Autoritățile suedeze: Noi nu mai avem gunoi!

Suedia trezeşte încă o dată uimirea – autoritățile sunt acum gata să importe gunoi din alte țări pentru reciclare.

Despre cât de bine este pus la punct stemul de reciclare a deșeurilor din Stockholm, vă vom povesti prin exemple.

La un moment dat, în Suedia sortarea gunoiului a ajuns să se facă pe scară largă. Datorită acestui fapt, în țară nu există aproape nicio gunoiște, iar deșeurile au devenit fie combustibil, fie au fost refolosite. Autoritățile au efectuat o muncă de educaţie constantă și astfel au atins un nivel înalt de sensibilizare a opiniei publice.

Majoritatea locuitorilor statului știu că plasticul aruncat poate fi reciclat de șapte ori. Și abia după aceea el va merge la centrală pentru ardere. Deci, plasticul reciclat de șapte ori oricum va fi util sub formă de electricitate.

Fiecare familie are 6 sau 7 coșuri pentru diferite tipuri de gunoi – plastic, hârtie, sticlă, carton, metal și altele. O altă găleată este pentru deșeuri care nu pot fi reciclate. Chiar și un copil mititel din Stockholm nu va arunca ambalajul de la bomboane în recipientul greșit. În grădinițe și școli ei sunt învățați să sorteze corect gunoiul, iar pentru sortarea necorespunzătoare este prevăzută o amendă.

Obiectele mari, cum ar fi televizoarele, canapelele, materialele de construcție, sunt transportate în stații speciale. Acolo ele sunt dezasamblate în părți componente valoroase pe care producătorii de bunuri le cumpără. Astfel, sunt obţinute materii prime care vor fi lansate într-un nou ciclu de producție. Tot acolo, obiectele sunt curățate de vopsele, acizi și alte substanțe periculoase, care mai târziu ajung la o fabrică specială de prelucrare a produselor chimice de uz casnic. Apropo, aceste stații în Suedia sunt absolut gratuite.

În Suedia, recent a fost introdusă o nouă procedură de demolare a clădirilor numită „deconstrucție”. De exemplu, în timpul demolării unei clădiri vechi, mașinile „mușcă” bucăți de pereți și le duc la o stație specială, unde, după prelucrare, ele vor deveni din nou materiale de construcție. Astfel casa veche va deveni una nouă.

Pentru recipientele din metal și din plastic puteți obține bani. Nu este necesar decât să le aduceţi la punctele de primire. În Suedia, ca în toate țările europene şi mai nou şi la noi la unele supermarketuri, puteți introduce sticlele într-un automat special, care vă va mulțumi cu bani.

Medicamentele expirate, de asemenea, nu sunt aruncate, ci sunt predate la farmacie. Tot acolo puteți preda, de asemenea, seringile și acele folosite.

Transportul gunoiului în țară este realizat cu ajutorul unui canal subteran, lansat în anul 1961. Partea principală a unui astfel de canal de gunoi este amplasată sub pământ, iar locuitorii țării văd doar partea superioară.

Lipsa gunoiului în Suedia este în prezent singura problemă din țară cu privire la deșeuri. Doar 7% din toate deșeurile sunt trimise la gunoiște, iar restul fie este ars, fie reciclat. Astfel, numai datorită deșeurilor, 45% din Stockholm este aprovizionat cu electricitate. Lipsa deșeurilor poate deveni o mare problemă pentru populație, deoarece suedezii își încălzesc casele și primesc energie electrică din reciclare. Însă țara vecină, Norvegia, și-a exprimat disponibilitatea de a ajuta Suedia și-i livrează anual 800 mii de tone de gunoi.

Suedezii au inventat nu numai cum să reducă cantitatea de gunoi din gunoiștile țării, dar și cum să facă astfel încât cantitatea de emisii nocive în atmosferă în timpul prelucrării să fie minimă. Datorită celor mai recente tehnologii utilizate în reciclare la fabricile de incinerare a deșeurilor, emisiile în atmosferă nu depășesc 1%.


Citiţi şi:

Suedia aspiră să devină prima naţiune din lume fără combustibili fosili

DEZVĂLUIRI: Gunoaiele care ar putea relansa economia și «gunoaiele» care o distrug. Despre o invenție de miliarde de euro blocată de autorități!

O invenție românească poate salva planeta!

 

yogaesoteric
24 mai 2020


 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More