Avocatul Gheorghe Piperea scrie despre Big Pharma, acțiuni listate la bursă și o mega-lovitură financiară pe baza coronavirusului


„Cea mai bună oportunitate de a câștiga din suferința, panica și îndobitocirea oamenilor”


Avocatul Gheorghe Piperea, profesor de Drept comercial la Facultatea de Drept a Universității București, afirmă că „pandemia coronavirusului este fie cea mai mare farsă manipulatorie din istorie, fie cea mai bună oportunitate de a câștiga din suferința, panica și îndobitocirea oamenilor”. Acesta dă exemplul companiei Moderna, care a câștigat un miliard de dolari în două zile, după o declarație a unui oficial al Organizației Mondiale a Sănătății, potrivit stiripesurse.ro.

„Un oficial al OMS anunța la sfârşitul lunii februarie că remdesivir, vaccin în curs de apariție al companiei americane Moderna, ar putea fi cel mai bun pariu pentru a trata cazurile de coronavirus. Compania Moderna confirma că are în teste pe subiecți umani acest vaccin.

Urmează un salt uriaş al acţiunilor listate la bursă ale companiei Moderna, de 11% într-o zi, şi de 30% în cele două zile care au urmat de la anunţul făcut de onestul şi neutrul oficial al OMS, salt din care câţiva inşi şi un număr mic de investitori instituţionali câştigă aproape un miliard de dolari.

Iată câteva exemple :
– BlackRock, cel mai mare gestionar de active din lume, deţinător al unei infinit de încâlcite scheme de acţionariat în mai multe companii biotech şi de imunologie – câştig de 64,9 mil dolari;

– Fidelity, controlată de Waren Buffet, un sărăcăcios cu 100 mld dolari avere – câştig de 88,6 mil dolari;

– Vanguard, al doilea cel mai mare gestionar de active din lume – câştig de 95,8 mil dolari;

– AstraZeneca, unul dintre cei 10 mari Big Pharma globali – câştig de 141 mil dolari;

– Flagship Pioneering, un fond cu capital de risc specializat în biotech şi inginerie genetică, fondatorul Moderna – câştig de 281,3 mil dolari;

– Robert S. Langer, profesor la MIT şi membru în boardul Moderna – câştig de 63,6 milioane dolari;

– Manageul Moderna, Stephan Bancel, săracul de el, a câştigat «doar» 41 mil dolari.

Deci, remdesivir chiar a fost cel mai bun pariu, dar nu pentru pacienţi, ci pentru acţionarii Moderna. Nişte merituoşi şi de oameni iubitori, de altfel.

În condiţiile în care Bursa din New York a avut, în perioada epidemiei de coronavirus (la momentul în care a fost scris articolul OMS încă nu declarase pandemie – n.red.), una dintre cele mai mari căderi din istorie, mă întreb dacă SEC va lua cumva atitudine contra oficialului OMS şi a celor din conducerea companiei Moderna, pentru manipularea bursei şi delict de iniţiat.

Previzibil, nu se va lua nicio măsură, pentru că Wall Street-ul este acum mai preocupat de marea şi decisiva lovitură primită de la guvernul chinez, care a reuşit şahul-mat al secolului, după ce a devalorizat cu cca. 2 mii de miliarde de dolari acţiunile companiilor care activează (şi) în China, dar deţinute de vestici, după care le-a cumpărat la preţuri minime, devenind, fără prea mari costuri financiare, proprietarul tuturor acestor companii, care reprezintă, practic, manufacturierii lumii.

Dar va fi greu de explicat la cursurile de economie şi finanţe cum de s-a petrecut ca indicele Dow Jones să se fi prăbuşit, în timp ce o companie, una singură, a crescut în capitalizarea bursieră cu 30% în doar două zile.

A, şi să nu uităm, cică obligativitatea vaccinării este pentru imunitatea de turmă, și nu pentru ultra-îmbogăţirea stăpânilor Big Pharma”, scrie Gheorghe Piperea pe Facebook.

Citiţi şi:

Afaceri porcești la umbra vaccinării obligatorii!

Industria farmaceutică (I). De la imaginea de sprijin al sănătăţii oamenilor la… realitate

 

yogaesoteric
26 martie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More