Atacată grosolan de jurnaliști, purtătoarea de cuvânt a lui Trump și-a dat demisia

 

Nu doar președintele Donald Trump este virulent atacat de 90% dintre publicațiile presei centrale din America, ci și toți colaboratorii și apropiații acestuia. Una dintre țintele predilecte din ultimul timp a fost purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Huckabee Sanders. Atacurile au constat în interpretarea și răstălmăcirea cuvintelor sale, dar și în atacuri la persoană, care să îi distrugă reputația. CNN, de exemplu, a titrat despre Sanders că ar fi mințit, că ar fi eșuat în aproape toate responsabilitățile de serviciu sau că a condus la „moartea rapoartelor de presă zilnice (briefing-uri) de la Casa Albă”.

Datorită acestui tip de presă extrem de agresivă, Sanders a renunțat, într-adevăr, în ultimele luni să mai prezinte zilnic un raport din partea Casei Albe, așa cum se făcea de obicei, și s-a limitat să prezinte poziția președintelui față de situațiile speciale. Președintele Trump a înțeles-o foarte bine (din proprie experiență) și a explicat că „Motivul pentru care Sarah Sanders nu merge mai mult la podium este că presa o acoperă atât de rușinos și inexact, în special anumiți membri ai presei. I-am spus să nu se deranjeze, dar vorbele circulă oricum!”. De asemenea, într-o conferință de presă din noiembrie 2018, Trump îi spunea în plen șefului departamentului de corespondență cu Casa Albă din partea CNN, Jim Acosta, că „ești o persoană foarte nepoliticoasă, iar felul în care o tratezi pe Sarah Huckabee este oribil”.

Fiind foarte afectată de jignirile care i s-au adus, Sanders a decis până la urmă să își dea demisia după ce a lucrat mai mult de doi ani pe acest post. De la 1 iulie 2019 a fost înlocuită de Stephanie Grisham. Trump a apreciat foarte mult activitatea purtătoarei sale de cuvânt și a precizat că „A făcut o treabă uluitoare, este o persoană foarte specială, cu talente extraordinare”. El a adăugat că speră că ea va fi desemnată pentru postul de guvernator al statului Arkansas, pe poziția pe care a ocupat-o până în 2007 tatăl ei, Mike Huckabee.

Cu privire la „tehnicile” jurnalistice utilizate de postul de televiziune CNN, merită să remarcăm că aceasta a mers până acolo încât a incitat la uciderea președintelui în perioada când Trump tocmai fusese ales. Cu o zi înainte de inaugurare, CNN a difuzat un raport în care era analizată întrebarea „Cine ar ajunge la conducere dacă un atac i-ar ucide pe președinte și pe vicepreședinte în aceeași zi?”. Răspunsul pentru acest scenariu era: un membru al cabinetului Obama (pe care, spunem noi, cu siguranță presa și mediul politic american l-ar fi preferat). Pentru a da mai multă consistență unei astfel de posibilități, CNN a oferit și articolele din Constituție care explicau care ar fi consecințele în cazul asasinării lui Trump. Susținătorii lui Trump au reacționat atunci imediat, comentând că prin ceea ce face, CNN parcă lansează o invitație directă la uciderea președintelui ales al SUA. Ei au acuzat CNN că incită la violență și nu face decât să încingă și mai mult spiritele într-o societate deja divizată.

Într-unul din faimoasele sale tweet-uri, Donald Trump a punctat că „Presa FAKE NEWS (includ aici @nytimes, @NBCNews, @ABC, @CBS, @ CNN) nu este inamicul meu, este inamicul poporului american!”. El a completat ulterior, cu umorul său specific, că această presă difuzează nu doar „știri false” (fake news), ci „știri foarte false” (very fake news).


Citiți și:

Trei jurnaliști de la CNN au demisionat după ce s-a dovedit că au publicat o știre falsă despre Donald Trump

Presa și președintele. Fenomenul Trump

CNN, redenumit FNN (Fake News Network) de Donald Trump, minte pentru rating

 

yogaesoteric
3 iulie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More