Atunci când nu ne simțim absența unii altora, vom fi luați unii de lângă alții cu mare ușurință

Vorbeam la un moment dat despre faptul că mulți dintre noi își trăiesc ultimul anotimp, ca victime ale experimentelor medicale în desfășurare – nici pentru cei ce vor supraviețui nu se întrevede foarte multă viață în perspectivă. Deja trăim la flacăra de veghe, într-un amestec de restricții stupide impuse de autorități și altele autoimpuse pentru diverse cauze mărețe, între care viața nu se numără – de obicei moartea are prioritate, aranjarea treburilor pentru o moarte desăvârșită, ideal exersată din timpul vieții, eventual cu o continuare monumentală dincolo, este esențială în societatea noastră de proiectanți. Eu îndrăznesc să spun că sunt ultimele zile în care ne mai permitem luxul fandoselilor ieftine care scot viața din noi – dar de ce ni-l permitem n-aș putea să spun.

Am afirmat în repetate rânduri că nu ajungem bine dacă nu învățăm să rămânem împreună și foarte multă lume m-a aprobat, numai că nu înțelegem aceleași aspecte prin a fi împreună – eu nu m-am referit niciun moment la dimensiunea de inventar a listelor lungi. Din nefericire, de la insectarele acestea sociale de tip Facebook și alternativele s-a ajuns la niște reflexe extrem de proaste, dintr-un motiv foarte simplu: pe aceste rețele de comunicare virtuală oamenii sunt prevăzuți cu butoane – îi administrezi din câteva click-uri, de nu se văd! Add Friend, Follow, Unfollow, Mute, Block etc. – prietenia până la glezne.

Vremurile care se vor prăbuși peste noi am nădejde că ne vor aplica toate corecțiile necesare, așa încât să punem viața la loc în oameni și oamenii la loc în viața noastră. Prietenia nu va mai fi o chestiune cantitativă și o materie primă din care să decupăm numai ce ne convine, atât cât ne convine, ci va deveni ceea ce a mai fost în alte vremuri: o parte din viața noastră, deci din noi, a cărei pierdere să doară cât o amputare. Asta înseamnă a fi și a rămâne împreună.

Superficialitatea cu care ne-am învățat în toate privințele face ca oamenii să se iluzioneze că există legături reale cu persoane pe care nu au curiozitatea să le cunoască. Dacă nu-i simți omului prezența, nu-i vei simți nici absența – nici el ție. Iar atunci când nu ne simțim absența unii altora, vom fi luați unii de lângă alții cu mare ușurință – cu aceeași ușurință cu care plecăm și de bunăvoie.

Revenind la viața trăită la flacăra de veghe, reducând mereu arderea, cred că e o mare greșeală să lăsăm să treacă zilele astea fără să ne marcheze nimeni și nimic în mod semnificativ. Mai în glumă, mai în serios, urmăriți să trăiți în așa fel încât să puteți rezista zeci de ani în detenție doar din amintiri. Mulți dintre noi deja înaintăm cu privirea în oglinda retrovizoare și nu în parbriz – cei care detestăm inclusiv închisorile deschise.

Reglați arderea ca atare, pentru că trăim ultimele zile de superficialitate – intensitatea vine oricum, dar în domeniul răului, e în interesul fiecăruia dintre noi să avem cu ce o compensa. Și cu cine.

Autor: Elena Radu

Citiți și:
Ce e vinețiu, ipotecat și concesionat pe termen lung? Viitorul…
Celebrul regizor Nikita Mihalkov despre pandemie, cipuri, vaccin, criptomonedă și Noua Ordine Mondială (I)

yogaesoteric
26 martie 2022