrivire a ei. Femeia care ajunge să facă dragoste cu un astfel de bărbat are senzaţia că îşi dizolvă forma fizică şi devine zborul însuşi, aceasta constituind o experienţă elevată, pe care nu o va uita niciodată.
Plante care amplifică rezonanţa cu arhetipul masculin Vata
Sunătoarea (Hypericum perforatum) favorizează trezirea Inimii, în sensul de centru esenţial al fiinţei. Ea imprimă energiilor o tendinţă ascensională şi are puterea de a aduce lumină în colţurile cele mai obscure ale subconştientului. Această plantă facilitează comunicarea afectivă şi amplifică abilităţile intuitive. Este recomandată mai ales bărbaţilor care suferă de stări depresive, care sunt lipsiţi de entuziasm sau au o fire mohorâtă, închisă, refuzând manifestarea iubirii.
Coriandrul (Coriandrum sativum) este o plantă guvernată de Marte, planeta masculinităţii, motiv pentru care este deseori folosit în formulele naturiste de creştere a virilităţii. Are un efect euforizant, mai ales în cazul folosirii fructelor zdrobite în miere. Printre calităţile arhetipului Vata pe care le poate trezi se numără şi ingeniozitatea. În unele tradiţii, chiar există credinţa fermă că dacă o femeie însărcinată mănâncă seminţe de coriandru, copilul pe care-l va naşte va dovedi multă imaginaţie şi originalitate. Această plantă este indicată mai ales bărbaţilor care au tendinţe agresive şi care se confruntă în paralel cu o stare de oboseală generală sau cu diverse senzaţii de arsură (gastrică, a uretrei).
Şofranul (Crocus sativa) este de asemenea o plantă masculină, guvernată de Soare, renumită pentru efectul ei afrodisiac şi pentru calitatea de tonifiant al sistemului reproducător şi al inimii. El poate induce anumite capacităţi premonitorii, specifice arhetipului Vata. Este sugestiv faptul că vechii persani foloseau şofranul pentru a stârni vântul, ori Vata Dosha reprezintă în Ayurveda Aerul în mişcare, dinamizat şi în fiinţa umană prin intermediul acestei plante. Şofranul trezeşte şi anumite calităţi specifice arhetipului Kapha, ca de exemplu devotamentul şi puterea de a ierta.
Genţiana (Gentiana lutea) este o altă plantă masculină, care amplifică puterea de sublimare a energiilor din planul erotic în plan afectiv. Este recomandată bărbaţilor excesiv pasionali, care se confruntă cu fenomenul de ejaculare precoce, poluţii, herpes genital sau alte leziuni genitale de tip ulcerativ, inflamator, cu acnee şi afecţiuni febrile.
yogaesoteric