Aşa se prepară un denunţător – Interceptări cu «manelistul DNA» Ciprian Man
«Du-te, opreşte acolo în faţă la SRI!… Vezi cum salvezi numărul meu. Bagă-l cumva Fulger… Fii atent să-ţi iei, să ai pe sub cămaşă un maiou… Dacă cumva te sună şi-ţi spune treci acuma la mine, spui aoleu, aş veni, dar uitaţi, n-am ştiut că… Sunt plecat şi ajung până după masă… Să-ţi pregăteşti un buchet de flori pentru doamna.»
Culmea, Man îl instruia pe denunţător deşi nu el era procur de caz
Lumeajustitiei.ro a prezentat o serie de dezvăluiri despre unul dintre cei mai controversaţi procurori din DNA, la mare concurenţă cu celebrul Mircea Negulescu: procurorul Ciprian Man, autor al mai multor făcături şi înscenări care au fost dovedite în instanţă. În loc să fie dat afară, Ciprian Man, zis „manelistul DNA” pentru dosarele după ureche pe care le face, a fost promovat de Laura Kovesi la DNA – Bucureşti, după ce în ultimii ani condusese structura DNA din Oradea.
În continuare vă prezentăm unele detalii din dosarul avocaţilor Ioan şi Daniela Sava, două dintre ţintele lui Ciprian Man. Cei doi au fost trimişi în judecată într-un dosar de trafic de influenţă, Ioan Sava fiind condamnat la 3 ani închisoare, iar Daniela Sava la 10 luni închisoare. În paralel, Ciprian Man le-a fabricat un dosar de şantaj, soţii Sava fiind însă achitaţi definitiv la Înalta Curte.
Înregistrări audio din dosarul de trafic de influenţă arată un aspect extrem de grav, şi anume că denunţătorul din dosar nu era altceva decât un agent provocator. Procurorul Ciprian Man îl învaţă pas cu pas ce trebuie să facă pentru a-i „agăţa” pe soţii Sava. În înregistrările şi stenogramele de mai jos veţi vedea cum Man îi cere denunţătorului să se întâlnească în faţă la SRI, cum îi cere să mintă dacă este sunat de soţii Sava, dar şi cum îi transmite cu ce să se îmbrace probabil pentru a nu i se vedea tehnica de înregistrare. Man merge până acolo încât îl învaţă pe denunţător să îi cumpere un buchet de flori avocatei Sava, evident pentru ca agentul provocator să facă o impresie cât mai bună şi să câştige şi mai mult încrederea ţintei.
Alte interceptări uluitoare dintre Man şi denunţător au fost publicate de Lumeajustitiei.ro în ediţia din 22 mai 2017 (vezi aici).
Halucinant, nu Man era procurorul de caz
Extrem de grav este însă nu doar că denunţătorul a fost transformat într-un agent provocator. La fel de grav este şi faptul că Ciprian Man îl prepara pe denunţător şi avea discuţii cu acesta deşi nu el era procurorul de caz. Dosarul se afla la procurorul Adrian Valentin Muntean, cel care a semnat rechizitoriul. Culmea, Man însuşi recunoaşte într-o adresă către ICCJ, că nu el este procurorul din dosar, susţinând că i s-a părut normal să ţină legătura cu denunţătorul şi să îi dea acestuia tehnica de înregistrare, căci cunoştea foarte bine dosarul:
„După data la care dosarul penal având ca obiect denunţul lui Romocsa a fost înregistrat la DNA Structura Centrală, ofiţerul de poliţie Traian Surducan a fost delegat pentru efectuarea de cercetări penale în cauză. Întrucât cunoşteam datele dosarului foarte bine şi datorită faptului că toate activităţile martorului denunţător urmau a se desfăşura la nivel local, în vederea probării activităţii infracţionale a inculpatului Sava Ioan, am ţinut legătura personal cu denunţătorul Romocsa Ionel, astfel că eu i-am dat acestuia de fiecare dată aparatura necesară efectuării înregistrării discuţiilor în mediul ambiental;
(…)
După ce dosarul a fost înaintat la DNA Serviciul Teritorial Oradea, cauza a fost repartizată de către procurorul şef serviciu Marius Iancu domnului procuror Adrian Valentin Muntean, care a finalizat ancheta şi a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor.”
Prezentăm mai jos noile interceptări cu procurorul DNA Ciprian Man:
Interceptarea în care procurorul DNA Ciprian Man îi cere denunţătorului să se întâlnească la SRI
„ROMOCSA: Alo!
MAN: Unde eşti?
ROMOCSA: Eu sunt lângă gară, acum sunt lângă gară…
MAN: Lângă gară?
ROMOCSA: Da, numai că trebuie să ajung, maxim în 10 minute să fiu la ei.
MAN: ….aaaa…. Fii atent, ştii unde mergi?
ROMOCSA: Cum?
MAN: Ştii unde îi Parcul Petofi?
ROMOCSA: Da, cum să nu.
MAN: A? Ştii?
ROMOCSA: Da, da, da, sigur. Parcul Petofi ce număr?
MAN: Du-te, opreşte acolo în faţă la SRI!
ROMOCSA: Nu ştiu care-i exact SRI-ul, nu ştiu unde îi… Numa Liceul de Artă ştiu… După aia mă întorc pe ….. aaa… mă întorc pe cealaltă parte?
MAN: Da! Vis-a-vis. Da, du-te acolo în faţă la Liceul de Artă! Stai acolo!!!
ROMOCSA: Bine, numa’ să veniţi în maximum câteva minute.
MAN: Acuma vin! Eu acuma ajung.
ROMOCSA: Bine, bine, în faţă la Liceu de Artă.”
Interceptarea în care procurorul DNA Ciprian Man îi cere denunţătorului să aibă grijă cum îi salvează numărul de telefon
„ROMOCSA: Daaa.
MAN: Dacă trebe daţi banii, într-o oră. Da?
ROMOCSA: Bine, bine, ok! Am înţeles! Am înţeles!
MAN: Vezi cum salvezi numărul meu acolo.
ROMOCSA: Da, da, ok… Am înţeles. Staţi liniştit, bine?
MAN: Bagă-l cumva, Fulger… neinteligibil.
ROMOCSA: Da, da, exact, ştiu eu, ştiu eu. Staţi liniştit! Sănătate!”
Interceptarea în care procurorul DNA Ciprian Man îi cere denunţătorului cum să se îmbrace şi îl învaţă ce să spună dacă este sunat de soţii Sava
„MAN: Alo! Alo!
ROMOCSA: M-aţi sunat mai-nainte?
MAN: Aaa… Fii atent, luni…
ROMOCSA: Da!
MAN: Să-ţi iei, să ai pe sub cămaşă un maiou!
ROMOCSA: aaaa… Bun, bun… Bine, bine! … aaaa …
MAN: … neinteligibil … Dacă cumva te sună … nu contează …
ROMOCSA: Aşa!
MAN: Dacă cumva te sună, weekend-ul ăsta sau ceva…
ROMOCSA: Aşa!
MAN: … aaa… Spui că eşti plecat din localitate!
ROMOCSA: Da, da, bine, bine că mi-aţi spus!
MAN: Câştigăm timp, da?
ROMOCSA: Da!
MAN: Îs plecat, nu ştiu când ajung!
ROMOCSA: Da, da… Deci…
MAN: … neinteligibil… mai degrabă diseară. Asta ca să câştigăm aşa… cât mai mult timp…
MAN: … neinteligibil …
ROMOCSA: Da, da…. deci, normal aşa a rămas, că luni după 1…
MAN: Asta-i în regulă! Dacă cumva te sună mâine şi-ţi spune treci acuma la mine, spui aoleu, aş veni, dar uitaţi n-am ştiut că…
ROMOCSA: Da, da… Sunt plecat la ţară, la părinţi.
MAN: Sunt plecat şi ajung până după masă. Ştii?
ROMOCSA: Bine, bine şi atuncea eu vă resun pe dumneavoastră. Bine?
MAN: Da!
ROMOCSA: Bine!
MAN: Salut!
ROMOCSA: Atunci, luni la ora 1, dacă nu intervine ceva. Bine?
MAN: Dacă nu intervine nimic, ne auzim luni la 1!
ROMOCSA: Bine! Multă sănătate şi un weekend plăcut s-aveţi! Sănătate!
MAN: Salut! Merci la fel!”
Interceptarea în care procurorul DNA Ciprian Man îl învaţă pe denunţător să se ducă la soţia avocatului Ioan Sava, avocata Daniela Sava, cu un buchet de flori:
„ROMOCSA: Alo!
MAN: Salut! Ce faci?
ROMOCSA: Da, aci acasă sunt.
MAN: Ai ceva noutăţi?
ROMOCSA: Noutăţi nimica. Am trimis numaʼ un mesaj să-mi comunice dacă s-o pronunţat sentinţa. Că atuncea când m-o sunat dânsul n-am înţeles chiar bine cum o zis… o zis că…
MAN: Astăzi, astăzi se pronunţă…
ROMOCSA: Azi se pronunţă?
MAN: Da.
ROMOCSA: Deci v-aţi interesat dumneavoastră şi astăzi…?
MAN: Cum?
ROMOCSA: V-aţi informat dumneavoastră şi azi se pronunţă.
MAN: Da, da, da, da.
ROMOCSA: No, bun. Înseamnă că o să mă sune. Că i-am trimis mesaj acum dimineaţa să-mi aaa… să mă sune să-mi spună cum s-o pronunţat.
MAN: Şi însemna că o va… o să mai aveţi o discuţie astăzi.
ROMOCSA: Da, păi sigur, sigur, cum să nu? … Că … îî … aaa … eu de la ora aaa … 1 şi jumate iau maşina la taxi, mă duc la taxi şi … aaa… în momentul în care se pronunţă, eventual îmi fixez o întâlnire pe la 2 şi jumate… Nu?
MAN: Aaa… zi că vrei neapărat să treci pe acolo să…
ROMOCSA: Bun, da, da, ok. Bine.
MAN: Poţi să… să-ţi pregăteşti un buchet de flori. Da?
ROMOCSA: Bine, bine.
MAN: Pentru doamnă.
ROMOCSA: Da, da, ok, pregătesc.
MAN: Şi dacă te cheamă cumva mai repede, mă suni.
ROMOCSA: Da, da, vă sun. Bine, bine, bine.
MAN: Să ne întâlnim prima dată.
ROMOCSA: Am înţeles, gata.
MAN: Ai înţeles?
ROMOCSA: Îhî.
MAN: Salut!
ROMOCSA: Bine. Sănătate!”
Citiţi şi:
DNA face o anchetă halucinantă după înregistrările cu Kovesi. Procurorii îi caută pe colegii care au turnat
Pușcăria ca proiect de țară? 4 milioane de români implicați în dosare penale? (I)
yogaesoteric
13 noiembrie 2017