Aspecte oculte esenţiale referitoare la judecata critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare (partea a doua)
de profesor yoga Gregorian Bivolaru
Citiţi aici prima parte a acestui articol.
În cazul fiinţelor umane în care se trezeşte şi apoi se amplifică starea demoniacă despre care vorbeşte KRISHNA în faimosul tratat BHAGAVAD GITA, judecăţile critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare devin, pe nesimţite, o obişnuinţă. Fiinţele umane care se complac în această stare nu îşi dau seama că şi prin intermediul judecăţilor critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare apare totodată în fiinţa lor cumplita stare de orbire spirituală. Dincolo de aparenţe, fiecare judecată critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare este totodată o tentaţie care ne duce în ispită şi ea declanşează instantaneu în universul nostru lăuntric anumite procese de rezonanţă ocultă cu unul dintre tărâmurile infernale. Toate acestea se produc imediat, chiar şi atunci când nu ne dăm seama, deoarece acuzaţia implicită şi răutatea care sunt incluse întocmai ca nişte SUI GENERIS ingrediente în cadrul judecăţii critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare generează apoi instantaneu anumite fenomene de rezonanţă ocultă cu tărâmurile infernale cărora li se deschide în felul acesta „uşa” în MICROCOSMOSUL fiinţei noastre. Toate acestea sunt posibile deoarece, după cum ştim, întreaga manifestare sau, altfel spus, atât MACROCOSMOSUL, cât şi MICROCOSMOSUL fiecărei fiinţe umane sunt, în realitate, nişte structuri holografice şi, dată fiind această ordonare a lor, partea este în tot, iar totul este în parte.
Prin urmare, dat fiind faptul că în MACROCOSMOS (mai precis, în Universul Astral) există, fără îndoială, tărâmuri paradisiace, în mod implicit în MICROCOSMOSUL fiinţei noastre există, fără îndoială, tainice puncte focar de corespondenţă ce fac cu putinţă să intrăm în rezonanţă cu respectivele paradisuri, atunci când gândurile, intenţiile, acţiunile şi manifestările noastre sunt paradisiace. La celălalt pol, în situaţia în care gândurile, intenţiile, acţiunile şi manifestările noastre sunt infernale, aceasta implică faptul că imediat după aceea trezim şi dinamizăm în MICROCOSMOSUL fiinţei noastre procese fulgerătoare de rezonanţă ocultă cu tărâmurile infernale.
Înţelegând toate acestea, nu trebuie prin urmare să ne surprindă că atunci când emitem judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare, mai ales prin intermediul acuzaţiilor şi al răutăţii implicite pe care o manifestăm atunci, declanşăm totodată în MICROCOSMOSUL fiinţei noastre procese de rezonanţă ocultă nefaste, satanice şi în felul acesta, chiar dacă nu ne dăm seama, „deschidem” astfel porţile fiinţei către comunicări cu acele tărâmuri infernale. Este bine să ne amintim că, nu întâmplător, cei înţelepţi au spus că: „atunci când priveşti în abis, totodată abisul priveşte în tine”. Extrapolând, putem spune că atunci când privim în paradis, paradisul priveşte totodată în noi. Această taină fundamentală a fost revelată cândva de IISUS CHRISTOS, atunci când a spus: „Împărăţia Cerurilor se află în voi.”
Dată fiind această structurare holografică a întregii manifestări, inclusiv a MICROCOSMOSULUI fiinţei noastre, putem în felul acesta să ne dăm cu uşurinţă seama că, dacă în MICROCOSMOSUL fiinţei noastre sunt proiectate în mod tainic paradisurile şi chiar Împărăţia Tatălui Ceresc (la nivelul anumitor puncte tainice focar care, în anumite condiţii, pot să fie trezite atunci când sunt latente), totodată în MICROCOSMOSUL fiinţei noastre sunt prezente şi alte tainice puncte focar care, atunci când sunt trezite şi dinamizate, declanşează apoi procese de rezonanţă ocultă cu tărâmurile infernale. Tocmai de aceea, având în vedere această tainică realitate, trebuie să veghem şi să nu ne lăsăm duşi în ispită manifestând judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare, pentru că în felul acesta deschidem totodată în universul lăuntric o „poartă” şi intrăm astfel în rezonanţă ocultă cu tărâmurile infernale. Acest risc este, se poate spune, inevitabil, de îndată ce manifestăm judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare. Atunci când judecăţile critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare devin o bizară obişnuinţă, se poate spune că prin aceasta în universul nostru lăuntric acele procese de rezonanţă ocultă cu tărâmurile infernale devin constante.
Prin intermediul judecăţilor critice, acuzatoare se manifestă, de fapt, Satana
În cazul manifestării unor judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare nu trebuie să pierdem niciodată din vedere că în Biblie se vorbeşte despre faptul că primii creştini au fost adeseori nevoiţi să se apere contra unor acuzaţii false, nefondate, în spatele cărora se afla, cu siguranţă, de fiecare dată, Satana însuşi. Tocmai de aceea, Satana este deloc întâmplător supranumit în Biblie acuzatorul. Satana este şi rămâne acuzatorul prin excelenţă, care îi acuză mai ales pe cei drepţi şi pe cei chemaţi, zi şi noapte, tocmai prin intermediul fiinţelor umane ignorante care obişnuiesc să manifeste judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare.
Chiar şi atunci când nu ne dăm seama de aceasta, de îndată ce manifestăm o judecată critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare devenim totodată un SUI GENERIS canal în şi prin care Satana se manifestă nebănuit în această lume, proiectându-şi influenţele bizare şi energiile sale subtile, otrăvitoare, malefice. Studiind cu atenţie anumite texte din Biblie, în special Cartea lui Iov, descoperim că se adevereşte faptul că Satana a fost, este şi va fi acuzatorul ce se manifestă (într-un mod insidios) cu ură, duşmănie şi răutate prin fiecare fiinţă umană ce cade pradă tentaţiei de a emite judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare.
În lumina acestor revelaţii ezoterice, care vor putea fi înţelese mai ales de către aceia care sunt pregătiţi şi capabili să le înţeleagă (aşa cum se cuvine), ne putem da seama de ce IISUS a considerat că este necesar să ne pună în gardă şi totodată să ne atragă într-un mod ferm atenţia prin cuvinte pline de înţelepciune, atunci când a spus: „Nu judecaţi (într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor, n.n.) pentru a nu fi apoi voi înşivă judecaţi (într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor, n.n.)!” Studiind cu atenţie Vechiul Testament, în special Cartea lui Iov, vom descoperi cum anume s-a manifestat Satana în ipostaza de acuzator al lui Iov şi vom putea în felul acesta să intuim şi apoi să înţelegem cum anume se manifestă într-un mod insidios şi viclean prin noi influenţa ocultă satanică atunci când ne lăsăm tentaţi să emitem judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare. Studiind cu atenţie şi luciditate Cartea lui Iov descoperim că, de fapt, toate activităţile şi imboldurile lui Satana au fost cu siguranţă duşmănoase faţă de Iov.
Alte exemple semnificative din Vechiul şi Noul Testament
Studiind cu atenţie şi alte texte ce există în Vechiul Testament descoperim că Satana a fost şi este în mod constant angajat în felurite activităţi malefice ce sunt în mod evident ostile fiinţelor umane. Spre exemplu, în Biblie se menţionează faptul că Satana l-a ispitit la un moment dat pe David să facă numărătoarea poporului. Tot în Vechiul Testament se arată că Satana se afla prezent (în mod invizibil) undeva în partea dreaptă a lui IOSUA, care, după cum se menţionează era chiar marele preot, „acuzându-l pe nedrept”. Toate acestea au făcut ca Domnul DUMNEZEU să-l mustre atunci pe Satana pentru ceea ce săvârşea. În felul acesta se face totodată, în mod indirect, referire la o evidentă judecată critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare a lui Satana, care era îndreptată împotriva marelui preot IOSUA.
În celebrii săi psalmi, David consideră, pe bună dreptate, că este o mare calamitate pentru o fiinţă umană ca Satana (sau, altfel spus, spiritele diavoleşti) să fie prezent în taină, invizibil, la dreapta unei fiinţe umane, influenţând-o în felul acesta să manifeste judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare. În respectivul text ni se sugerează că atunci când Satana este prezent în mod invizibil la dreapta cuiva, el influenţează întotdeauna în rău fiinţa umană respectivă şi, mai ales la început, o determină să manifeste judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare. Acţionând în felul acesta, Satana (sau spiritele satanice) îi determină pe oameni să devină nişte SUI GENERIS canale de manifestare ale sale în această lume şi astfel îi tentează să judece rău, să acuze într-un mod superficial şi pe nedrept, îi impulsionează să facă rău şi totodată manifestă prin astfel de sărmane fiinţe umane, care la început sunt inconştiente, energia sa malefică, perversă, năucitoare. Tocmai de aceea, Apostolul Ioan spune despre Satana că: „păcătuieşte fără încetare de la începuturi.”
Referinţele care există cu privire la Satana în Vechiul Testament dovedesc cu prisosinţă toate acestea, pentru o fiinţă umană intuitivă şi inteligentă. În Noul Testament, IISUS ne revelează el însuşi faptul că Satana este „prinţul şi stăpânitorul lumii acesteia” (lumea fizică, materială). (Efeseni II; 2)
În Biblie, Satana este întotdeauna prezentat ca fiind duşmanul lui DUMNEZEU, ce acţionează, atunci când sunt întrunite anumite condiţii care îi permit aceasta, pentru a răsturna sau pentru a zădărnici planurile Sale (ale lui DUMNEZEU). În Noul Testament se specifică la un moment dat, deloc întâmplător, că Satana l-a lăsat pe IISUS Christos să-şi facă lucrarea sa dumnezeiască „până la o anumită vreme”, ceea ce ne ajută să intuim şi să înţelegem totodată că lupta sa cu IISUS a fost reluată ulterior. Acest aspect rezultă cât se poate de clar din afirmaţia lui IISUS care, la un moment dat, spune: „În toate lucrurile am fost tentat ca şi voi.” (Evrei IV,15)
Între forţele binelui şi cele ale răului există un permanent conflict
Conflictul lui Satana cu IISUS nu a fost incidental. După cum ştim cu toţii, unul dintre ţelurile fundamentale sau, altfel spus, una dintre cauzele venirii lui IISUS în această lume a fost: „Să nimicească şi să zădărnicească lucrările diavolului.”(1 Ioan III, 8) Pretutindeni în Noul Testament se poate constata uriaşul conflict care a existat – şi există, chiar şi în zilele noastre – între entităţile benefice ale lui DUMNEZEU, cum ar fi, spre exemplu, îngerii şi arhanghelii pe de o parte şi entităţile răului, diavolii ce sunt conduşi de Satana şi demonii ce sunt conduşi de Lucifer, pe de altă parte.
Pentru fiinţele umane inteligente, intuitive şi pline de bun simţ nu există niciun dubiu asupra acestui conflict neîncetat dintre Satana, diavoli, demoni şi fiinţele umane. Apostolul Petru subliniază într-un mod sugestiv ferocitatea acestui conflict, spunând că: „Potrivnicul vostru (al oamenilor), acuzatorul, diavolul cel rău şi viclean dă târcoale întocmai ca un leu care răcneşte şi îi caută, clipă de clipă, pe aceia pe care trebuie să-i înghită.” (1 Petru V, 8) Apostolul Pavel se referă, la rândul său, la şiretenia neîncetată ce este folosită împotriva oamenilor de cel rău: „Satana se preface uneori chiar într-un înger de lumină.” (2 Corinteni XI,14) Aşa că nu trebuie să ne mire că unele dintre uneltele sale ascunse „se prefac a acţiona în slujitori ai neprihănirii.” Tocmai de aceea, primii creştini erau sfătuiţi să-L implore pe DUMNEZEU TATĂL pentru a-i proteja şi pentru a-i întări în faţa ispitelor lui Satana, „spre a putea ţine cu uşurinţă piept împotriva uneltirilor înşelătoare şi pline de viclenie ale diavolului.” (Efeseni VI, 11) Tot în Noul Testament există unele referiri la „cursele diavolului”. (1 Timotei III,7)
Toate aceste pasaje ce figurează în Biblie subliniază faptul că toate fiinţele umane, inclusiv creştinii (şi chiar îngerii, arhanghelii, precum şi Iuda) au fost şi sunt angrenaţi într-un conflict care este continuu şi totodată plin de neprevăzut. Este important să reţinem că niciodată fiinţele umane nu se pot retrage din acest conflict care continuă fără încetare. Este însă esenţial să ne dăm seama că nu este cazul să credem nici măcar o singură clipă că răutatea diavolilor sau a lui Satana este inevitabilă pentru fiinţele umane. În situaţii de acest gen este întotdeauna nevoie de o energie dumnezeiască, ce face să devină invulnerabilă fiinţa umană ce este atacată de diavoli. Totodată, este nevoie de un îndelungat exerciţiu al discernământului spiritual, după cum este nevoie şi de fermitate, credinţă deplină în DUMNEZEU, absenţa îndoielilor demoniace şi curaj.
Modalităţi esenţiale de a triumfa în conflictul cu forţele răului
Este foarte important să reţinem că toate fiinţele umane care se opun cu hotărâre lui Satana sau diavolilor şi care imploră pline de umilinţă şi credinţă ajutorul lui DUMNEZEU TATĂL înving întotdeauna. Apostolul Petru îi sfătuieşte şi totodată îi imploră pe creştini să se împotrivească întotdeauna cu luciditate, fermitate şi curaj tentaţiilor şi vicleniilor diavolilor, rămânând fără încetare „tari în credinţă” (1 Petru V,9). La rândul său, Iacov spune: Împotriviţi-vă totdeauna diavolului, cu ajutorul harului care vă vine de la DUMNEZEU, atunci când îi cereţi cu umilinţă şi credinţă ajutorul şi veţi vedea că el va fugi imediat de la voi.” (Iacov IV, 7)
În lumina legii rezonanţei oculte, este evident că aici este, fără îndoială, vorba despre declanşarea şi menţinerea unor procese de rezonanţă ocultă cu energia protectoare a Graţiei divine, ce conferă fiinţei umane în cauză o stare pregnantă de invulnerabilitate. De un real folos în astfel de situaţii vor fi pentru noi binecuvântările şi autobinecuvântările, împreună cu manifestarea neîntârziată, în universul nostru lăuntric, a Efectului de Paratrăznet al energiei misterioase a Voinţei dumnezeieşti, care este atotputernică.
La rândul său, apostolul Pavel ne oferă un anumit sfat ce este plin de înţelepciune: „nu daţi niciodată prilej diavolului.” (Efeseni IV, 27) În lumina acestor revelaţii, ne putem da seama cu uşurinţă că un astfel de prilej pe care i-l putem da de fiecare dată diavolului (fără să ne dăm seama) este acela când emitem judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare. Acest fenomen se produce chiar şi atunci când noi înşine manifestăm asupra noastră, din cauza ignoranţei în care ne complacem, astfel de judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare. În această direcţie, Apostolul Pavel spune: „Luaţi aminte, căci în DUMNEZEU trebuie să vă puneţi în totalitate şi fără încetare credinţa. Dacă atunci veţi avea o credinţă de nezdruncinat în El şi nu vă veţi îndoi, DUMNEZEU nu va îngădui niciodată să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; căci, împreună cu ispita, El a pregătit pentru fiecare dintre voi şi mijlocul de a vă ajuta să ieşiţi din ea, ca să nu fie cu putinţă să cădeţi în ispită şi să o puteţi răbda.” (1 Corinteni X, 13)
Analizând această afirmaţie, ne putem da seama că apostolul Pavel era cât se poate de conştient de nenumăratele resurse malefice şi de viclenia lui Satana, cât şi de faptul că, întotdeauna, Satana încearcă „să aibă un câştig de la noi.” Tot apostolul Pavel adaugă: „Ascultaţi-mi sfaturile şi urmaţi-le, căci noi nu suntem în necunoştinţă de planurile cele pline de viclenie ale lui Satana.”
Exemplul cutremurător al confruntării lui IISUS cu Satana
Chiar şi în timpul activităţii lui IISUS, Satana s-a manifestat în permanenţă în felurite moduri împotriva acţiunilor sale. Studiind cu multă atenţie anumite texte ce există în Noul Testament, descoperim că Satana a acţionat uneori chiar prin ucenicii lui IISUS, care au devenit atunci nişte SUI GENERIS canale prin care el îşi manifesta viclenia şi răutatea. Un astfel de moment a fost atunci când apostolul Petru a respins ideea că IISUS a acceptat crucificarea. Imediat, Petru a fost mustrat de către IISUS, care i-a spus atunci: „Retrage-te înapoia mea, Satano!” (Matei XVI, 23) Satana a acţionat, de asemenea, în felurite moduri malefice, prin intermediul duşmanilor lui IISUS şi nu este deloc întâmplător faptul că IISUS era pe deplin conştient că prin fiinţa şi trupurile lor se manifestau uneori spiritele satanice şi, în anumite situaţii, chiar Satana.
Tocmai de aceea, la un moment dat IISUS le-a spus textual acelora care i se opuneau: „Voi aveţi drept tată şi ispititor pe diavolul (Satana).” (Ioan VIII, 44) Toate acestea au ajuns la un moment dat la o culme, în timpul ultimelor zile ale lui IISUS. Acţiunea mârşavă a lui Iuda este descrisă ca fiind totodată a celui rău (Satana). În Noul Testament chiar se spune că Satana „a intrat” în Iuda (Luca XXII, 3). Prin aceasta ni se sugerează că, în anumite situaţii (atunci când în prealabil sunt create condiţii propice), diavolul se foloseşte de fiinţa umană întocmai ca de un SUI GENERIS „canal” în şi prin care se manifestă apoi cu viclenie şi, în felul acesta, energii infernale, malefice sunt răspândite în această lume. Apostolul Ioan spune: „Diavolul (Satana) pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-l vândă pe IISUS.” (Ioan XIII, 3)
Privind la un moment dat către cruce, IISUS a spus: „Iată că acum vine stăpânitorul lumii acesteia (Satana).” (Ioan XIV, 30) Prin aceste cuvinte, IISUS recunoaşte că, dintr-un anumit punct de vedere, Satana manifestă o bizară stăpânire în această lume ce există pe planeta Pământ. În lumina acestor revelaţii, ne putem da seama că în permanenţă, chiar şi în prezent, Satana continuă să-i ispitească pe oameni. Un asemenea mod criptic de a-i ispiti se realizează adeseori prin intermediul judecăţilor critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare. Imensa majoritate a fiinţelor umane nici măcar nu bănuiesc că prin intermediul unor astfel de judecăţi îşi deschid în felul acesta, din nou şi din nou, fiinţa, devenind canalele de manifestare a lui Satana sau a spiritelor satanice în această lume.
Când diavolul vrea să distrugă pe cineva, îi ia minţile
Un anumit aforism al înţelepciunii susţine că: „Atunci când diavolul vrea să distrugă pe cineva, îi ia mai întâi minţile”. În lumina revelaţiilor pe care le-am prezentat cu privire la judecăţile critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare devine cu uşurinţă posibil să înţelegem cum anume este influenţată în rău şi pervertită zi de zi gândirea fiinţei umane prin intermediul unor astfel de judecăţi, ce sunt emise fără ca ea să-şi dea seama de consecinţele nefaste ale unor astfel de acţiuni. În felul acesta putem să înţelegem cum anume ne iau diavolii minţile atunci când ne obişnuim să emitem, fie mai mereu, fie din când în când, astfel de judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare. Înţelegerea acestor mecanisme ne permite totodată să fim puşi în gardă pentru totdeauna de acum încolo şi să nu ne mai lăsăm duşi în ispită, spre a emite astfel de judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare. 
La ora actuală, foarte mulţi oameni care se pretind a fi nişte buni creştini obişnuiesc să manifeste zi de zi judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare, fără a-şi da seama că, în felul acesta, devin nişte SUI GENERIS canale de manifestare a lui Satana şi a spiritelor satanice în această lume. Tot în Biblie citim despre influenţa sa malefică (a lui Satana) ce se manifesta printr-un pretins credincios, pe nume Anania: „Cum de nu îţi dai seama pentru ce ţi-a umplut Satana inima cu astfel de porniri (rele)?”
Cu privire la acţiunile şi influenţele malefice ale lui Satana şi ale spiritelor satanice, apostolul Ioan spune: „Oricine păcătuieşte nu ştie că aceste porniri îi vin şi de la diavol.” Tot în Biblie se vorbeşte despre faptul că atunci când sunt întrunite anumite condiţii (favorizante), oamenii se înstrăinează apoi de DUMNEZEU, cad pe panta răului şi, la scurt timp după aceea, se dau pe ei înşişi lui Satana, iar în felul acesta ei devin „uneltele” sau „canalele” prin care el (Satana) se manifestă în această lume (în ambianţa planetară). Tot apostolul Ioan ne spune că în felul acesta: „Astfel de fiinţe umane rătăcite (care pot fi recunoscute după pornirile lor bizare de a-i sminti şi rătăci pe ceilalţi) devin copiii săi.” (1 Ioan III, 10)
În textul Apocalipsei există o semnificativă revelaţie despre sinistra „sinagogă a Satanei” (Apocalipsă II, 9; III, 9) şi despre spiritele satanice care sălăşluiesc acolo unde se află „scaunul de domnie al Satanei” (Apocalipsă II, 13). Atât prin uneltirile sale pline de ură, viclenie şi răutate, cât şi prin intermediul judecăţilor critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare şi, de asemenea, prin intermediul îndoielilor demoniace sau satanice, Satana împiedică (mai mult sau mai puţin), în fel şi chip, acţiunile dumnezeieşti. Satana fie „răpeşte”, fie face să devină sterilă sămânţa cea bună, dumnezeiască ce a fost semănată la un moment dat în inimile oamenilor.
Puterea lui Satana este limitată
Satana seamănă fără încetare răul, îndoiala şi judecăţile critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare în „FIII SĂI CEI RĂI”. În felul acesta, el face ca această lume să devină o ţărână, o mlaştină infernală, un gunoi. În anumite condiţii, influenţele şi activitatea sa pot să producă chiar efecte la nivel fizic asupra trupului omenesc. În Biblie, Satana este prezentat întotdeauna ca fiind mincinos, viclean, plin de inventivitate malefică, având felurite resurse pe care le angrenează împotriva fiinţelor umane şi totodată este prezentat ca fiind fără încetare activ în sens malefic, răufăcător. Fiinţele umane ce devin în anumite condiţii favorizante genii ale răului se află şi rămân sub influenţa aproape neîncetată a lui Satana. Totuşi, este necesar să ştim că Satana are o mulţime de limitări, şi de fapt el nu poate să facă chiar orice.
În faimoasa parabolă a semănătorului, IISUS ne vorbeşte într-un mod indirect despre contribuţia malefică a diavolilor la sterilizarea sau anularea încolţirii seminţelor bune, ce sunt semănate în anumite situaţii în universul fiinţei umane. Pentru a înţelege cât mai bine aceste aspecte vă sugerăm să studiaţi cu atenţie parabola semănătorului, pentru a intui cum anume se realizează, prin intermediul spiritelor diavoleşti şi al lui Satana, astfel de acţiuni malefice ce sunt aproape neîncetate. Înfrângerea lui Satana şi a spiritelor satanice este evidentă atunci când fiinţa umană imploră şi cere, fiind plină de umilinţă şi credinţă, ajutorul lui DUMNEZEU TATĂL. În anumite cazuri, Satana îşi manifestă într-un mod abil şi insidios influenţele malefice. Satana acaparează fiinţa umană cu viclenie, în strânsă legătură cu anumite condiţii favorizante, pe care fiinţa umană în ignoranţa ei le lasă să se manifeste în universul ei lăuntric. În felul acesta, Satana şi influenţele sale rele pătrund apoi, cu uşurinţă, în fiinţa umană şi o fac să devină un SUI GENERIS canal de manifestare a răului în această lume.
Este însă esenţial să reţinem că puterea bizară, malefică a Satanei este totuşi limitată, iar această putere şi influenţă pervertitoare se manifestă în strânsă legătură cu energiile subtile malefice care sunt prezente în tărâmurile infernale, datorită răutăţii pe care o manifestă atât spiritele diavoleşti, cât şi demonii şi Satana însăşi. Astfel de energii satanice apar prin deturnarea, pervertirea şi pângărirea anumitor energii subtile benefice care, fie prin prăbuşirea (lunecarea în rău a) fiinţelor umane, fie prin involuţia lor, fie prin activităţile rele ale entităţilor satanice sau demoniace fac astfel ca anumite energii benefice, pure să fie schimbate şi aduse într-o stare de pervertire, ce atrage după sine diminuarea frecvenţei lor specifice de vibraţie. În felul acesta rezultă, în cele din urmă, energii subtile inferioare, năucitoare, abjecte, degradante, care reprezintă ceea ce numim energiile subtile bizare ale răului.
Satana ştie că a fost deja înfrânt!
Atât Satana, cât şi Lucifer îşi pot exercita puterea lor bizară, malefică, iluzorie, vicleană numai în anumite limite precise, ce au fost şi rămân stabilite de DUMNEZEU TATĂL, prin intermediul tentaţiilor şi al încercărilor la care îi supun pe oameni (toate acestea fiind posibile în strânsă legătură cu anumite condiţii favorizante ce apar, la un moment dat, în universul lor lăuntric).
În felul acesta, atât Lucifer, cât şi Satana, împreună cu spiritele satanice acţionează ca nişte SUI GENERIS factori perturbatori, distrugători, ce determină căderea în abis (tărâmurile infernale) sau trecerea cu bine a tentaţiilor şi a încercărilor spirituale. În felul acesta ei sunt şi rămân nişte SUI GENERIS „unelte”, prin intermediul cărora fiinţele umane sunt încercate, testate, examinate, iar acele fiinţe umane care sunt suficient de pregătite lăuntric trec cu bine de aceste probe şi nu cad în ispită. Atunci când trec cu bine astfel de tentaţii, teste sau încercări spirituale, în felul acesta fiinţele umane progresează. Totodată, fiinţele umane fac salturi spirituale triple atunci când trec cu bine astfel de probe sau ispite la care diavolii sau spiritele rele le supun la un moment dat.
Este important să reţinem că atât entităţile diavoleşti, cât şi Satana sălăşluiesc în tărâmurile infernale ce au o frecvenţă joasă de vibraţie şi care există în Universul Astral. În Noul Testament, IISUS spune la un moment dat că focul cel veşnic al iadurilor a fost pregătit pentru ca Diavolul şi îngerii săi să sălăşluiască acolo. În lumina mărturiilor şi a revelaţiilor ce ne sunt expuse în Noul Testament, descoperim că Satana este o prezenţă malignă, efemeră şi întotdeauna ostilă, atât lui DUMNEZEU, cât şi oamenilor care Îl iubesc pe DUMNEZEU şi care sunt cu DUMNEZEU, ei fiind numiţi în Biblie, cei drepţi, cei buni la suflet, cei înţelepţi. Ei recunosc cu uşurinţă vicleniile, minciunile şi uneltirile abjecte ale lui Satana.
Este de asemenea necesar să reţinem că Satana ştie deja că a fost înfrânt, dar în disperarea sa cea plină de ură, de încăpăţânare şi de îndârjire, el continuă să facă o mulţime de rele, atât în această lume (cea pământească), cât şi în tărâmurile infernale ce se află în lumea de dincolo. Una dintre manifestările prin intermediul căreia Satana şi tărâmurile infernale îşi fac evidentă prezenţa în această lume este o anumită formă de frică abisală, iraţională, în şi prin care se manifestă energia satanică a spiritelor diavoleşti. În lumina acestor revelaţii, este bine ca fiecare dintre noi să privim în adevărata lor lumină judecăţile critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare.
Opriţi-vă chiar acum în a-i judeca pe ceilalţi critic, acuzator, superficial şi răuvoitor!
Revelarea acestor taine AICI şi ACUM nu este deloc întâmplătoare. Taina teribilă a judecăţilor critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare poate fi înţeleasă într-o cu totul altă lumină, mai ales atunci când este privită din perspectiva Legii rezonanţei oculte. Noi sperăm că toate aceste revelaţii vă vor ajuta să înţelegeţi că trebuie să vă opriţi neîntârziat în a mai emite (în mod intenţionat) judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare. Toţi aceia dintre voi care veţi continua să faceţi aceasta întocmai ca şi până acum, veţi dovedi în felul acesta că nu aţi înţeles deocamdată mai nimic din toate aceste revelaţii, care v-au fost puse la dispoziţie.
Aceia dintre voi care veţi refuza să luaţi în considerare ceea ce se petrece atunci când ne obişnuim să manifestăm mereu şi mereu judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare, nu veţi face altceva decât să intraţi în legătură şi apoi să vă afundaţi din ce în ce mai mult în tărâmurile infernale ce există în lumea de dincolo. Acţionând mereu şi mereu în felul acesta, vă veţi obişnui să declanşaţi de fiecare dată în universul vostru lăuntric procese oculte de rezonanţă malefică, ce vă vor schimba frecvenţa dominantă de vibraţie. Toate aceste influenţe şi energii subtile malefice vă vor aliena şi totodată vă vor face să vă îndepărtaţi din ce în ce mai mult de DUMNEZEU TATĂL.
Mai trebuie, de asemenea, să nu pierdeţi niciodată din vedere că prin intermediul judecăţilor critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare se lunecă destul de uşor şi într-un mod insidios către bârfă, clevetire, scandal şi calomnie. Este totodată necesar să reţinem că prin intermediul judecăţilor critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare se declanşează cu o mare uşurinţă scandalurile în această lume. În Biblie, scandalul este privit ca fiind un motiv grav de poticnire pentru fiinţele umane. În realitate, scandalul ne apare ca fiind o tentaţie care ne face să cădem la anumite probe spirituale sau ne face să ni se tulbure judecata şi bunul simţ. În Biblie, ideea de scandal este în mod evident legată de noţiunea de tentaţie, de obstacol, care îi face pe unii oameni să se împiedice şi apoi să cadă cu uşurinţă în mrejele lui Satana.
În tradiţia înţelepciunii sufite există o semnificativă poveste cu tâlc referitoare la efectele insidioase, durabile şi nefaste ale judecăţilor critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare. Vă prezentăm în cele de urmează această povestire.
Oglinda blestemată a diavolului
„A fost odată un spirit puternic al răului (diavol) ce era plin de viclenie, încăpăţânare şi ură. Acel spirit se afla undeva într-unul dintre Infernuri. Într-una din zile, pe când el se gândea cum anume să reuşească să săvârşească chiar mai mult rău, i-a venit la un moment dat o idee malefică genială. La scurt timp după aceea, el a pus în aplicare ideea respectivă şi astfel a făcut o oglindă vrăjită, a cărei influenţă ascunsă era în mod predominant malefică. Respectiva oglindă vrăjită pe care el a realizat-o îi făcea instantaneu pe toţi aceea care se oglindeau sau priveau în acea oglindă să înceapă să manifeste judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare. Atunci când prin intermediul acelei oglinzi vrăjite respectiva vrajă se dezlănţuia, modul predominant de a gândi a celui care se privea sau privea în acea oglindă se schimba imediat şi, totodată, datorită influenţei sale malefice, oglinda cea vrăjită reflecta tot ceea ce era bun şi frumos în jurul ei cu totul altfel şi făcea ca tot ceea ce se reflecta în ea să pară detestabil, urât, cenuşiu, deformat, inutil şi fără valoare.
Toţi cei care priveau în acea oglindă vrăjită ceea ce îi înconjura, începeau imediat după aceea să aibă numai judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare. Totodată ei deveneau aproape incapabili să mai vadă, oriunde în întreaga lume, binele, armonia şi frumosul – atât în ei înşişi, cât şi în tot ceea ce se afla în jurul lor. În locul frumuseţii, armoniei şi splendorii, acea oglindă vrăjită reflecta toate acestea ca fiind urâte, pocite şi dizarmoniase. Totodată, oglinda respectivă îl făcea pe fiecare privitor să acorde o mare importanţă urâtului şi lucrurilor dizarmonioase şi insignifiante. Atunci când o fiinţă umană privea în oglinda vrăjită, gândurile şi judecăţile ei deveneau imediat critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare. Astfel de judecăţi urâte, mizerabile îi inundau imediat mintea şi atunci, prin acea vrajă bizară, cele mai frumoase peisaje care se aflau în jurul oglinzii apăreau întocmai ca nişte movile de gunoaie, fiinţele umane cele bune, armonioase şi frumoase apăreau în oglinda respectivă ca fiind foarte respingătoare, diforme şi stupide. Feţele chiar frumoase şi fermecătoare ale oamenilor erau oglindite de acea oglindă într-un asemenea mod bizar, încât ele apăreau ca fiind diforme şi imediat după aceea nimeni dintre aceia care priveau în acea oglindă nu mai era capabil să le recunoască. Mai mult decât atât, dacă cineva care se afla în jurul oglinzii manifesta atunci ceva urât şi vroia să ascundă acea manifestare, oglinda cea vrăjită dezvăluia imediat acel rău şi îl punea într-un mod exagerat în evidenţă. Spiritul cel diavolesc era plin de mândrie că a reuşit să realizeze o astfel de oglindă ce făcea să dispară imediat frumosul, sublimul şi armonia, înlocuindu-le, datorită acelei vrăji, cu urâtul, diformul şi respingătorul.
În plus, cei care priveau în respectiva oglindă şi observau ceea ce reflecta ea, manifestau imediat după aceea numai judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare. Orice fiinţă umană care se privea în acea oglindă începea instantaneu să emită judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare faţă de sine însăşi şi nu mai vedea în fiinţa sa decât dizarmonie, răutate şi urâţenie. Tot ceea ce era frumos şi încântător în ceea ce priveşte chipul sau trupul său, atunci când era privit în acea oglindă vrăjită, era schimbat imediat şi devenea atât de diform, de urât şi de groaznic, încât nu mai putea fi recunoscut după aceea.
Văzând cât de mult rău putea să le provoace tuturor fiinţelor umane care se priveau în acea oglindă vrăjită, Satana l-a felicitat pe acel spirit diavolesc pentru ceea ce reuşise să facă şi a hotărât apoi să fie dusă sus în ceruri acea infernală oglindă vrăjită, crezând că îi va tenta şi pe îngeri să se privească în acea oglindă. Satana credea că dacă îngerii vor fi tentaţi să se privească în acea oglindă, vor începe să manifeste imediat după aceea judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare, descoperind astfel (prin intermediul acelei oglinzi vrăjite) că ei înşişi erau urâţi, inutili şi proşti. Înainte să ducă oglinda cea vrăjită în ceruri, Satana le-a spus spiritelor diavoleşti, râzând sardonic, că poate chiar şi DUMNEZEU va fi tentat să se privească în acea oglindă spre a se descoperi, în felul acesta, că este urât, dizarmonios, haotic, fals şi inutil. Satana gândea că dacă însuşi DUMNEZEU va fi ispitit să se privească în acea oglindă, fie chiar şi o singură dată, va începe apoi să manifeste numai judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare faţă de tot ceea ce crease. Apoi, mai multe spirite diavoleşti au luat pe umeri oglinda cea vrăjită şi au pornit cu ea în zbor către ceruri. Iată, însă, că atunci când s-au apropiat cu acea oglindă de hotarul cerurilor, o forţă nemaipomenit de mare şi invizibilă s-a manifestat fulgerător şi i-a oprit înainte să fi putut să treacă de hotarul cerurilor. Totodată atunci în făptura lor a apărut brusc o frică cumplită şi, imediat după aceea, ei au lăsat să cadă oribila oglindă vrăjită. Datorită faptului că a căzut de la o foarte mare înălţime, oglinda infernală cea vrăjită s-a spart şi au apărut cu acea ocazie mai multe miliarde de ciobuleţe extrem de mici.
Atunci s-a produs, însă, tot ceea ce putea fi mai rău pentru această planetă. În felul acesta, a apărut una dintre cele mai mari nenorociri pentru foarte mulţi oameni. Dat fiind faptul că fiecare ciobuleţ ce provenea din acea oglindă vrăjită era chiar mai mic decât un grăunte de nisip, toate acele miliarde de ciobuleţe au zburat în toate direcţiile şi s-au răspândit aproape pretutindeni pe pământ. Vântul a răspândit, apoi în toate direcţiile acele ciobuleţe infime, iar dacă vreo fiinţă umană primea cumva în ochi vreun astfel de ciobuleţ şi după aceea acel ciobuleţ îi rămânea acolo (în ochi), respectivul ciobuleţ îi pătrundea în trup şi imediat după aceea fiinţa umană era într-un anume mod afectată. O asemenea fiinţă umană nu mai vedea după aceea pretutindeni în jurul ei şi nici în ea însăşi, decât nefericire, dizarmonie, inutilitate, răutate şi urâţenie.
Totodată, o asemenea fiinţă umană emitea aproape fără încetare judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare. Pentru o asemenea fiinţă umană, tot ceea ce era în realitate bun părea rău şi lipsit de valoare, iar tot ceea ce era în realitate frumos părea a fi urât, dizarmonios şi respingător. Fiecare ciobuleţ, chiar infim, avea aceeaşi putere malefică ce existase în oglinda cea vrăjită originală.
Atunci când astfel de ciobuleţe infime pătrundeau în trupurile oamenilor şi apoi se fixau în regiunea inimii, declanşau totodată, imediat după aceea, şi un alt efect înfricoşător. Inima acelor sărmane fiinţe umane se metamorfoza imediat după aceea într-un bloc de gheaţă. Toate fiinţele umane ce erau afectate în felul acesta deveneau apoi incapabile să mai manifeste ori să resimtă energia dumnezeiască a iubirii.
Iată că, deşi acel spirit diavolesc a suferit o mare înfrângere, căci el nu a reuşit până la urmă să ducă sus în ceruri oglinda sa vrăjită, el a privit, apoi, în jurul lui şi a descoperit tot răul pe care puteau să-l facă cioburile infime ale oglinzii sfărâmate. Văzând toate acestea, acel diavol s-a veselit într-un mod sardonic pentru răul imens pe care îl făcuse oamenilor şi, în plus, a observat că acel rău persista şi continua să se producă mai departe în această lume, căci infimele cioburi din acea oglindă blestemată continuă să fie purtate încolo şi încoace de vânt de atunci şi până acum. Prin urmare, chiar şi acum, în continuare, ciobuleţe infime din acea oglindă blestemată continuă să zboare prin aer şi sunt duse de vânt, făcându-le în felul acesta mult rău oamenilor în ai căror ochi cad la un moment dat.” (sfârşitul poveştii respective)
Dacă analizăm cu multă atenţie tâlcul acestei povestiri, descoperim că de fapt judecăţile critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare se aseamănă cu acele infime ciobuleţe ce provin din acea oglindă blestemată. Astfel de judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare determină apariţia unor imagini deformate pe care ni le formăm, atât asupra realităţii înconjurătoare, cât şi asupra noastră înşine. Judecăţile critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare ce sunt emise, modifică şi distorsionează oglindirea realităţii în noi înşine. Totodată, astfel de judecăţi ne fac să ne raportăm la noi înşine, având o viziune deformată şi chiar peiorativă. Astfel de judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare fac să apară tot ceea ce este normal, adevărat şi frumos ca fiind urât, anormal şi fals. Foarte multe fiinţe umane nu sunt deloc conştiente de efectele nefaste pe care le generează în universul lor lăuntric astfel de judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare. Întotdeauna, astfel de judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare generează, apoi, în MICROCOSMOSUL fiinţei umane fenomene de rezonanţă ocultă nefaste.
(va urma)
Aforisme şi cugetări despre judecată (continuare)
28. Luaţi aminte şi nu judecaţi niciodată într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor nici pe ceilalţi şi nici pe voi înşivă, căci în felul acesta nu veţi putea fi deloc judecaţi voi înşivă într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor.
29. Adeseori lumea se ia după cei impertinenţi, anarhici şi demoniaci care dau tonul, căci din cauza slăbiciunii şi a receptivităţii la rău ea nu judecă toate cele aşa cum sunt cu adevărat.
30. Cel mai adesea, aproape fără excepţie, îi judecăm într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor pe ceilalţi după propriile noastre tendinţe, imbolduri şi metehne. Tocmai de aceea, cei ticăloşi cred cu încăpăţânare că pe această lume nu există oameni cinstiţi, căci pentru ei toţi sunt (fără excepţie) nişte tâlhari.
31. De cele mai multe ori, atunci când obişnuim să-i judecăm într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor pe ceilalţi, noi nu acordăm unei fiinţe umane decât tot atâta bunătate câtă mai manifestăm, deocamdată, noi înşine.
32. Fiinţa umană care, din cauza judecăţilor critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare, se schimbă pe nesimţite şi devine apoi rea la suflet, crede după aceea cu încăpăţânare că toţi ceilalţi i se aseamănă.
33. Fiinţele umane care obişnuiesc să emită judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare nu-i cred niciodată pe ceilalţi ca fiind capabili de ceea ce ele nu sunt capabile să realizeze.
Citiţi aici partea a treia a articolului
Citiţi şi:
Speranţa
Cele 17 pericole nebănuite ale îndoielilor demoniace
yogaesoteric
4 martie 2010
