Funky-checker-șii lui Zuckerberg, sub lupa lui Stéphane Luçon: Cine îi verifică pe „verificatori”? O investigație despre cenzura deghizată în societate civilă în România

Cum a ajuns fact-checking-ul din România un instrument de uniformizare ideologică, finanțat din surse opace și aliniat agendelor guvernamentale occidentale. O analiză a jurnalistului francez Stéphane Luçon.

Într-un articol publicat pe pagina sa de pe Substack în luna iunie 2025, jurnalistul francez Stéphane Luçon investighează mecanismele de cenzură indirectă din România, în special activitatea rețelei de „fact-checking” susținută de platforme digitale, organizații non-guvernamentale și finanțatori occidentali. Studiul său scoate la iveală implicațiile grave ale amestecului dintre ONG-uri, presă și servicii de informații, arătând cum eticheta de „societate civilă” poate fi folosită pentru a legitima politici de control narativ.

Stéphane Luçon este jurnalist și regizor francez stabilit în România de peste 25 de ani, cunoscut pentru documentare și reportaje sociale. A realizat, alături de Nora Agapi, documentarul Travailler pour 110 euros par mois – Munca pentru 110 euro pe lună (2007), coproducție Arte France – TVR, care tratează condițiile de muncă și dumpingul social în fostul bloc sovietic. Este regizorul documentarului Valea Corlatului (2010) și a contribuit cu articole în publicații precum Le Monde diplomatique, abordând teme legate de delocalizare și impactul economic. În 2025, Luçon a fost implicat într-o controversă legată de cenzura unui interviu despre campania electorală în România, iar pe Substack publică analize critice despre derapajele instituționale din UE, rolul presei și libertatea de exprimare în era post-2020.

Meta a renunțat oficial la programul de verificare a faptelor, dar în România, partenerii locali continuă nestingheriți activitatea contestată, într-un climat politic exploziv.

***

Mark Zuckerberg și-a încheiat public programul „părtinitor din punct de vedere politic” de verificare a faptelor în urmă cu cinci luni. De ce atunci fabrica de consimțământ din România lucrează peste program?

În ianuarie 2025, Mark Zuckerberg a admis public ceea ce criticii industriei de fact-checking susțineau de ani de zile: „Verificatorii de fapte au fost prea părtinitori politic și au distrus mai multă încredere decât au construit”. Anunțând sfârșitul programului, Zuckerberg a promis o tranziție spre un nou sistem: „În următoarele două luni, vom introduce treptat un sistem mai cuprinzător de note comunitare”.

Confesiunea lui Zuckerberg a fost tranșantă. Ceea ce a început ca un impuls pentru incluziune „a mers prea departe”, devenind un instrument pentru „a suprima opiniile și a exclude oamenii cu idei diferite”. Sistemul, spunea el, a făcut „prea multe greșeli și prea multă cenzură”. Acest mesaj a fost întâmpinat cu ușurare de mulți din România.

Cu doar o lună înainte, alegerile din România fuseseră anulate în circumstanțe pe care Comisia de la Veneția avea să le descrie în februarie ca lipsite de suficiente probe. În același timp, The Economist a retrogradat țara la „statutul de regim hibrid” în Indexul democrației 2024, aceasta nefiind o opinie a presei populiste. Tensiunile în jurul noțiunilor de adevăr și propagandă media erau foarte mari, jurnaliști celebri fiind cenzurați pentru că au denunțat lovitura de stat judiciară.

În România, fact-checking-ul este dominat de două entități: Factual.ro, administrată de ONG-ul Funky Citizens, și AFP Verificat, ramura locală a Agenției France-Presse. Contactată pentru a comenta contractul cu Meta și structura de finanțare, directoarea Funky Citizens, Elena Calistru, a subliniat în repetate rânduri „independența editorială totală”. Întrebată despre tranziția către noul model Meta, Calistru a declarat: „Contractul este pentru 2025. Nu am avut discuții despre notele comunitare”. Indiferent de dezmințirea publică de către Meta a propriului program, partenerii români par să continue aceleași operațiuni la cinci luni după declarația lui Zuckerberg – sub același cadru considerat deja discreditat de compania care îl finanțează.

În contextul exploziv al alegerilor anulate, întrebările sunt inevitabile: Meta doar așteaptă să expire contractele, sau asistăm la o complicitate tăcută în păstrarea acestor operațiuni în anumite jurisdicții? Există presiuni externe – poate din partea instituțiilor UE sau a unor actori locali – care susțin continuarea unui model de impunere narativă abandonat oficial în alte părți?

Ce e clar: în lunile critice dinaintea și după alegerile anulate, până la scrutinul reprogramat din mai, instituțiile de fact-checking n-au funcționat ca o forță de corectare. Dimpotrivă: s-au aliniat efortului mediatic de mobilizare intensă, repetând sau amplificând exact narațiunile pe care ar fi fost cazul să le verifice. Astfel, au contribuit la menținerea unei stări de anxietate colectivă, de frică, difuzată zilnic de toate marile redacții din România.

Să trecem în revistă cele mai mari „dezinformări” – sau minciuni, dacă vrem să evităm limbajul dublu – care au marcat campania prezidențială din România.

Câinii care n-au lătrat: Șapte narațiuni false lăsate neverificate

Timp de luni de zile, presa din România a repetat că principalii candidați suveraniști – George Simion și Călin Georgescu – erau „pro-ruși”, „agenți ai Rusiei”, „anti-UE”, „anti-NATO” și chiar, la un moment dat, „antisemiți”. S-a afirmat că AUR (Alianța pentru Unirea Românilor) ar fi „mână în mână cu PSD” într-o mare conspirație, iar recent au fost lăsate să circule chiar speculații despre presupusele origini rome ale lui Simion. Aceste narațiuni au influențat discursul public și, cel mai probabil, au jucat un rol atât în decizia Curții de a anula alegerile din decembrie și de a-l descalifica pe Georgescu, cât și în prezența la vot și opțiunile alegătorilor. Și totuși, o privire atentă arată că cele mai multe dintre aceste afirmații erau demonstrabil false – iar fact-checker-ii au lipsit cu desăvârșire.

Narațiunea „agentului rus”

Ambii candidați și-au exprimat clar poziția față de Rusia în mai multe rânduri. Georgescu a subliniat necesitatea diplomației, inclusiv cu Rusia, în timp ce Simion s-a autodeclarat rusofob și a explicat că, din păcate, până când Putin nu va fi înlăturat, nu există perspective reale nici ca Rusia să respecte cerințele Occidentului, nici ca aceasta să poată fi învinsă militar.

Narațiunea „agentului rus” despre Simion a circulat luni întregi înainte de primul tur al alegerilor din 2024, insistând pe interdicțiile sale de călătorie în Ucraina și Moldova. Abia în ultimele săptămâni de campanie premierul Marcel Ciolacu a recunoscut motivul real al interdicției impuse de Ucraina: activismul lui Simion în favoarea minorității românești discriminate din țara vecină, fapt confirmat de documente oficiale ucrainene publicate între timp.

Cât despre interdicția de a intra în Republica Moldova, acuzația de legături cu Rusia a fost repetată de fostul ministru Anatol Șalaru, dar un tribunal moldovean a refuzat să judece procesul de calomnie – o decizie cu tentă puternic politică, într-o țară pe care The Economist o caracterizează drept o „democrație cu deficiențe”. Este notabil că interdicția lui Simion din Moldova a fost impusă în 2009 de guvernul pro-rus al lui Vladimir Voronin – un fapt care contrazice flagrant narațiunea „pro-Moscova”. Mai mult, nici Maia Sandu, președinta pro-europeană a Republicii Moldova și apropiată de Emmanuel Macron, care l-a susținut pe contracandidatul lui Simion, nu a prezentat vreo probă clasificată care să incrimineze vreo legătură a acestuia cu serviciile de informații ruse.

Falsul conflict anti-UE vs. pro-UE

Aceasta este, poate, cea mai toxică dezinformare răspândită într-o țară în care 87,5% dintre cetățeni susțin apartenența la Uniunea Europeană. Ambii candidați suveraniști s-au poziționat clar împotriva ieșirii din UE. Simion promovează activ sloganul „Make Europe Great Again” („Să facem Europa măreață din nou”) – o poziționare ideologică inspirată de populismul trumpist, dar care nu propune părăsirea UE, ci o regândire a modelului european.

Societatea civilă a organizat proteste așa-zis „pro-UE” în timpul ambelor campanii. Imaginați-vă cinci prieteni – toți pro-UE – și, deodată, unul dintre ei izbucnește isteric: „Nu! Eu vreau să rămân în UE!”……. Deși nimeni nu sugerase că ar vrea să plece.

Acuzațiile „anti-NATO”

Narațiunea „anti-NATO” este, la rândul ei, ridicolă, chiar dacă Georgescu a susținut că sistemele de apărare antirachetă contează mai puțin decât diplomația și relațiile pașnice cu vecinii. Simion, în schimb, a declarat clar că își dorește cât mai multe trupe NATO în România, deoarece acestea garantează securitatea și integritatea teritorială a țării. Totuși, el s-a opus unui NATO ofensiv – o poziție care ridică semne de întrebare legitime despre eventualele ingerințe ale Alianței în afara cadrului său defensiv și despre riscurile unor reacții periculoase.

Și, desigur, acuzațiile de antisemitism

Acuzațiile de antisemitism au fost și ele lansate împotriva celor doi candidați, deși eforturile lor de a construi relații solide cu statul Israel și de a colabora cu ministerul israelian al Diasporei, responsabil pentru combaterea antisemitismului ar fi fost normal să demonteze această presupunere. Cu excepția cazului în care se dorește o dezbatere foarte aprofundată despre originile sionismului, dar atunci nu poți eticheta pe cineva drept „antisemit” fără a avea o discuție clară și complexă cu acea persoană și fără a recunoaște tensiunile reale din interiorul comunităților evreiești, precum și reflecțiile multor intelectuali asupra diferențelor dintre iudaism, sionism, antisemitism, anti-sionism și identitatea diasporei.

Teoria complicității cu PSD

Așa-zisa colaborare cu PSD-ul este, din nou, o dezinformare majoră folosită în scop propagandistic în campania din 2024. Această teorie s-a bazat pe ideea că AUR și PSD ar avea un acord clar și că un PSD atotputernic ar fi capabil să își mobilizeze o parte din electorat să voteze cu Simion, candidatul AUR. Narațiunea a pornit dintr-o speculație apărută în urma discuțiilor dintre fostul membru AUR, Gigi Becali, și fostul strateg PSD, Viorel Hrebenciuc, care visau cu ochii deschiși la un scenariu în care Simion și Ciolacu ar ajunge împreună în turul întâi. Realitatea a contrazis flagrant această teorie: turul întâi a fost câștigat de Călin Georgescu și Elena Lasconi.

Calomnia despre originea romă

Și, în cele din urmă, narațiunea legată de presupusele origini rome ale lui Simion – insidioasă, rasistă, promovată chiar de figuri publice foarte cunoscute care se revendică drept intelectuali, semnează scrisori deschise ca intelectuali – a avut, cu siguranță, un impact nefavorabil asupra votanților educați din mediul urban, acolo unde disprețul de clasă se suprapune adesea cu un rasism pe care rar îl întâlnești în rândul claselor populare din România. Dacă încă vă întrebați cât fact-checking sau câtă condamnare publică a generat această calomnie – răspunsul este: aproape niciuna.

Dacă într-o parte a societății se răspândește o stare de cvasi-psihoză colectivă, iar tu ești fact-checker, ar fi de așteptat să urmărești să readuci oamenii cu picioarele pe pământ și să ridici nivelul dezbaterii publice. Narațiunile neverificate de mai sus nu arată doar o lipsă de coerență editorială – ele indică o părtinire sistematică.

Pentru a înțelege de ce fact-checker-ii au ignorat sistematic dezinformarea evidentă, în timp ce s-au năpustit asupra unor afirmații marginale, este necesar să urmărim banii.

Afacerea „plata per fact-check”

Datele privind finanțarea ONG-ului Funky Citizens dezvăluie conexiuni cu surse guvernamentale din SUA (Departamentul de Stat și celebrele fundații), bani de la Uniunea Europeană, guverne europene și, esențial – bani de la Meta (Facebook). Cu toate acestea, este extrem de greu să obții o defalcare clară și detaliată a programelor de fact-checking derulate. Deși gestionează milioane de euro, Oana Calistru declară că nu există o contabilitate separată pentru operațiunea de verificare a faptelor și că poate furniza doar estimări generale cu privire la finanțarea acestui program. Mai mult, apare un detaliu esențial: „Programul Meta [….…] este facturat în funcție de numărul de fact-check-uri publicate. Într-adevăr, o cifră completă nu este disponibilă pentru acesta, deoarece face obiectul contractului lor, care este confidențial la cererea lor”.

Contract nedivulgat și plăți în funcție de numărul de fact-check-uri publicate? Chiar dacă solicitarea vine de la Meta, situația este problematică pentru Funky Citizens, o organizație cunoscută pentru promovarea transparenței și a responsabilității instituționale. Oricum, structura contractuală a programului Meta – prin plata per fact-check – pare mai degrabă o invitație la inflație de verificări, nu la rigoare și discernământ.

Nu e greu de presupus că așa ajung să le fie șterse postările celor care fac glume sau extrapolări speculative pe Facebook, cum s-a petrecut, de pildă, în cazul comentatorului conservator Andrei Murgescu sau al suveranistului Adrian Tirca, ambii vinovați de „delict de opinie”:

Sau Victor Roncea, deținătorul unuia dintre cele mai cunoscute site-uri „anti-globaliste”, cenzurat deși a distribuit cu acuratețe relatarea unui fotograf despre cum PR-ul președintelui interimar a folosit un teleobiectiv pentru a-l face să pară așezat chiar în spatele lui Trump, deși în realitate era la șase metri distanță și pe un alt rând, la funeraliile Papei.

Transparența Funky

Suma de bani venită de la Facebook ridică semne de întrebare serioase. Cine știe cât primesc Funky Citizens pentru această inflație a controlului gândirii? Am urmărit să înțeleg sau să deduc din contabilitatea lor, dar pare amestecată intenționat. Sau, după cum spune chiar doamna Calistru:

„Nu avem o contabilitate separată pentru activitatea de fact-checking, deci nu există un buget separat pentru Factual.ro. Aceasta este ideea și designul întregii activități de fact-checking, care nu a avut resurse proprii până acum 3-4 ani. Așa funcționăm ca organizație – împărțim resursele, atât cele financiare, cât și cele umane (adică nu există un responsabil financiar sau de comunicare separat pentru fact-checking, sunt aceiași colegi). Așa ne păstrăm independența și evităm situațiile în care am fi nevoiți să «vânăm» finanțări sau să facem compromisuri dacă o echipă nu este acoperită de un proiect la un moment dat.”

Dacă te uiți în bilanțul contabil, pare să le meargă chiar foarte bine – veniturile s-au înmulțit de 6 ori în ultimii 6 ani, cu un excedent mediu de 23%, și un sold în bancă între 2,3 și 3,7 milioane de lei la final de an în ultimii trei ani. Un succes care merită toată lauda – dar numai dacă putem demonstra că nu este construit pe o activitate părtinitoare și politizată.

Cum spune o vorbă din industria tech: „dacă nu plătești, înseamnă că tu ești produsul”. Nu plătim pentru fact-checking, dar altcineva o face – iar în timp ce sunt promovate expresii precum „transparență”, „alfabetizare media” și „luptă împotriva dezinformării”, avem suficiente motive să credem că tăcerea și conformismul nostru reprezintă adevăratul produs livrat aici.

Din datele publicate pe site-ul Factual – divizia de fact-checking a Funky Citizens – putem identifica finanțări de aproximativ 407.000 €, însă fără nicio mențiune privind bugetul total și contribuția Meta. Fără a lua în calcul Meta, restul finanțării provine, procentual: 39% de la Comisia Europeană și programe UE, 22% de la guverne europene, 26% de la Departamentul de Stat al SUA și entități afiliate (fundații), 4% de la Fundația Open Society (Soros), 2% de la Google și aproximativ 6% din donații.

În corespondența prin e-mail, Calistru oferă însă alte cifre: 35% de la Meta, 35% de la programul BROD (Observatorul bulgaro-român al mass-mediei digitale) al Comisiei Europene, 10% de la Fundația Botnar (neinclusă pe site-ul de fact-checking) și 20% din donații și resurse interne. Ea estimează bugetul pentru fact-checking la un milion de lei (circa 200.000 €). Aceste cifre contrazic datele publicate. Dacă BROD ar fi reprezentat 120.000 € pe parcursul a 2,5 ani, atunci veniturile totale ar fi în jur de 350.000 € – însă site-ul lor listează 407.000 € doar din finanțări identificate, fără a include contribuția Meta. Ceva nu se leagă.

Cert este că sursele de finanțare afișate – de la Comisia Europeană, entități din politica externă americană și Big Tech – pot ridica semne de întrebare editoriale privind loialitatea față de complexul militar-industrial, executivul UE, Facebook și poate chiar față de ONG-uri locale finanțate similar.

Am căutat conținut critic sau conținuturi editoriale opuse, care să arate o distanțare față de interesele finanțatorilor sau ale rețelelor prietene – nu am găsit nimic (promit să continui căutarea, mai ales în timp ce lucrez la analiza celuilalt mare verificator, AFP Verificat).

Câte „fapte” pot verifica fact-checker-ii dacă fact-checker-ii nu sunt în stare să verifice faptele?

Să te adâncești în arhiva de verificări făcute de Factual.ro e, într-un fel, ca și cum ai coborî într-o realitate alternativă.

Un fact-check minte în mod flagrant despre un contract de lobby încheiat de AUR. Verificarea susține că o plată a fost efectuată, conform unui document din mai 2022, către o firmă de lobby din SUA – însă documentul la care face referire este, în realitate, din mai 2025. Nu e niciodată bine să faci astfel de încurcături de date care, neîntâmplător, susțin o minciună – mai ales când ești fact-checker……. Documentul respectiv este într-adevăr o declarație prealabilă obligatorie conform legii americane privind agenții străini (FARA), dar nu dovedește că a avut loc vreo plată – un fapt demontat cu precizie de jurnalistul român Patrick André de Hillerin, într-o postare pe Facebook.

L-au verificat și pe un alt candidat la președinție, Crin Antonescu, care declarase că România are puțini soldați. Propria lor verificare arată de fapt că, în procente, România se află într-adevăr printre ultimele din regiune. Și nici măcar nu ia în calcul dinamica și investițiile care au lăsat România mult în urma Poloniei – o putere militară emergentă – în această privință. Pare că ideea lor era de fapt de a nu fi demobilizat spiritul populației cu privire la pregătirea militară a țării – într-un context în care unii candidați erau puternic aliniați intențiilor potențial escaladante ale lui Macron în Ucraina, în timp ce alții făceau campanie pentru pace și pentru păstrarea distanței față de conflictul armat din vecinătate.

Însă cele mai interesante verificări de fapte ar putea fi tocmai cele care nu au avut loc niciodată.

Când calomnia vine din partea cenzorului

Într-un interviu pentru PressHub, care a avut o răspândire considerabilă în bula ONG-istă, cercetătoarea Adina Marincea a formulat acuzații distorsionate de antisemitism:

„Călin Georgescu folosește un limbaj codificat cu conotații antisemite atunci când vorbește despre «neo-marxiștii satanici de la Davos», asociați, desigur, cu Soros, sau când i-a acuzat în 2022 pe Soros și Kissinger că împart lumea între ei, urmărind să o domine. Deci este un antisemitism codificat, care se manifestă, deși în România mai trăiesc doar câteva mii de evrei, motiv pentru care putem vorbi despre «antisemitism fără evrei». Termeni codificați precum «globaliști», «soroșiști», «neo-marxiști», «neo-bolșevici», «Noua Ordine Mondială» vin adesea cu implicații antisemite, reînvie imaginația antisemită și activează prejudecăți latente, vechi de secole”.

Această declarație nu a fost abordată de niciun verificator de fapte, deși ar fi fost necesar, mai ales având în vedere că dna Marincea este cercetătoare la Institutul Elie Wiesel și ar fi fost cazul să respecte definiția antisemitismului formulată de Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului (IHRA). Nicăieri nu este considerată canonică ideea de „antisemitism fără evrei”. Declarația evitată de verificatorii prietenoși a fost publicată în PressHub, un proiect de presă „susținut de Freedom House”, ale cărui finanțări provin în proporție de 90% de la USAID. Nu este tolerat „focul prietenesc” în industria verificării faptelor?

Rolul Adinei Marincea ca „semnalator de încredere” (trusted flagger) DSA pentru Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel amplifică aceste îngrijorări. Acest statut îi oferă acces prioritar la mecanismele de eliminare a conținutului de pe platformele digitale. Dacă, după cum susține teoria ei privind „antisemitismul fără evrei”, antisemitismul nu necesită antisemiți reali, atunci această autoritate de semnalare devine un instrument al cenzurii politice discreționare. Se ridică astfel o întrebare esențială: ceilalți trusted flaggers din România operează și ei pe baza unor cadre interpretative la fel de arbitrare?

Merită menționat că dna Marincea nu este singura persoană din cadrul Institutului Wiesel care pare să își folosească autoritatea în mod abuziv.

Comunicatul Institutului Wiesel

Într-un comunicat din 25 noiembrie, Institutul Elie Wiesel declara că:

„Extrema dreaptă din România nu mai este doar o vulnerabilitate, ci o realitate! Ea reprezintă peste 35% din opțiunile electorale ale românilor. Extrema dreaptă înseamnă negarea Holocaustului, antisemitism, rasism, negarea drepturilor și libertăților oricărei minorități, suveranism, orientare pro-rusă externă, anti-Europa și anti-NATO”.

Această frază conține până la zece afirmații nefondate, în funcție de cum sunt numărate. Efectul toxic al unui astfel de discurs asupra luptei autentice împotriva antisemitismului este comparabil cu cel al etichetării drept „anti-UE” a persoanelor care nu resping UE. Dacă suveranismul este echivalat cu antisemitismul, înseamnă că renunțarea la suveranitatea națională – chiar temelia democrației constituționale a României – ar fi noul leac contra antisemitismului? Folosirea memoriei Holocaustului ca armă pentru subminarea autodeterminării democratice riscă să alimenteze tocmai sentimentele pe care Institutul pretinde că le combate. Și totuși, această narațiune nu a atras atenția niciunui verificator de fapte.

Când Nicușor Dan „vorbește deschis”

Un alt exemplu, mai amuzant și minor, de activitate incoerentă de fact-checking: Nicușor Dan, candidatul îmbrățișat de „societatea civilă” românească în criza ei de isterie pro-UE. La două zile după ce a fost votat, un jurnalist l-a întrebat despre lupta abia încheiată, spunând: „Acum, că au trecut alegerile, putem vorbi deschis”. Implicația este că, înainte de vot, nu se putea vorbi onest și că minciuna prin omisiune sau chiar răspândirea de neadevăruri era considerată acceptabilă atât de către jurnaliști, cât și de către candidat. Iar dl Dan a răspuns plin de candoare că „George Simion nu ar fi scos România din Uniunea Europeană. Dar ce ar fi făcut acolo? Ar fi blocat sprijinul pentru Moldova. Ar fi blocat sprijinul pentru Ucraina. […….] Ar fi blocat acest program de reînarmare al Uniunii Europene împotriva agresiunii rusești din Est”.

După cum am menționat anterior, acuzația că Simion ar fi vrut să scoată România din UE a fost larg răspândită și niciodată verificată. Poate că, dacă verificatorii de fapte credeau că aceasta era într-adevăr intenția lui Simion, o verificare a discursului actualului președinte ar fi fost un gest de coerență. Amuzant este că distribuirea acestui fragment din Nicușor Dan pe X a făcut să-mi fie suspendat contul în câteva minute. (Este încă suspendat în momentul în care scriu……. Atât despre „absolutismul libertății de exprimare” al lui Musk în România…….)

Merită menționat că mai mulți lideri ai Funky Citizens – atât din conducerea executivă, cât și din redacție – au participat la criza „pro-UE”.

Dughin, presa infiltrată și un alt „foc prietenesc” care n-a avut loc niciodată…….

Nu în ultimul rând, așa cum am descris într-un alt articol al meu, „Mizeria presei românești”, aproape toată presa a răspândit o poveste alarmistă despre faptul că Alexander Dughin ar fi susținut că România va face parte din Rusia, cu câteva zile înainte de anularea alegerilor din decembrie 2024.

Sursa a fost un cont X gestionat de un „troll” brazilian fără nicio legătură dovedită cu adevăratul Dughin. Cu toate acestea, toată lumea a crezut-o, a folosit-o, a răspândit-o – o propagandă cu greutate care a alimentat temerile iraționale. O singură instituție media a publicat o rectificare. Niciun verificator de fapte nu a abordat acest element major de dezinformare.

Întrebarea despre algoritmi

În acest context de verificări selective și părtinitoare, participarea Funky Citizens la o Scrisoare Deschisă care cerea acces extins la datele rețelelor de comunicare virtuală ridică semne de întrebare – pe 12 februarie 2025, ONG-uri românești conduse de Expert Forum au solicitat urgent acest acces înaintea alegerilor prezidențiale din mai 2025.

Momentul a revelat un contrast devastator: 12 februarie 2025 a fost exact ziua în care Matt Taibbi, Michael Shellenberger și Rupa Subramanya au depus mărturie în fața Congresului SUA despre „Complexul Cenzurii-Industriale” – dezvăluind cum ONG-urile din întreaga lume au fost preschimbate, cu fonduri guvernamentale, în instrumente împotriva libertății de exprimare. În timp ce jurnaliștii americani demascau schimbarea presei și a ONG-urilor în mașini de propagandă guvernamentală, „cenzorii” români cereau simultan mai multă putere pentru a putea face exact asta.

Semnatarii din partea Expert Forum par să alcătuiască aparatul de război informațional al României, mulți fiind finanțați din aceleași surse USAID, NED, OCCRP și Departamentul de Stat, care erau expuse la Washington chiar în acea zi.

Având în vedere că România încalcă de unsprezece ani articolul 22 din Carta UE a presei – care impune eliminarea agenților serviciilor secrete din redacții – există riscul serios ca unii dintre semnatari să acționeze sub ordinele executivului. Când o țară găzduiește un număr estimat între 100 și 200 de agenți în presa internă și internațională, granițele dintre „societate civilă”, media și operațiuni ale statului devin complet neclare.

Limbajul orwellian al scrisorii este grăitor: în timp ce cereau „transparență radicală în accesul la date”, menționează utilizatorii o singură dată – și atunci doar ca obiecte de studiu, nu ca beneficiari. „Experții” doreau transparență despre noi, nu pentru noi. Ei doreau să studieze „influența algoritmică asupra experiențelor utilizatorilor”, inclusiv prin „experimente controlate cu intervenții algoritmice” – un limbaj tehnic care ascunde, poate, manipularea în masă?

Criza reală de transparență nu constă în faptul că „experții” nu au acces la date, ci în faptul că cetățenii nu au nicio idee despre cum le este manipulat regimul informațional. Soluția nu este să oferim mai multă putere unor gardieni agreați de stat, care și-au demonstrat deja părtinirea. Soluția este transparența algoritmică totală pentru toți – algoritmi open-source pe care cetățenii să-i poată inspecta, iar experți din toate orientările politice să-i poată revizui și explica.

„You’re in the army now”

Așa cum au analizat Christopher Mott și Mike Benz, banii care circulă prin USAID, NED și finanțările Departamentului de Stat servesc drept acoperire instituțională pentru obiectivele complexului militaro-industrial.

Am căutat verificări de fapte care să susțină pacea în locul războiului, care să critice abuzurile instituționale ale UE, să chestioneze extinderea NATO sau să conteste reformele tratatelor votate în Parlamentul European – fără succes. Când a fost confruntată cu această situație, doamna Calistru a răspuns:

„Această afirmație (sau acuzație?) că ar exista «aliniere cu narațiunile occidentale» este, din punctul meu de vedere, una foarte alunecoasă. Noi nu ne aliniem cu narațiunile occidentale sau estice, ci verificăm fapte (în limita capacității noastre). Dacă narațiunile occidentale inundă spațiul media românesc și ele se petrece să fie și adevărate, ei bine……. atunci, s-ar putea spune că ne aliniem cu narațiunile științifice occidentale. Probabil că da, pentru că în mare parte sunt adevărate (deși, desigur, când vine vorba de știință, cea mai înțeleaptă abordare este probabil aceea: «când faptele se modifică, îmi modific părerea»)”.

Provocarea mai largă este că presa ar fi necesar întotdeauna să acționeze ca o a patra putere în stat. Doar dacă presupunem că ne aflăm deja în stare de război, libertatea de informare e suspendată, iar presa și extensia ei – verificatorii de fapte – servesc exclusiv propagandei de stat. Dar dacă încă trăim vremuri democratice, presa e necesar să chestioneze narațiunile oficiale și să critice puterea, contribuind la dezbateri democratice sănătoase, indiferent dacă aceste critici sunt etichetate drept „occidentale” sau „estice”. Mi-aș fi dorit un rezultat diferit la această primă investigație a mea, dar atâta timp cât fact-checking-ul nu acționează ca parte a celei de-a patra puteri și nu sfidează puterea, el pare să însemne de fapt verificarea conformității, menită să asigure supremația narațiunii aliniate cu obiectivele elitelor și cu loialitatea acestora față de interesele complexului militaro-industrial și ale Big Pharma.

Înțeleg de ce unii se simt atacați când li se atrage atenția că, deși se îmbracă în hainele activismului de la firul ierbii, în realitate contribuie la fabricarea consimțământului pentru cei puternici și pentru război. Ar fi ideal ca un astfel de argument să poată fi respins din start – din punctul meu de vedere, un imn potrivit pentru „societatea civilă” ar fi Fortunate Son (Fiul norocos) de la Creedence Clearwater Revival, nu In the Army Now (În armată acum) de la Status Quo.

Mai serios vorbind, rămân câteva întrebări fără răspuns: de ce continuă Zuckerberg să finanțeze sisteme pe care le-a denunțat public? Sunt aceste programe concepute pentru a fabrica consimțământul în privința obiectivelor de politică externă – pentru a condiționa românii să accepte participarea la mașina de tocat carne sau pentru a asigura conformarea față de agende care ocolesc deliberarea democratică?

Un aspect este clar: niciun ONG nu poate pretinde că reprezintă societatea civilă câtă vreme acționează constant ca un proxy al guvernului – fie el național sau străin. Asta impune o întrebare mai profundă: cât din sectorul ONG românesc este cu adevărat înrădăcinat în activism civic autentic și cât a devenit extensia unei influențe executive – controlând narațiunile, dirijând discursul și filtrând legitimitatea?

Transparență

Unele inițiative ale ONG-urilor sunt, fără îndoială, utile. Funky Citizens a susținut puternic transparența bugetelor publice. Un alt ONG local, Active Watch, a propus de fapt eliminarea agenților de informații din redacții acum unsprezece ani – o revendicare regăsită și în articolul 22 al Cartei UE privind mass-media. Dar astfel de contribuții punctuale nu pot spăla credibilitatea unui sistem larg caracterizat de opacitate și părtinire sistemică.

Prin urmare, această primă investigație asupra arhitecturii mai largi a cenzurii în România reclamă trei măsuri urgente:

1. Dezvăluirea clauzelor și sumelor din contractele Meta – Aceasta ar putea începe cu un acord reciproc între Funky Citizens și Meta pentru renunțarea la clauza de confidențialitate care îi leagă – în numele transparenței;
2. Audit independent al practicilor și părtinirilor în activitatea de fact-checking;
3. Clarificare legislativă privind separarea ONG–Mass-media–Servicii de informații – Atât societatea civilă, cât și presa e necesar să fie protejate de capturarea discretă de către stat.

În lipsa acestor măsuri, linia de demarcație dintre societatea civilă și aparatul de stat va continua să se estompeze – până când însăși noțiunea de „non-guvernamental” va deveni lipsită de sens.

În articolul său Fact-Checking Takes Another Beating (Fact-checking-ul primește o nouă lovitură), Matt Taibbi își amintește cât de indispensabili erau odinioară verificatorii de fapte în redacții:

„Fact-checker-ii probabil că mi-au salvat cariera de cel puțin o duzină de ori. Când am început să scriu despre Wall Street, Rolling Stone a fost nevoită adesea să aloce mai mulți oameni care să verifice fiecare rând din articolele mele, ca să nu mă fac complet de râs”.

Ei făceau munca modestă, dar esențială, de a verifica afirmațiile înainte de publicare.

Într-adevăr, fact-checking-ul ar fi putut servi ca un mecanism de protecție împotriva erorilor factuale pentru jurnaliști. În schimb, a fost recrutat ca un instrument vizibil de impunere a unei narațiuni – finanțat prin contracte opace, aliniat cu puterea executivă și din ce în ce mai intolerant față de disidență.

Dacă acest sistem nu poate fi reformat radical – pentru a reveni la rolul său legitim de gardian imparțial, menit să îmbunătățească jurnalismul, nu să-l cenzureze – atunci ar fi cazul să fie desființat în întregime, împreună cu întreaga infrastructură de cenzură pe care a ajuns să o legitimeze.

Autor: Stephane Luçon

Citiți și:
Mike Benz rupe tăcerea la Tucker Carlson Show: Politica externă americană este condusă de ONG-uri. Soros e mai mult decât un donator pentru politicieni
Cum finanțează George Soros rețeaua internațională de „fact-checkeri”

 

yogaesoteric
20 iunie 2025

 

Also available in: English