Astronomii au descoperit o planetă ce «nu ar trebui să existe»

O „planetă-monstru”, care în teorie nu ar fi trebuit să existe, a fost descoperită orbitând în jurul unei stele pitice cu luminozitate scăzută, spre marea uimire a astronomilor, informează Agerpres.

Descoperirea contrazice actualul model teoretic al formării planetelor, care este acceptat pe scară largă în rândul oamenilor de știință. Potrivit teoriei, stelele mici pot forma în jurul lor planete telurice, „dar nu pot să adune suficientă materie pentru a forma planete de mărimea lui Jupiter”, potrivit unui comunicat publicat de Royal Astronomical Society (RAS), la 31 octombrie 2017, la Londra.

Or, uriașul gazos, supranumit „planetă-monstru” din cauza volumului său, are aproximativ aceeași mărime cu Jupiter, cea mai mare planetă din Sistemul Solar, în contextul în care steaua ei are doar jumătate din talia Soarelui.

Planetele se formează din norii de praf și reziduuri care se aglomerează treptat pentru a forma corpuri cerești în jurul unei stele noi.

„Planeta-monstru” a fost descoperită de Next-Generation Transit Survey (NGTS) din deșertul chilian Atacama, o rețea de 12 telescoape al cărei nume a fost dat stelei și planetei nou descoperite (NGTS-1 respectiv NGTS-1b).

Acest straniu duet cosmic a fost observat la o distanță de circa 600 de ani-lumină față de Terra, în constelația Porumbelul.


„Descoperirea lui NGTS-1b ne-a surprins cu adevărat… Astfel de planete masive nu ar trebui să existe în jurul stelelor mici”, a declarat Daniel Bayliss de la Universitatea Warwick, coautor al studiului ce a fost publicat în Science Monthly Journal editat de Royal Astronomical Society.

„Raza planetei este de aproximativ 25% din aceea a stelei sale, este foarte mare în raport cu gazda sa. Ca titlu de comparație, Jupiter nu reprezintă decât aproximativ 10% din raza Soarelui nostru”, a declarat Daniel Bayliss.

Potrivit comunicatului de presă publicat de RAS, planeta orbitează foarte aproape de steaua ei, la o distanță ce reprezintă doar 3% din aceea care separă Terra de Soare și efectuează o rotație completă în jurul astrului său în două zile și jumătate.

„Chiar dacă NGTS-1b este un monstru, ea a fost dificil de observat, întrucât steaua ei maternă este cu adevărat mică și puțin luminoasă”, a explicat Peter Wheatley, unul dintre colegii cercetătorului Daniel Bayliss.

Citiți și:
Descoperire excepțională, de ultimă oră! Prima planetă asemănătoare Pământului, care dispune de atmosferă
Spectacol cosmic. Două stele se vor contopi şi vor exploda, nova roşie devenind vizibilă pe cerul nopţii în 2022, susţin astronomii

yogaesoteric
19 ianuarie 2018

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More