Aspecte inedite şi revelatoare despre Operaţiunea Christ (partea a II-a)

 
de Maria Nicola

Citiţi aici prima parte a acestui articol:

Aspecte inedite şi revelatoare despre Operaţiunea Christ (partea I)

 
În martie 2004, atunci când Scoala de yoga din România a fost victima unui atac furibund din partea autorităţilor române, foarte mulţi dintre yoghinii care au fost prinşi în vâltoarea evenimentelor nu au putut să nu remarce, cutremuraţi, similitudinea acelor persecuţii cu filmul zguduitor pe care tocmai îl văzuseră pe 12 martie, la ziua lui Grieg. Atunci, pe 12 martie, a fost vizionat în premieră absolută în România filmul lui Mel Gibson, Patimile lui Christos. La momentul respectiv, în România de-abia se auzise despre acest film, nu explodaseră încă acele controverse pe care el le-a provocat şi filmul era aproape necunoscut publicului. Aşa cum ştim cu toţii, viziunea realistă a acestui film este unică în comparaţie cu toate filmele şi documentarele care au fost realizate de-a lungul timpului pe acest subiect. Cu o traducere ad-hoc, într-o hală gigantică, aproape îngheţaţi, mii de yoghini au privit cu ochii în lacrimi acest film, mulţi dintre ei, poate, întrebându-se: de ce trebuie să vedem acest film într-o zi de sărbatoare, zi în care eram obişnuiţi din anii anteriori să ne bucuram, să râdem, să fim fericiţi?

Peste doar câteva zile au urmat percheziţiile brutale din 18 martie şi din zilele următoare, interogatoriile, campania de presă, hăituirea lui Gregorian Bivolaru şi arestarea lui abuzivă şi total ilegală. Violenţa, brutalitatea, ura şi răutatea arbitrară care ne-au aruncat vieţile multora dintre noi în haos au lăsat traume încă nevindecate. Toate acestea sunt greu de imaginat din afară şi imposibil de explicat conform logicii sau bunului simţ. Părea că valuri de răutate şi de ostilitate se abăteau asupra noastră zilnic. Nu ştiam, în fiecare zi, ce urmează să ne mai lovească. Iar când a fost arestat Grieg, vehicularea şi mediatizarea „operaţiunii Christ” ne-a facut pe mulţi dintre noi să ne întrebăm, prin analogie cu ceea ce s-a petrecut acum 2000 de ani: Oare până unde vor merge?

Foarte mulţi dintre noi s-au întrebat probabil atunci, dacă Grieg a ştiut despre aceste lucruri dinainte şi, dacă a ştiut, de ce nu a făcut ceva pentru ca ele să fie evitate, pentru ca să se salveze şi să ne salveze şi pe noi de toate acestea? Filmul Patimile lui Christos ne poate ajuta să întrevedem multe răspunsuri. Vizionarea lui în sine a fost un avertisment şi arăta, pentru cei care au ochi să vadă, o anumită integrare divină a lui Grieg care a făcut ca Dumnezeu să indice, prin felurite semne, ceea ce tocmai urma să se petreacă.

Dar înainte de a trece mai departe cu aceste explicaţii revelatoare, haideţi să clarificăm un lucru. Autorităţile române au denumit de la bun început acţiunea din 2004 îndreptată împotriva şcolii de yoga, „operaţiunea Christ”. Dintre toate numele posibile, iată ce nume de cod au ales ei, vor să ne facă să credem, întâmplător, aşa cum probabil tot „întâmplător” au lansat această acţiune în joia mare, înainte de Paşte. În realitate, este evident că acest nume este un sarcasm grosolan prin care iniţiatorii acestei acţiuni ne spun cu cinism că ştiu că de fapt Gregorian Bivolaru este nevinovat, dar ei intenţionează totuşi să-l distrugă prin orice mijloace. Ulterior acest lucru s-a confirmat prin relevarea – uluitoare la momentul respectiv – a unor stenograme ale întâlnirilor PSD, care dezvăluie fără putinţă de tăgadă comanda politică dată de premierul de atunci, Adrian Nastase, ca Gregorian Bivolaru să fie arestat, cu toate că este nevinovat.

Totuşi, deşi autorităţile au ales numele de cod al „operaţiunii Christ”, presa nu a ezitat să speculeze acest detaliu într-un mod complet aberant, afirmând nici mai mult nici mai puţin decât că Gregorian Bivolaru se crede Iisus. De exemplu, Jurnalul Naţional a publicat în decembrie 2004 o poză cu Statuia Pieta (în care Fecioara Maria  ţine în braţe trupul lipsit de viaţă al lui Iisus, după ce a fost dat jos de pe cruce) şi o poză similară, trucată, care îl reprezenta pe Gregorian Bivolaru în braţele unei femei. Scopul montajului fotografic era, desigur, de a-l batjocori pe acesta, dar ilustra şi dorinţa iraţională a duşmanilor lui de a-l vedea mort, pe care nu s-au sfiit s-o vehiculeze prin presă ani la rând, cum au făcut, de exemplu, în cazul atentatului din 1995. Atunci, după ce apartamentul lui Gregorian Bivolaru a fost aruncat în aer de o explozie criminală, unii jurnalişti nu au ezitat să-şi exprime regretul că el era plecat de acasă în acel moment!

Aşa că, atunci când vorbim despre filmul Patimile lui Christos sau despre operaţiunea Christ, nu intenţionăm să facem apropieri şi speculaţii neavenite care sunt apanajul presei româneşti de scandal care, neavând nimic concret cu care să-l acuze pe Gregorian Bivolaru, vehiculează, printre nenumărate alte aberaţii, această idee complet cretină că el s-ar crede Iisus. Similitudini desigur există, aşa cum există în cazul tuturor şcolilor şi grupărilor spirituale care sunt atacate violent în această epocă bizară în care trăim, în care valorile sunt complet răsturnate şi, în general, tot ceea ce este autentic spiritual este ţinta unor atacuri virulente din partea presei şi autorităţilor – ceea ce ilustrează elocvent faptul că atât presa, cât şi guvernanţii şi autorităţile sunt controlate de secta satanică a francmasoneriei mondiale, care duce un război făţiş şi continuu împotriva binelui, luminii divine, frumuseţii, armoniei, spiritualităţii autentice. În această epocă a decăderii spirituale în care trăim noi acum, asistăm de multe ori neputincioşi şi cutremuraţi (şi, din păcate, mulţi dintre noi inconştienţi), la astfel de revărsări de ură şi agresivitate la adresa a tot ce este benefic, frumos, adevărat, autentic şi spiritual. Dar toate lucrurile şi evenimentele au un rost tainic al lor în marele plan divin şi, din perspectiva noastră umană, noi nu avem acces decât la un fragment al peisajului de ansamblu. Uneori anumite lucruri trebuie să se petreacă. În cazul lui Iisus, chiar şi El, care este Fiul lui Dumnezeu, a trecut prin anumite încercări extrem de dificile şi, aşa cum ştim cu toţii, el până la urmă a fost ucis de duşmanii lui şi răstignit pe cruce. Iar acest eveniment crucial a avut o foarte mare importanţă; istoria cu siguranţă ar fi fost alta dacă acest eveniment nu s-ar fi petrecut, iar sacrificiul necesar al lui Iisus şi-a pus, mai mult decât ne dăm noi seama, amprenta asupra vieţilor fiecăruia dintre noi. Înainte de începerea evenimentelor tragice care au precedat judecarea, calvarul şi răstignirea lui Iisus, acesta s-a rugat în gradina Ghetsemani: „dacă este cu putinţă, îndepărtează de la mine acest pahar al suferinţei, iar dacă nu, facă-se voia Ta”.

Alături de Iisus, marii martiri ai omenirii, prin sacrificiul lor lipsit de egoism şi plin de dăruire, au oferit fiinţelor umane modele exemplare, dar şi un ajutor efectiv în evoluţia globală a umanităţii. Întrebarea clasică a celor care, prin minţile lor raţionale şi judecăţile lipsite de perspectiva integratoare a iubirii şi a înţelepciunii inimii, vehiculează idei pline de răutate şi se pun astfel singuri în ipostaze de unelte ale forţelor demoniace, este: de ce aceste fiinţe excepţionale nu se salvează, dacă dispun de anumite puteri divine? Adevărul este că aici nu este vorba de neputinţă, ci de spirit de sacrificiu şi de acceptarea necondiţionată a Voinţei divine. Aceste fiinţe au acceptat, prin spiritul lor exemplar de sacrificiu, să se supună martiriului, iar sacrificiul lor a avut întotdeauna un rost, chiar şi dacă acesta era greu de intuit la momentul respectiv şi în conjuncturile respective. Ne putem oare imagina că primii creştini ar fi putut rezista eroic persecuţiilor la care au fost supuşi fară exemplul personal al sacrificiului lui Iisus pe cruce, urmat de miracolul învierii sale?

Inspiraţi de idei demoniace, unii vor să ne facă să credem că, dacă o fiinţă umană este victima unor persecuţii insistente şi calomnii, sau chiar ţinta unor agresiuni sau atentate, acea fiinţă nu ar beneficia de integrare divina şi nu ar avea realizări spirituale sau „puteri” ieşite din comun. Or, privind cu atenţie ce se petrece în jurul nostru, vom remarca faptul că exact contrariul este mai degrabă valabil. Aproape nimeni nu se osteneşte să atace sau să combată ceea ce este rău. Putem fi siguri că o persoană care are mare succes material, financiar, social şi este totodată în graţiile presei, atinge acest pseudo-succes cu complicitatea forţelor demoniace şi este susţinută din umbră, de exemplu prin apartenenţa la secta satanică a francmasoneriei. Când cineva vrea să promoveze idei aberante sau „evenimente” bizare precum concerte hard-rock sau parada homosexualilor, este prezentat cu simpatie şi susţinut. În schimb, atunci când cineva vrea să realizeze ceva bun înalţător, spiritual, este imediat ridiculizat şi atacat. Şi asta nu se petrece doar în România, ci pretutindeni pe glob. Pe toţi cei care se hazardează să afirme faptul că Gregorian Bivolaru este victima unor persecuţii de mari proporţii şi a fost chiar închis ar fi dovada „slăbiciunii” sale, îi invit să se gândească mai degrabă la faptul că el a depăşit toate aceste dificultăţi şi a fost salvat, în repetate rânduri, în mod miraculos, în ciuda forţelor colosale dezlănţuite împotriva lui. Mai mult decât atât, el a fost cel care ne-a susţinut şi sprijinit pe majoritatea noastră în această perioadă dificilă şi a făcut în aşa fel încât activitatea şcolii de yoga să continue cu eficienţă şi succes. Astfel încât, cumpănind cu atenţie toate aceste elemente, vom înţelege faptul că vizionarea filmului Patimile lui Christos cu ocazia zilei de 12 martie 2004 nu a fost deloc întâmplătoare.

Totodată, tot atunci, Gregorian Bivolaru a făcut o exemplificare excepţională cu una dintre ipostazele lui Shiva, SHIVA NILAKANTA, SHIVA alchimistul care transformă manifestarea prin puterea sacrificiului său, sau altfel spus ipostaza în care SHIVA preia veninul, suferinţa şi otrava lumii în fiinţa sa. Tot pe 12 martie 2004, a fost proiectat un film realizat de un studiou de filme iniţiatice, film care prezenta anumite interpretări astrologice (vom reveni într-un articol cu mai multe detalii) şi anticipa în mod uluitor evenimentele care au urmat, inclusiv înscenarea de la Vama Nadlac şi arestarea lui Gregorian Bivolaru. Toate aceste aspecte s-au confirmat apoi ulterior, atât imediat (la numai cinci zile după aceea au urmat evenimentele din 18 martie), cât şi prin tot ceea ce s-a petrecut mai apoi în cazul său. Analizând înlănţuirea faptelor, toate aceste elemente se dovedesc a fi nişte sincronicităţi extraordinare, profund semnificative şi ele indică, printre altele, integrarea divină care a existat atunci în cazul lui Grieg.

Chiar şi sincronicitatea cu pronunţarea verdictului în procesul de la Sibiu, la scurt timp după sărbătoarea Paştelui, se corelează cu denumirea deloc întâmplătoare a „operaţiunii Christ”. Jurnaliştii care s-au făcut complici la înscenarea de la Vama Nădlac ar trebui să fie primii care să realizeze aceasta, pentru că, având acces în arestul Vămii, l-au filmat fără reţineri pe Gregorian Bivolaru după gratii, batjocorindu-l în toate felurile posibile şi provocându-l să se elibereze prin intermediul puterilor sale paranormale (ulterior, unii dintre ei s-au confruntat cu binemeritata experienţă traumatică de a fi la rândul lor arestaţi. Dumnezeu, aşa cum ştim, nu bate cu băţul!).

„Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, salvează-te!” – aşa îl provocau evreii pe Iisus, în timpul procesului şi în timp ce acesta era răstignit pe cruce.

Citiţi continuarea articolului:

Aspecte inedite şi revelatoare despre Operaţiunea Christ (partea a III-a)

Citiţi şi:

Sinteza abuzurilor autorităţilor române asupra lui Gregorian Bivolaru 

Câteva exemple de încălcări ale drepturilor omului în cazul Gregorian Bivolaru 

yogaesoteric
5 aprilie 2010