Aspecte ezoterice definitorii referitoare la noțiunea punct de vedere (III)

1.109 0

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Răul conține în el germenele inevitabil al propriei sale distrugeri

În tradiția milenară a înţelepciunii orientale, realitatea complexă a punctului predominant de vedere este evocată prin intermediul unui celebru aforism, pe care vi-l expunem în continuare:

„Orice aspect al realității, orice energie subtilă, orice ființă, orice situaţie, orice trăire, orice experienţă directă, întocmai aşa cum este privită, în conformitate cu perspectiva noastră lăuntrică, exact aşa ne apare, iar apoi ne determină şi ne influenţează, făcându-ne să devenim şi să fim întocmai aşa cum am gândit cu putere.”

Aspectul tainic şi totodată esenţial pe care îl scoate în evidenţă acest aforism este faptul că, în realitate, noi suntem aceia care, prin intermediul punctului nostru predominant de vedere, declanşăm procese de rezonanță ocultă ce este cu putință, de la caz la caz, să ne transforme într-un sens benefic sau este cu putinţă să ne schimbe într-un sens malefic.

Prin intermediul punctului nostru predominant de vedere ce este eminamente benefic, dumnezeiesc şi mobilizator, devine cu uşurinţă posibil să ne transformăm în bine nu numai propriul univers lăuntric, ci şi ambianța înconjurătoare în care trăim. Un binecunoscut dicton folcloric susţine: „Omul sfinţeşte locul”. La acest dicton faimos, se poate face însă următoarea completare: „Omul pângăreşte locul”.

Oricât ar părea de incredibil, mai ales pentru cei proști, obtuzi şi sceptici, prin intermediul punctului nostru predominant de vedere, ce este însă necesar să fie constant, clar, ferm şi puternic, devine cu uşurinţă posibil să ne influențăm destul de rapid într-o direcție benefică nu numai propriul univers lăuntric, ci chiar lumea ce ne înconjoară sau realitatea în care trăim.

Atunci când privim cu multă atenţie şi luciditate ceea ce există dincolo de aparențe, ne putem da seama de ce se afirmă adeseori că: „Frumusețea se află în ochii privitorului”. În cazul acestui dicton, ochii privitorului semnifică, în realitate, existenţa unui anumit punct de vedere ce este clar, constant, minunat şi ferm. De îndată ce facem să apară şi să persiste la voinţă în universul nostru lăuntric un asemenea punct de vedere puternic, transfigurator, clar, frumos şi ferm, devine în felul acesta cu ușurință posibil să generăm, prin declanşarea anumitor procese de rezonanță ocultă ce sunt benefice, minuni ce pot fi mari sau mici şi care vor apărea prin oglindire atât în Microcosmosul fiinţei noastre, cât şi în Microcosmosul ființelor umane cu care venim în contact, ce sunt suficient de receptive la aceste energii minunate. De îndată ce devine cu putință să manifestăm constant la voinţă această extraordinară putere benefică ce este acumulată în prealabil în aura noastră, mai ales atunci vom descoperi spontan, cu uşurinţă, mult mai multă frumuseţe în jurul nostru, mult mai multă iubire, mult mai multă armonie, iar în felul acesta vom putea totodată să observăm, să receptăm şi să simțim mai multă fericire, mai multă încântare decât era cu putinţă să trăim anterior.

În cazul în care vom nesocoti aceste tainice adevăruri, atunci când vom continua să ne complacem în închistare, în răutate, în suspiciune, în îndoieli demoniace, în ură, nu va fi cazul să ne surprindă că atunci frumuseţea, bunătatea, fericirea, armonia şi iubirea nu vor putea să pătrundă în noi prin armura bizară cea groasă pe care ne-am format-o singuri şi până la urmă vom fi tentaţi să ajungem la concluzia tâmpă cum că toate aceste daruri dumnezeieşti, cum ar fi frumusețea, bunătatea, armonia, pacea dumnezeiască profundă, fericirea şi iubirea nici nu există.

Un astfel de mod straniu, păgubos, în fond prostesc şi distructiv de a gândi este deja un laitmotiv pe care din nefericire mulți oameni ignoranți îl proclamă. Adeseori ei spun: „Toată această lume este foarte rea. Toți oamenii sunt din ce în ce mai răi. Tocmai de aceea mie nu-mi rămâne altceva de făcut decât să fiu şi eu la fel de rău precum sunt ei. Prin urmare, dacă vreau să supravieţuiesc în această lume ce este plină de netrebnici, nu-mi rămâne tocmai de aceea altceva de făcut decât ca eu să fiu chiar mai rău decât sunt ei, pentru a-i face în felul acesta să le fie chiar foarte frică de mine”.

Un asemenea mod bizar de a ne comporta este, în realitate, pervers şi distructiv, deoarece cei inițiaţi afirmă că „întotdeauna, fără nicio excepție, răul de nu contează ce fel ce este fie gândit, fie manifestat, conține totodată în el germenele inevitabil al propriei sale distrugeri”. Prin urmare, acționând în felul acesta atunci când atragem şi hrănim în noi răul, contribuim totodată la propria noastră distrugere. Într-o astfel de situație, nu este cazul să ne surprindă că ulterior vom fi bolnavi, că ne vom confrunta cu stări de depresie, că vom simți frici iraţionale, că vom trăi îndoieli chinuitoare şi că vom face să apară în universul nostru lăuntric felurite îndoieli demoniace.

Atunci când transformarea noastră lăuntrică în bine se realizează cu adevărat, prin intermediul unui punct de vedere puternic, ferm, constant, eminamente benefic, aproape tot ceea ce ne înconjoară se modifică, uneori chiar extraordinar de mult, în bine, datorită acestei transformări lăuntrice ce apare în fiinţa noastră. Ceea ce se modifică atunci prin intermediul implementării unui punct de vedere profund benefic, creator, este înainte de toate percepția noastră asupra realităţii care ne înconjoară.

Fericirea intensă, uneori și copleșitoare, pe care ajungem să o trăim în acele momente ne face să descoperim o mulțime de valenţe dumnezeieşti şi felurite calități minunate în universul lăuntric al ființelor umane care până atunci ne apăreau ca fiind terne, banale şi insignifiante. O astfel de reuşită apare prin intermediul unui anumit punct de vedere transfigurator şi, dacă vom realiza măcar de şapte ori aceasta, vom descoperi apoi că ceea ce am reuşit este o veritabilă minune mică, dar totuşi foarte semnificativă, care depinde de noi înşine.

De multe ori, ființele umane închistate, sceptice şi proaste declanşează fără să-și dea seama procese subtile de rezonanță ocultă cu aspectele nefaste, dureroase pe care apoi le proiectează în lumea care le înconjoară. Ele declanşează apoi procese de rezonanță ocultă cu energiile subtile ale stresului, cu energiile subtile ale tensiunii, cu energiile subtile ale închistării, cu energiile subtile specifice ale răutății, cu energiile subtile ale intoleranţei, cu energiile subtile ale urii şi, pe un asemenea fond, chiar dacă în Macrocosmos există fără încetare energiile subtile ale frumuseții, energiile subtile ale bunătăţii, energiile subtile ale bucuriei sau energiile tainice ale iubirii care, fiecare dintre acestea sunt nesfârşite [fiind Atribute Dumnezeiești], ele rămân complet opace la toate acestea. Astfel de fiinţe umane afirmă cu o mare încăpăţânare că, de fapt, toate acestea nu există.

Atunci când analizăm cu multă atenție și luciditate ceea ce se petrece în jurul nostru, descoperim că, cel mai adesea, punctul nostru de vedere diferă, uneori destul de mult, de punctele de vedere ale celorlalţi oameni. Modul nostru specific de a rezolva o anumită problemă sau de a privi o anumită situație este fie mai mult, fie mai puţin diferit de acela al altor ființe umane.

Nefericirea este o lecție semnificativă

Toate acestea ne arată că, tocmai datorită complacerii într-un anumit punct de vedere dizarmonios, închistat, chinuitor şi tenebros, mulţi oameni se confruntă apoi mai mereu cu tot felul de probleme ce sunt doar în aparenţă fără ieşire sau se afundă în felul acesta în cumplite crize existenţiale.

Ce îi conduce, de fapt, la astfel de situații care adeseori sunt dramatice? Răspunsul la această întrebare este simplu și clar. Prin intermediul fixării ferme şi neîncetate într-un anumit punct de vedere, fiecare fiinţă umană îşi modelează şi totodată îşi transformă atât universul lăuntric, cât şi lumea în care trăieşte prin intermediul proceselor de rezonanță ocultă pe care le declanșează.

În cazul în care perspectiva noastră referitoare la lumea înconjurătoare este în mod preponderent limitată, meschină, parţială şi egoistă sau, cu alte cuvinte, atunci când privim tot şi toate cele ce există doar printr-o fereastră mică al cărei geam este cenuşiu, atunci ni se pare că în jurul nostru se află mult întuneric şi, în plus, totul ne apare ca fiind tern, cenuşiu, rece şi banal. Într-un asemenea caz, Universul Fizic în care existăm ne va apărea ca fiind limitat, penibil, cenuşiu, insignifiant şi plin de suferinţă.

Atunci când realitatea este privită dintr-un punct de vedere ce este profund, complex și plin de înţelepciune, chiar şi nefericirea ne apare ca fiind o lecție semnificativă, ce este până la urmă bună la ceva. Dacă analizăm aceste aspecte într-un mod profund, vom descoperi că în orice situație ignoranța sau prostia noastră în care ne-am complăcut a fost cea care a făcut posibilă apariția feluritelor probleme în viaţa noastră. Cu toate acestea, ulterior aproape toate frământările noastre ce au fost trăite ca atare am descoperit că au declanșat în cele din urmă în noi anumite procese lăuntrice creatoare, rodnice. Am constatat în felul acesta că toate acestea ne-au permis să ne transformăm în direcţii benefice pentru că, la urma urmelor, cam fiecare problemă sau dificultate cu care ne confruntăm la un moment dat în viaţă poate fi totodată privită, dintr-un anumit punct de vedere, ca fiind o încercare spirituală sau un test.

În cazul în care reuşim până la urmă să trecem cu bine proba respectivă, vom avea totodată parte de un salt spiritual triplu. În felul acesta vom putea să şi progresăm într-o considerabilă măsură din punct de vedere spiritual.

Este, de asemenea, de la sine înţeles că astfel devenim din ce în ce mai maturi spiritual şi acumulăm o minunată experiență. În situaţiile în care o anumită problemă destul de gravă cu care ne confruntăm nu este rezolvată, nimeni nu ne poate forţa să o rezolvăm, nimeni nu ne poate obliga vreodată să o depăşim, pentru că, în realitate, acea problemă este a noastră sau, altfel spus, respectiva problemă este personală. Totodată, aceasta înseamnă că, indiferent dacă vrem sau nu vrem, până la urmă viaţa în ansamblul ei ne impulsionează în fel şi chip să progresăm, să ne transformăm şi chiar să creştem lăuntric.

În realitate, unele situații exprimă, de fapt, în esenţa lor, o necesitate ce poate fi stringentă pentru ființa umană respectivă de a progresa, de a evolua şi, aproape întotdeauna, ea face aceasta în strânsă legătură cu modul specific în care priveşte, prin intermediul unui anumit punct de vedere ce o caracterizează, atât la ea însăşi, cât şi la realitatea care o înconjoară. Acest adevăr tainic ce este evident pentru cei înțelepți este mereu valabil.

Fie că o interesează sau nu aceasta, fie că îşi doreşte sau nu aceasta, aproape fiecare ființă umană este adeseori impulsionată în fel şi chip să progreseze din punct de vedere spiritual, chiar dacă adeseori aceasta se realizează încet sau chiar foarte încet pentru unele fiinţe umane leneşe sau încăpăţânate, dar în niciun caz ea nu este îmboldită sau călăuzită să stagneze, cu excepţia situaţiilor bizare şi în mod evident perverse, în care o fiinţă umană chiar vrea şi alege cu o mare îndârjire tocmai aceasta. Un exemplu ce este cutremurător de acest fel sunt entitățile satanice sau demonii ce se află deja în această situaţie.

Articol preluat din revista Yoga Magazin nr. 125/126

Citiți și:
Procesul gradat al trezirii spirituale (I)
Legea ocultă a metodei eficiente (I)

yogaesoteric
25 ianuarie 2024