Atentatele din Belgia – evenimente necesare pentru introducerea cipurilor electronice. Cine are interesul să mai scape câte un atentat

La câteva minute după atentatele din Belgia, analiştii şi formatorii de opinie din mass-media europeană prezentau pe canalele media idea necesităţii introducerii cât mai urgente a îndosarierii electronice. Aceasta sub pretextul luptei antiteroriste. Este sistemul de securitate al Belgiei atât de slab încât să poată avea loc un atentat de asemenea proporţii? Sau totul a fost o înscenare ca în SUA, când au intrat cu avioanele în turnurile gemene? Cert este că dacă aceste atentate nu ar fi existat, nu exista nici pretextul supravegherii populaţiei. Cine şi de ce are interesul să supravegheze populaţia?
 

Sub pretextul apărării de terorişti, Jean-Paul Creusat şi Antony S. Halaris propun, în 1995, Parlamentului SUA un proiect de lege intitulat „Omnibus Anti-Crime Bill”. Acest proiect a fost votat de către parlamentul american cu multă uşurinţă.

Despre acest proiect s-a scris şi în România, dar a trecut neobservat de către populaţie. În anul 2003, jurnalistul Flavian Dinulescu a tipărit la Cluj-Napoca broşura Hristos şi puternicii zilei, în care este descris şi aspectul neştiut al proiectului antiterorist american care, treptat, este extins şi în alte părţi ale lumii: „Sub aspectul unei organizaţii antiteroriste, s-a iniţiat în SUA, la Fort-Meade, un proiect universal şi informaţional de identificare numit Logical Universal Comunication Interactive Databank (L.U.C.I.D.). Aparent acesta se ocupă de depistarea acţiunilor teroriste, dar, principiul de bază de funcţionare constă în eliberarea pentru fiecare individ, încă de la naştere, a unei cartele electronice de identitate multifuncţională ce va oferi posibilitatea deţinerii unui număr foarte mare de informaţii (peste 2000 pagini A4) despre viaţa particulară a individului, date pe care posesorul nu le va putea citi sau modifica, aceasta făcându-se de la centru (reţea). Ne putem imagina ce control se poate efectua asupra populaţiei, mai ales cu ajutorul sateliţilor ce pot detecta senzorii acestei cartele, stabilind cu precizie poziţia fiecărui individ în orice moment, oriunde în lume, iar dacă vom arunca aceste carduri nu vom putea cumpăra nimic, nu vom putea intra nicăieri, ca şi cum ne-am pierde identitatea…” (pag. 12). Detalii despre acest proiect se pot găsi în periodicul The Narc Officer din septembrie-octombrie 1995, articolul „L.U.C.I.D. and the Counter-Terorism Act of 1995”.

Când populaţia va afla ce interese se ascund în spatele îndosarierii electronice, mulţi vor „pierde” aceste cartele sau le vor declara furate.

Pentru mulţi dintre cunoscătorii de soft, soluţia cartelei nu oferă o adevărată protecţie a datelor personale, ea putând să fie „spartă” și să se extragă informaţii, cu multă uşurinţă, de către hackeri, din orice computer legat la reţea. La început, proiectul prevede că aceste cartele electronice vor fi asigurate cu sisteme de protecţie a datelor, dar mai apoi, sub pretextul că vor putea fi „sparte” şi conturile vor putea fi falsificate, se va recurge la alte soluţii de „protecţie” care constau în implantarea unor cipuri de mărimea unui bob de orez în mâna dreaptă sau la cap. Aceste prevederi coincid cu ceea ce se spune în Apocalipsă, că oamenii vor fi însemnaţi pe frunte sau pe mână şi fără aceste coduri nu vor putea vinde sau cumpăra.
 
Proiectul L.U.C.I.D. prevede chiar acest lucru – oferă pentru situaţia falsificării cardurilor soluţia implantării unui biocip în mână sau la cap. Până în prezent, testele făcute pe animale, păsări şi peşti au dovedit o fiabilitate şi un control remarcabil, astfel încât se puteau depista în foarte scurt timp coordonatele poziţiei acestora. Acest microcip conţine un cod dinainte programat cu un număr unic de identificare. Specialiştii spun că aceste soluţii constituie varianta perfectă pentru identificarea și urmărirea cu precizie a oricărei fiinţe vii.

O observație inteligentă este cea referitoare la categoria de persoane căreia i se vor implanta aceste cipuri. Măsura va fi aplicată populaţiei de rând din continentele unde se urmăreşte controlul şi nicidecum locuitorilor din ţările islamice, de unde provin presupuşii autori ai atentatelor!

Revenind la atentatele din Belgia, ne întrebăm dacă siguranţa statului chiar nu a ştiut de planurile criminale ale teroriștilor sau ele au fost doar un pretext pentru motivarea impunerii supravegherii şi controlului populaţiei prin îndosariere electronică.

Citiţi şi:

O ipoteză stranie

Enigmele atentatului terorist asupra publicației Charlie Hebdo. Răzbunare sau conspirație?

Marea și cumplita înşelătorie a aşa-ziselor atentate teroriste din 11 septembrie 2001


 

yogaesoteric
11 mai 2016