Av. Elena Radu: Prin proiectul de lege cu abuzul și neglijența în serviciu, senatorii au „desființat” faptele obișnuite, iar pentru cele contravenționale au introdus amenzi exorbitante

Senatorii din coaliția PNL-PSD-UDMR au introdus un articol (VI) în proiectul de lege, conform căruia au zis că dacă prejudiciul este sub pragul de 250.000 lei (fapta nefiind astfel infracțiune), atunci fapta este contravenție și se sancționează cu amendă:

– de la 20.000 lei la 200.000 lei dacă e cu intenție;
– de la 10.000 lei la 100.00 lei, dacă e din culpă.

Adică şi dacă creezi prejudiciu 1 leu, plătești amendă de la 10.000 lei la 200.000 lei.

Oare contravențiile pe care le avem acum în legile în vigoare ce or reprezenta? Cum or fi apărut ele? S-or fi gândit ei, senatorii, înainte de a se apuca să scrie prostii în proiectul de lege şi să le şi voteze?

De ce e o faptă contravenție şi e necesar să plătești amenda conform legii? Nu cumva tocmai pentru că încalci o normă dintr-o lege, ordonanța, OUG?

Oare ce scrie în OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor or fi citit ei, senatorii?

Or fi citit ei vreo lege în viața lor în care scrie de contravenții (că majoritatea legilor, OG-urilor, OUG-urilor au și prevederi cu privire la contravenții).

Iar legile alea au fost votate de ei, așa cum au votat și legile de aprobare a OG-urilor și OUG-urilor.

S-au apucat să dea o normă generală ca să facă o DUBLARE DE REGLEMENTARE în domeniul contravențiilor, să desființeze faptele obișnuite, ceva de bezna conștiinței.

Nu orice faptă pe care o săvârșește cetățeanul încălcând legile este o faptă contravențională sau o faptă penală. Mai există și faptele obişnuite care atrag numai răspunderea civilă delictuală sau contravențională, fapte pe care tocmai le-au anulat prin introducerea articolului acesta în proiectul de lege înregistrat la Senat sub nr. 1/2023.

Deci, ca să înțelegeți, în România:

– dacă un cetățean încalcă o normă dintr-o lege, OUG, OG și creează un prejudiciu unei alte persoane (fizică sau juridică privată sau de stat), răspunde civil, fiind vorba de o răspundere civilă delictuală (adică nu ai respectat legea, normele de conviețuire socială). Mai există și răspunderea civilă contractuală, adică nu ai respectat prevederile din contractele pe care le-ai încheiat (de aia plătești penalități, de ex.). Acestea sunt „faptele obişnuite”.

– dacă se consideră că, dacă mai mulți cetățeni ar încălca normele de conviețuire socială din lege, OUG, OG, s-ar crea un pericol social, însă nu prea grav, atunci în legi se bagă și răspunderea contravențională (amenzile). Adică, dacă în lege spune: să nu faci asta, tot în legea respectivă spune că dacă cetățeanul a încălcat interdicția respectivă, plătește şi o amendă prevăzută de lege, amenda care devine venit la bugetul de stat. Acestea sunt faptele contravenționale.

În această situație, dacă cetățeanul încalcă o normă dintr-o lege: plătește și despăgubiri civile (către cel pe care l-a vătămat, fie el persoană fizică său persoană juridică privată sau de stat), însă și amendă la stat.

– dacă se consideră că, dacă s-ar încălca normele de conviețuire socială din lege, OUG, OG, s-ar crea un pericol social grav, atunci în legi se bagă răspunderea penală (închisoarea sau amenda penală). Acestea sunt faptele penale.

În această situație, cetățeanul care încalcă norma din legea penală: primește o condamnare cu închisoarea (mai mare sau mai mică, în limitele impuse de lege, luându-se în considerare mai multe circumstanţe în care a săvârşit fapta, precum și circumstanţele lui personale) sau cu amendă penală.

Astfel, dacă cetățeanul încalcă o normă dintr-o lege cu consecințe grave pentru societate: e condamnat la închisoare sau la amendă penală și plătește și despăgubiri civile (către cel pe care l-a vătămat, fie el persoană fizică său persoană juridică privată sau de stat).

Practic, prin ceea ce au introdus senatorii, faptele obişnuite dispar. Pentru orice faptă obișnuită se va da şi amendă de la 10.000 lei la 200.000 lei.

Exemplu că să înțelegeți:

Codul civil prevede dreptul de trecere: că vecinul are obligația să îţi dea drept de trecere pe terenul lui, dacă nu ai acces la calea publică. „Proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i să permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu.”

Dacă vecinul nu respectă această obligație de a-ți permite să treci pe terenul lui ca să ajungi la drumul public, legea nu prevede o sancțiune pentru el (cu închisoarea sau amendă contravențională sau penală).

Îl dai în judecată, arăţi că nu ai acces la drumul public, îi ceri instanţei să îl oblige să te lase să treci pe terenul lui, el cere să te oblige la plata unei sume că îi foloseşti terenul.

Este un litigiu pur civil. Nu te lasă să treci, e o faptă obişnuită, nu se dau nici amenzi, nu e nici infracţiune pentru vecin. Tranşează litigiul dintre voi instanța civilă.

Or, pe ce bălării au introdus în lege senatorii, dacă ești angajatul unei societăţi comerciale private care are un teren arabil și nu îl laşi pe vecinul care nu are acces la drumul public să treacă pe terenul societăţii ca să aibă acces la drumul public:

– dacă vecinul spune că i-ai cauzat prejudicii că nu şi-a putut cultiva terenul, iar prejudiciul este peste 250.000 lei lei, atunci este infracțiune şi poți fi condamnat penal la închisoare, că e abuz în serviciu;

– dacă vecinul spune că i-ai cauzat prejudicii pentru că nu şi-a putut cultiva terenul, iar prejudiciul este sub 250.000 lei lei, atunci este contravenție şi poți fi obligat la o amendă între 20.000 lei şi 200.000 lei.

Asta în condițiile în care legislaţia actuală nu prevede că fapta este nici infracţiune şi nici contravenţie, e o faptă obişnuită care se tranşează în instanţă civilă.

Exemplu de dublare de reglementare pe amenzi:

– să zicem că în Codul fiscal se prevede acum că dacă nu depui declaraţia pentru veniturile din chiriile obținute ca urmare a închirierii unui apartament până la data de 30 mai este contravenţie şi primeşti amendă de până la 500 lei.

– pe articolul pe care l-au introdus senatorii, pentru că încalci legea şi nu depui declaraţia în termen, amenda este între 20.000 lei şi 2000.000 lei.

Adică, vom avea 2 legi contravenţionale, dublare de reglementare:
– una care zice că amenda e de maxim 500 lei;
– alta care zice că amenda este între 10.000 lei şi 200.000 lei.

Înțelegeți ce aberații au adoptat la Senat?

Eu mă întreb: parlamentarii, senatori care au introdus aceste norme şi-au folosit vreun neuron atunci când le-au redactat?

Unii mai sunt şi avocați.

Mă mai întreb şi ce caută în funcţie, dacă după aproape trei ani nu au înțeles care este situația cu faptele obișnuite, contravențiile, infracțiunile şi ei adoptă legi în privinţa asta?

Citiți și:
Av. Elena Radu: Apel către toți senatorii și deputații și către toate partidele parlamentare: modalitatea deficitară în care se legiferează este necesar să înceteze!
Av. Elena Radu: Deciziile EMA sunt cel puțin de neînțeles pentru mine, ca să nu folosesc alt termen
Av. Elena Radu: Nu mai este SRI-ul în justiție – basme. Povești de adormit copiii

 

yogaesoteric
6 iunie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More