Aspecte oculte esenţiale referitoare la judecata critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare (prima parte)

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Motto:
Iisus a spus: „Nu judecaţi niciodată (într-un mod critic, acuzator, superficial, răuvoitor, n.n.) pentru a nu fi după aceea voi înşivă judecaţi în acelaşi mod. Luaţi aminte că întotdeauna exact în felul în care voi îi veţi judeca (într-un mod critic, acuzator, superficial, răuvoitor, n.n.) pe ceilalţi, exact în acelaşi mod veţi fi după aceea voi înşivă judecaţi. Luaţi aminte că întotdeauna cu ce măsură îi veţi măsura (şi îi veţi judeca, n.n.) pe ceilalţi, exact cu aceeaşi măsură vi se va măsura apoi şi vouă tot ceea ce veţi face(sau, altfel spus, tot aşa veţi fi după aceea voi înşivă judecaţi). Reculege-te, omule, acum pentru câteva clipe şi gândeşte-te de ce eşti atât de pornit şi îndârjit ca să priveşti şi să judeci (într-un mod critic, acuzator, superficial, răuvoitor, n.n.), paiul ce se află în ochiul fratelui tău? Ai observat tu vreodată până în preyent bârna ce deja se află în ochiul tău? Întreabă-te acum oare de ce vrei tu să te duci la fratele tău pentru a-i spune: «Lasă-mă să îndepărtey acest pai din ochiul tău»? De ce nu îţi dai seama că ar fi mult mai bine să vezi mai întâi bârna ce deja se află în ochiul tău? Omule cu judecata perversă şi ipocrit, ia aminte! Îndepărtează mai întâi bârna ce se află în ochiul tău, căci după aceea vei putea vedea totul suficient de clar pentru a avea dreptul să îndepărtezi paiul din ochiul fratelui tău.” (text adaptat după Evanghelia lui Matei VII, 1-5)

Pentru mulţi oameni, a-i judeca pe ceilalţi este o obişnuinţă care face parte din firea lor şi din modul lor de a fi şi de a acţiona. Întâlnim această atitudine aproape peste tot în jurul nostru astfel încât, în zilele noastre, ea poate să le pară multora normală şi firească. În realitate, acest gen de judecată declanşează o serie de fenomene nefaste – în primul rând, pentru cel care procedează în acest fel – şi, de asemenea, este extrem de nedreaptă pentru cel sau cei pe care „îi ia în vizor”. Dacă ne gândim atent la acest subiect, vom descoperi că nu e nevoie să ai anumite calităţi sau înzestrări deosebite sau să faci vreun efort special ca să critici pe cineva. Pe de altă parte, pentru a judeca just trebuie să-ţi dezvolţi anumite calităţi şi aptitudini spirituale (inteligenţa, bunul simţ, compasiunea, simpatia, umilinţa etc.).

În cazul fiinţelor umane în care se trezeşte şi se amplifică starea demoniacă despre care vorbeşte KRISHNA în faimosul tratat BHAGAVAD GITA judecăţile critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare devin pe nesimţite o obişnuinţă care, printre altele, le face să se cufunde din ce în ce mai mult într-o stare de orbire spirituală.

„Acela care seamănă vânt, va culege apoi furtună”

La modul general vorbind, judecata critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare este şi rămâne mai ales acea judecată ce este în mod preponderent defavorabilă şi care este orientată asupra cuiva sau asupra a ceva. O astfel de critică este, înainte de toate, dăunătoare şi nefastă mai întâi pentru fiinţa umană care o emite (în ipostaza de canal răutăcios) tocmai datorită proceselor de rezonanţă ocultă ce apar la scurt timp după aceea în universul fiinţei umane atunci când ea transmite astfel de judecăţi critice, acuzatoare, răuvoitoare şi otrăvitoare. Într-o asemenea situaţie este evident pentru cei iniţiaţi că Legea Dăruirii Oculte începe imediat să funcţioneze, dar de data aceasta exact de-a-ndoaselea. În această direcţie merită să ne amintim cuvintele pline de înţelepciune ale lui IISUS, care la un moment dat a spus: „Acela care seamănă vânt, va culege apoi furtună”. În lumina acestor revelaţii, ne putem da seama de tâlcul ascuns al acestor cuvinte pline de înţelepciune.

După cum ştim cu toţii, în cazul Legii Dăruirii Oculte, exact ceea ce le dăruim celorlalţi, sau celuilalt, ne dăruim totodată, în simultaneitate, exact aceeaşi stare şi nouă înşine. Prin urmare, este evident că în cazul în care o fiinţă umană manifestă judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răutăcioase, declanşează totodată în universul ei lăuntric anumite procese de rezonanţă oculte, nefaste, care o vor afecta în simultaneitate, în egală măsură, astfel că tot răul pe care ea îl va canaliza direcţionându-l conştient sau inconştient către celălalt sau către ceilalţi prin intermediul judecăţilor ei critice, acuzatoare, superficiale şi răutăcioase va trece mai întâi chiar prin fiinţa ei şi în felul acesta (în mod inevitabil) o parte considerabilă din acele energii subtile toxice, malefice vor rămâne apoi şi se vor acumula în aura ei. Imediat după aceea, acele energii subtile nefaste vor începe să o afecteze într-un mod direct proporţional, devenind totodată pentru ea o SUI GENERIS hrană obligatorie pe care, vrând-nevrând, ea va trebui apoi să o consume până când o va epuiza.

Judecata critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare deschide „poarta” către infern

Dacă în răstimpul în care acea fiinţă umană este obligată să se hrănească cu acea SUI GENERIS otravă subtilă ea va avea tendinţa să manifeste din nou şi din nou, datorită obişnuinţei, alte judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răutăcioase, respectiva fiinţă umană va continua să devină (de fiecare dată) un canal de captare şi de emisie pentru acelaşi gen de energii subtile otrăvitoare, chinuitoare, nefaste ce vor deveni din nou şi din nou pentru ea o hrană obligatorie pe care, vrând-nevrând, ea va fi constrânsă să o înghită şi să se hrănească cu ea până la epuizarea acelor energii subtile nefaste. Totodată, în felul acesta vor apărea în universul ei lăuntric felurite procese de rezonanţă ocultă infernale, care îi vor diminua frecvenţa globală de vibraţie în sfera aurei ei. În felul acesta, fără ca acea fiinţă să-şi dea seama, vor începe să apară în ea, mai întâi pe nesimţite, unele rezonanţe malefice îngrozitoare care vor face să apară în MICROCOSMOSUL fiinţei sale focare nefaste active de rezonanţă malefică ce o vor pune în contact cu cumplitele tărâmuri infernale. În felul acesta se va putea spune că atunci când acea fiinţă umană va privi în acest SUI GENERIS abis prin intermediul judecăţilor critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare pe care le va emite, totodată abisul respectiv pe care-l va trezi în ea va deveni o SUI GENERIS uşă ce a fost deschisă către infern, prin care entităţile satanice vor începe să privească şi chiar să acţioneze în felurite moduri malefice în universul ei lăuntric.

În lumina acestor revelaţii spirituale putem să înţelegem aşa cum se cuvine afirmaţia plină de înţelepciune a lui IISUS care a spus cândva: „Acela care seamănă vânt, va culege apoi furtună.” De îndată ce o asemenea fiinţă umană va face această greşeală (emiterea unor judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare), ea va fi totodată obligată să înceapă să suporte consecinţele nefaste, chinuitoare ale acţiunii sale. În cazul în care va fi apoi dezvoltată în timp o astfel de obişnuinţă nocivă, ne putem da seama cum o va afecta aceasta, ajungându-se ca într-o anumită etapă de regres ea să înceapă să manifeste astfel de judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare CHIAR ÎMPOTRIVA EI ÎNŞIŞI.

Iată deci că, atunci când o fiinţă umană ignorantă şi inconştientă lunecă pe această pantă nebănuită a răului şi regresează apoi din ce în ce mai mult, ea trezeşte totodată şi amplifică în propriul ei univers lăuntric felurite rezonanţe nefaste, malefice care vor declanşa apoi un proces de intensificare a rezonanţelor malefice infernale în propriul ei univers lăuntric. Un astfel de joc periculos se va întoarce apoi chiar împotriva ei, făcând după aceea să apară în MICROCOSMOSUL fiinţei sale stări de tulburare şi dezechilibre, care, la un moment dat, vor face să se declanşeze anumite boli sau afecţiuni a căror sămânţă chiar ea a semănat-o în fiinţa sa prin astfel de acţiuni prosteşti, distructive şi inconştiente.

Cel mai adesea, o astfel de critică (acuzatoare, superficială şi nedreaptă) evidenţiază lipsa discernământului spiritual, a inteligenţei, a bunului simţ, a intuiţiei, a înţelegerii profunde şi neputinţa de a ne identifica într-un mod obiectiv şi autentic cu celălalt. Dat fiind faptul că tot ceea ce le dăruim celorlalţi sau îi dăruim celuilalt, ne dăruim totodată nouă înşine, fără nicio excepţie, mai ales acest gen de judecată critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare ce este direcţionată către anumite fiinţe umane, declanşează imediat în fiinţa umană care o manifestă şi apoi o transmite, procese oculte de rezonanţă nefastă, malefică.

E uşor să critici, dar este dificil să înţelegi corect

Iată deci că a judeca într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor şi a înţelege într-un mod profund aşa cum se cuvine, sunt întotdeauna două manifestări în mod diametral opuse. Aproape întotdeauna fiinţa umană care reuşeşte să aibă o înţelegere justă şi o cunoaştere profundă nu judecă într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor pe alte fiinţe umane. Aproape fără nicio excepţie se poate spune că judecăţile critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare nu reuşesc să înţeleagă realitatea tainică a unei fiinţe într-un mod profund şi nu pot niciodată să atingă în felul acesta cunoaşterea inefabilă ce apare prin identificare, tocmai datorită declanşării de fiecare dată a proceselor de rezonanţă ocultă perturbatoare, nefaste care apar în felul acesta.

Întotdeauna, fără excepţie, identificarea şi cunoaşterea autentică ce face cu putinţă înţelegerea profundă, atât a celorlalţi, cât şi a realităţii proprii ce există în MICROCOSMOSUL fiinţei, implică o angrenare atentă, lucidă, perseverentă şi metodică şi totodată presupune ca fiinţa umană respectivă să-şi fi trezit anumite calităţi lăuntrice şi unele valori specific umane, cum ar fi: compasiunea, inteligenţa, iubirea, simpatia, luciditatea, bunul simţ, discernământul, capacitatea de a se identifica cu ceilalţi şi empatia.

În schimb, la celălalt pol, judecata critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare se complace în larvaritate, în ignoranţă, în egoism, în egocentrism, în lene, în orgoliu, în încăpăţânare, în absenţa iubirii, implicând totodată tendinţe haotice, lipsă de sens, superficialitate şi îndepărtare de DUMNEZEU. Tendinţa de a manifesta judecăţi critice, acuzatoare, superficiale, pripite şi răuvoitoare nu implică niciodată niciun efort şi mai mereu se manifestă întocmai ca un impuls iraţional, aproape irezistibil şi nu presupune nicio dispoziţie sau înzestrare specială din partea fiinţei umane care la un moment dat se obişnuieşte să se manifeste doar în acest fel. Extrem de puţini sunt aceia care îşi dau seama că fiecare judecată critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare, fără excepţie, declanşează apoi instantaneu în universul lăuntric procese de rezonanţă ocultă nefaste care, după aceea, prin repetare, devin obişnuinţe rele şi, în timp, vor face să încolţească şi să crească în grădina fiinţei lor felurite buruieni otrăvitoare, ciulini, spini şi neghină pe care, datorită tendinţelor haotice şi ignoranţei în care se complac, lor li se pare că le văd sub forma defectelor, a greşelilor şi a viciilor la anumite fiinţe umane cu care vin în contact.

Cei care judecă îi acuză pe ceilalţi de propriile lor defecte şi vicii

De cele mai multe ori, astfel de fiinţe umane ce sunt orbite din punct de vedere spiritual nu fac altceva decât să proiecteze, cu o mare putere malefică, asupra anumitor fiinţe umane propriile lor defecte sau vicii care deja există în universul lor lăuntric şi despre care ele nu îşi dau seama că deja le au şi că, într-o anumită măsură, aceste defecte chiar le deranjează. Datorită orbirii şi a larvarităţii în care se complac astfel de sărmane fiinţe umane proiectează apoi, în mod paradoxal, toate aceste defecte, mizerii şi vicii asupra celorlalţi, grăbindu-se imediat după aceea să îi acuze pe ceilalţi (de viciile, defectele şi mizeriile care sunt de fapt în ele) emiţând cu un aplomb cretin judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare. Astfel de sărmane fiinţe ajung să-i considere pe nedrept pe ceilalţi cum că ei sunt în fel şi chip, exact aşa cum ele proiectează prin intermediul imaginaţiei lor nefaste şi dezlănţuite, văzând apoi în mod fals în ceilalţi propriile lor vicii sau mizerii interioare. 

Tocmai de aceea, un faimos dicton al înţelepciunii afirmă: „Adeseori, tocmai cei perverşi, demonizaţi, răi, încăpăţânaţi, egoişti şi orgolioşi îi judecă pe ceilalţi într-un mod critic cu o mare răutate şi proiectează asupra lor cu putere propria lor răutate, propriile lor vicii şi propria lor perversitate, acuzându-i apoi cu mult aplomb (pe ceilalţi) că sunt exact aşa cum sunt chiar ei în realitate. Tocmai de aceea, exact ei simt nevoia să-i judece într-un mod critic şi răutăcios pe ceilalţi, considerându-i că sunt nişte mari perverşi, cu toate că în realitate marii perverşi sunt chiar ei, cei care îşi proiectează în mod paradoxal propriile lor mizerii şi perversităţi asupra acelora care nu au în ei deloc astfel de perversităţi.” În folclor există un proverb care spune: „Marele hoţ este cel mai adesea ferm convins că toţi ceilalţi care se află în jurul lui sunt cu toţii, fără excepţie, nişte hoţi”.

Nu e nevoie să fii inteligent ca să critici pe cineva!

Tocmai datorită faptului că judecăţile critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare sunt destul de des nişte reacţii instinctuale ce ajung să îmbine obişnuinţa cu absenţa anumitor înzestrări sau calităţi, pentru marea majoritate a fiinţelor umane ignorante, larvare, inconştiente, demoniace, orgolioase şi superficiale este mult mai uşor să judece într-un mod critic, acuzator, superficial şi răutăcios fie pe altul, fie pe ceilalţi, decât să-i înţeleagă într-un mod profund, aşa cum trebuie. Tocmai din această cauză, foarte mulţi oameni ignoranţi şi larvari sunt tentaţi să îi judece într-un mod critic, acuzator, superficial şi cu rea voinţă pe ceilalţi.

Cei mai mulţi dintre ei sunt totodată foarte leneşi şi se complac, realizând cel mai adesea aceasta pentru că acest mod de a acţiona li se pare a fi cel mai uşor. Astfel de fiinţe umane acţionează mai mereu în felul acesta pentru că a înţelege într-un mod profund pe ceilalţi bazându-te pe intuiţie, pe discernământ, pe empatie, pe bunul simţ, pe identificare profundă, pe iubire şi pe inteligenţă este ceva ce li se pare a fi foarte dificil – în cazul multora dintre ei, această înţelegere justă şi profundă a celorlalţi le apare ca fiind ceva aproape imposibil. Tocmai de aceea, nu trebuie să ne surprindă că, dacă vom privi cu multă atenţie şi luciditate în jurul nostru, vom observa că multe fiinţe umane manifestă tendinţa să-i judece într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor pe ceilalţi. Multe dintre aceste fiinţe umane se lasă până la urmă acaparate de acest obicei nociv.

Pentru a înţelege cât mai bine aceste aspecte iniţiatice vă oferim în cele ce urmează un citat plin de înţelepciune din Noul Testament în care sunt redate cuvintele divin inspirate ale lui IISUS: „Nu judecaţi niciodată (într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor, n.n.) pentru a nu fi după aceea voi înşivă judecaţi în acelaşi fel. Luaţi aminte că întotdeauna exact în modul în care voi îi veţi judeca (într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor, n.n.) pe ceilalţi, exact în acelaşi mod veţi fi voi înşivă judecaţi după aceea. Luaţi aminte că întotdeauna cu ce măsură îi veţi măsura voi pe ceilalţi, exact cu aceeaşi măsură vi se va măsura apoi şi vouă tot ceea ce veţi face. Rămâi acum o clipă şi gândeşte-te de ce oare eşti tu atât de pornit şi îndârjit ca să priveşti paiul ce se află în ochiul fratelui tău? Ai remarcat tu vreodată până astăzi bârna ce deja se află în ochiul tău? Întreabă-te oare de ce vrei tu să mergi la fratele tău şi să-i spui: «lasă-mă să îndepărtez acest pai din ochiul tău»? Oare tu nu vrei să observi niciodată bârna ce deja se află în ochiul tău? Ipocritule, îndepărtează mai întâi bârna ce se află în ochiul tău şi apoi vei putea vedea totul suficient de clar pentru a merge să îndepărtezi apoi paiul din ochiul fratelui tău.” (Matei VII, 1-5)

Atunci când privim cu multă atenţie în jurul nostru, ne putem da seama că, adeseori, ceea ce le tulbură pe multe fiinţe umane nu sunt situaţiile, evenimentele sau alte fiinţe umane, ci tocmai judecăţile critice, acuzatoare, superficiale şi răutăcioase pe care le manifestă cu privire la astfel de situaţii sau cu privire la anumite fiinţe umane.

Urmăriţi să vedeţi întotdeauna în fiinţele umane partea lor cea bună!

Referitor la judecăţile critice, faimoasa yoghină a Indiei MA ANANDA MOYI spunea: „Nu îi judecaţi niciodată într-un mod critic şi răutăcios pe ceilalţi, căci aceasta vă îngustează considerabil viziunea spirituală, vă coboară mult (frecvenţa de vibraţie), vă perverteşte sufletul şi adaugă de fiecare dată un păcat greu care este astfel lăsat să existe în această lume. Urmăriţi întotdeauna să vedeţi în fiinţele umane cu care vă întâlniţi partea lor cea bună, calităţile, frumuseţea lăuntrică, înzestrările demne de admirat şi priviţi în tot ceea ce apare în viaţa voastră partea cea bună a tuturor situaţiilor şi a evenimentelor.”

La rândul său, marele yoghin tibetan MILAREPA spunea: „Nu judeca niciodată într-un mod pervers sau răutăcios pe nicio fiinţă umană şi, mai ales, fereşte-te să calomniezi sau să defăimezi pe cineva. Înainte de toate, priveşte şi, apoi, bucură-te de tot ceea ce fiecare fiinţă umană are bun, frumos şi admirabil, urmăreşte ca întotdeauna să descoperi, atunci când vii în contact cu nu contează ce bărbat sau femeie, zeul ascuns ce există în fiecare şi fă ceea ce trebuie pentru ca să-l scoţi la lumină. Nu uita că în fiecare fiinţă umană este mereu prezentă o fărâmă de diamant din DUMNEZEU, pe care o poţi descoperi, dacă ştii cum să o zăreşti şi să o contempli. Ia aminte că o astfel de viziune plină de bunăvoinţă, bunătate şi admiraţie asupra fiinţelor umane cu care vii în contact te ajută să trezeşti neîntârziat în tine calităţile şi meritele spirituale pe care le ai, grăbind în felul acesta dezvoltarea a tot ceea ce este sublim şi potenţial în fiinţa ta.”

Marele yoghin al Indiei SWAMI SHIVANANDA spunea: „Este întotdeauna chiar foarte uşor să judeci într-un mod critic şi răuvoitor o altă fiinţă umană, dându-i în felul acesta impresia că tu însuţi eşti chiar mai mult decât ea. Gândeşte-te însă că toată lumea ar putea să facă aceasta, iar cei impertinenţi şi răuvoitori chiar fac aceasta fără să ezite. Dă-ţi în schimb seama că, pentru ca să faci bine şi să-i ajuţi pe oameni să se transforme, toate acestea presupun efort, răbdare, iubire, bunătate, compasiune, simpatie şi abilitate. Ia tocmai de aceea aminte cât este de uşor să faci mult rău şi cât de greu este să ajuţi o singură fiinţă umană să se însănătoşească, să-şi recapete încrederea în ea sau să-şi trezească în fiinţa sa energiile benefice, pentru a ajunge în felul acesta să se simtă foarte bine.”

Marele înţelept al Indiei SRI RAMAKRISHNA spunea: „Mulţi oameni sunt prompţi să ofere laude ipocrite şi găunoase pentru a obţine în felul acesta unele avantaje şi tot astfel de oameni sunt foarte prompţi în a blama, în a calomnia şi în a îi critica, cu multă răutate, pe aceia pe care nu îi cunosc. Nu vă îngrijoraţi de toate răutăţile, minciunile şi calomniile pe care unii oameni le vor spune despre voi, fără a sta mult să se gândească.”

SWAMI VIVEKANANDA spunea: „Urmăriţi ca în permanenţă să trăiţi o viaţă liniştită şi virtuoasă, oferiţi pe cât posibil cât mai multă iubire oamenilor, făceţi-le adeseori bine şi fiţi întotdeauna perfect detaşaţi, atât faţă de laudele cu care de multe ori ei vor veni să vă copleşească plini de făţărnicie, cât şi faţă de judecăţile răutăcioase şi nedrepte cu care vă vor împroşca adeseori. Iertaţi-i de fiecare dată pe cei care vă fac rău, căci, dacă îi veţi privi cu multă compasiune, veţi descoperi că întotdeauna ei acţionează aşa numai datorită ignoranţei în care se complac şi a r




ăutăţii care îi animă.”

SRI RAMAKRISHNA spunea: „Atunci când ceilalţi oameni vă judecă pe nedrept cu multă răutate şi vă defăimează, refugiaţi-vă de fiecare dată în pacea lui DUMNEZEU şi alungaţi imediat din inima voastră ruşinea, supărarea şi frica. Nu fiţi niciodată speriaţi şi nu vă întrebaţi ce or să spună dacă vă veţi arunca toate hainele de pe voi şi, rămânând goi întocmai ca nişte copilaşi, veţi începe să dansaţi plini de iubire şi puritate pentru a sărbători numele Domnului (DUMNEZEU).”

În fiecare judecată, fiinţele umane ar trebui să-l imite pe DUMNEZEU

Fiinţele umane sunt chemate şi chiar îndemnate să-L imite întotdeauna pe Bunul DUMNEZEU în toate judecăţile lor. Dat fiind faptul că întotdeauna, fără excepţie, DUMNEZEU este un judecător plin de înţelepciune, bun şi drept, tot aşa şi fiinţele umane sunt chemate şi chiar îndemnate să-i judece întotdeauna, fără nicio excepţie, pe ceilalţi oameni cu bunătate, compasiune, înţelepciune şi dreptate. Ei trebuie să facă întotdeauna aceasta, recunoscând în permanenţă că, fără excepţie, judecata finală Îi aparţine în totalitate doar lui DUMNEZEU. Tocmai de aceea, fiinţelor umane li se cere să dea întotdeauna dovadă de mult bun simţ, de înţelepciune, de bunătate, de discernământ atunci când îi judecă pe ceilalţi oameni, în nu contează ce situaţii. Trezirea capacităţii de a face aceasta cu multă bunătate, compasiune şi înţelepciune, exact aşa cum trebuie, este şi rămâne un semn important de adevărată maturitate lăuntrică şi de bun simţ.

Un aforism la care este bine să reflectaţi: „Ce este fiinţa umană, în permanenţă cuprinsă în supergiganticul MACROCOSMOS în care cu toţii trăim şi existăm? Ea este un minuscul nimic faţă de Misteriosul Infinit care ştie în permanenţă totul şi poate totul, îmbrăţişând fără încetare tot şi toate cele ce există. Fiecare fiinţă umană este şi rămâne întotdeauna un minuscul tot în miniatură (MICROCOSMOS) în cadrul supergiganticului TOT ce a fost creat de DUMNEZEU cel Infinit, Veşnic şi în cea mai mare măsură Misterios. Chiar şi atunci când (deocamdată) nu intuieşte aceasta, fiecare fiinţă umană există ca un SUI GENERIS mediu (canal) de comunicare sau, altfel spus, ca un pod între nimicul aparent şi MARELE TOT (MACROCOSMOSUL). Realitatea copleşitoare a acestei revelaţii poate fi intuită, pătrunsă şi asimilată numai de cei puţini prin experienţă lăuntrică, directă şi inefabilă.”

IISUS a avertizat oamenii într-un mod clar şi ferm cu privire la pericolele inerente ce apar de îndată ce fiinţele umane judecă într-un mod critic, acuzator, pripit şi superficial fie pe ceilalţi, fie pe celălalt, într-o manieră în care nu numai că greşesc, dar totodată anticipează într-un mod caricatural judecata Dumnezeiască finală. Având în vedere acest aspect, fiinţele umane trebuie să dea dovadă de fiecare dată de bun simţ, de compasiune, de prudenţă şi este necesar să nu uite că, de fapt, orice judecată critică, acuzatoare, superficială şi nefastă ce este emisă de oameni este aproape întotdeauna provizorie şi totodată poate să fie mai mult sau mai puţin greşită. Tocmai de aceea, atunci când deocamdată nu ne putem abţine să emitem judecăţi faţă de ceilalţi în anumite situaţii, trebuie să facem aceasta dând dovadă de mult bun simţ, umilinţă, luciditate, detaşare, înţelepciune, compasiune şi bunătate, urmărind pe cât posibil să ne manifestăm de fiecare dată într-o justă şi inspirată perspectivă divină.

După faptă, şi răsplată

La ora actuală, în cadrul religiei creştine, omul zilelor noastre respinge într-un mod direct şi uneori chiar vehement ideea că, într-o bună zi, atunci când va părăsi definitiv această lume (prin aşa-zisa moarte), va trebui totuşi să dea socoteală pentru viaţa sa, pentru faptele sale rele, pentru acţiunile răuvoitoare, pentru alegerile sale greşite, pentru intenţiile sale nefaste şi pentru deciziile sale care l-au făcut să păcătuiască. Din mărturiile excepţionale ce există la ora actuală, se ştie că multe dintre fiinţele umane care au avut întâlniri cu îngerii de lumină atunci când s-au aflat în stări de moarte clinică, de îndată ce s-au aflat faţă în faţă cu îngerul de lumină, acesta le-a pus o întrebare esenţială: „CE-AI FĂCUT CU VIAŢA TA?!”.

Pierderea deplină a credinţei şi a convingerilor ce existau anterior referitor la viaţa ce urmează după aşa-zisa moarte, combinată cu erodarea ideii de responsabilitate morală ce a apărut pe baza interpretărilor populare (în mod preponderent materialiste) ale teoriilor psihologice şi psihanalitice au contribuit la amplificarea şi apariţia unei stări de indiferenţă morală şi la pragmatismul din ce în ce mai accentuat ce există în zilele noastre. Din nefericire, la ora actuală, problemele morale, în măsura în care contează, sunt raportate numai la momentul prezent şi cel mai adesea sunt considerate ca fiind legate de fericirea personală. Ideea că ele ar putea fi totuşi raportate într-un mod transcendent la dimensiunea dumnezeiască sau că într-o bună zi (atunci când părăsesc definitiv această lume) oamenii vor fi chemaţi spre a fi determinaţi să accepte responsabilitatea pentru aceste decizii morale în prezenţa îngerului de lumină care este un mesager al lui DUMNEZEU TATĂL cel Atotştiutor, Atotputernic şi Atotvăzător, este privită de mulţi dintre ei ca fiind o anatemă (osândire, pedepsire de către Biserică).  

Totuşi dincolo de aparenţele care sunt cunoscute şi accesibile pentru fiinţa umană modernă, acest aspect este adevărat. Judecata indirectă a îngerului de lumină, cât şi aceea a lui DUMNEZEU, sunt şi rămân de fiecare dată inevitabile după ce părăsim definitiv această lume. O astfel de judecată dreaptă ne aşteaptă atunci în mod inevitabil pe fiecare dintre noi. În faţa tendinţei moderne de a contesta sau de a lua în derâdere existenţa judecăţii viitoare cu care vom fi astfel puşi faţă în faţă, există o responsabilitate şi mai mare şi mai stringentă de a păstra şi de a aprecia aşa cum se cuvine aceste revelaţii care ne privesc pe noi, oamenii.

Judecata înţeleaptă pune accent pe împlinirea voinţei divine

În Biblie, în textul Noului Testament, accentul este pus pe o înţeleaptă judecată ce face parte din natura cea misterioasă a lui DUMNEZEU TATĂL şi din activitatea Sa esenţială. Întocmai precum în revelaţiile ce sunt prezente în Vechiul Testament judecăţile pline de bunătate, înţelepciune şi iubire ale lui DUMNEZEU nu sunt limitate la viitor, ci ele operează deja în viaţa fiinţei umane, chiar în vremea prezentă. O astfel de judecată divină este asociată chiar şi în prezent cu IISUS Christos, care manifestă deja judecăţile Tatălui Ceresc (DUMNEZEU). Lumina cea tainică a cuvântului lui DUMNEZEU străluceşte deja în această lume, prin intermediul revelaţiilor pline de înţelepciune ale lui IISUS şi ele sunt un SUI GENERIS far călăuzitor în experienţa morală a omului, ce este revelat în mod suprem de DUMNEZEU TATĂL (prin intermediul cuvintelor lui IISUS Christos). Prin urmare, judecata critică, acuzatoare, pripită, superficială şi răuvoitoare a oamenilor atunci când deja este în acţiune (fiind proiectată asupra semenilor lor), reprezintă o eroare, iar prin astfel de fapte rele ei arată într-un mod indirect că „iubesc întunericul şi nu lumina dumnezeiască”.

Atunci când nu se pot totuşi abţine şi emit unele judecăţi referitoare la semenii lor, oamenii nu trebuie să piardă niciodată din vedere că întotdeauna, fără excepţie, temeiul unor astfel de judecăţi va trebui să fie răspunsul fiinţei umane faţă de realizarea Voii revelate a lui DUMNEZEU. Prin urmare, atunci când oamenii nu se pot totuşi abţine şi se simt îndreptăţiţi să-i judece pe semenii lor, o astfel de judecată a lor va trebui să includă neapărat aproape întreaga gamă a experienţelor umane, aproape toate gândurile pe care acea fiinţă se presupune că le-a avut, precum şi toate intenţiile, cuvintele şi faptele pe care le-a săvârşit până atunci. O astfel de judecată cât mai justă a oamenilor va fi de o asemenea natură, încât va trebui să permită luarea în considerare a gradului diferit de cunoaştere a Voii lui DUMNEZEU şi va trebui, prin urmare, să implice o măsură diferită a capacităţii acelei fiinţe umane de a o împlini. Abia o astfel de judecată, care ia în considerare toate aceste aspecte despre care am vorbit aici, începe să fie o judecată ce se aseamănă într-o anumită măsură cu judecata ce este cu desăvârşire dreaptă, totală, imparţială şi plină de înţelepciune a lui DUMNEZEU TATĂL. Ştiind toate acestea, merită să ne întrebăm: oare câte fiinţe umane de pe această planetă sunt la ora actuală capabile să manifeste o astfel de judecată ce se apropie asimptotic de judecata cea perfectă a lui DUMNEZEU TATĂL?

Dată fiind complexitatea acestui subiect ce se referă la judecăţile critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare pe care mulţi dintre noi le emitem cu privire la semenii noştri, de îndată ce luăm în considerare toate efectele fulgerătoare nefaste ale unor astfel de judecăţi greşite pe care ne hazardăm să le emitem cu privire la semenii noştri, ne putem da seama imediat că este de mii de ori mai bine, mai prudent şi mai înţelept pentru noi să ne abţinem de la astfel de judecăţi (critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare) care, imediat după aceea, ne vor influenţa pe noi înşine în rău (expunându-ne în conformitate cu Legea tainică a Acţiunii şi Reacţiunii (Legea KARMA-ei)) să fim apoi judecaţi ulterior exact în acelaşi mod (critic, acuzator, superficial şi răuvoitor) de alţi semeni de-ai noştri.

Nu judecaţi, pentru a nu fi judecaţi!

În lumina acestor revelaţii, putem în sfârşit să înţelegem profunzimea şi înţelepciunea sfatului lui IISUS, care a spus: „Nu judecaţi niciodată (într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor, n.n.) pentru a nu fi după aceea voi înşivă judecaţi în acelaşi fel. Luaţi aminte că întotdeauna exact în modul în care voi îi veţi judeca (într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor, n.n.) pe ceilalţi, exact în acelaşi mod veţi fi voi înşivă judecaţi după aceea. Luaţi aminte că întotdeauna cu ce măsură îi veţi măsura voi pe ceilalţi, exact cu aceeaşi măsură vi se va măsura apoi şi vouă tot ceea ce veţi face. Rămâi acum o clipă şi gândeşte-te de ce oare eşti tu atât de pornit şi îndârjit ca să priveşti paiul ce se află în ochiul fratelui tău? Ai remarcat tu vreodată până astăzi bârna ce deja se află în ochiul tău? Întreabă-te oare de ce vrei tu să mergi la fratele tău şi să-i spui: «Lasă-mă să îndepărtez acest pai din ochiul tău»? Oare tu nu vrei să observi niciodată bârna ce deja se află în ochiul tău? Ipocritule, îndepărtează mai întâi bârna ce se află în ochiul tău şi apoi vei putea vedea totul suficient de clar pentru a merge să îndepărtezi apoi paiul din ochiul fratelui tău.” (Matei VII, 1-5).

În felul acesta putem să ne dăm seama cu uşurinţă că, de fiecare dată când judecăm într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor pe cineva anume, ne expunem totodată, de îndată ce emitem o astfel de judecată ca, mai devreme sau mai târziu, să fim judecaţi la rândul nostru exact în acelaşi mod (critic, acuzator, superficial şi răuvoitor). Totodată, atunci când emitem o astfel de judecată critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare, declanşăm instantaneu în universul nostru lăuntric procese de rezonanţă ocultă care atrag în fiinţa noastră energii subtile nefaste perturbatoare care vor fi la unison cu judecata (critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare) pe care am emis-o. În felul acesta s-ar putea spune că devenim pentru noi înşine un SUI GENERIS duşman, care îşi face în felul acesta un rău proporţional cu răul pe care îl conţine şi îl manifestă judecata noastră (critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare) pe care o emitem cu privire la o anumită fiinţă umană. Nu trebuie să pierdem din vedere că acelaşi fenomen nefast se declanşează şi atunci când, datorită ignoranţei sau a obişnuinţelor rele, avem tendinţa să manifestăm faţă de noi înşine astfel de judecăţi critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare. În filozofia greacă, o astfel de atitudine este supranumită a fi HEAUTONTIMORUMENOS (o fiinţă umană ce îşi face singură rău şi se pedepseşte în mod indirect pe ea însăşi).

Privind toate acestea dintr-un punct de vedere fundamental se poate spune că în realitate nu există justificare pentru fiinţa umană fără „fapte” (adică fără ascultarea atentă, umilă şi rodnică a lui DUMNEZEU). O astfel de ascultare profund creatoare şi binefăcătoare ce implică să realizăm de fiecare dată Voia Tatălui Ceresc reprezintă temeiul pentru prezenţa fiinţei umane în ipostaza „celui drept” atunci când ea se află înaintea lui DUMNEZEU. Este important să ne dăm seama că de fapt o credinţă chiar puternică în DUMNEZEU fără fapte bune (sau, altfel spus, ce nu este însoţită aproape întotdeauna de fapte bune) este falsă, deoarece nu este cu putinţă să existe o credinţă puternică în DUMNEZEU care să nu ne „încorporeze” totodată într-o enigmatică stare de comuniune cu El, cu toate implicaţiile radicale pe care acest aspect le prezintă pentru caracterul moral al aceluia care crede în DUMNEZEU.

Cu alte cuvinte, justificarea ce nu duce la sfinţire se dovedeşte că nu este nicidecum justificare. Altfel spus, fiecare dintre noi trebuie să dovedim fără încetare obârşia noastră nu numai prin aspiraţia frenetică, dar şi prin îndrăzneala noastră de a deveni şi de a fi sfinţi. Atunci când, la un moment dat, IISUS a fost întrebat: „Ce să facem ca să împlinim faptele care îi sunt plăcute lui DUMNEZEU?”, IISUS a răspuns: „Fapta cea mai importantă pe care DUMNEZEU v-o cere este aceasta: să credeţi cu tărie de nezdruncinat în El şi să-L iubiţi.”

„Aceluia căruia i s-a dăruit mult, apoi mult i se va cere”

Prin urmare, realizarea Voii lui DUMNEZEU pentru fiecare dintre noi implică să recunoaştem, să acceptăm şi să respectăm poruncile Sale, legile Sale şi binele Său. A crede cu o tărie de nezdruncinat în DUMNEZEU înseamnă, înainte de toate, să manifestăm intenţii binefăcătoare şi să facem apoi de fiecare dată faptele bune pe care DUMNEZEU le cere. Faptele bune, ce se bazează întotdeauna pe intenţii benefice clare şi ferme, ale celor puri şi drepţi nu sunt niciodată acte întâmplătoare de bunăvoinţă. Ele sunt şi chiar rămân fapte bune prin intermediul cărora misiunea cea enigmatică a lui DUMNEZEU în sfera acestei planete (Pământ) va fi ajutată, iar în felul acesta noi devenim „canale” tainice în şi prin care DUMNEZEU se manifestă. Toate aceste fapte bune ale unei fiinţe umane vor face să se manifeste atât în universul ei lăuntric, cât şi prin ea, harul lui DUMNEZEU care acţionează astfel în sfera umană, anihilând de fiecare dată răul şi promovând fără încetare binele dumnezeiesc. Există un germene de adevăr în afirmaţia plină de înţelepciune: „O cunoaştere din ce în ce mai amplă şi profundă a lui DUMNEZEU ce ni se oferă se îmbină apoi cu toate şansele şi darurile divine pe care le merităm şi implică să manifestăm o responsabilitate mult mai mare.”

La un studiu atent, descoperim că textele ce sunt incluse în cadrul Bibliei evidenţiază că este cert faptul că fiinţele umane nu sunt toate egale în ceea ce priveşte ocaziile pe care DUMNEZEU le oferă de a-L cunoaşte. Este de la sine înţeles că acest aspect este luat în considerare atunci când DUMNEZEU exercită judecata Sa dreaptă, de îndată ce fiinţa umană părăseşte definitiv această lume şi în finalul judecăţii divine trece apoi spre a rămâne pentru o anumită perioadă de timp exact în tărâmul pe care-l merită (datorită intenţiilor, faptelor, gândurilor şi a acţiunilor ei) în lumea de dincolo, spre a-şi continua existenţa şi evoluţia fiind în felul acesta răsplătită după cum merită pentru intenţiile, faptele, gândurile şi dorinţele sau aspiraţiile ei. Principiul tainic, divin pe care la un moment dat ni-l revelează apostolul Luca este în această direcţie profund semnificativ: „Aceluia căruia i s-a dăruit mult, apoi mult  i se va cere.”

Anumite texte ce există în Biblie mărturisesc despre o dreaptă despărţire ce apare în urma judecăţii finale a celor puri şi drepţi de cei răi; a celor aleşi, de cei ce nu vor fi aleşi; adică a tuturor acelora ale căror nume vor fi găsite ca fiind „scrise” în marea Carte a Vieţii dumnezeieşti de aceia ale căror nume nu vor fi găsite ca fiind „scrise” în marea Carte a Vieţii dumnezeieşti. Existenţa viitoare a tuturor fiinţelor umane care sunt achitate la încheierea judecăţii finale a lui DUMNEZEU este numită în Biblie CER, iar existenţa viitoare a celor care nu sunt achitaţi este numită în Biblie IAD. În ceea ce priveşte judecata dumnezeiască finală, anumite revelaţii fundamentale ale lui IISUS (cum ar fi spre exemplu atât Parabola Talanţilor, cât şi revelaţiile sale referitoare la Preafericiri) ne ajută să înţelegem că, în realitate, toate fiinţele umane vor fi apoi judecate de DUMNEZEU prin intermediul îngerului de lumină, atunci când părăsesc definitiv această lume (prin aşa-zisa moarte) în strânsă legătură cu modul în care şi-au folosit aşa cum trebuie, cu înţelepciune, aproape toate talentele, virtuţile, capacităţile, darurile, harurile divine, oportunităţile şi şansele ce le-au fost oferite în cursul exist
enţei lor pământeşti.

Nu vă grăbiţi să judecaţi!

În privinţa tuturor judecăţilor pe care le manifestă, fiecare fiinţă umană este chemată să-L imite cât mai mult şi în permanenţă pe DUMNEZEU TATĂL. Altfel spus, aşa cum DUMNEZEU TATĂL este în permanenţă un perfect judecător, mereu drept, absolut imparţial, plin de înţelepciune, plin de compasiune, plin de bunătate, plin de iubire şi bun simţ, tot aşa şi oamenii care sunt înclinaţi să-i judece pe semenii lor, atunci când nu se pot abţine să emită judecăţi despre ceilalţi, trebuie să fie foarte atenţi şi să-şi dea seama că fiecare judecată pe care o manifestă implică totodată o mare responsabilitate şi tocmai de aceea li se cere ca întotdeauna, fără excepţie, să îi judece pe semenii lor cu bunăvoinţă, cu bun simţ, cu imparţialitate, cu responsabilitate, cu compasiune, cu îngăduinţă, fiind animaţi de spiritul unei stări de dreptate. Ei trebuie să-şi dea seama că, dincolo de aparenţe, judecăţile lor nu pot fi niciodată perfecte, pline de înţelepciune, complete şi pe deplin obiective.

Tocmai de aceea, ei trebuie să se abţină să emită judecăţi critice, acuzatoare, pripite, superficiale şi răuvoitoare, care pe deasupra nu pot fi definitive. Atunci când sunt tentaţi să emită judecăţi critice faţă de semenii lor ei trebuie să ştie că de fiecare dată (fără excepţie) o astfel de judecată (critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare) îi expune să suporte implicit consecinţele pe care le merită. Tocmai de aceea, fiecare dintre cei care sunt tentaţi să emită astfel de judecăţi (critice, acuzatoare, superficiale şi răuvoitoare) trebuie să-şi amintească imediat că acela care „seamănă în felul acesta «vântul» pe care implicit îl dirijează către aproapele său, va culege imediat după aceea în fiinţa sa furtună, iar ulterior va trebui să suporte (la momentul potrivit) «furtuna» pe care o va merita din partea semenilor săi, care vor fi tentaţi la rândul lor să acţioneze exact aşa cum el a acţionat cândva şi l-a judecat (într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor) pe semenul său”.

Fiinţei umane i se cere să dea întotdeauna dovadă de mult discernământ, de înţelepciune, de profunzime şi să nu se pripească niciodată în a judeca într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor, mai ales atunci când se simte tentată să condamne feluritele situaţii morale. O astfel de reuşită este un semn de adevărată maturitate lăuntrică, de înţelepciune şi de bun simţ. De mai multe ori în Biblie fiinţa umană este avertizată într-un mod clar şi categoric cu privire la consecinţele la care se expune atunci când îi judecă pe ceilalţi într-un mod critic, acuzator, superficial, pripit şi răuvoitor, fiind tentată să anticipeze judecata dumnezeiască finală. Tocmai de aceea, nu trebuie să pierdem niciodată din vedere că, în realitate, orice judecată umană este provizorie şi de cele mai multe ori ea poate fi parţială, în lumina judecăţii viitoare cea cu adevărat plină de înţelepciune a lui DUMNEZEU.

La un moment dat, IISUS ne pune într-un mod ferm în gardă împotriva tuturor „judecătorilor improvizaţi” critici, acuzatori, superficiali şi răuvoitori ce îşi arogă dreptul de rosti fel şi fel de astfel de judecăţi împotriva aproapelui lor, fără a beneficia de majoritatea aspectelor de care DUMNEZEU dispune. Tocmai de aceea IISUS ne avertizează să nu judecăm pentru că, afirmă el: „Exact cu ce judecată veţi judeca, cu aceiaşi judecată veţi fi judecaţi şi voi, şi cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi măsură vi se va măsura apoi şi vouă.” (Matei 7;1-2 Luca 6;37)

Şi ne iartă nouă greşelile noastre, aşa cum şi noi iertăm greşelile greşiţilor noştri…

Nu trebuie să pierdem niciodată din vedere faptul că fiecare fiinţă umană percepe întotdeauna realitatea întocmai aşa cum ea însăşi (fiinţa umană respectivă) este. În felul acesta, ea (fiinţa umană respectivă) se experimentează totodată pe sine însăşi ca fiind cea care este şi se descoperă apoi ca atare. În acelaşi timp ea (fiinţa umană) se raportează într-un anume mod, care îi este specific, la lumea exterioară şi aproape întotdeauna are tendinţa să manifeste un anumit punct de vedere ce îi este caracteristic. Altfel spus, ea proiectează în mod spontan o anumită viziune atât asupra realităţii, cât şi asupra propriului ei comportament.

În lumina învăţăturilor pline de înţelepciune ale lui IISUS, fiinţa umană poate fi salvată de la condamnarea divină prin iertarea dumnezeiască ce, atunci când merită, îi este acordată fără restricţie păcătosului, oricare ar fi gravitatea greşelii sale. Dar nu trebuie să pierdem din vedere că fiinţa umană nu va putea fi astfel salvată decât dacă şi din partea ei va apare şi se va manifesta în totalitate aceeaşi aspiraţie şi voinţă necondiţionată de a ierta la rândul ei, întocmai aşa cum este capabil DUMNEZEU să ierte. Este de la sine înţeles că toate fiinţele umane ce vor crede cu o tărie de nezdruncinat în DUMNEZEU nu vor mai fi judecate (deoarece nu va mai fi necesar), iar toate cele care nu vor crede în DUMNEZEU aşa cum se cuvine, se înţelege de la sine, că vor fi judecate exact aşa după cum merită. Cele trei sentinţe posibile ale judecăţii lui DUMNEZEU sunt şi vor fi: beatitudinea eternă, purificarea necesară şi trimiterea în infern.

Aforisme şi cugetări despre judecată

1. La ora actuală se ştie care sunt cauzele ce fac să apară şi să crească în noi pasiunile înlănţuitoare. Adeseori astfel de pasiuni iau naştere în universul nostru lăuntric (unde declanşează procese de rezonanţă ocultă cu anumite energii subtile din MACROCOSMOS) datorită ideilor false ce ne acaparează (adeseori pe nesimţite) judecata. Apoi, ele se înrădăcinează din ce în ce mai mult în fiinţa noastră datorită asentimentului pe care cei mai mulţi dintre noi avem tendinţa să-l lăsăm să ne acapareze.

2. În măsura în care aspirăm să ne bucurăm mai mereu de o pace lăuntrică profundă, este necesar să ne dăm seama că trebuie să sfârşim odată pentru totdeauna a-i judeca într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor pe semenii noştri, chiar şi atunci când credem cu încăpăţânare că suntem îndreptăţiţi să facem aceasta. În cazul în care vom persevera în acest funest obicei ne vom otrăvi în felul acesta fiinţa exact cu acele manifestări (subtil energetice) deranjante sau tocmai cu defectele şi hibele pe care ni se pare că le remarcăm imediat la fiinţele umane pe care ne grăbim apoi să le judecăm într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor.       

3. Este de mii de ori mai bine pentru noi şi pentru echilibrul nostru lăuntric să-i judecăm într-un mod admirativ, transfigurator şi profund benefic pe ceilalţi. Procedând aproape de fiecare dată în felul acesta vom face să se trezească şi chiar să se amplifice neîntârziat în fiinţa noastră acele calităţi şi virtuţi pe care le observăm la semenii noştri, datorită viziunii noastre optimiste, admirative.

4. Nu vă pripiţi niciodată să judecaţi într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor viaţa unei fiinţe umane. Abţineţi-vă să faceţi aceasta cu atât mai mult, atunci când în realitate nu cunoaşteţi în mod intuitiv aceea fiinţă umană în profunzime şi nu dispuneţi de indicii clare şi obiective cu privire la orientarea ei predominantă. Luaţi aminte că întotdeauna fără excepţie o fiinţă umană în mod fundamental bună la suflet nu poate să facă sau să vă facă rău. Nu pierdeţi niciodată din vedere că în multe situaţii anumite acţiuni ale unor fiinţe umane ce sunt în mod fundamental bune la suflet pot să pară doar în aparenţă bizare sau blamabile (pentru cel care le priveşte într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor) cu toate că în faţa lui Dumnezeu ele sunt în mod fundamental bune, juste, frumoase şi chiar lăudabile. Puţine fiinţe umane sunt în mod spontan capabile să descopere adevărul tainic şi binele ce există dincolo de aparenţe. Înţelegând aşa cum se cuvine aceasta nu uitaţi niciodată că o fiinţă umană care face mult bine nu este cu putinţă să facă rău. Abţineţi-vă tocmai de aceea să judecaţi într-un mod superficial şi pripit ceea ce deocamdată nu puteţi înţelege într-un mod profund şi intuitiv. Veţi avea în felul acesta la dispoziţie o mulţime de şanse să descoperiţi care este adevărul cu privire la acea fiinţă umană pe care aţi reuşit să vă abţineţi să o judecaţi într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor. În cazul în care veţi face mereu şi mereu greşeala de a judeca într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor o anumită fiinţă umană care în realitatea ei obiectivă, tainică nu este deloc (rea) aşa cum o judecaţi voi într-un mod greşit veţi face în felul acesta să se trezească şi să se amplifice în fiinţa voastră relele, viciile, hibele şi defectele pe care vi s-a părut că le-aţi zărit la ea. Luaţi aminte că o astfel de greşeală vă va costa de fiecare dată scump căci în felul acesta veţi face să se trezească şi să se amplifice în fiinţa voastră viciile, defectele, hibele şi perversităţile pe care vi s-a părut că le are aceea fiinţă umană. Luaţi aminte că dacă nu veţi înceta să faceţi mereu şi mereu astfel de proiecţii mizerabile în felul acesta veţi deveni până la urmă (tocmai datorită proiecţiei psihomentale malefice şi îndârjite pe care o realizaţi) exact aşa cum vi se pare că este acea fiinţă umană pe care v-aţi obişnuit deja să o judecaţi critic într-un mod acuzator, superficial şi răuvoitor. În felul acesta se vor trezi până la urmă în universul vostru lăuntric toate defectele, hibele, viciile şi perversităţile pe care le criticaţi cu ură şi îndârjire la acea fiinţă umană. Atunci când acele defecte, hibe şi vicii se vor amplifica în propriul vostru univers lăuntric, celelalte fiinţe umane care vă sunt apropiate vor observa că veţi deveni exact aşa cum aţi avut la început impresia şi apoi convingerea că este acea fiinţă umană pe care la început obişnuiaţi să o judecaţi într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor. Apoi la un moment dat veţi observa cu stupoare că aproape nimic bun nu mai poate să pătrundă în fiinţa voastră care s-a deschis într-un mod excesiv doar către ceea ce este rău. Aceasta se va petrece pentru că nimic bun nu poate să pătrundă în universul unei fiinţe umane care datorită răului care s-a amplificat în ea s-a închis împreună cu energiile îngrozitoare ale răului în ea însăşi. S-ar putea spune că aceasta este pedeapsa cumplită pe care şi-o administrează singur şi apoi o face să crească din ce în ce mai mult acela care judecă într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor pe o fiinţă umană care în realitate nu a fost şi nu este aşa cum el a ajuns până la urmă să creadă cu încăpăţânare că aşa este datorită imaginaţiei sale perverse şi dezlănţuite.

5. Nu este niciodată plin de bun simţ să fie judecată o fiinţă umană doar pe baza cuvintelor pe care le rosteşte atunci când suferă cumplit.

6. Nu se cuvine să fie judecată într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor o fiinţă umană pentru că fiecare bănuială gravă ce este manifestată faţă de ea tulbură imediat după aceea seninătatea, puritatea şi pacea profundă a inimii noastre. O astfel de judecată nefastă atrage sufletul către exterior şi apoi îi răpeşte starea de tihnă datorită proceselor nefaste de rezonanţă ocultă ce sunt declanşate în universul nostru lăuntric.

7. Fiinţa umană care este foarte umilă, chiar dacă ea vede totul, nu priveşte nimic din toate acestea, pentru a judeca într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor căci întotdeauna ea urmăreşte să evite aceasta spre a scăpa astfel de pedeapsa care va veni (în viitor) atunci când, la momentul potrivit, ea însăşi va trebui să fie în acelaşi fel judecată într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor.

8. Atunci când privim cu multă atenţie şi luciditate în jurul nostru descoperim că multe fiinţe umane se iau unele după altele, se imită mai ales în rău şi de cele mai multe ori se judecă (unele pe altele) într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor. Ele se lasă uneori influenţate atât de imaginaţia lor dezlănţuită cât şi de simţurile lor ce sunt supuse greşelii. Cei înţelepţi judecă însă totul în strânsă legătură cu adevărul cel tainic şi esenţial ce se află prezent în tot şi în toate cele ce există. În felul acesta cel înţelept intuieşte ceea ce este cu adevărat, se identifică pe deplin, constată cu detaşare, pătrunde în ceea ce există dincolo de aparenţe şi în felul acesta înţelege totul, ridicându-se de fiecare dată cu mult deasupra a tot ceea ce a fost creat. El reuşeşte să facă de fiecare dată aceasta chiar şi în ceea ce priveşte propriul său univers lăuntric.

9. Dorinţa iluzorie ce apare în fiinţa umană ce judecă într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor defectele altcuiva şi care totodată mai mereu caută să-i blameze şi să-i defăimeze pe ceilalţi creşte fără încetare şi în felul acesta o astfel de fiinţă umană ajunge să fie subjugată lăuntric şi obsedată tocmai de aceasta.

10. Fiecare fluviu are întotdeauna două maluri. Orice situaţie, manifestare sau aspect al realităţii are două feţe, chiar şi atunci când nu intuim aceasta.

11. A judeca într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor evidenţiază totodată că nu am fost deocamdată capabili să înţelegem cu adevărat ceea ce există deoarece dacă am fi înţeles cu adevărat şi într-un mod profund, nu ar mai fi fost după aceea cu putinţă să judecăm într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor.

12. Multe fiinţe umane se plâng de ura, de resentimentele sau de răutatea unor fiinţe umane, dar extrem de puţine fiinţe umane se plâng de judecata lor critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare.

13. A judeca întotdeauna aşa cum se cuvine este una dintre caracteristicile fiinţei umane ce a ajuns să-şi trezească discernământul spiritual şi a acţiona apoi în consecinţă, într-un mod divin este una dintre caracteristicile fiinţei umane armonioase, intuitive şi pline de înţelepciune.

14. Cea mai rea dintre boli este aceea care vă face să credeţi că voi înşivă nu sunteţi deloc atinşi de ea şi că de fapt nu voi sunteţi cei bolnavi ci ceilalţi.

În anumite forme benigne o astfel de boală vă face să admiteţi, la un moment dat, că voi înşivă suferiţi, fără îndoială, puţin, fiind însă ferm convinşi ca numai ceilalţi sunt grav afectaţi.

15. Fiinţa umană care deocamdată nu este capabilă să audă decât un singur clopot, nu va fi în stare să asculte decât un sunet.

16. Cel mai adesea a judeca într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor o anumită fiinţă umană implică totodată să te judeci într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor pe tine însuţi.

17. Nu uita că întotdeauna pentru a te judeca pe tine însuţi eşti de fiecare dată foarte aproape, dar în ceea ce priveşte posibilitatea de a judeca într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor pe celălalt, eşti cel mai adesea foarte predispus.

18. Nu te grăbi niciodată să judeci într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor şi nici să pedepseşti. Grăbeşte-te mai bine să înţelegi într-un mod intuitiv şi cât mai profund.

19. A judeca într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor înseamnă să condamni cel mai adesea tocmai ceea ce deocamdată nu eşti capabil să observi că (încă) există în tine. Totodată aceasta implică să refuzi acel aspect sau acea manifestare perversă care există deja în tine şi care tocmai de aceea te deranjează. În cazul celui înţelept în universul său lăuntric nu poate să existe, în realitate, decât intuiţie pătrunzătoare, acceptare, înţelegere amplă şi profundă, compasiune, pornirea altruistă de a-l ajuta pe celălalt să iasă din impasul în care se află şi nu condamnare. 

20. Nu uitaţi că întotdeauna, fără excepţie, exact cu judecata cu care judecaţi (astăzi) veţi fi apoi judecaţi (în viitor) şi chiar cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura după aceea.

21. O judecată înţeleaptă referitoare la toate cele care s-au petrecut sau care se petrec, o prevedere justă şi înţeleaptă referitoare la toate cele care vor fi în viitor putem avea numai atunci când toate acestea nu ne privesc (într-un mod egoist) şi nu ne afectează deloc sau, altfel spus, atunci când toate acestea nu ating câtuşi de puţin interesul nostru.

22. Chiar şi atunci când nu ne dăm seama de aceasta, judecata predominantă a fiinţelor umane cuprinde totodată o părticică din soarta lor.

23. De îndată ce totul a ajuns la sentiment, iar acesta ajunge să predomine se poate spune că la scurt timp după aceea s-a isprăvit cu judecata noastră.

24. Nu este deloc bine să te iei după judecata cea neghioabă a celor mulţi chiar dacă privirile lor năroade sunt îndreptate asupra ta. Ia aminte să nu socoţi ca fiind cel mai frumos din toate cele care există în această lume, ceea ce consideră că este judecata cea neghioabă a celor mulţi. Trebuie să te fereşti întotdeauna de propria ta judecată critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitore.

25. Fiinţa umană care ajunge să depindă de judecata cea neghioabă a mulţimii nu trebuie să fie considerată drept un înţelept.

26. Adeseori judecata critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare este înşelată de aparenţe şi de închipuiri.

27. Nu ochiul trebuie să fie cel care judecă, ci înţelepciunea.

 
Citiţi aici continuarea acestui articol.

Citiţi şi:
Acordă-i lui Dumnezeu primul loc în viaţa ta!
Cele 17 pericole nebănuite ale îndoielilor demoniace
 

yogaesoteric
9 februarie 2010

Also available in: English Français