Arhiva Mitrohin şi istoria secretă a KGB (II)

 
de Michael Nicholas Blaga
 

Unul dintre cele mai mari scandaluri de spionaj din toate timpurile l-a avut ca autor pe Vasili Nikitici Mitrohin, care a extras 25 000 de documente strict secrete, de o importanță deosebită, din Arhiva KGB, unde a lucrat timp de 12 ani. Mitrohin a oferit aceste documente serviciului englez de informații, MI-6, provocând un veritabil cutremur în rândul oficialilor britanici. O parte considerabilă din aceste informații top secret au fost publicate mai târziu în cartea „THE SWORD AND THE SHIELD – The Mitrokhin Archive and the Secret History of the KGB”, de Christopher Andrew şi Vasili Mitrohin.

Citiți prima parte a acestui articol.
 

Despre Marea Britanie

La capitolul Marea Britanie, Mitrohin dezvăluie cititorului profilul psihologic pe care trebuie să-l aibă un străin, pentru a atrage interesul unui ofiţer KGB însărcinat cu recrutarea de agenţi secreţi din afara URSS:

„Un bun agent este unul ale cărui caracteristici vitale includ următoarele trăsături: lucrează, de exemplu, într-un departament militar şi are un grad mijlociu, dar cu o poziţie-cheie care-i permite accesul la informaţii; nu aspiră la o funcţie mai înaltă, are un complex de inferioritate pentru insuccesul său în carieră (să zicem că sănătatea şubredă l-a împiedicat să-şi termine studiile la colegiul cadrelor militare); este băutor (un obicei costisitor); are o slăbiciune pentru sexul opus (care de asemenea nu este ieftin); este critic la adresa guvernului său şi loial guvernului rezidentului recrutor.” (pag. 410)

Este momentul potrivit să menţionăm că, spre deosebire de americani, specialiştii britanici comentează cu admiraţie nedisimulată abilitatea ruşilor de a depista şi recruta oameni talentaţi pentru munca de spionaj extern. În acest context, recrutorul sovietic Konon Trofimovici Molody deţine un loc de invidiat în galeria marilor talente sovietice, fiind cel care a recrutat şi controlat grupul celor cinci spioni magnifici de la Cambridge University din Anglia. Tot aici trebuie menţionat şi numele lui Melita Norwood (nume conspirativ HOLA), drept agentul secret al KGB-ului cu cea mai lungă carieră din istoria spionajului: 42 de ani! A furnizat informaţii capitale din programul de înarmare nucleară al Marii Britanii. În timpul unui voiaj la Moscova cu soţul ei, în anul 1979, la împlinirea a 42 de ani de la recrutarea ei de către sovietici, guvernul URSS i-a oferit o pensie viageră pentru servicii deosebite, pensie pe care ea a refuzat-o zicând că are tot ce-i trebuie pentru a trăi (pag. 420). Aceasta a rămas până la sfârşit un adept autentic al ideologiei comuniste şi este dată ca exemplu în academiile militare drept cel mai periculos tip de spion pentru Occident! Este un caz unic şi nu are concurente pe podiumul femeilor superspion din toată istoria artei militare din toate timpurile.

La extrema opusă Melitei Norwood se situează dezertarea la britanici a lui Oleg Adolfovici Lialin, un ofiţer sovietic expert în lupta corp la corp şi un puşcaş lunetist de excepţie care a fost recrutat de Military Intelligence Five (MI-5) în 1971 ca dezertor în dispozitiv (adică aflat la locul lui de muncă). Dimensiunea alarmei colosale provocate Kremlinului la dezertarea lui Lialin este ilustrativ dată de faptul că Leonid Brejnev a trebuit să-şi întrerupă o vizită de stat în Europa de Est, pentru a se întâlni de urgenţă, într-o sală a aeroportului din Moscova, cu membrii Biroului Politic. Imediat după această şedinţă-fulger, aproape toţi ofiţerii serviciului F de la KGB au fost retraşi din capitalele occidentale, lăsând Direcţia a V-a complet descoperită şi incapabilă de a-şi îndeplini misiunea de coordonare a sabotajelor din străinătate în vremuri de criză.

Secretele dezvăluite de Lialin au îngrozit guvernele occidentale, pentru că acestea se referă la planurile de sabotaj ale KGB-ului la Londra, Washington, Paris, Bonn, Roma şi alte capitale din Apus. Pe lângă pregătirea unor acţiuni speciale în timp de pace, Lialin a dezvăluit planuri criminale ale KGB pentru acţiuni în caz de conflict care urmau să fie executate de ofiţeri „ilegali”, agenţi locali şi grupuri de sabotaj infiltrate în fiecare ţară-ţintă. La Washington, serviciul F al KGB a prevăzut totul, de la concepţia metodelor de otrăvire a sistemului de alimentare cu apă a capitalei americane şi până la planificarea detaliată a asasinării conducătorilor Americii. Proiectele de sabotaj în Marea Britanie includeau planuri de inundare a metroului din Londra, aruncarea în aer a Centrului de Detectare Antirachete de la Fylingdale şi distrugerea la sol a bombardierelor nucleare. Unul din planurile dezvăluite de Lialin britanicilor, prevedea ca agenţi KGB deghizaţi în curieri poştali să presare capsule cu otravă incoloră pe coridoarele principale ale Ministerului englez de Externe care ar fi provocat moartea celor care le striveau sub pantofi.

În Parlamentul britanic, procurorul-general al ţării a precizat că Lialin avea misiunea suprimării persoanelor britanice considerate duşmane ale URSS (pag. 383). Ca urmare a dezvăluirilor acestui dezertor sovietic, guvernul britanic a decis, la 24 septembrie 1971, expulzarea din Anglia a 105 ofiţeri KGB şi GRU care erau pe teritoriul britanic sub acoperire diplomatică. Ministrul de Externe Sir Alee Douglas Home şi ministrul de Interne Reginald Maudling au întocmit o notă comună către prim-ministrul Edward Heath, pe 30 iulie 1971, prin care avertizau că numărul ofiţerilor KGB şi GRU de la Londra depăşea capacitatea Serviciului Secret britanic de a-i urmări şi împiedica în acţiunile lor.

Conform lui Mitrohin, sovieticii au avut nevoie de trei ani pentru reorganizarea serviciului F din Direcţia a V-a a KGB de pe urma dezertării lui Lialin. Nu ştim cât timp le-a trebuit occidentalilor să-şi reorganizeze apărarea contrainformativă în faţa asaltului sovietic…

Mitrohin menţionează în această carte că, la începutul anului 1964, şeful KGB a fost abordat de Brejnev cu o propunere de a însărcina KGB-ul cu misiunea asasinării lui Hruşciov. La ora aceea, Brejnev era liderul grupului de complotişti care pregătea răsturnarea de la putere a lui Hruşciov. Vladimir Semiciastny, preşedintele KGB, a refuzat propunerea lui Brejnev, dar a acceptat să pună sub urmărire permanentă telefonul privat al lui Hruşciov… Cu sprijinul KGB-ului, complotiştii au dobândit avantajul unei surprize totale în acţiunea lor. Când, în toamna lui 1964, Hruşciov a plecat în concediu la Marea Neagră, el a fost condus la aeroport de colegii lui de la Kremlin, toţi un zâmbet! Când s-a întors, pe 13 octombrie 1964, convocat să participe la o şedinţă urgentă a conducerii de la Kremlin, Hruşciov era aşteptat la aeroport doar de două persoane: şeful KGB şi un bodyguard. „S-au strâns toţi la Kremlin şi vă aşteaptă pe dvs.“, s-a mărginit să-i explice Vladimir Semiciastny. Acolo, conjuraţia condusă de Brejnev a reuşit fără vărsare de sînge. Hruşciov a acceptat să demisioneze pe „considerente de sănătate şi vârstă avansată”. Pentru prima oară în istoria URSS un lider suprem sovietic pleca la pensie şi va muri din cauze naturale şase ani mai târziu, în vârstă de 77 de ani.

Mă voi limita în continuare la simpla înşiruire a celor mai relevante secrete dezvăluite în această carte:

– Până în 1967, KGB a fost în stare să spargă cifrul de stat din 72 de ţări, reprezentând un total de 152 de sisteme diferite de cifrare a traficului diplomatic din acele ţări. Nu mai puţin de 133 200 de interceptări descifrate din 51 de ţări au fost suficient de importante pentru a fi trimise de KGB Comitetului Central al PCUS în 1960. Conţinutul acestor interceptări a rămas secret până azi şi istoricilor le este interzis accesul la ele;

- Primul computer electronic din istoria lumii a fost construit în anul 1943 de către savanţii britanici pentru spargerea cifrului de stat al Germaniei naziste. Numele dat acestui computer era COLOSUS şi el a fost în măsură să furnizeze în ultimii doi ani ai războiului mai multe informaţii operaţionale decât traficul emis de maşinile germane de cifrat ENIGMA. Se recunoaşte deschis faptul că unele secrete de importanţă deosebită descifrate de COLOSUS au fost trimise oficial Kremlinului (pag. 96).

Va trece aproape o jumătate de secol până când americanii Steve Jobs şi amicul său Steve Wozniak vor da omenirii primul computer electronic personal botezat APPLE-II, expus azi la Muzeul Naţional The Smithsonian din Washington, DC, SUA;

- În 1945, NKVD, predecesorul KGB, a recrutat un funcţionar de la Secţia cifru a Ministerului de Externe al Franţei, menţionat în carte sub numele de cod JOUR. El a furnizat aşa multe date secrete, încât a fost decorat de sovietici cu Ordinul Steaua Roşie. Mulţumită lui JOUR, KGB a fost în măsură să trimită Kremlinului copii identice ale corespondenţei diplomatice a guvernului francez cu ambasadele Franţei din Moscova şi Washington din timpul crizei rachetelor nucleare sovietice din Cuba (pag. 461). Omenirea s-a aflat atunci la un pas de războiul nuclear cu consecinţe incalculabile;

- Cel mai mare impact emoţional asupra lui Mitrohin l-a avut războiul dus de URSS în Afganistan. Pe 28 decembrie 1979, Babrak Karmal, noul lider ales de Kremlin să conducă Afganistanul, a anunţat la radio că predecesorul său Hafizullah Amin, „un agent al imperialismului american”, a fost judecat de un „tribunal revoluţionar” şi condamnat la moarte. Mitrohin a descoperit repede, din dosarele de război care veneau la arhivă, că Amin a fost în realitate asasinat împreună cu întreaga sa familie şi anturajul lor de către un detaşament al forţelor speciale sovietice Spetznaz, format din 700 de militari KGB. Îmbrăcaţi în uniforme afgane şi transportaţi în vehicule militare cu însemnele armatei afgane, trupele KGB au luat cu asalt palatul prezidenţial în după-amiaza zilei de 27 decembrie 1979. Spre surprinderea acestora, gărzile palatului au opus o rezistenţă crâncenă, ucigând peste o sută de KGB-işti, înainte de cucerirea palatului şi împuşcarea lui Amin şi a familiei sale. Sub ocupaţia militară a URSS, au pierit un milion de afgani, bărbaţi, femei şi copii de toate vârstele;

- În timpul războiului antisovietic 1941-1945, numărul total al agenţilor plătiţi de URSS se ridică la 1 240 de spioni care au furnizat din toată lumea 41 718 documente de spionaj. Aproximativ 3 000 dintre aceste documente de spionaj extern au fost trimise Comitetului de Stat pentru Apărare (STAVKA) prezidat de Stalin;

- În 1980, serviciul de spionaj al RDG (STASI) avea 75 000 de ofiţeri faţă de 59 500 cât avea în 1975;

- La sfîrşitul anilor 1960, un ofiţer KGB pe nume Boris Sedov a stabilit un contact confidenţial considerat extrem de important cu Henry A. Kissinger, pe când acesta era încă profesor la Harvard University. El a devenit o sursă de informaţii politice. În campania electorală a lui Nixon din 1968, Kissinger l-a folosit pe Sedov, având acoperirea de „jurnalist la Novosti”, pentru a transmite la Moscova mesaje privind adevărata imagine a lui Nixon care era diferită de imaginea publică care se voia cea a unui uliu al Războiului Rece şi că, în realitate, Nixon voia relaţii mai bune cu URSS (fapt confirmat după ce el a câştigat Casa Albă).

Brejnev i-a trimis prin Sedov felicitări pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale împreună cu o notă exprimând speranţa că vor stabili împreună relaţii sovieto-americane mai bune. După ce Nixon s-a instalat la Casa Albă şi l-a luat cu el, ca sfetnic, şi pe Kissinger, ambasadorul sovietic în SUA, Anatoli Dobrînin, n-a mai tolerat contactele secrete ale lui Boris Sedov cu Kissinger şi a insistat la Kremlin ca el, Dobrînin, să preia acest canal secret (pag. 207);

- Prima acţiune clandestină a CLA imediat după înfiinţarea ei a fost o operaţiune de ajutor financiar către Partidul Creştin Democrat din Italia cu suma de 10 milioane de dolari la alegerile generale din 1948 când Partidul Comunist italian avea 1 760 000 de membri cotizanţi şi era o forţă de temut în Italia (pag. 277);

- Iată motivele pentru care Finlanda a scăpat de încorporarea ei în lagărul ţărilor socialiste după terminarea războiului: Stalin s-a întrebat dacă preţul unei asemenea încorporări nu va fi o altă baie de sânge (cum a fost în timpul războiului de iarnă sovieto-finlandez, când ostaşii Finlandei au opus o rezistenţă eroică câştigând admiraţia Europei). Stalin a preferat să smulgă Finlandei 12% din teritoriul ei naţional şi s-o forţeze să plătească enorme despăgubiri de război: de cinci ori mai mari decât cele impuse Italiei (pag. 279);

- Brigăzile Roşii din Italia au primit ajutor clandestin de la serviciile secrete ale Cehoslovaciei (StB) şi ale RDG (STASI). Conducătorii Partidului Comunist italian s-au temut că acest ajutor ar putea fi descoperit. Spaimele lor au atins apogeul când Brigăzile Roşii l-au răpit pe Aldo Moro, preşedintele Partidului Creştin Democrat. Timp de 54 de zile până la asasinarea lui Moro, liderii comunişti de la Roma n-au avut somn (pag. 299);

- În 1972, KGB a livrat arme teroriştilor din Irlanda de Nord (IRA) care au provocat multe victime atât britanicilor cât şi populaţiei locale irlandeze. Cu doi ani mai devreme, KGB a livrat arme teroriştilor libanezi din Frontul Popular de Eliberare a Palestinei (pag. 385);

- URSS avea în străinătate multiple baze de interceptare a comunicaţiilor Marinei Militare americane. Astfel de baze sovietice au fost construite în Yemenul de Sud şi la Cam Ranh Bay în Vietnam. Cea mai mare este însă baza de la Lourdes, în Cuba, care se întinde pe o suprafaţă de 28 de mile pătrate, având 1 500 de servanţi electronişti sovietici care asigură comunicaţii instantanee la scară planetară (pag. 350);

- Arhiva lui Mitrohin conţine detalii despre activitatea de informator plătit la poliţia secretă a lui Lech Walesa din anii 1970, când era electrician la şantierul naval. Autorităţile comuniste din Polonia au exploatat această activitate secretă pentru discreditarea lui Walesa, după ce a ajuns liderul sindicatului „Solidaritatea” (pag. 535);

- Poliţia secretă poloneză (SB) a făcut imense eforturi pentru infiltrarea Bisericii Catolice cu agenţi acoperiţi. „Din 70 de episcopi polonezi, SB a menţinut contacte secrete cu 50 de episcopi. Asta a permis autorităţilor poloneze să prevină mişcări nedorite din partea bisericii” (pag. 526); Generalul Jaruzelski a fost decepţionat când a aflat de la Andropov că trupele sovietice nu-i vor veni în ajutor dacă Polonia va cădea sub controlul muncitorilor sindicatului „Solidaritatea” (pag. 530);

- Numărul turnătorilor la poliţia secretă a RDG (STASI) a fost de şapte ori mai mare decât cel al informatorilor din Germania nazistă (pag. 546); în RFG, succesele repurtate de STASI le-a depăşit pe cele repurtate direct de către agenţii KGB (pag. 553);

- Peste 70% din sistemele armelor deţinute de ţările Pactului de la Varşovia erau furate din Occident şi copiate (pag. 557).

Concluziile acestei cărţi sunt surprinzătoare, după cum urmează:

KGB a fost de câteva ori mai mare decât orice alt serviciu de spionaj din Occident. Fără KGB, regimul comunist din Rusia ar fi fost mai scurt. Sabia şi scutul regimului sovietic a fost KGB-ul (pag. 561).
Falia adâncă care separă Occidentul de ţările din Est începe în secolul al IV-lea ca urmare a stabilirii Noii Rome la Constantinopol, în anul 330, falie devenită permanentă în anul 1054 prin Marea Schismă a bisericii creştine.
Rusia de azi este mai mică teritorial decât Rusia Ecaterinei cea Mare. A pierdut un imperiu şi nu şi-a găsit menirea (pag. 564).

Articol preluat din revista Lumea.

Citiți și:

Bani mulți pentru recrutarea agenților 
Control total asupra informaţiilor electronice pe teritoriul Marii Britanii

yogaesoteric
24 aprilie 2014