Atunci când este risc, este necesar să fie libertate! (I)

 

În acest articol vă prezentăm unele opinii care au fost exprimate în anumite dezbateri legate de legea vaccinării, care ne oferă o perspectivă de ansamblu și ne pot ajuta să citim printre rânduri cine și ce interese are în acest abuz criminal împotriva românilor.



Predica despre martiriu, apostazie și vaccinare din duminica după Înălțarea Sfintei Cruci


17 septembrie 2017, transmisă de Preot Bogdan Florin Vlaicu:


„Ideea că îți poți permite să sacrifici o minoritate pentru binele majorității, în sensul de a o suprima, aparține unei mentalități de tip marxist, absolut inacceptabilă din punct de vedere creștin!
Din păcate, acest tip de mentalitate este foarte viu și astăzi, și, cu siguranță, a rămas în mintea unora dintre români. Pentru că sechelele acestui regim (comunist) care a marcat atât de mult România, aproape o jumătate de veac, sigur că nu s-au vindecat peste tot.

Consider că este datoria mea de conștiință, ca preot, să vă atrag atenția asupra acestui fapt.
Nu-ți poți permite să sacrifici nici măcar un singur om pentru binele unei comunități, al unei societăți, al unei țări sau al unui popor. Creștinismul ne invită să ne sacrificăm pe noi înșine, pe nimeni altul să nu sacrificăm, nici măcar pe unul singur. În momentul acela este crimă. Și distanța de la martiriu la crimă este atât de mare cât distanța dintre rai și iad. Vedem astăzi că în societatea actuală, marcată de neo-marxism, care își trage rădăcinile de la același demon vechi, Marx, astfel de idei se încearcă să fie susținute în fel și chip și chiar impuse. Și am să vă dau un exemplu la care poate nu v-ați gândit, dar care este foarte actual.

În România se pregătește legea vaccinării obligatorii, împotriva căreia chiar astăzi vor fi niște mitinguri în marile orașe ale țării – cel puțin în București, Iași și Timișoara. Nu discutăm aici problema vaccinării în sine, de fapt nu acesta este motivul protestului, ci obligativitatea vaccinării, care este absolut condamnabilă din punct de vedere creștin. De ce? Pentru că se știe lucrul acesta, și nimeni nu poate să-l nege, că vaccinurile presupun riscuri importante pentru copiii vaccinați. Că unii medici vor spune că sunt mai mari, alții, mai mici, dar riscuri există! Dacă ar fi un singur copil care ar fi condamnat la moarte, în ideea de a salva știu eu câte mii de copii sau de oameni, noi ca și creștini nu putem accepta faptul acesta. Eu nu am dreptul să sacrific pe nimeni. Sigur că, dacă mă gândesc că va fi un copil necunoscut, al unor părinți necunoscuți, poate că o să dorm mai liniștit. Dar dacă va fi chiar copilul meu, cum voi gândi atunci? Atunci voi mai gândi la nivelul acesta, că riscul este doar de unu la un milion, dacă acel unu la un milion este copilul meu? Puneți-vă în situația acestor părinți. Deci nu ne putem permite să obligăm niște părinți să-și vaccineze copilul, dacă există riscul chiar de unu la un milion ca acel copil să sufere și chiar să moară, să moară în chinuri, cum au fost cazuri, nu puține.

Atunci când este risc, este necesar să fie libertate. Nimeni nu-și poate permite să-i oblige, decât, în cel mai rău caz, dacă-și asumă toată răspunderea în caz de complicații, de îmbolnăvire, că-i va despăgubi măcar pe acei părinți. Dar nimeni nu-și asumă această răspundere în lege, așa cum a fost ea gândită acum. De aceea, problema aceasta a raportului libertate – obligativitate este o problemă teologică, o problemă creștină, iar eu, ca preot, nu pot să nu mă pronunț și să nu vă spun poziția noastră creștină față de o astfel de problemă.

Desigur, vaccinurile sunt o problemă medicală și îi lăsăm pe specialiști să se pronunțe. Dar specialiștii spun foarte clar că există riscuri. Și atunci este necesar să existe libertatea părinților, informați cum se cuvine de medici, care să decidă pentru copiii lor. Niciun vaccin nu ar trebui să fie obligatoriu.

Deci vedeți cum revenim la aceeași problemă. Nu avem dreptul să sacrificăm nici măcar o singură persoană pentru binele unei colectivități. Pentru că se vorbește despre raportul dintre beneficii și riscuri. Poate din punct de vedere medical lucrurile se văd altfel. Din punct de vedere creștin vă spun că lucrurile se văd așa, și trebuie să fim conștienți de toate acestea și să avem toată responsabilitatea.”

Pr. Bogdan Florin Vlaicu este preot paroh la biserica ortodoxă română „Sfinții Mucenici Ioan Valahul și Piat Romanul” din Charleroi – Belgia.



ActiveNews: Cristian Filip, Alianța Părinților, mesaj în Parlament: Nu ne opunem vaccinării, ci obligativității. Cum putem numi o intervenție asupra unui corp uman, dacă nu agresiune, atunci când ea e făcută cu forța? Dumnezeu a înzestrat omul cu cel mai de preț dar

Cristian Filip, președinte al Alianței Părinților din România, a declarat în exclusivitate pentru ActiveNews că cei pe care îi reprezintă nu sunt împotriva vaccinării, ci a proiectului de lege privind vaccinarea obligatorie.
Cristian Filip a participat în Parlamentul României la o întrunire a mai multor comisii care au dezbătut legea obligativității vaccinurilor. La aceste discuții au participat și reprezentanți ai societății civile și ai diverselor ONG-uri.

 
Cristian Filip

„Vrem să se renunțe la termenul de obligativitate în ceea ce privește vaccinurile. Nu ne opunem vaccinării, dar ne opunem obligativității. Prin această obligativitate se încalcă nenumărate drepturi ale părinților, drepturi contituționale prevăzute atât în Constituția României cât și prin convențiile internaționale. Acesta este motivul principal pentru care suntem împotriva vaccinării obligatorii. De asemenea, am fost prezenți pentru a aduce la cunoștința membrilor comisiilor parlamentare faptul că există din ce în ce mai multe plângeri din partea unor părinți ai căror copii au avut de suferit ca urmare a vaccinurilor, ceea ce dovedește că nu toate vaccinurile sunt sigure și de altfel aceasta poate fi constatat și pe prospectele pe care le au aceste vaccinuri.

Acolo vedem că ele au tot felul de produse chimice care pot fi de natură să cauzeze efecte secundare, de la unele mai lejere până la unele foarte foarte grave, și amintesc aici câteva cazuri pe care le știu personal. Prin prisma activității pe care o facem, părinții ni se adresează, și vorbesc aici de cei din toată țara. S-a ajuns până la decese ale unor copii, fie nou-născuți, fie până la vârsta de nouă ani, ultimul caz semnalat fiind al unei fetițe din județul Alba.

De asemenea, am relatat acestea membrilor comisiei, dar relatarea mea nu părea foarte credibilă, însă sunt perfect stăpân pe ceea ce spun. Am cerut mai multe păreri din toată țara de la medici, pentru că e foarte important să ai punctul de vedere al specialistului. Mai mulți medici, care evident nu se cunoșteau între ei, au emis aceeași părere despre vaccinare. Mi-au spus că nu pot să îmi dea în scris, dar mi-au dat o părere și absolut toți mi-au spus același lucru: e în regulă cu vaccinurile, însă nu toate sunt sigure. De aceea suntem de acord cu câteva dintre ele, dar în mare măsură, în special cu cele noi și aduse cine știe de pe unde, e bine să fim circumspecți. Susținem încă o dată scoaterea obligativității din această lege.

Trebuie să spun că am fost prezent în parcul Izvor la un miting de protest pentru a vedea punctele de vedere ale părinților și am constatat că sunt oameni foarte liniștiți, dar fermi în susținerea cauzei pentru că este evident că dreptul este acela al părinților de a alege ceea ce se petrece cu copiii lor, cu sănătatea copiilor lor. Nu statul este cel care poartă în pântece timp de nouă luni de zile un copil, ci mama este aceea. Alături de mamă, tatăl este acela care nu doarme nopți în șir probabil atunci când copiii nou născuți suferă de colici, de dințișorii care încep să dea și așa mai departe. Părinții sunt cei care se străduiesc să ofere copiilor o educație corespunzătoare, părinții sunt cei care sunt alături de copiii lor de la naștere până când aceștia ajung adolescenți și majori, deci părinții sunt cei care ar trebui să decidă ceea ce este bine pentru copiii lor. De asemenea, nu toate organismele reacționează identic în cazul unor vaccinuri sau a unor intervenții, și dacă la momentul acesta se pedepsește cu închisoarea agresiunea pe care o săvârșim împotriva unei persoane, cum putem numi o intervenție asupra unui trup uman, dacă nu tot agresiune atunci când ea este făcută cu forța. Dumnezeu a înzestrat omul cu cel mai de preț dar, și anume liberul arbitru. Să-i lăsăm omului acest liber arbitru să îl manifeste și să-l ajutăm așa cum putem să-l ajutăm, dar în limitele decenței.

Părinții din toată țara își vor susține cauza prin toate mijloacele posibile până în momentul eliminării obligativității vaccinării. Mesajul nostru este să se renunțe la termenul de obligativitate a vaccinării”, a spus Cristian Filip pentru ActiveNews.
 
Citiți partea a doua a articolului.

Citiți și:

Un video dramatic: a fost medic pro-vaccinare până când un vaccin i-a ucis fetița

Ce știu în realitate unii medici de NU se vaccinează?

 

yogaesoteric
15 ianuarie 2019

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More