Aspecte ale războiului ruso-ucrainean

Situații de pace și război

La 2-3 decembrie 1989, la Malta s-a angajat verbal – nu în scris -, un „acord secret” între SUA, URSS și țările occidentale europene, care menționa retragerea forțelor militare ale Uniunii Sovietice din toate statele aflate în sfera ei de influență cu permisiunea de schimbare a regimurilor socialiste de stat. S-a convenit ca Occidentul și SUA să penetreze piețele economice din aceste țări.

În urma discuțiilor liderilor de state s-au mai purtat negocieri între URSS și Germania, în schimbul unor sume mari de bani, 500 miliarde mărci aur; s-a permis reunificarea Germaniei (partea de Vest cu partea de Est). Din punctul de vedere al unor specialiști și analiști politici, pacea în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial a fost controlată de învingătorii războiului: URSS, SUA și Marea Britanie.

Aceste trei puteri mondiale, timp de 50 de ani, au supervizat situația din Europa și au apărat sferele de influență ale marilor puteri, iar celelalte state ale lumii au respectat acele înțelegeri, care nu permiteau modificări nici atunci, nici acum. Documentele interstatale secrete puteau fi completate cu detalii, dar nu modificate.

NATO nu-și extinde forțele militare și influența asupra țărilor cu influență rusească, în Europa nu se modifică frontierele, se permit acorduri comerciale între state cu regimuri democratice.

Acordul verbal secret de la Malta a destabilizat situația statelor și granițelor din lume. Imediat după 1990, au început conflictele militare, devenite războaie, s-a început modificarea frontierelor. În aceste perioade s-au înregistrat mai multe conflicte, inclusiv în Republica Moldova-Transnistria, implicând Armata a 14-a rusă și OSCE, Kaukaz-Cecenia, Georgia-Abhazia, Armenia-Nagornâi Carabah.

Cel mai cumplit conflict a apărut în Iugoslavia-Cosovo, Herțegovina. Să ne amintim cumplitul atac al NATO (organizație militară defensivă) care a dezmembrat pe cale militară un stat mare european, Iugoslavia.

Astăzi continuă războiul în Ucraina. Suferința poporului ucrainean (frați cu rușii) este mare, sunt distrugeri mari în sectorul industrial-militar, energetic, metalurgic, construcții de mașini, feroviar, de comunicații și aprovizionare. Au suferit considerabil marile unități militare, infrastructura, clădiri publice, sunt afectate în număr mare fabricile și uzinele agro-alimentare, termocentrale. Mii de bărbați militari sunt uciși în război, zeci de mii sunt luați prizonieri și duși la muncă.

Acum 50 de ani în urmă, în perioada de făurire a societății socialist-comuniste, ucrainenii erau nedespărțiți de frații ruși, de slavi, de Rusia Sovietică, participând activ și proporțional la toate etapele de dezvoltare a URSS, „exploatând” împreună celelalte popoare sovietizate, trăgând la „sacul lor” bunurile altor popoare.

Zeci de mii de cetățeni ai RASS Moldovenească au muncit la întreprinderile industriale, la minele de cărbune, în transporturi, construcții civile ale Ucrainei. Tinerii de 14-30 de ani au muncit înainte și după război pentru Ucraina, care fost ajutată și de bieloruși, kazahi, caucazieni. Ucraina s-a ridicat, s-a modernizat și cu ajutorul considerabil al altor popoare sovietice.

Republica Sovietică Socialistă Ucraineană a preluat, fără niciun drept, teritorii care nu-i aparțineau: Crimeea, Bugeacul de Sud, Limanul Nistrean și Cetatea Albă și nordul Bucovinei. Acum, în situație de război, era bine să întoarcă aceste teritorii, furate de ucraineni și ruși.

La ridicarea economică și bunăstarea Ucrainei au contribuit și evreii sovietici care, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial s-au întors de dincolo de Urali și din republicile Asiei Mijlocii, protejați de regimul bolșevic al lui Stalin.

Bolșevicii evrei erau școliți și aveau universitățile făcute, au ocupat funcții de conducere în politica, economia și administrația statului, funcții de secretari ai partidului comunist. Astăzi, aflați la cârma statului ucrainean, evreii ucraineni dețin 70-80% din puterea economică a acestuia și au pus țara la dispoziția oligarhilor evrei europeni și americani.

Situația actuală cu evenimentele războiului, care pune semne de întrebare, este și participarea activă a evreilor ucraineni la conflictele politice și militare ale războiului cu Rusia, un subiect important fiind dezvăluit de mass-media rusească și internațională.

În perioada lui Putin, prim-ministrului israelian Netanyahu, în vizita sa la Moscova, i s-a predat o întreagă arhivă a fostului Н.К.В.Д. (N.K.V.D.) referitoare la crimele naționaliștilor ucraineni împotriva evreilor din Ucraina, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, pe durata căruia au fost omorâți 900.000 de evrei. Ulterior, actuala conducere a Ucrainei, alcătuită 80% din evrei, s-a axat pe direcția politică extremist-naționalistă, conducând mișcarea politică din Ucraina către autodistrugere.

Și acum întrebarea: nu cumva, în subsidiarul cauzelor conflictului din Ucraina se află și dorința evreimii internaționale de a-i pedepsi pe urmașii biologici ai asasinilor celor 900.000 de evrei, în al Doilea Război Mondial? (Justițiarul, prof. univ. Corvin Lupu).

Sine die, apar o serie de alte întrebări:

– nu cumva americanii bogați, care au preluat activele statului ucrainean, dacă vor mai stăpâni ceva în Ucraina, doresc o Ucraină cu mișcare naționalistă distrusă și compromisă?

– nu cumva proiectul iudeo-globalist de distrugere a naționalismului internațional se desfășoară în Ucraina prin implicarea evreimii în conducerea mișcării naționaliste?

Este bine cunoscută istoria instaurării puterii sovietice în 1917 în Rusia, mai târziu în Ungaria; acțiunile „Фронтотдел – Front-Otdel”-ului (Secția de Front) din Odesa, alcătuit din evrei, care fabricau scenarii revoluționare împotriva Sfatului Țării din Chișinău, împotriva liderilor naționaliști din Kiev, Odesa, Nicolaev etc., dar și împotriva României Regale.

Actualul Președinte al Ucrainei, Zelenski, prezentat în lumea euro-atlantică drept erou și apărător ucrainean în fața „agresorilor”, „bandiților” ruși, în realitate este cu totul altfel. Printr-un scenariu ca-n unele filme de proastă factură, acest fost actoraș comediant evreu, Volodimir Zelenski, elogiază conducerea „eroică” luptătoare pentru libertatea și dreptul unei națiuni căreia el nu-i aparține.

Volodimir Zelenski

Se erijează a fi un fel de „revoluționar internaționalist” precum Ernesto Che Guevara, dar Zelenski și oamenii din anturajul său îi manipulează pe ucraineni după cum primesc ordine. Conducătorii evrei ai Ucrainei nu-i iubesc pe etnicii ucraineni, dorindu-le dispariția, iar ziariștii neutri calificându-i pe V. Zelenski și personajele din conducerea Ucrainei drept asasinii și groparii statului.

Prin continuarea războiului cu Rusia, Ucraina se va depopula fără precedent, peste zece milioane de oameni părăsind țara. Desigur, Occidentul, fiind în mare criză de forță de muncă calificată, se bucură să-i absoarbă. Ucrainenii sunt bine școliți, instruiți de sistemul de învățământ sovietic și ucrainean similar celui occidental, știindu-se că sistemul rusesc a produs specialiști de tot felul, ingineri și muncitori buni, bine calificați, invadarea Europei, inclusiv a României, cu ucraineni fiind o migrație planificată.

Situații în teatrele de operațiuni. Pierderi materiale și umane

Analizând documentele și informațiile comentatorilor militari din teatrul de operațiuni, situația pe fronturile Herson, Zaporojie sunt mai moderate, pe când pe frontul Donețc, acțiunile militare s-au derulat activ și agresiv din ambele tabere militare. Folosind aviația și artileria, împreună cu trupele motorizate terestre, forțele militare ale Federației Ruse au atacat activ punctele de rezistență și de comandă ale Armatei Ucrainene din zona nordică, spre sud, și anume: Seversk-Soledar, Pocrovscoe, Artiomovsc (Bahmut), Opâtnoe, Vodenoe, Klevșcevca, Kurdiumovca, Torețk, Mariinca, Ugledar.

Pe parcursul operațiunilor militare, forțele armate ruse au nimicit forța vie a inamicului, tehnica militară poziționată pe liniile de apărare, după care infanteria (pehota), cu susținerea blindatelor, a preluat, prin lupte, pozițiile ucrainenilor, a „curățat” localitățile menționate de soldații inamici. Au fost bombardate liniile de aprovizionare, drumurile pe care se asigura înaintarea rezervelor ucrainene, concomitent era folosită și aviația militară rusească, escadrile de elicoptere.

Ritmul de mișcare a unităților rusești este lent, este precaut, se luptă fără grabă, de la câteva sute de metri până la un kilometru pe zi, în directă dependență de relief și condiții climatice. Au fost zile, săptămâni, în care pozițiile de luptă nu s-au schimbat, soldații au rămas în tranșee, pe de o parte și de alta, ripostând inamicului cu aruncătoare de grenade și tiruri de arme automate.

Conform surselor rusești, pierderile ucrainenilor ar fi de 150 oameni/zi, iar în unele zone de luptă, pierderi mult mai mari de 300-400 morți și răniți. Pierderile ostașilor ruși pe segmentele, pozițiile de luptă, ar fi mult mai mici – de 10-20 oameni/zi.

În plan tactic s-au produs schimbări nesemnificative pe pozițiile de luptă. Ucrainenii au atacat masiv cu trupe, dar fără niciun rezultat, pentru că rușii foloseau eficient sistemele PC30 (sistemele reactive). Ucrainenii au folosit în lupte de apărare arsenalul reactiv tip „GRAD”, însă eficiența lor față de inamicul rus a fost mai slabă, țintele nu au fost doborâte. Ba mai mult, sistemul antirachete rusesc a fost mult mai eficient, distrugând parțial sau total sistemele de rachete „GRAD” sau „HIMARS”.

Cu toate acestea, situația în zona Donețc-Harcov rămâne încordată, trupele ucrainene aduc mereu rezerve pe linia întâi de apărare, se apără bine și atacă, având în dotare armament performant provenit de la occidentali. În porțiuni ale frontului ruso-ucrainean, artileria ucraineană bate eficient țintele rusești și preponderent în zonele aglomerate ale orașului Donețc, care practic este la 60-70 km de linia frontului.

Până la 20 decembrie 2022 (300 zile de război) ucrainenii au aruncat asupra populației civile din auto-numita Republică Populară Donețc, circa 89.650 de unități explozive, obuze, din care 12.100 de rachete reactive propulsate PC30 tip GRAD, 15.700 unități de obuze 155mm de fabricație străină (Germania, SUA).

Sunt distruse și avariate 9.224 de case, 2.200 de obiective de infrastructură din care: 118 spitale, instituții medicale, 446 școli și grădinițe de copii, 857 obiective sociale, 720 obiective mici și mari termoenergetice și gazificare. Sunt distruse 1100 unități de transport. În această perioadă de 300 de zile au fost uciși 1.094 persoane civile, din care 132 copii de diferite vârste, au fost răniți 3.482 de oameni. Pagubele economice sunt foarte mari.

Pierderile umane militare, forța vie a structurilor militare a Republicii Populare Donețc, alipită Federației Ruse, sunt considerabile.

Pierderi militare ale forțelor armate a Federației Ruse de la începutul operațiunii militare speciale până la 30.12.2022, din informația Ministerului Apărării a Ucrainei:

– Morți și răniți militari ruși – 115.290 persoane;
– Avioane – 286 unități;
– Elicoptere – 276 unități;
– Tancuri, tehnică militară distrusă în operațiuni de război – 3.106 unități;
– Autoblindate, tehnică specială – 6.183 unități;
– Automașini militare, autotransportoare – 4.846;
– Sisteme de artilerie – 2.094 unități;
– Sisteme de artilerie reactive, autopropulsante RCZO – 437 unități;
– Nave militare, vedete – 18 unități.

În data de 21 decembrie 2022 s-a încercat asasinarea înaltului demnitar de la Moscova pentru probleme de administrare și trupele ruse, staționate în orașul Donețc. Printr-un bombardament al ucrainenilor, folosind sistemul american de artilerie „Excalibr”, a fost lovită reședința, complexul hotelier și restaurantul „Seș-Beș” unde își sărbătorea ziua de naștere fostul vice-prim ministru și șef al complexului militar „Roscosmos” al Federației Ruse, Dmitrii Rogozin.

Dmitrii Rogozin

Acest demnitar rus care are experiență în „formarea de republici separatiste”, a susținut activ agresiunea rusă în Republica Moldova (1991-1992), fiind un antiromân dovedit.

Ca rezultat al bombardamentului ucrainean au fost avariate patru încăperi ale clădirii restaurantului, iar Dmitrii Rogozin a fost rănit. Șeful administrației republicii Donețc, Vitalie Hoțenco, a fost și el rănit ușor, dar paza de corp a suferit răni grave, ulterior decedând. Deputatul Dumei de Stat a Federației Ruse, Alexei Juravliov, a fost victimă a undei de șoc și a fost rănit ușor. Au mai fost răniți ușor consilierii, ospătarii, muzicanții, în total 6 persoane.

Informații referitoare la situația militară din Ucraina la data de 30 decembrie 2022

Din informațiile Ministerului Apărării al Federației Ruse, pierderile militare ale Ucrainei sunt următoarele (perioada 24.02.2022-30.12.2022) :

– Avioane – 350 unități.
– Elicoptere – 188 unități.
– Drone , alte aparate de zbor -2.694 unități.
– Sisteme de rachete antiaeriene (ZRK) – 399 unități.
– Sisteme de artilerie reactive, autopropulsante RC30 – 934 unități.
– Tancuri, blindate și alte mașini blindate BMP, BTR – 7.191 unități.
– Automobile militare, autotransportoare și altă tehnică specială – 7.707 unități.
– Artilerie și aruncătoare de mine – 3.700 unități.

Organizația „Иди и смотри” (Mergi și privește), a declarat că în Ucraina ar fi înregistrate circa 60.000 de morminte ale militarilor ucraineni, în afara celor căzuți din zonele de luptă, neridicate sau îngropate la voia sorții. Se mai constată o cifră mare de soldați, ofițeri dispăruți și neidentificați – 35.382 persoane.

De la începutul operațiunii militare speciale până la 30.12.2022, din diverse surse se menționează pierderi umane în urma luptelor de circa 130.000 militari ucraineni (localitatea Artiomovca a fost distrusă 90%, fiind lăsată fără locuitori, apă și energie. Ostașii ruși au numit această localitate a ucrainenilor Bahmuth, „tocător de carne vie” (Миасорубка), deoarece aici au căzut circa 10.000 de militari ucraineni, dintre care 250 ofițeri).

Informații suplimentare legate de mersul războiului

Conform înțelegerilor, Ucraina va primi din Germania: 18 unități sisteme de artilerie 155 mm, rachete RCH – 155 unități, rachete 3PKIRIS-T-100 unități, mașini blindate „Dingo” – 20 unități, blindate tip BRAM – 2 unități, mortier blindat – 2 unități, camioane mari 8×8 – 19 buc., grenade de 40 mm pentru aruncătoare grenade 30.000 unități, obuze de 155 mm – 5.000 unități, ambulanțe – 4 unități, picape – 80 unități, camioane – 7 unități, sisteme antidrone – 90 unități.

Din SUA (21.12.2022), președintele Vladimir Zelenski va primi pentru Ucraina ajutoare financiare și materiale considerabile, și anume: 1,85 mlrd USD și 850 mln USD. Livrările vor cuprinde muniții de război, inclusiv echipament de comunicații, optică, haine pentru soldați, veste antiglonț, etc.

Un al doilea pachet de ajutoare militare (achitate din banii contribuabililor ucraineni) conțin: 45.000 unități obuze 152 mm., 20.000 unități obuze 122 mm., 50.000 un. obuze reactive pentru sistemele de rachete RCZO „Grad”, 100 unități. obuze pentru tancuri și altă tehnică militară din depozitele americane și țările tratatului de la Varșovia.

Franța va transmite Kievului – 2 unități sisteme de rachete tip ZRK de rază scurtă și rază medie, până la 6 km. Sunt predate Ucrainei: 6 unități tunuri TRF de 155 mm., trase de autoblindate, unitățile militare franceze au rămas cu 13 unități de tunuri.

Maroc va preda Ucrainei unele echipamente și piese de rezervă pentru tancuri T72 (piese și echipamente învechite).

Polonia s-a angajat să mai trimită 3 sisteme reactive ZRKC-125 „Hevi”.

Anglia va vinde Ucrainei 125 unități tunuri antiaeriene, radare și sisteme de luptă cu dronele.

Ajutând Ucraina, 27 de state au cheltuit din propriile bugete 97 miliarde USD, ceea ce constituie două bugete militare ale Rusiei, iar pentru armata ucraineană lucrează circa 500 de sateliți, care fixează toate mișcările armatelor ruse și ucrainene.

În data de 16 decembrie 2022, Adunarea Generală ordinară ONU a primit proiectul Federației Ruse de „eroizare a nazismului”, unde s-a votat pentru proiectul propus „DA” 120 de țări, 50 de țări au fost „împotrivă” și 10 țări s-au „abținut”.

Ministerul Apărării al Federației Ruse planifică restructurări în armată. Concret: organizarea Districtelor militare în regiunile teritoriale Moscova și Leningrad (Petersburg), reformarea a 7 divizii motorizate de infanterie, 2 divizii desant, 5 divizii de infanterie marină. Se lucrează la organizarea a 8 regimente de aviație grea (bombardiere) și 6 brigăzi de aviație ușoară de vânătoare, 5 divizii de artilerie. Actualele unități de aviație vor fi completate cu 80-100 de elicoptere.

În curând, Armata Rusă va avea 1,5 milioane militari, din care 695.000 pe bază de contract.

Rusia se pregătește pentru un război mare și lung. Circa 100.000 de soldați și ofițeri au fost decorați cu ordine și medalii, din care 120 militari au primit cel mai înalt titlu – „Erou al Rusiei”.

Citiți și:
Prețul războiului Occident vs. Rusia: 379 miliarde de euro!
Două fețe ale războiului
Analiză: Proiectul Rusia al lui George Soros urmărește să captureze statele naționale în rețeaua globalismului și reprezintă o dimensiune semnificativă a războiului din Ucraina

 

yogaesoteric
22 aprilie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More