Arhiepiscopul catolic Carlo Maria Viganò despre cum a ajuns (Anti)Biserica Catolică a Papei Francisc să fie slujitoarea Noii Ordini Mondiale (II)
Despre revoluția Conciliului II Vatican, religia deschisă și noul umanism consonant cu ideile francmasonice
Citiţi prima parte a articolului
Acum vom vorbi despre „Open Society” (societate deschisă) și „Open Religion”(religia deschisă)
Această analiză nu ar fi completă fără câteva cuvinte legate de noul limbaj (neolimba) atât de agreat în sfera eclezială.
Vocabularul tradițional catolic a fost în mod intenționat modificat cu scopul de a schimba conținutul pe care îl exprimă. Aceeaşi situaţie s-a petrecut cu liturghia și predica, unde claritatea expunerii catolice a fost înlocuită cu ambiguitate sau negare subînțeleasă a adevărului dogmatic. Exemplele sunt nenumărate. Acest fenomen datează de asemenea de la Vatican II, care a căutat să dezvolte versiuni „catolice” ale sloganelor la modă în lume. Totuși, aș dori să accentuez că toate acele expresii care sunt împrumutate din vocabularul laic sunt de asemenea parte a noului limbaj.
Să examinăm insistența lui Bergoglio asupra „bisericii deschise”, o deschidere văzută ca o valoare constructivă.
În mod similar, citez din Fratelli tutti:
„Un popor viu și dinamic, un popor cu un viitor, este unul în mod constant deschis la o nouă sinteză prin abilitatea lui de a saluta diferențele.” (nr 160)
Citez iar:
„Biserica este o casă cu ușile deschise.”
„Noi se cade să fim o biserică care servește, care pleacă de acasă și iese din locurile ei de închinăciune, iese din sacristiile sale, pentru a putea să însoțească viața, susține speranța și să fie un semn al unității… să construiască punți, să distrugă ziduri, să semene semințele împăcării.”
Asemănările cu Societatea Deschisă râvnită de ideologia globalistă a lui Soros sunt atât de izbitoare, încât aproape că avem de-a face cu o Religie Deschisă, echivalentul acesteia în planul teologic.
Și această Religie Deschisă (Open Religion) este în perfectă armonie cu intențiile globalismului. De la întâlnirile politice pentru un „Nou Umanism” sfințite de liderii Bisericii, la participarea alături de elita intelectuală progresistă la propaganda verde, totul este un mimetism al gândirii mainstream, într-o tristă și grotescă intenţie de a mulțumi lumea.
Contrastul puternic față de cuvintele Apostolului este clar. Citez din Epistola către Galateni: „Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.”
Biserica catolică trăiește sub privirea lui Dumnezeu. Ea există pentru gloria Lui și pentru salvarea sufletelor. Anti-biserica trăiește sub privirile lumii, înclinându-se în fața zeificării blasfemiatorii a omului și ducând la pierzania sufletelor.
În cadrul ultimei secțiuni a Conciliului Vatican II, în față Părinților Sinodului, aceste cuvinte uimitoare ale Papei Paul al VI-lea au răsunat în Basilica Vaticana. Citez:
„Religia lui Dumnezeu care a devenit om a întâlnit religia (pentru că așa este) omului care se autoproclamă Dumnezeu. Și ce s-a petrecut? A fost vreo ciocnire, bătălie, condamnare? Ar fi putut fi, dar nu a fost niciuna. Vechea poveste a samariteanului a fost modelul spiritualității Conciliului. Un sentiment de compasiune nemărginită l-a pătruns. Atenția Conciliului nostru a fost absorbită de descoperirea nevoilor umane (și aceste nevoi cresc proporțional cu măreția pe care fiul pământului o revendică pentru el însuși).
Dar facem apel către acești autoproclamați «umaniști moderni» și la cei care au renunțat la valorile transcendente ale realităților ultime, să dea Conciliului credit cel puțin pentru o calitate, și să recunoască noul nostru tip de umanism: și noi, de fapt, noi mai presus de toți ceilalți onorăm omenirea.”
Această simpatie este imaginea Conciliului și a noii religii (pentru că așa este) a Anti-bisericii. O Anti-biserică născută din uniunea împotriva naturii dintre Biserică și lume, între Ierusalimul ceresc și Babilonul infernal. Rețineți acest fapt: pentru prima dată când un pontif a menționat „noul umanism” a fost în sesiunea finală a Conciliului Vatican II. Și azi găsim această expresie repetată ca o mantra de acei care o consideră o expresie perfectă și coerentă a cadrului de gândire revoluționară a Conciliului.
În prelungirea discuției despre această perfectă sincronizare la nivel de intenție dintre Noua Ordine Mondială și Anti-biserică, este indicat să ne amintim de Pactul Global privind Educația, un proiect conceput de Papa Francisc „pentru a genera o schimbare la scară planetară, așa încât educația să fie un creator de frăție, pace și justiție, o nevoie cu atât mai urgentă în aceste timpuri marcate de pandemie”. Promovat în colaborare cu Națiunile Unite, acest „proces de formare a relațiilor și a culturii întâlnirii își găsește de asemenea spațiul și valoarea în «căminul comun» al tuturor creaturilor, deoarece oamenii, formați după logica comuniunii și solidarității, deja lucrează la «recuperarea armoniei serene a creației» și la configurarea lumii ca un «spațiu al frăției adevărate».”
Așa cum putem vedea, referința ideologică este întotdeauna și se rezumă la Vatican II, deoarece numai din acel moment a început Anti-biserica să așeze omul în locul lui Dumnezeu, și creatura în locul Creatorului.
„Noul umanism” are în mod evident un cadru ecologic în care sunt altoite atât Enciclica Laudato Sì, cât și Teologia Verde – „Biserica cu față amazoniană” a Sinodului Episcopilor din 2019, cu închinarea sa idolatră la statuetele Pachamama (pământul mamă) în prezența Sanhedrinului Roman.
Atitudinea Bisericii din timpul pandemiei de covid-19 a demonstrat, pe de o parte, supunerea ierarhiei față de dictatele statului, încălcând Libertas Ecclesiae, pe care Papa s-ar fi cuvenit să o apere ferm. De asemenea, a expus negarea oricărui sens supranatural al pandemiei, înlocuind mânia dreaptă a lui Dumnezeu jignită de nenumăratele păcate ale umanității și ale națiunilor cu o furie mai tulburătoare și mai distructivă a Naturii, jignită de lipsa de respect a omului pentru mediu.
Aș dori să subliniez că atribuirea unei identități personale Naturii, aproape înzestrată cu intelect și voință, este un preludiu al divinizării acesteia. Am văzut deja un preludiu care este de-a dreptul un sacrilegiu, conducând în această direcție, sub chiar cupola bazilicii Sf. Petru.
Concluzia este următoarea: conformismul din partea Anti-bisericii cu ideologia dominantă a lumii moderne stabilește o cooperare reală cu reprezentanți puternici ai statului paralel, începând cu cei care lucrează spre o „economie sustenabilă”, cum ar fi Jorge Mario Bergoglio, Bill Gates, Jeffrey Sachs, John Elkann și Gunter Pauli.
Permiteți-mi un scurt cuvânt despre situația politică din Statele Unite.
Fratelli Tutti a fost o formă de recomandare din partea Vaticanului a candidatului Partidului Democrat, în opoziție clară față de Donald Trump, și a venit la câteva zile după ce Francisc a refuzat să îi acorde o audiență secretarului de stat Mike Pompeo la Roma. Aceste gesturi confirmă de care parte sunt copiii luminii și de care sunt copiii întunericului.
Acum voi vorbi despre baza ideologică a „Frăției”.
Tema frăției, o obsesie a lui Bergoglio, își află prima formulare în „Nostra aetate” (În vremurile noastre) și „Dignitatis humanae” (Demnitatea umană). Cea mai recentă enciclică, „Fratelli Tutti”, este manifestul acestei viziuni masonice în care exclamația „Libertate! Egalitate! Fraternitate!” a înlocuit Evanghelia, de dragul unei unități între oameni care îl lasă afară din ecuație pe Dumnezeu. Este de remarcat faptul că Documentul despre fraternitate umană pentru pace mondială și conviețuire semnat la Abu Dhabi pe 4 februarie 2019 a fost apărat cu mândrie de Bergoglio cu aceste cuvinte, citez:
„Din punct de vedere catolic, documentul nu s-a îndepărtat nici cu un milimetru de documentul Conciliului Vatican II”.
Cardinalul Miguel Ayuso Guixot, președintele Consiliului Pontifical pentru Dialog Interreligios, comentează în revista Civiltà Cattolica, citez:
„Angajamentul Bisericii Catolice față de dialogul interreligios, care deschide calea spre pace și fraternitate, face parte din misiunea ei religioasă, și are la rădăcină evenimentul Conciliului”.
Încă o dată, cancerul reprezentat de Conciliul Vatican II confirmă că acesta este la originea metastazei epocii Bergoglio. Firul roșu care leagă Conciliul de cultul idolilor Pachamama trece și prin Assisi, după cum fratele Athanasius Schneider a subliniat foarte bine în discursul său recent.
Vorbind despre Anti-biserică, episcopul Fulton Sheen descria Anticristul, citez: „Întrucât religia lui va fi frăție omenească fără paternitatea lui Dumnezeu, îi va înșela până și pe cei aleși”. Părem să vedem profeția venerabilului arhiepiscop american materializându-se sub ochii noștri.
Nu este deloc surprinzător că faimoasa Mare Lojă Masonică a Spaniei, după ce a lăudat cu căldură cavalerul său înălțat pe tron, l-a omagiat încă o dată pe Bergoglio cu aceste cuvinte, citez:
„Ultima directivă a papei Francisc arată cât de departe este actuala Biserică Catolică de pozițiile sale anterioare. În «Fratelli Tutti» Papa a adoptat frăția universală, mărețul principiu al Masoneriei moderne.”
Reacția Lojei Grand Oriente a Italiei nu este foarte diferită, citez:
„Acestea sunt principiile pe care Masoneria le-a urmărit și păstrat dintotdeauna, pentru înălțarea umanității”.
Îmi amintesc că potrivit documentelor masonice ale lojei Alta Vendita încă din secolul al XIX-lea a fost planificată o infiltrare a masoneriei în Biserică, citez:
„Și voi veți pescui niște prieteni și îi veți conduce la picioarele Sfântului Scaun. Veți predica revoluția în Mitră și Capă, continuată sub semnul Crucii și Steagului de procesiune, o revoluție care va avea nevoie doar de un mic impuls pentru a pune pe foc cele patru colțuri ale lumii”.
Voi vorbi acum despre cauză și efect.
Filozofia ne învață că unei cauze întotdeauna îi corespunde un anumit efect. Am văzut că acțiunile desfășurate în timpul Conciliului Vatican II au avut efectul dorit, dând forma concretă acelui moment antropologic de cotitură care a dus astăzi la apostazia Anti-bisericii și la eclipsa Bisericii Adevărate a lui Hristos.
Așadar, este necesar să înțelegem că dacă vrem să reparăm efectele dăunătoare pe care le vedem în fața noastră, este necesar și indispensabil să înlăturăm factorii care le-au cauzat. Dacă acesta este scopul nostru, este clar că acceptarea acelor principii revoluționare, chiar și în mod parțial, ar face efortul nostru inutil și contraproductiv. De aceea este necesar să fim clari privind obiectivele pe care vrem să le atingem, ordonându-ne acțiunile în funcție de aceste obiective. Dar este necesar să fim și conștienți că atunci când desfășurăm această muncă de restaurare nu ne mai putem abate de la principii, tocmai pentru că eșecul urmării lor ar împiedica orice șansă de succes.
Așadar, haideți să punem deoparte odată pentru totdeauna asumpția înșelătoare privind presupusele efecte benefice ale Conciliului, trădarea voinței Părinților Sinodului, distincția dintre litera și spiritul a ceea ce a fost Vatican II, greutatea magisterială (sau lipsa acesteia) a acțiunilor sale și hermeneutica continuității versus cea a răpirii. Anti-biserica a folosit eticheta de „Conciliu Ecumenic” pentru a da autoritate și forță legală agendei sale revoluționare, așa cum Bergoglio și-a numit manifestul său politic de loialitate față de Noua Ordine Mondială „o scrisoare enciclică”.
Viclenia dușmanului a izolat partea sănătoasă a Bisericii, împărțită între necesitatea de a recunoaște natura subversivă a documentelor Conciliului, astfel fiind nevoită să le excludă din corpul Magisteriului, și presiunea de a nega realitatea declarându-le indiscutabil conforme pentru a apăra infailibilitatea Magisteriului.
„Dubia” propusă de Papa emerit Benedict XVI a reprezentat o umilire a acelor Prinți ai Bisericii, dar fără dezlegarea nodurilor doctrinale aduse în atenția pontificatului roman. Bergoglio nu răspunde, tocmai pentru că nu dorește să nege sau să confirme erorile implicite, astfel expunându-se riscului de a fi declarat eretic și de a pierde papalitatea.
Aceasta este aceeași metodă folosită în cadrul Conciliului, unde ambiguitatea și utilizarea unei terminologii imprecise împiedică condamnarea erorii implicite. Dar juristul știe foarte bine că, pe lângă încălcarea flagrantă a legii, se poate comite o infracțiune și ocolind-o, folosind-o în scopuri rele. „Contra legem fit, quod in fraudem legis fit” se zice în latină, adică „Ce ocolește legea, este împotriva ei”.
Concluzie
Pentru a încheia, vă spun că singurul mod de a învinge în această bătălie este să ne întoarcem la ceea ce Biserica a făcut dintotdeauna, și să încetăm să facem ceea ce Anti-biserica ne cere să facem azi – ceea ce Biserica Adevărată a condamnat mereu. Să-l punem pe Domnul nostru Iisus Hristos, Rege și Mare Preot, înapoi în centrul vieții Bisericii, și mai presus de aceasta, în centrul vieții comunităților noastre, al familiilor noastre, al nostru. Să redăm coroana Doamnei noastre, Preasfânta Fecioară Maria, Regină și Mamă a Bisericii.
Să ne întoarcem la celebrarea Sfintei Liturghii tradiționale, cu demnitate, și să ne rugăm folosind cuvintele sfinților, nu aiurelile moderniștilor și ereticilor. Să reîncepem să savurăm scrierile Părinților Bisericești și ale Misticilor și să aruncăm în flăcări lucrările îmbibate de modernism și sentimentalism imanentist. Să susținem prin rugăciuni și ajutor material preoții buni, deloc puțini la număr, care rămân credincioși credinței adevărate și să ne retragem orice sprijin de la cei ce se complac în minciunile acestei lumi.
Și, mai presus de toate, vă cer în numele lui Dumnezeu să abandonăm acel sentiment de inferioritate pe care adversarii noștri ne-au obișnuit să-l acceptăm. În războiul Domnului, ei nu ne umilesc pe noi (deși merităm cu siguranță umilință pentru păcatele noastre). Nu, ei umilesc Măreția lui Dumnezeu și Mireasa Mielului Neprihănit. Adevărul pe care îl primim nu vine de la noi, ci de la Dumnezeu! Să lăsăm ca adevărul să fie negat sau să acceptăm că acesta merita să se justifice în fața ereziilor și erorilor Anti-bisericii nu este un act de umilință, ci de lașitate și lipsă de curaj.
Să ne inspirăm din exemplul Sfinților Mucenici Macabei, puși în fața unui nou împărat Antioh care ne cere să aducem sacrificii la idoli și să-l abandonăm pe Adevăratul Dumnezeu. Să le răspundem folosind chiar cuvintele mucenicilor, rugându-ne Domnului: „Şi acum, Stăpânitorule al cerurilor, trimite înger bun înaintea noastră, care să fie spre frică şi spre cutremur. Ca de mărirea braţului Tău să se înfricoşeze cei care cu hulă vin asupra sfântului Tău popor”.
Dați-mi voie să-mi închei expunerea cu o amintire personală. Când am fost Nunțiu Apostolic în Nigeria am aflat de o tradiție populară magnifică rămasă de pe vremea războiului cumplit din Biafra, și care continuă și în zilele noastre. Am asistat la ea în timpul unei vizite pastorale în Arhidieceza Onitsha și am fost foarte impresionat de ea. Această tradiție, numită „Reuniunea Copiilor Rozariului”, consistă în adunarea a mii de copii, chiar și foarte mici, în fiecare sat sau cartier, pentru recitarea Sfântului Rozariu pentru a cere pacea – fiecare copil ținând o bucată mică de lemn, ca un mini altar, cu o imagine a Doamnei Noastre și o lumânare micuță pe ea.
Vă invit pe toți să vă alăturați unei Cruciade a Rozariului, un fel de asediu al Ierihonului, nu cu 7 trompete făcute din coarne de berbeci în care suflă preoții, ci cu „Bucură-te Marie” rostită de cei mici, cei inocenți, pentru a dărâma zidurile Statului Paralel și ale Bisericii Paralele. Să ne alăturăm celor mici din Reuniunea Copiilor Rozariului, implorând-o pe Femeia înveșmântată în soare ca Împărăția Doamnei și Mamei noastre să fie restabilită, iar eclipsa care ne afectează să fie scurtată.
Să binecuvânteze Dumnezeu aceste sfinte intenții.
Citiți și:
Satana s-a infiltrat şi acţionează într-un mod insidios la Vatican
yogaesoteric
29 ianuarie 2021